GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Insula Ischia - paradisul apelor termale
![](/images/printer_off_32.png)
Vacanta in Insula Ischia am achizitionat-o prin agentia de turism cu care merg de cativa ani. Mi s-a parut varianta cea mai sigura si simpla, avand in vedere ca nu am mai fost in sudul Italiei, iar transferul din Napoli catre Ischia ar fi fost destul de complicat daca as fi mers pe cont propriu. Cazarea am avut-o la hotelul Sorriso Thermae Resort & Spa 4*, pe care il recomand si despre care voi scrie intr-un post viitor.
De cum am ajuns pe ferryboat, odata cu apusul soarelui, am stiut ca vom avea vreme frumoasa, chiar daca era mijlocul lunii octombrie. Fetele de la agentie chiar ne-au spus ca este destinatia ideala, ca alternativa la Grecia, unde nu mai erau curse in luna octombrie cand am avut noi cateva zile de concediu.
Ischia este destinatia unde nu ai cum sa te plictisesti, pentru ca in fiecare zi poti vizita altceva. Noi am preferat sa ne odihnim mai mult si am stat mai mult la plaja si am facut baie in mare (desi era octombrie).
Cu toate acestea, am vizitat impunatorul castel Aragonese, in interiorul caruia chiar am luat o gustare. In urmatoarea zi am vizitat gradina botanica La Mortella, unde am fost impresionata de vegetatia luxurianta si modul cum este amenajata si intretinuta. Aceasta vizita am facut-o la recomandarea si insistentele agentiei de turism si nu am regretat absolut deloc. Atat intrarea la Aragonse cat si la La Mortela, a fost 10 euro/pers.
In alta zi am fost la cumparaturi, am vizitat Muzeul Arheologic, am mancat un pranz la Calise si am fi vrut sa bifam si o vizita la fabrica de ceramica, dar am preferat sa ne odihnim mai mult la soare, profitand de vremea frumoasa.
Peisajele, coastele inalte si stancoase, vegetatia de pe insula te lasa fara cuvinte, iar oamenii sunt mereu binedispusi si binevoitori.
Pentru a explora mai bine bine insula, si pentru a ajunge in toate punctele de belvedere, noi am inchiriat o masina, Fiat, bineinteles. Pentru 24 ore, ne-a costat 25 euro. Se poate merge si cu autobuze locale, sau se pot inchiria si scutere, dar noi am preferat varianta mai comoda.
Trebuie sa precizez ca absolut toate masinile de pe insula erau lovite sau zgariate, stradutele fiind foarte inguste, pitoresti, cu multe curbe, iar in multe portiuni nu incap doua masini.
Nu am vrut sa plecam pana nu am stat o zi si in Sorrento, pitoreasca si la fel de frumoasa si impresionanta ca si Ischia. De fapt, acolo cred ca era raiul lichiorului de lamaie :)
Mancarea din Ischia a fost un adevarat festin culinar: pizza, paste, peste, fructe de mare, tot felul de salate, supe si deserturi sofisticate.
Cu siguranta m-as mai intoarce aici intr-o vacanta viitoare, mai ales ca nu am apucat sa vad insula Capri, care este la doar o aruncatura de bat, iar vara, am inteles ca exista ferryboat direct intre aceste doua insule. De asemenea se poate vizita si Procida si Napoli. Noi am renuntat la aceste deplasari si am ales sa ramanem mai mult pe insula pentru a ne odihni.
Trimis de elena_elly* in 19.11.15 13:22:45
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elena_elly*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@elena_elly: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
@elena_elly -
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar ilustra perfect textul, fiind mai mult decât binevenite. Sunt întotdeauna căutate şi apreciate de cititorii interesaţi în această destinaţie...
Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=12624
Foarte frumoasa zona, si eu o am in plan pentru la anul.
Frumos articol si poze, bun venit in comunitatea AFA
@CosminZichil - Multumesc frumos Chiar va recomand destinatia si daca doriti va pot trimite datele agentiei cu care am lucrat si sunt foarte multumita.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2019 Giardini Ravino, un mic colț de rai! — scris în 15.08.19 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Forio, locul care ne-a fost gazdă pentru 7 zile! — scris în 16.08.19 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Sudul insulei Ischia, romantic și fermecător! — scris în 13.08.19 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Pe străzile liniștite din Ischia (Capitala)! — scris în 26.07.19 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Jun.2019 O vizită la castel, Castelul Aragonez din Ischia! Un must see! — scris în 12.07.19 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Giardini Poseidon Terme, Ischia, un răsfăț terapeutic! — scris în 10.07.19 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Vacanță în insula Ischia! — scris în 05.07.19 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ