Viitorul care ține la trecutul său - Hall in Tirol, Austria

TIPĂREȘTE

Nu puteam sa fiu in Hall in Tirol fara sa si vizitez orasul, asa ca dupa ce am plecat de la Muzeul Monetariei vezi impresii m-am indreptat spre orasul vechi. Intre timp am vazut si o statie de unde puteam lua masina spre Innsbruck, asa ca lucrurile se asezau frumos. De plimbat nu aveam ceva in plan, ci doar sa merg pe stradute, sa vad cum se pregateste acest orasel de cea mai frumoasa sarbatoare si nu numai.

Citisem despre acest orasel ca desi are doar vreo 13000 locuitori se pare ca are cel mai mare centru istoric din Tirol, intrecand astfel chiar si orasul Innsbruck, si acum ca am fost acolo spun ca au dreptate.

Prima mentionare a orasului dateaza din 1256, cat despre numele lui (asta e din carti, nu de la mine) se pare ca provine dintr-o germana veche (sa vezi ce mi-o iau) unde cuvantul “hal” insemna mina de sare sau sursa de sare, actualul nume “Hall in Tirol” fiind stabilit in secolul XIX. Dupa anii 1970 oficialitatile au demarat un proiect de refacere a peste 300 de case din Orasul Vechi si ca urmare a acestui proces de renovare au primit in 1984 cel mai important premiu oferit de Austria pentru conservarea patrimoniului iar in 1986 au primit Steagul de onoare din partea Consiliului Europen.

Acum introducerea fiind facuta pornim la drum si ce sa spun, cele ce se vad cel mai bine mereu sunt bisericile, si de obicei ceea ce le inconjoara merita a fi vizitat de asemenea. Pentru ca sunt in orasul vechi, nu poti decat sa admiri ce vezi in jurul tau, iar casele au un farmec aparte, de asemenea stradutele amintesc de orasele noastre traditionale cum ar fi Sighisoara, asa ca am incercat sa descopar orasul si am vazut fie scoala de muzica, dar si o scoala ca parte a unei biserici (de fapt am vazut vreo doua), am vazut un hotel mai vechi “Gasthof Post” si am patruns pe aceste stradute mici unde lumea iti tine la vedere totul (am vazut chiar si lenjerie pusa la uscat, de aveam senzatia ca ma aflu mai degraba intr-un orasel Italian)

Si iata-ma ajunsa in mijlocul zonei istorice a orasului unde primul lucru pe care il vad este Fantana Magdalenei. Arhiducesa Magdalena a infiintat prima abatie de femei din Hall in Tirol, ceea ce era mai mult decat doar o comunitate de calugarite. Dorinta tatalui ei, Ferdinand I (1564) a fost ca ea sa ramana necasatorita si sa-si dedice viata lui Dumnezeu, punand bazele unei abatii, lucru pe care l-a infaptuit cu inca doua surori dupa moartea tatalui ei.

Abatia era vazuta in principal ca un sprijin oferit femeilor nobile de a sluji biserica dar si sa isi mentina standardul de viata. Abatia a rezistat circa 200 de ani pana cand Imparatul Iosif al II-lea a anulat acest ordin si se pare ca a fost si momentul in care bunurile abatiei au disparut. In 1912 cladirea a revenit ordinului belgian “Inima sacra” si astfel a devenit din nou cu activitate religioasa. Din 2012 biserica se numeste “Fiicele inimii lui Isus” si se pare ca asa cum se descurca, ceva din comorile considerate pierdute au iesit la suprafata.

Alaturi de aceasta biserica se afla Biserica Iezuita (1571), dar care era inchisa, asa ca mergem mai departe, mai intalnim o scoala, alte cladiri administrative, dar si case particulare vechi care duc mai departe povestea unor secole.

Parcurgeam stradutele si admiram decoratiunile, de fapt cel mai multi imi placeau stelele facute din bucatele de oglinda atarnate deasupra strazilor si imi inchipuiam cum sunt seara mai ales ca am vazut si ceva instalatii luminoase ce anuntau o feerie de culori si lumini.

Si incet, incet pe langa aceste case vechi dar impodobite ca de sarbatoare am ajuns langa biserica Sf Nicolae, unde era organizat Targul de Craciun. Un targulet destul de micut, probabil ca inca se mai lucra la el, dar totusi erau expuse produse alimentare si nealimentare, precum si produsele ce se consuma de obicei in aceste locuri. Cel mai multi imi placea insa sa ii vad pe cei ce isi cumparau castane coapte, erau de obicei grupuri de prieteni sau familii si erau frumosi asa cum stateau in jurul focului sa fie gata castanele.

Si suntem si in zona Primariei, o cladire surprinzatoare, care are ceva sute de ani in spate si care in mod sigur vor sa duca istoria mai departe.

Si iata ca am ajuns si la Biserica Sf Nicolae, o biserica parohiala dedicata Sfantului Nicolae, sfantul patron al minerilor si marinarilor, mentionata in documente in anu 1281 si finisata in stil gotic in 1430. Fosta biserica gotica a fost distrusa (partial) in timpul unui cutremur in 1670 si a fost refacuta cu adaugarea unui turn baroc. In 1752 biserica a fost decorata cu picturi si pot spune ca asa cum am vazut-o acum arata foarte frumos.

As mai fi putut vizita “Bergbaum museum” dar era inchis. Iar orasul se lauda nu numai cu trecutul, dar si cu viitorul pe care il asigura prin studentii care studiaza aici la Universitatea din oras (stiinte naturale si studii medicale).

Am plecat de acolo mai departe (dar despre asta data viitoare) cu autobuzul, si am putut sa vad si orasul nou, si am vazut ca este destul de intins si si chiar arata bine. Acum insa va invit sa vedeti pozele dar si acest filmulet pe youtube pentru a cunoaste orasul ce tine la trecutul sau, dar care priveste si spre viitor.

---

VIZUALIZĂRI: 913 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI