ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.08.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galaţi
ÎNSCRIS: 27.08.17
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAY-2023
DURATA: 3 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Jerash

TIPĂREȘTE URM de aici

Un alt oras antic aflat in Iordania, mai putin cunoscut, insa foarte bine conservat este Jerash (sau Gerasa). L-am vizitat intr-o dupa amiaza calduroasa, descoperind structuri uimitoare care, desi au fost distruse în timpul cutremurului din 748 d. Hr., au fost restaurate cu minutiozitate de-a lungul anilor.

Jerash a fost infiintat de Alexandru cel Mare, transformandu-se dintr-un mic sat ntr-un oras infloritor in timpul secolului al IV-lea î. Hr. A fost cucerit de generalul Pompei in anul 63 î. Hr. si a fost numit unul dintre marile orase romane ale Ligii Decapolis. In perioada de varf, Jerash ar fi avut o populatie de aproape 20000 de locuitori. In timpul secolului al III-lea, a inceput decaderea orasului. Ulterior a fost invadat de persi si apoi de musulmani, a suferit cutremure, provocand pagube, dupa care, a fost abandonat. Timp de secole a fost ascuns sub nisip, insa in 1806 a fost descoperit de un calator german, excavarea lui incepand in 1925. Astazi, situl poate fi parcurs in ritm lejer in 3-4 ore, admirand un imens amfiteatru, temple închinate zeilor, un muzeu, artefacte din Epoca Bronzului, ruinele unei catedrale, ba chiar si un hipodrom. Nu am vizitat intregul oras, insa ghida ne-a prezentat cele mai importante si mai bine pastrate obiective ale sitului.

Casa de bilete este într-un souq prin care treci, insa intrarea in orasul fortificat, Poarta de Sud, se afla la circa 400 metri de acesta.

Inainte de a ajunge la Poarta de Sud, treci pe sub Arcul lui Hadrian, construit in onoarea vizitei imparatului Hadrian, in anul 129 d. Hr., care ar fi trebuit sa devina principala poarta sudica a orasului.

Acest impresionant monument cu trei arcade are coloane impodobite cu ornamente vegetale, unul dintre cele mai folosite in arhitectura greco-romana. O magnifica inscriptie greceasca a impodobit fatada de nord. La scurt timp dupa ce inscriptia a fost gravata, titlurile date orasului, de „sacru, azil si independent” , au fost sterse. Astazi, portalul arcuit este cunoscut sub numele de Bab Amman in araba, insemnand „poarta Ammanului” , deoarece se afla pe drumul catre orasul Amman (vechea Philadelphia) si a fost restaurat pentru a oferi o imagine a maretiei pe care a avut-o candva.

In spatele arcului se afla hipodromul, arena masiva care avea aproximativ 250 m lungime si 52 m latime, putand gazdui spectacolul curselor de care, in fata a 15000 de spectatori. Pe acest loc a existat un cimitir, care a fost inchis atunci cand Hadrian a vizitat Gerasa. Pana la sfarsitul secolului al IV-lea d. Hr., partea de nord a hipodromului a fost transformata intr-un amfiteatru pentru lupte de gladiatori si alte sporturi, in timp ce partea de sud a fost abandonata.

Biserica ce poarta numele episcopului Marianos se afla in fata hipodromului. O mare parte a podelei de mozaic cu model geometric este intacta, descoperind un exemplu de element tipic al bisericii bizantine. Era alcatuita dintr-o singura nava la care se ajungea printr-un pasaj, sau pronaos. Banca semicirculara din absida era rezervata clerului. Biserica se afla in mijlocul mai multor morminte subterane din sec. I si II d. Hr. si probabil a fost construita pentru olari, mesteri si vopsitori, care s-au stabilit in ruinele hipodromului. Trei camere ale hipodromului au fost transformate in locuinte cu podele de mozaic, iar o inscriptie impodobita cu pasari arata ca aceasta a fost resedinta unui diacon numit Elias.

Am ajuns la Poarta de Sud care prezinta asemenari cu arcul lui Hadrian, cu o arcada centrala inalta si inca 2 laterale mai mici, cu nise si capiteluri corintice terminate cu ornamente vegetale.

In partea stanga se afla Templul lui Zeus, candva maret, organizat pe 2 nivele conectate intre ele prin trepte. Pe terasa de sus se afla cel mai cunoscut tip de templu antic, cu o camera interioara principala, inconjurata de o galerie exterioara delimitata de coloane. Erau opt coloane cu capiteluri corintice in fata si in spate si 12 pe fiecare dintre cele doua laturi lungi, fiecare de aproape 15 m inaltime.

Una dintre cele mai emblematice atractii este Forumul, o piata de forma ovala, neobisnuita datorita dimensiunii sale (90 m lungime si 80 m in cel mai lat punct). 56 de coloane ionice inconjoara piata pavata cu pietrele originale, santurile facute de care fiind inca vizibile. Doua mici monumente au decorat centrul pietei, unul dintre ele fiind baza pentru un grup de statui, posibil reprezentand preotese, iar pe celalalt stateau patru coloane, care protejau o statuie a imparatului Hadrian. Aceasta structura patrata sustine acum o coloana centrala, care a fost ridicata recent pentru a transporta Flacara in timpul Festivalului Jerash.

Drumul continua cu Cardo Maximus, artera principala a orasului, cunoscuta si sub numele de strada cu colonade, care se intinde pe 800 de metri pana la Poarta de Nord. Desenele, sculpturile si chiar piatra folosita aici difera, deoarece majoritatea dintre ele au fost complet reconstruite in perioada bizantina, doar cateva dintre coloane sunt cele originale romane. Sub strada se afla un sistem antic de canalizare care dateaza probabil de la mijlocul secolului al III-lea d. Hr.

Templul lui Artemis a fost dedicat zeitei patroane a orasului, constructia templului incepand in secolul al II-lea d. Hr... Cu toate acestea, nu a fost niciodata terminata, fiind ridicate doar 12 coloane dintr-un total planificat de 32.

Intorcandu-ne la Forum, in spatele templului lui Zeus, se afla Teatrul de Sud, cel mai mare si mai vechi dintre cele trei teatre antice din Jerash, celelalte doua fiind Teatrul nordic si Teatrul Birketein.

Acesta are un plan arhitectural tipic roman, care a fost construit între anii 80 și 96 d. Hr., in timpul imparatului Domitian, putand gazdui mai mult de 3000 de persoane. Acustica e foarte buna, un vorbitor din centrul orchestrei putand fi auzit fara a ridica vocea. Cavea (zona de audienta semicirculara) este orientata spre nord, astfel incat publicul sa nu fie orbit de soare.

2 pasaje boltite duc pe scena, iar 4 pasaje din spatele teatrului au acces la randurile superioare de scaune.

Cutremurul din 749 d. Hr., a afectat parti ale teatrului, iar mai tarziu acesta a devenit fortareata pentru cativa cruciati, inainte ca musulmanii sa cucereasca regiunea. Locuitorii au demontat parti din scena pentru a folosi la constructia caselor. In ciuda acestor avarii, astazi teatrul este in stare relativ buna, fiind folosit pentru concerte, in special in timpul festivalului anual Jerash.

Acestea sunt obiectivele cele mai importante din sit, insa daca timpul iti permite poti vizita si Muzeul ce contine o colectie de artefacte, inclusiv bijuterii de aur, monede, vase de sticle si un lucru mai putin obisnuit, bilete de teatru din ceramica.


[fb]
---
Trimis de geani anto in 15.08.23 10:17:31
Validat / Publicat: 15.08.23 11:04:52
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORIENTUL MIJLOCIU.

VIZUALIZĂRI: 1259 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (geani anto); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Drumul continua cu Cardo Maximus, artera principala a orasului, cunoscuta si sub numele de strada cu colonade, care se intinde pe 800 de metri pana la Poarta de Nord. Desenele, sculpturile si chiar piatra folosita aici difera, deoarece majoritatea dintre ele au fost complet reconstruite in perioada bizantina, doar cateva dintre coloane sunt cele originale romane. Sub strada se afla un sistem antic de canalizare care dateaza probabil de la mijlocul secolului al III-lea d.Hr.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 11700 PMA (din 9 voturi)

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[15.08.23 11:04:11]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Jerash, AJLOUN" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: Vacanța în Iordania]

webmaster
[15.08.23 18:34:19]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Jerash:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.043529987335205 sec
    ecranul dvs: 1 x 1