ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.08.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Mediaş [SB]
ÎNSCRIS: 07.03.16
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
JUN-2019
DURATA: 4 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Parcul Naţional Thingvellir - un loc sacru pentru islandezi, un loc splendid pentru turişti

TIPĂREȘTE URM de aici

Prima zi completă pe plaiurile de poveste o dedicăm Parcului Naţional Thingvellir (există posibilitatea ca, la o căutare pe Google, să îl găsiţi şi ortografiat puţin diferit, în limba islandeză binomul “th”fiind scris ca un “p” puţin diferit de al nostru şi imposibil de găsit pe tastatura Asus-ului la care scriu eu).

Faci puţin mai mult de o jumătate de oră din capitală pe o porţiune din principalul drum al insulei, al lor DN1, care înconjoară întrega insulă. Pentru a ajunge în parcul mai sus menţionat, turul porneşte în sensul acelor de ceas, intri pe DN 48 apoi pe DN 36 şi ai intrat în parc. Ei nu folosesc abrevierea drumului naţional, scriu simplu 1,48 şi 36 însă am preferat utilizarea celor 2 litere scrise cu majuscule pentru a nu da naştere vreunei confuzii în legătură cu cifrele trântite pur şi simplu aici.

Parcul Naţional Thingvellir este înclus în Golden Circle, un paradis turistic care se întinde în sudul Islandei pe o distanţă de vreo 300 km cu plecare şi revenire la Reykjavik. În mare, şi itinerariul nostru pentru primele două zile l-am organizat cam pe aceste coordonate la care am mai adăugat şi unele obiective aflate în afara cercului, dar nu la foarte mare distanţă. Consider că două zile sunt suficiente pentru a parcurge Golden Circle pe îndelete, cu posibilitatea de a acorda răgazul necesar fiecărui element care compune acest cunoscut obiectiv turistic.

Iar dacă vrei mai mult în cele 2 zile e musai să fii acolo în iunie când ziua nu se îngână deloc cu noaptea, să ai poftă ca noi să descoperi ca plimbăreţii mereu şi mereu încă ceva şi să îţi şopteşti ţie însuţi că te vei odihni în următoarele zile. De fapt, după ce ajungi acasă...

Şi sfatul meu e să vă închiriaţi maşină în loc să optaţi pentru excursiile organizate. Aveţi, astfel, oportunitatea să vă bucuraţi mai mult de natură, să vă opriţi unde şi de câte ori doriţi, întrucât am convingerea că vă e mai la îndemână să-i solicitaţi soţului sau soţiei decât şoferului de autocar să oprească pentru că lumina şi peisajul ce se deschide în faţa voastră trebuie musai imortalizat într-o fotografie.

Iar partenerul dumneavoastră mai şi ascultă, uneori! , şi chiar opreşte în vreme ce şoferul autocarului e la serviciu şi trece absent pe lângă respectivele minunăţii întrucât le ştie de când era mic şi nu îl mai impresionează deloc.

Şi vă asigur, încă o dată, că nu au islandezii ăia atâtea parcări pe marginea drumurilor de câte ori simţiţi imboldul de a vă opri. Nu e vorbă, că şi noi am tras Kia pe dreapta de atâtea ori cu doar o parte în afara carosabilului...

Acum când scriu, la aproape două luni de când am ieşit din Reykjavik, îmi aduc perfect aminte de senzaţia avută în momentul în care am coborât din maşină în parcarea destul de rurală amenajată pentru vizitarea cascadei Thorufoss: trăgeam în piept cel mai curat aer simţit vreodată şi nu mă puteam sătura, voiam ca plămânii să se transforme în uriaşi desagi de postav ca să-i pot umple şi căra de-a lungul întregii vieţi. Spre bucuria mea, în cele trei zile care au urmat în Islanda plus celelalte opt din Norvegia, organele mele interne au fost fericite cu o compoziţie a aerului inhalat ce tindea spre puritate.

Ca să vă faceţi o impresie a stării pomenite, asemuiţi-o cu a celui care rabdă de sete câteva zile, apoi ajunge în faţa unei cisterne, dă drumul robinetului cu un debit mare şi ar înghiţi dintr-o dată toată apa, fără a realiza că oricât de multă ar vrea să bea în stomacul lui nu intră decât o anume cantitate. Iar cisterna rămâne acolo şi e toată a lui...

Cascada Thorufoss, cu o poziţionare ce presupune o abatere la stânga de 5 minute din DN 48 şi marcată rutier corespunzător, am inclus-o în program ca urmare faptului că reprezintă una din sumedenia de locaţii din Islanda în care regizorii serialului „Game of thrones” au ales să filmeze scene din episoadele cae s-au bucurat de un enorm succes (aici s-a petrecut scena în care dragonul a mâncat o capră luată din turma mânată paşnic de un băieţel). Nu mă întrebaţi amănunte, nu sunt fan al serialului, în schimb este Adriana – care a citit şi toate volumele romanului! – iar programul obiectivelor a fost suplimentat cu locaţiile ce au relevanţă în realizarea peliculei.

Ca fapt divers, menţionarea posibilităţii de a ajunge în locuri pe care le-a văzut în film a contribuit hotărâtor la achiziţia biletelor de avion spre această destinaţie.

Pentru fanii “Game of thrones” sunt organizate tururi care îi conduc pe urmele actorilor, regizorilor şi carelor de filmat. Dar aşezarea lor geografică vă permite, la fel de bine, să le exploraţi şi singuri odată ce le-aţi identificat. Iar asta nu e greu din moment ce v-aţi achitat ultima factură la serviciile de furnizare a internetului.

Cascada destul de frumoasă, nu e foarte cunoscută, fapt remarcat după amenajarea parcării. Într-o dimineaţă însorită doar a noastră şi încă vreo trei maşini îşi trăgeau suflul în ea. Pentru a ajunge la cascadă trebuie să cobori o cărare destul de abruptă apoi să mergi pe malul apei încă vreo 300 de metri. Atât coborârea cât şi continuarea se fac pe un covor de iarbă şi muşchi atât de moale încât ai impresia că păşeşti pe burete. Nu cunosc senzaţia de a păşi pe nori, dar experienţa mersului pe jos pe destule porţiuni în Islanda mai că se asemuieşte descrierii pe care mi-o închipuiesc...

Ajuns la firul apei te simţi ca într-un canion. Doar jos, la nivelul râului foarte liniştit ulterior căderii peste pietre de la o înălţime de câţiva metri ai prilejul de a vedea culoarea verde crud, oriunde ţi-ai roti apoi ochii nu zăreşti decât nuanţe de maro şi cenuşiu.

Scăpat cu bine odată prăvălit de pe culmi, râul Thorr nu are prea multă linişte – doar vreo 200 de metri – apoi este rapid înghesuit, asemeni unui boxer fără experienţă, între formaţiuni pietroase (a se citi corzile ringului) menite a-i creşte adâncimea dar şi a-i restrânge libertatea. Curge astfel o porţiune din viaţa sa, una destul de lipsită de atracţie atâta vreme cât privind în sus pe pereţii de piatră aşezaţi pe ambele sale maluri nu poţi vedea decât ponositul cenuşiu lipsit de orice urmă de plante în afara unui soi de muşchi prăfuit ce se iţeşte pe ici pe colo.

Sunt convins că şi scena filmului a fost una tristă...

Revenit în parcare, privirea are privilegiul de a te înveseli niţel prin splendoarea care se derulează înspre partea de nord: un mic iaz în dreapta drumului, cu o apă foarte rece şi magic de cristalină, şi vârfurile acoperite cu zăpadă ale munţilor profilaţi în zare. Închizi ochii, încerci să visezi, îi deschizi şi constaţi că nu eşti un regizor mai bun decât natura.

Revenim pe DN 36 şi la 1 km mai facem o scurtă oprire, la Hengill Mountain, o altă scenă din “GoT”, aici regizorul stabilind că e cel mai bun cadru natural pentru lupta dintre Brienne of Tarr şi the Hound. Cam pompos termenul ce pomeneşte de ţinut muntos, de vreme ce relieful se prezintă ca un povârniş presărat cu bolovani de diferite mărimi şi greutăţi aşezat în mijlocul unui cadru natural ce te duce cu gândul la teleportarea pe lună, un ţinut deşertic şi foarte arid.

Care mai capătă o oarecare viaţă odată ce te apropii de Lacul Thingvallavatn, de un albastru viu care contrastează puternic cu ce aveai pe retină de câteva minute: impresia că te afli în spatele unei perechi de ochelari care au menirea de a transmite creierului doar imagini bicolore, pomenitele maroniu şi cenuşiu. Iar acest albastru te pocneşte, te bucură şi te înviorează. Îţi dă pofta de a explora mai departe.

Iar pentru cei dornici, există posibilitatea de a se învârti în jurul lacului pe o potecă circulară ce acoperă perimetrul acestuia.

Din parcarea ce îţi oferă prima panoramă asupra lacului intri în parcul naţional devenit cunoscut pentru unii – iar alţii poate doar acum află – prin faptul că aici s-a întrunit pentru prima dată un parlament, în anul 930, şi care şi-a desfăşurat sesiunile de lucru cu întâlniri ce durau două săptămâni, în fiecare lună iunie a fiecărui an pânâ în 1798. Lucrările erau declarate deschise de membrii care se întâlneau mereu în acelaşi loc, la The Law Rock, acolo unde şi astăzi flutură mândru drapelul Islandei.

Mai conduci puţin şi dai de intersecţia din care se bifurcă drumul pe care mai ai de mers vreo 200 metri spre Almannagja. Înainte cu vreo 50 de intersecţie este o micuţă parcare în care poţi lăsa maşina gratuit dacă crezi că ai vrea să mergi pe jos şi să scuteşti taxa de parcare.

Pentru islandezi, Almannagja este un loc ce se află în sufletul lor şi pe care toţi dintre ei ar trebui să-l viziteze. Nu este doar o minune geologică şi un loc de importanţă istorică, ci şi un loc sacru. Este locul unde primii colonişti aleg pentru adunarea lor naţională cu unsprezece sute de ani în urmă, pe cei meniţi a face legea şi a soluţiona disputele. Reprezintă, de asemenea, locul în care în anul 1000 a fost luată decizia finală de a reveni la creştinism şi de a elimina păgânismul.

Tot aici islandezii îşi celebrează suveranitatea şi independenţa de vreme ce în 1944 au hotărât înfiinţarea republicii.

Ce este de fapt acest loc? Este o splendoare naturală în care te poţi plimba şi contempla liniştit la ceea ce au creat natura (adică peisajul) şi oamenii în decursul vremurilor (naţiunea islandeză atât de simplă dar însufleţiţi de un mare patriotism).

Intrarea amenajată sub forma unei cărări asfaltate printre pereţi neuniformi de piatră te conduce spre un cadru natural amenajat de natură cu o ospitalitate ce te determină să zăboveşti în interior ore în şir, pierzând cu totul semnificaţia unităţilor de măsură a timpului.

Odinioară, accesul în parc era permis şi cu autoturismele. Probabil pe vremea când în Islanda erau înmatriculate într-atâtea încât le puteai număra pe degetele unei mâini. De la 1 noiembrie 1967 accesul lor a fost interzis în urma descoperirii unor crăpături adânci de câţiva metri care puneau în pericol stabilitatea drumului.

Din aleea principală se ramifică poteci mai înguste care împânzesc tot parcul. Unele urcă în serpentine, altele traversează poduleţe de lemn peste cursuri limpezi de apă molcomă, unele te conduc spre locuri de tihnă în apropierea unei biserici vechi sau a unui fost pension de fete iar altele spre o cascadă tumultoasă, Oxarfoss, ce a putut fi admirată şi în “GoT” ca locaţie a Porţii Sângelui şi a scenei White Walkers.

La tot pasul găseşti plăcuţe care îţi furnizează informaţii despre istoria locului, despre primele forme de de amenajare a teritoriului de aici, a rolului oamenilor din vechile timpuri, a modului cum au luat naştere şi cum s-au adoptat primele legi.

Nu toate detaliile pe care le primeşti sunt pozitive, să spun aşa, unele te înştiinţează şi despre pedepse, mod de execuţie sau ce ţin de acestea.

Astfel, un text postat la marginea unui lac a cărui apă era atât de limpede încât ţi-ar fi permis să-i străbaţi cu privirea întreaga adâncime indiferent cât ar măsura ea, ne prezintă modul în care erau pedepsite femeile între anii 1618 - 1749 şi că în apa asta atât de cristalină au fost înecate 18 femei, toate nominalizate cu certitudine. Pe lângă ele, tot cu aceeaşi acurateţe, sunt menţionate şi celelalte măsuri punitive: 30 de decapitări, 15 spânzurări şi arderi, toate luate împotriva femeilor. Misoginism sau în acele vremuri bărbaţii nu greşeau? ...

Spaţiul în care ne aflăm mai este cunoscut şi printr-o altă caracteristică interesantă: reprezintă o minune geologică întrucât se pot vedea cele două plăci tectonice europeană şi nord americană. Următoarea întâlnire cu ele, când ne vom şi deplasa pe un pod care le uneşte, o vom avea în ultima zi a vacanţei islandeze.

Înainte de a pleca din parc suntem martorii curajului şi tenacităţii unui pui de gâscă ce nu se dă bătut cu greutăţile malului abrupt al unei oaze de apă şi reuşeşte să îşi ajungă din urmă mama şi fraţii sub privirile admirative ale turiştilor.

Ne continuăm periplul nordic cu vizitarea unui simbol naţional al Islandei, Geysir-ul, cel care dă denumirea generică la nivel mondial a apelor care se înalţă din pământ spre cer la intervale de timp ce se scurg în liniştea turiştilor care îşi potrivesc aparatele de filmat sau camerele video pentru a surprinde izbucnirea şuvoiului de apă fierbinte în jurul a 80 – 100 grade.

De cum coborâm din maşină în parcarea gratuită aflată peste drum de izvoare, nările ne sunt înfundate cu un miros greoi de sulf.

Accesul în incinta ce găzduieşte ţâşnitorile naturale este gratuit şi, de cum intri, ai surpriza să vezi o căsuţă mică, construită şi poziţionată astfel încât aburii degajaţi de apa fierbinte din pământ ies pe horn, dându-ţi impresia că te afli în apropierea unei locuinţe în care se face foc cu lemne.

În timp ce păşeşti pe cărarea pietruită, auzi un şuierat de apă împroşcată acompaniat de strigătele vesele ale turiştilor. Dacă ai pierdut spectacolul, nu te îngrijora, deoarece peste alte 6 sau 7 minute apa va mai evada încă o dată din adâncuri.

În puzderia de izvoare mici şi micuţe care dau imaginea unui câmp care fumegă, două sunt mai cunoscute, Geysir şi Strokkur, acesta din urmă arogându-şi rolul de vedetă geologică locală.

Pentru finalul zilei de astăzi avem programată Cascada Gullfos, o cădere impresionantă de apă, pe două niveluri, cel superior de 11 m iar inferiorul de 20 m, după care urmează aproximativ 2,5 km de chei ridicate de-o parte şi alta a râului care în unele locuri are o adâncime de 70 m.

Provenienţa numelui căderii de apă nu este pe deplin descifrată, existând trei variante, lăsate la îndemâna celor interesaţi cu adevărat de acest aspect.

Pobabil ca Gulfoss să datoreze numele nuanţei de seară aurie, care adesea colorează apa glaciară.

O altă teorie este că denumirea a fost inspirată de curcubeul care apare adesea când lumina soarelui loveşte pulberea fină de apă aruncată de cascadă.

Iar o a treia ipoteză despre nume poate fi găsită în jurnalul lui Sveinn Palsson, un străbunic de câteva generaţii ale actualilor localnici în care se povesteşte cum că fost odată un fermier pe nume Gygur. Acesta avea mult aur şi nu putea suporta gândul că altcineva îl va deţine după moartea sa. Pentru a preveni acest lucru, a aşezat aurul într-un cufăr şi l-a aruncat în cascada - care de atunci a fost numită Gulfoss.

Indiferent cine sau cum a moşit naşterea, locul este splendid! Căderea de apă este impresionantă iar aerul din jur de o puritate pe care instrumentele de măsurare a ei nu o au pe scala de valori.

Iar mai presus de toate, curcubeele... Dacă vă mai aduceţi aminte din copilărie de fluturii care zburau pe câmpuri parcă pe ritmuri line de dans, acum aici, iar imediat ceva mai la stânga sau dreapta, imaginaţi-vă acelaşi dans al curcubeelor. Nu am văzut şi nu ştiu dacă voi mai vedea vreodată atâtea. Poate nu mă credeţi, dar în orice ramă foto ai pune o fantă – un cadru de secunde - din ceea ce ai privit acolo, ai observa un curcubeu. Iar pulberea fină a stropilor de apă, care cade uşor în contrast cu zgomotul tunător al apei, pare a trage cortina peste o zi de vacanţă trăită, parcă, într-un vis din care te trezeşti vesel şi optimist, gata de noi explorări.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Marius 72 in 12.08.19 18:46:09
Validat / Publicat: 12.08.19 20:55:37
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în ISLANDA

VIZUALIZĂRI: 1928 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marius 72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Strokkur nu doarme...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 19550 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Islanda:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.044649124145508 sec
    ecranul dvs: 1 x 1