Plimbare de o zi prin Insula Pico, tur complet

TIPĂREȘTE

În excursia din Insulele Azore, vezi impresii, a treia insulă azoreană vizitată a fost Pico, insulă în care nu m-am cazat, preferând să o vizitez din Horta, de pe Insula Faial.

Dimineața pe la ora 8:30 am plecat de la cazarea din Horta cu taxiul, Cezar ne aștepta, până la terminalul ferry aflat la circa 3 kilometri, pe care i-am parcurs în circa 10 minute, cost 4,5 euro, pentru a traversa Atlanticul, ca să ajungem la Madalena, în Insula Pico. Terminalul Maritim inaugurat în 2012, este o clădire relativ mică, dar cu o sală de așteptare curată, răcoroasă, aerisită. Oferă și WI-FI neparolat. Am cumpărat bilete, 3,60 euro eu, seniorul 2,50 euro și am așteptat ferry de la ora 9:15, atlanticoline.pt/p/p.

Am plecat la ora programată, apele au fost liniștite și traversarea Atlanticului, cei 7,5 kilometri cât are de fapt Canalul Faial care desparte cele două insule, s-a făcut în circa 30 de minute, singurul eveniment fiind pozarea celor două mici insule din apropiere de Madalena, Insula Întinsă și Insula în Picioare, restul drumului poze cu Horta și Insula Faial, poze cu Madalena și Insula Pico, și, cel mai mult, poze cu vârful Pico, vârf ce m-a fascinat și mă fascinează și acum….

Am ajuns la Terminalul Maritim din Madalena, dat în folosință în 2014, o clădire modernă pe la care doar am trecut oprindu-ne vizavi la Pico Island Adventures, Agenția de turism și închirieri auto, de la care pentru 45 de euro am primit un Citroen C1, pentru o zi, mai bine zis de la ora 10:00 la ora 20:00, mașină cu care am plecat la drum. Costul a fost cam mare, dar, am spus-o de mai multe ori, în excursiile mele am o veșnică problemă, timpul, iar acum am mers pe principiul “time is money”, pentru că voiam să ajung cât mai repede la Gruta das Torres, primul obiectiv propus în acest circuit.

Eram în Ilha do Pico, a doua insulă ca mărime din arhipeleagul Azore, cunoscută pentru pământul său vulcanic negru și ca Insula Neagră. Cu o populație de peste 16.000 de locuitori, are forma unei picături de apă alungită, cu o lungime maximă de 46 kilometri și o lățime de aproape 16 kilometri, este cea mai înaltă insulă azoreană. Dezvoltarea insulei s-a bazat până în anii 1980 pe vânătoarea de balene, artizanală, sezonieră și de coastă, apoi după limitarea acesteia, pe turism, construcții de nave, pe viticultură și producție de vin.

Este cunoscută prin Parque Natural do Pico, cel mai mare parc natural din Azore, având peste 20 de zone protejate, inclusiv zonă marină, ce cuprinde printre altele Muntele Pico, 2.351 metri, cel mai înalt vârf din Portugalia, Peștera Turnurilor, cea mai mare peșteră vulcanică din Portugalia, Peisajul Culturii Viței de Vie, patrimoniu mondial UNESCO, parquesnaturais.azores.go ... /parque-natural. O altă referință pentru Insula Pico este vânătoarea de balene și procesele de transformare a ei în produse utilizabile în diverse domenii.

Așadar mă grăbeam pentru că voiam să ajung cât mai repede la Gruta das Torres, peșteră aflată la aproape 7 kilometri depărtare, ce se vizitează în fiecare zi de la orele 10:30 la 16:30, durata vizitei fiind de circa 60 de minute, numai cu grup ghidat, maxim 15 persoane, se fac rezervări prealabile, parquesnaturais.azores.go ... ruta-das-torres.

Nu rezervasem locuri pentru turul de la ora 11:00, la care puteam să ajungem, dar am zis să încercăm la fața locului, iar dacă nu reușim, facem altă rezervare și revenim, așa că… La drum!!!

Am mers pe drumul regional ER1 circa 3,5 kilometri până la Criacao Velha, unde, virând la stânga, am intrat pe un drum local pe care am mai mers circa 3,5 kilometri până la peșteră. Dumul a fost bun, urcuș sinuos continuu și constant, cu câteva curbe strânse și în pantă, și după vreo 15 minute opream în parcare la Centro de Visitantes da Gruta das Torres. Era ora 10:45. Am avut noroc, erau locuri la turul de la ora 11:00. Totuși este mai bine să rezervi înainte de vizită, pentru că la întoarcerea din peșteră am găsit un autocar plin cu turiști care așteptau să înceapă vizita.

Am plătit biletele, 8 euro eu, seniorul 4 euro, am primit lanterne, capeline de unică folosință și căști de protecție și am așteptat formarea grupului și ghidul care să ne preia, timp în care am văzut și pozat clădirea ce găzduiește centrul, cu arhitectură deosebită, de culoare neagră și textură ca a lavei din peșteră.

Vizita a început cu un film ce oferă informații despre modul în care s-a format peștera, canale tubulare pe care a curs lava fierbinte, ale cărei urme se văd și astăzi, apoi am intrat în Gruta das Torres, lungă de peste 5.000 de metri, formată în urmă cu circa 1.500 de ani, cea mai mare peșteră vulcanică din Insulele Azore și din Portugalia.

Este amenajată pentru vizite pe circa 450 de metri, am coborât pe niște trepte, destul de mult și de abrupt, apoi ne-am continuat plimbarea pe un pasaj mai plat. Suprafața este, uneori, destul de dură și ascuțită, încălțămintea sport fiind foarte indicată, iar tavanul destul de jos în anumite locuri face utilă casca de protecție.

Ghidul amabil și profesionist ne-a explicat caracteristicile traseului și ne-a arătat diferite forme de curgeri de lava cu suprafețe netede sau zimțate, de culori diferite, predominant roșcate. Am văzut mulțime de stalactite și stalagmite și alte forme de lavă, bile, bănci, pereți cu striații sau fire de lavă țesute sau împletite. Ne-a arătat mai multe imagini printre care și Mona Lisa, cum o botezese el...

O experiență deosebită a fost când s-au stins toate lanternele, peștera neavând iluminat artificial, beznă totală, dar după câteva minute, ochii au început să se adapteze întunericului din jur…

Peștera este recunoscută ca deosebită, valoroasă, fiind propusă de Guvernul din Azore într-o listă globală de 30 de peșteri ca Patrimoniu Mondial UNESCO, după cât sunt Azorele de turistice eu cred că se va aproba….

Am plecat spre Lajido da Criação Velha, aflat la circa 4,5 kilometri pe care i-am parcurs în aproape 10 de minute, drum în coborâre lejeră. Zona clasificată ca peisaj cultural face parte din 2004 din Patrimoniul Mondial UNESCO și cuprinde plantații de viță de vie cultivată în parcele dreptunghiulare, nu mari, de mărimea unor camere de locuit, despărțite de ziduri din lava neagră care protejează de vânturile puternice plantele cultivate în solul de lavă neagră și le apără de apa sărată adusă de curenții marini, dar, interesant, permit soarelui să realizeze un microclimat bun, să încălzescă și să coacă strugurii. Reprezentative pentru Peisaj sunt zidurile dantelate de piatră aspră neagră, poate, cea mai mare rețea de ziduri de piatră, țarcuri și copertine de protecție, construite de oameni, și câmpurile de lavă cenușie ce contrastează puternic cu vița de vie verde, luxuriantă.

Interesant este Traseul Podgoriile Criacao Velha, un traseu printre podgorii care prin peisajul și diversitatea culturală pe care le oferă este unul din cele mai deosebite și pitorești trasee turistice din lume, chiar unic. Are 8 kilometri și se poate face lejer în 2 ore, dar timpul meu…, așa că am mers pe el, mai mult cu mașina și mai puțin pe jos, până la, “Moara de Vânt”. Am urcat în balconul morii și mi s-au oferit panorame uluitoare, nu numai asupra îngrăditurilor de piatră, țarcuri, “currais”, dar și la Muntele Pico, la insula Faial...

Câteva poze, câteva vederi asupra vecinătăților, mai multe păreri de rău și mi-am continuat drumul spre Lajes do Pico aflat la sud-est, pe țărmul oceanului, circa 32 kilometri, bună parte drum costier dar la înălțime, frumos, sinuos, cu o mulțime de urcușuri și coborâșuri, nu mari.

După vreo 15 kilometri de rulaj am oprit, nu pană, nici poliție, în cele șase zile cât am mers în Azore cu mașina am văzut mai puțini polițisti decât într-o oră în Pitești, nu o spun eu, o spune șoferul meu, ci pentru că ajunsesem la Sao Mateus și voiam să văd, eu, nu știu dacă și șoferul, Biserica Parohială, Sanctuario do Bom Jesus Milagroso, una dintre cele mai bogate și impunătoare biserici de pe Insula Pico. Și interiorul este tot deosebit, are trei nave separate de două rânduri de coloane cu arcade, are frumoase sculpturi cu sfinți și apostoli. Vizavi este și un imperio. Am văzut apoi fațada albă cu ancadramente în culoarea lavei ce își etalează cu mândrie anul finalizării, 1842 și după circa 20 de minute, porneam din nou la drum…

Umătoarea escală a fost în Lajes do Pico la Museu dos Baleeiros, museu-pico.azores.gov.pt/ ... u-dos-baleeiros, singurul muzeu care explică vânarea balenelor, realizată artizanal, în Azore. Clădirea muzeului este alcătuită din trei case de bambus Baleeiros din secolele 16 - 19, un cort fierărie, o zonă pentru recepție și magazin de vânzări, galeria temporară de expoziții, sala de proiecție și auditorium modern echipată.

Am achitat taxa de acces, 2 euro eu, seniorul 1 euro, și am pătruns în lumea vânătorilor de balene, care ne-a întâmpinat cu un film documentar din 1970, în care este prezentat modul de vânătoare a balenelor, a cașaloților în acea vreme… A fost foarte bună această prezentare, deoarece ne-a pregătit pentru ceea ce urma să vedem în muzeu făcându-ne să înțelegem viața acestor oameni. Trebuie mers direct în sala de proiecție și văzut neapărat filmul care a durat circa 20 de minute, apoi vizitat muzeul. Ideea este simplă.

În fiecare dimineață “vânătorul” pleacă cu barca lui pe mare. Dacă nu întâlnește nici un exemplar din cel mai mare animal marin, sau dacă crede că acesta, din varii motive nu poate fi vânat, se întoarce în oraș și a doua zi o ia de la cap. Dacă întâlnește, declanșează vânătoare trimițând mesaje către tot personalul din echipa de vânătoare. Fiecare om din echipaj, care în viața de zi de zi are altă preocupare, știe ce are de făcut și primind mesajul pornește urgent spre vânător (mi-a plăcul bărbierul care lăsând clientul pe jumătate nebărbierit, a plecat ca din pușcă...). Fiecare își cunoaște bine sarcinile și vânătoarea începe... . Filmul a fost foarte palpitant, recunosc că m-a prins și pe mine, dar totu-i bine când se termină cu bine, marele monstru a fost invins, vânătorii se întorc acasă în triumf, urmează etapa procesării vânatului, alt muzeu, altă poveste…

Am văzut ambarcațiuni și echipamente folosite la vânătoarea de balene și nu numai, mi-a plăcut expoziția “scrimshaw” cu gravuri, poze si inscripții marcate pe suprafața osului sau a dintelui cu ajutorul unor pigmenți, sau mici sculpturi realizate din același material. Acestea au fost realizate de echipajele balenierelor când erau plecate la vânătoare. Este și un magazin de suveniruri. Dacă vreți o amintire pe această temă aici veți putea cumpăra, mi s-a părut cam scump totul, acum regret, …., nu am mai găsit un breloc, un magnet sau altceva realizat din os de balenă. Dacă mă gândesc mai bine, ca amintire, asta aș fi cumpărat din Azore….

De aici am mers pe EN2 circa 16 km prin centrul insulei, urcând permanent de la sud la nord până la Lagoa do Capitao, aflat la 900 metri altitudine, cu o vedere deosebită la Vârful Pico, pe care l-am pozat, apoi am coborât tot pe EN2 până la Satul Sao Roque cam 12 km, câteva poze la Monumento ao Baleeiro și am mers la Museu Da Industria Baleeira. Programul de vizitare, taxă de intrare 2 euro, 1 euro pentru seniori, vezi museu-pico.azores.gov.pt/ ... ustria-baleeira.

Amenajat într-un vechi complex industrial, cel mai mare și cel mai important complex de procesare și prelucrare a balenelor și cașaloților din Azore, închis în anul 1984, muzeul are ca element principal “Fabrica”, locul unde, cu ani în urmă, funcționau o serie de echipamente, cazane pentru topit untura și oasele, autoclave, o presă, o moară de ficat și una de făină, dar și o centrală electrică și o stație de combustibil, macarale, echipamente de cântărit și ambalat, … Astăzi este tot element principal dar al unuia dintre cele mai bune muzee industriale ale genului, și prezintă procesul tehnic de producere a uleiului și făinii, a îngrășămintelor și vitaminelor, de transformarea baconului, cărnii și oaselor, de transformarea balenei...

Am trecut prin sat, am admirat casele alb-negre, specifice insulei, dar am renunțat să vedem Igreja Matriz, aflată acolo din secolul 18, mare și frumoasă, mă grăbeam spre Centro de Interpretacao da Paisagem da Cultura da Vinha din insula Pico, aflat la circa 15 kilometri, iar am realizat că timpul trece și este necesară o prioritizare a obiectivelor…

Am continuat drumul spre Madalena și după mai puțin de 2 kilometri am oprit la Cachorro, pentru a vedea cunoscutele Arcos do Cachorro, am înțeles de ce “Arcade”, dar nu am înțeles de ce “ale Câinelui”. Sunt formațiuni de lavă pe sub care și printre care se zbate apa verde-albastră a oceanului, peisaje foarte frumoase, poze reușite. Pentru ușurarea plimbării și siguranța turiștilor sunt amenajate poteci și scări, punți și terase, balustrade. Din micul magazin de lângă parcare am cumpărat cîteva suveniruri deosebite, foarte frumoase și ieftine. Timpul a trecut foarte repede, mai aveam de mers vreo 9 kilometri, așa că la drum…

Am ajuns astfel la Museu do Vinho din Madalena, un muzeu tânăr de nici 20 de ani, mai erau 10 minute și muzeul se închidea, este deschis între orele 10:00 – 17:30, biletul costă 2 euro, seniorii 1 euro, tânăra de la casa de bilete a fost foarte amabilă, ne-a dat biletele, ne-a indicat traseul și a închis porțile, dar le-a lăsat descuiate ca să putem ieși, nu ne-a zorit, nici nu s-a uitat urât la noi...

În clădirea cu etaj din stânga porții am găsit multe informații și poze despre vița de vie și struguri, despre vin, oțeturi și alte produse realizate din struguri, informații aflate și pe museu-pico.azores.gov.pt/ ... /museu-do-vinho... Interesantă a fost Cronologia Vinului din Pico începând cu descoperiri arheologice vechi de peste 5.000 de ani, până în zilele noastre.

Am părăsit clădirea și ne-am oprit la zona de “Belvedere și Podgorie” de unde am admirat “Sanctuario dos Dragoeiros”, arbori dragoni (dracena) multicentenari, și o podgorie specifică insulei. Când Am Fost Acolo am aflat legătura dintre dracena și viticultură; “dogarii foloseau frunzele dracenei pentru a etanșa butoaiele, viticultorii le foloseau pentru a fixa altoiurile de butași”. Podgoria este una specifică Insulei Pico, butașii sunt crescuți în “currais”, acele țarcuri din piatră ce au transformat solul stâncos al insulei în teren fertil viței de vie.

Am intrat apoi în clădirea ce adăpostește ustensilele necesare obținerii vinului: prese pentru stoarcerea strugurilor cu un sistem ingenious de preluare a mustului, vase de colectare și depozitare a strugurilor și a vinului, etc...

Trecuse de mult ora închiderii când am închis și noi porțile muzeului și am continuat plimbarea prin Madalena, numele vine de la Sfânta Maria Madalena, protectoarea orașului, cel mai mare oraș, circa 2.600 de locuitori, și port din Insula Pico, reședința insulei.

Înființată în prima jumătate a secolului 15 ca o colonie mică de pescuit, Madalena s-a dezvoltat permanent primind în anul 1723 statutul de oraș, mai târziu, în același secol, s-a construit sediul primăriei, sediu funcțional și astăzi, o clădire solidă, albă cu ancadramente de bazalt întunecat, cu ușa de la intrare vegheată de stema portugheză. Câteva poze, am trecut prin marea piață din fața ei și am mers la Igreja de Santa Maria Madalena. Biserica zidită în secolul 17, remodelată la forma actuală în secolul 19, este cea mai mare, mai frumoasă și mai împodobită din insulă. Impresionantă este fațada cu un mare corp central și două turnuri laterale, cu ancadramente de bazalt negru contrastat puternic de ceramica albă care o acoperă.

În interiorul baroc se evidențiază capela principală împodobită cu azulejos ce prezintă scene din viața Sfintei care este dominată de statuia acesteia cu coroană de aur, capelele laterale având statui ale lui Iisus și ale Maicii Domnului, toate statuile sunt aurite. Câteva vitralii din secolul 20 întregesc frumusețea bisericii.

Am ieșit din biserică, l-am salutat pe părintele Medeiros Ouvidor, cum era cunoscut în timpul când a fost construită actuala fațadă, am primit binecuvântarea lui și am plecat spre ultimul obiectiv propus pentru acea zi, un restaurant unde să luăm masa de seară...

O privire generală asupra orașului, cu turnurile bisericii Sfânta Madalena, copacii centenari, casele vechi sau contemporane, reflexia lor în apa oceanului și muntele din fundal, face din Madalena o imagine de carte poștală, o carte poștală vie. Această senzație, ca și cea de clădiri de turtă dulce, clădiri de jucărie, am întâlnit-o peste tot în Azore.

Turul Insulei Pico a durat circa 10 ore, a cuprins 110 kilometri, traseu frumos, cu urcușuri și coborâșuri lejere, cu obiective unice pentru Insulele Azore...

---

VIZUALIZĂRI: 1502 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI