Namaste, Kathmandu!

TIPĂREȘTE

Nu puteam să las în urmă povestirile din Nepal fără să mă opresc, măcar pentru o clipă mai lungă, asupra capitalei sale — Kathmandu. Orașul acesta nu se lasă cunoscut în grabă, dar chiar și timpul scurt pe care i l-am dăruit a fost suficient cât să-mi intre în piele ca o vibrație imposibil de uitat. Am avut o zi la sosire și o zi la plecare, împărțite între muzee vii, străzi gălăgioase, temple care miroseau a secole și prăvălii în care timpul stă pe loc.

Era prea puțin. Dar îndeajuns cât să știu că mă voi întoarce.

Tribhuvan – prima respirație a orașului

Aeroportul Tribhuvan nu e doar o poartă de intrare în Nepal, ci un fel de anticameră a lumii himalayene. E vechi, aglomerat, fierbinte, încărcat de umiditate și de mirosul a mii de pași care pornesc înspre munți sau se întorc din ei.

Când am coborât din avion, un val cald, lipicios, m-a învelit ca o pătură grea. Apoi, în secunda următoare, m-am trezit absorbită într-o mare umană: nepalezi care își caută rudele, ghizi ținând în mâini numele turiștilor, taxiști, copii, femei în saree-uri care strălucesc ca niște fluturi.

Tribhuvan este un haos viu, nu rău intenționat, ci organic, crescut odată cu orașul. În Kathmandu nu există transport public de la aeroport, așa că taxiurile se aliniază ca o orchestră dezacordată, dar perfect funcțională. Și, odată ieșit pe poartă, se deschide în fața ta o lume care respiră altfel, pe un ritm pe care trebuie să-l prinzi din mers.

Orașul fără tăceri

Kathmandu e un oraș în care liniștea nu există. Străzile sunt o încrengătură de claxoane, motoare, râsete, voci, ricșe, scutere, oameni care se strecoară unul pe lângă altul cu o grație surprinzătoare.

Nu există transport public de la aeroport către oraș – doar taxiuri și câteva microbuze improvizate. Iar circulația… un haos organizat. În Nepal se circulă pe stanga, dar semnele de circulație lipsesc aproape complet. Am traversat intersecții complet înțesate fără să înțeleg vreodată cine avea prioritate. Cablurile electrice și de telecomunicații atârnă peste tot, încâlcite ca niște liane urbane. Uneori, mai vezi și câte o maimuță balansându-se pe ele, ca într-un spectacol straniu și amuzant.

Mirosul de tămâie, praf, flori, mirodenii și gaze de eșapament se amestecă într-un parfum imposibil de definit. Străzile sunt murdare, dar mai curate decât fusesem avertizată. Șobolanii însă apar fără să se ascundă, ca niște locuitori vechi ai cetății.

Oamenii sunt cei care dau culoare orașului: femei în saree-uri roșii, roz, portocalii, călugări cu robe cărămizii, bărbați în haine tradiționale, turiști cu rucsacuri imense.

Un oraș viu, până la ultimul por.

Durbar Square – locul în care zeii nu sunt metafore

În prima mea zi în Kathmandu, am pornit spre inima vechii capitale regale: Piața Durbar. Aici, istoria nu este expusă în vitrine; aici o atingi cu mâna. Este un amestec somptuos de temple, palate, curți newari, lemn sculptat, pietre vechi și umbre care par că poartă încă pașii regilor Malla.

Kumari – fetița în care pulsează o zeiță

În Durbar se află și Casa Kumari, locul în care locuiește zeița-vie. O fetiță aleasă după criterii aproape imposibile — 32 de semne de perfecțiune, puritatea absolută a trupului și a minții, un destin pe care nimeni nu-l poate controla.

Se spune că zeița Taleju i se arăta regelui Malla în vis sub forma unei femei frumoase, oferindu-i sfaturi despre cum să conducă regatul. Într-una dintre aceste apariții, regele ar fi îndrăznit să o privească prea îndeaproape, iar zeița a dispărut, promițând că se va întoarce doar sub forma unei fetițe pure, născută în casta newar Shakya. Așa a apărut tradiția Kumari – „zeița vie” .

Kumari trebuie să îndeplinească 32 de semne de perfecțiune, printre care: piele fără imperfecțiuni, gene lungi, voce blândă, nicio cicatrice. După selecție, este proclamată Kumari Devi și se mută în Kumari Ghar, chiar în Piața Durbar. Acolo este educată și îngrijită de preoți și femei în vârstă. Poate fi văzută doar în momente speciale, când apare la o fereastră sculptată pentru a binecuvânta credincioșii.

Zeița rămâne în corpul fetiței până la pubertate, moment considerat ca „plecarea” zeiței. Atunci începe din nou procesul de selecție. În trecut, cu ocazia încoronărilor, regele venea la Kumari pentru binecuvântare. Se spune că dacă Kumari zâmbea, regele avea noroc; dacă era calmă, regatul rămânea stabil; dacă plângea sau părea speriată, urma un an dificil.

În prezent, Kumari Devi este o fetiță de doar doi ani și jumătate, aleasă pe 30 septembrie anul acesta. Noi nu am văzut-o — am intrat în curtea interioară a palatului unde locuiește, dar nu s-a arătat la fereastră.

Templul Taleju Bhawani și Swet Bhairav

Lângă Casa Kumari se află Templul Taleju, construit în 1564, închis publicului și deschis hinduşilor doar o dată pe an, de Dashain. Vizavi se află Swet Bhairav, o manifestare înspăimântătoare a lui Shiva, reprezentând forța distructivă și controlul asupra lumii materiale.

Hanuman Dhoka – palatul regal

La intrare stă statuia roșie a lui Hanuman, zeul-maimuță, protectorul palatului. Conform legendei, regele l-a visat pe Hanuman promițându-i protecție absolută, motiv pentru care statuia a fost plasată la poartă.

Clădirile au suferit daune mari la cutremurul din 2015, însă multe au fost restaurate.

Kal Bhairav – zeul care nu tolerează minciuna

Printre cele mai impresionante piese ale pieței se află statuia lui Kal Bhairav, forma înfricoșătoare a lui Shiva. În trecut, oamenii depuneau jurământ în fața lui – se credea că minciuna rostită sub privirea lui aduce pedeapsă imediată. Azi, pelerinii îi aduc flori, ulei și tikkă pentru protecție.

Piața Durbar nu înseamnă doar arhitectură și legende, ci și viață: pelerini, femei cântând imnuri, oameni meditând pe treptele templelor. E una dintre cele mai vii ferestre către sufletul Kathmandu-ului.

Pashupatinath – acolo unde se întâlnesc moartea și renașterea

„După ce vizitezi Pashupatinath, sufletul, corpul și bunăstarea ta devin mai sfinte și mai sacre” . Așa scrie pe biletul de intrare – o propoziție scurtă, dar încărcată de o gravitate care te însoțește încă de la primii pași.

Pe malul râului Bagmati, Pashupatinath te întâmpină cu fum alb și miros de tămâie arsă. Aici, moartea nu este ascunsă; este acceptată, onorată și integrată în ciclu. Arde pe ruguri din lemn sfânt, sub privirile familiilor, ale preoților, ale turiștilor și ale sutelor de maimuțe care trec peste acoperișuri ca niște spirite jucăușe.

Pashupatinath este unul dintre cele mai importante temple hinduse dedicate lui Shiva. Este considerat un tirtha — un puternic punct energetic în care, în viziunea hindusă, lumea umană și cea divină se ating. Este un loc al renașterii, al morții și al purificării.

 La Pashupatinath am întâlnit sadhu, asceți hinduși pictați pe față, pe care îi văzusem și în Durbar. Unii cer bani pentru a fi fotografiați — trăiesc în mare parte din astfel de donații. Dar un sadhu autentic nu caută să fie fotografiat și nu cere bani.

Am întâlnit însă și mulți „sadhu pentru turiști” , îmbrăcați în costume foarte colorate, surprinzător de curate, cu recuzită prea nouă pentru un ascet veritabil. Cer sume fixe pentru fotografii, negociază fără rușine și sunt atenți să nu poți fotografia de la distanță fără să plătești.

La Pashupatinath am simțit cel mai puternic greutatea unei culturi care nu se teme de sfârșit.

Boudhanath

După Pashupatinath, Boudhanath pare o respirație profundă. O stupa imensă, albă, cu ochii lui Buddha privind în toate direcțiile, ocrotind lumea.

Boudhanath este cea mai mare stupa din Nepal și una dintre cele mai mari din lume, centrul spiritual al comunității tibetane din Kathmandu, un pod nevăzut între Nepal și Tibet.

Legenda spune că o femeie simplă, Ma Jhyazima, i-a cerut regelui permisiunea să ridice o stupa. Regele, convins că nu va reuși, i-a acceptat dorința. Dar femeia și-a strâns cei patru fii, iar cu ajutorul lor și prin munca voluntară a numeroși credincioși, stupa a prins contur din coșuri de pământ și binecuvântările unui lama. Se spune că cei patru fii ai ei s-au renăscut, în vieți viitoare, ca regii care au dus budismul în Tibet.

Fiecare element al stupei poartă un simbol:

– baza rotundă reprezintă pământul — stabilitate și rădăcini,

– cupa albă simbolizează apa — purificarea minții,

– turnul cu ochii lui Buddha este focul — înțelepciunea care arde ignoranța.

Cele 13 niveluri semnifică treptele către iluminare, iar parasolarul din vârf, împreună cu mica bijuterie finală, reprezintă Nirvana.

De jur împrejur sunt 108 nișe, fiecare cu câte un Buddha mic și o lampă — mici paznici ai locului, protectori ai celor care se roagă.

Acolo am mers desculță și am făcut kora — înconjurul stupei în sensul acelor de ceasornic, lăsând pietrele calde să-mi însoțească pașii.

În jurul stupei sunt mici magazine cu suveniruri, terase, hoteluri și restaurante. Totul pulsează în ritmul unei comunități care trăiește în jurul acestui centru spiritual. Mi-a plăcut enorm Boudhanath.

Thamel – împărăția cumpărăturilor

În ultima zi, după trekking, am mers în Thamel, cartierul turistic al orașului. Aici găsești orice: restaurante, cafenele, magazine de bijuterii, ceaiuri, cașmir, obiecte de cult, echipament sportiv original sau contrafăcut. Totul se negociază – iar nepalezii sunt maeștri ai negocierii. Am rătăcit ore întregi până am găsit cadourile potrivite.

În ultima seară, am fost invitați la un restaurant tradițional, cu program artistic. Aici am băut și un fel de țuică nepaleză, servită în mici farfurii de lut pe care le poți lua acasă.

Sărbători de octombrie – Kathmandu în flăcări de lumină

În octombrie, Nepalul e o scenă. Am prins Dashain, Ziua Câinelui și Noul An Nepal Sambat 1146. Străzile erau pline de mandale colorate, dansuri, câini împodobiți cu flori, artificii care luminau clădirile vechi, muzică ce se auzea până dimineața.

În acele nopți, Kathmandu părea că se scutură de praf și redevine orașul zeilor.

Trei săptămâni, o lume

Așa s-au încheiat cele trei săptămâni în Nepal — trei săptămâni care au trecut ca o clipire, dar au rămas ca o viață.

Abia aștept să mă întorc. ❤️

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 50 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI