ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.02.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Călăraşi
ÎNSCRIS: 12.09.15
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2015
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Schwetzingen sau grădina la superlativ

TIPĂREȘTE URM de aici

Având de petrecut o după-amiază în Speyer, am renunțat să vizitez Muzeul tehnicii şi mi-am luat bicicleta, pe bătrâna mea Camila, şi am purces spre locul unde este un adevărat Versailles, la Schwetzingen. Palatul din Schwetzingen a fost reşedința de vară a unor prinți electori din Heidelberg şi Mannheim şi este renumit pentru originalitatea şi frumusețea grădinilor sale.

La mijlocul sec. al XIV-lea, la Schwetzingen, a fost un modest castel înconjurat de un sanț de apărare. Dar treisute cincizeci de ani mai târziu, în 1697, prințul elector Johann Wilhelm hotăraşte transformarea lui în ceea ce este astăzi. Prin construirea a două corpuri laterale palatul creşte considerabil. Splendoarea îi este însă adusă de un alt prinț elector, Carl Theodor. El a încredințat lucrarea unor renumiți arhitecți, Nicolas de Pigage şi mai târziu Friedrich Ludwig von Sckell. Şi a fost o alegere inspirată, aceştia realizând din grădina palatului o capodoperă peisagistică. Cât priveşte palatul propriu-zis, el nu a atins dimensiunile şi forma dorită, din cauza unor proiecte paralele (palatul din Mannheim şi castelul Benrath), care au deviat fondurile necesare. Astfel, cum bine a zis cineva, este mai corect spus "grădina şi palatul Schwetzingen". Palatul este lipsit de săli grandioase pentru recepții, având doar două şi un teatru, şi pentru acestea au fost folosite clădirile semicirculare alăturate grădinii, care inițial aveau destinația de Orangerie. Mobila şi decorațiunile interioare, din sec. al XVIII-lea, au supraviețuit şi mulțumită restaurarii vor putea fi admirate. Când am vizitat eu palatul încă se lucra la restaurare.

În aripa de nord se află Teatrul rococo, care a fost primul teatru din Europa prevăzut cu galerii. A fost construit în 1753, dupa planurile lui Nicolas de Pigage, şi considerat de cei care se pricep ca fiind o creație pur rococo. Ulterior i-au fost aduse şi adăugiri neoclasiciste, spun aceiaşi specialişti. Aici a concertat tânărul Wolfgang Amadeus Mozart, iar pe lista cu nume mari au mai fost mai târziu adăugați Sir Georg Solti, Yehudi Menuhin. Încă mai este în funcțiune şi chiar şi eu mă pot lăuda cu câteva DVD-uri cu spectacole de operă înregistrate acolo.

Partea centrală a grădinii, incluzând aripile palatului care formeaza un semicerc, aleile încadrate de arbori care se întind până la lacul principal, este caracterizată de ordinea şi simetria grădinii "franceze". Acesteia i-au fost adăugate porțiuni în care vegetația, lipsită de linii drepte şi cercuri perfecte, se dezvoltă aparent natural, particularitate a grădinii "engleze". Schwetzingen reprezintă o simbioză a celor două modalități de a organiza o grădină. Nu este ceva unicat, dacă mă gândesc doar la palatul Favorite din Rastatt sau Augustusburg din Brűhl, dar este una din primele realizări de acest gen din Germania.

Grădina a pornit de la zona perfect rotundă care circumscrie cele două porțiuni late aşezate perpendicular sub forma unei cruci cu brațe egale. Arborii sunt tunşi sub forma unor conuri sau sfere, perfecțiunea detaliilor determinând perfecțiunea întregului. Această zonă a rămas neschimbată şi se datorează maestrului grădinar Petrie din Zweibrücken. Continuându-i lucrarea, Nicolas de Pigage, mult mai la curent cu evoluția manierei de concepere a grădinilor, o dezvoltă cantitativ şi calitativ într-un mod considerat şi azi progresist.

Sculpturile grădinii din Schwetzinger, mai mult de 100 de piese, au evoluat şi ele de la lucrări modeste, aparținând grădinii inițiale, la lucrări complexe, datorate lui Gabriël Grupello şi Peter Anton von Verschaffelt, nume care mie, un neinițiat în arta germană, nu-mi spun mare lucru. Veți vedea cerbi în agonie doborâți de câini (servesc drept fântani), siluete regale mângâind lei nespus de blânzi, personificări ale marilor fluvii, Dunărea si Rinul, şi chiar un lucrător trudit, odihnindu-se, purtând o căciulă care mă duce cu gândul la daci. Azi sculpturile originale au fost înlocuite cu copii pentru a fi ferite de degradare, dar ele pot fi admirate în clădirea semicirculară, din stânga palatului.

Şi deoarece grădina "engleză" nu este supusă unor canoane prestabilite, ea a fost împodobită cu diferite construcții cu rol pur decorativ. Diferite ca stil, origine, perioadă. Templul lui Apolo, zeul artelor, face trimitere către antichitate, către mitologia greco-romană. Vila italiană, având propria grădină, te conduce cu gândul către arta renaşterii. Ruinele capelei aşezate în vârful unei movile este fără îndoială un simbol romantic. Dar cea mai frapantă şi neobişnuită clădire este moscheea, proiectată de Nicolas de Pigage, înconjurată de o gradină turcească. Ea nu a servit însă unor scopuri religioase, iar prezența ei s-a datorat existenței unui curent "turcesc / arăbesc", curent care se servea de farmecul oriental şi s-a manifestat şi în muzică şi în literatură. Pot enumera piesa de teatru Mahomed de Voltaire, operele Italianca în Alger de Rossini şi Răpirea din serai de Mozart. Şi cred că proiectantul moscheii s-a gândit mai mult la "1001 de nopți" decât la toleanța religioasă, aşa cum vrea să mă convingă titlul unei expoziții de la palat. Străbătută de canale şi înfrumusețată cu lacuri, ascunzând luminişuri în care zburdă nestingherite tot felul de zburătoare, având chiar suprafața puțin tulburată de câteva movile, răzvrătită grădină "engleză" este un simbol al originalității neîncorsetate.

Am căutat Schwetzingerul şi am descoperit o grădină paradisiacă. Acum aştept Versailles-ul.

Să aveți un drum frumos în față.


[fb]
---
Trimis de Radu Tudoran in 03.02.16 19:23:53
Validat / Publicat: 03.02.16 19:51:18

VIZUALIZĂRI: 2980 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Radu Tudoran); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Moscheea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[03.02.16 19:51:08]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Heidelberg și împrejurimile, HEIDELBERG" (deja existentă pe sait)

ciprian.dima
[04.02.16 13:25:52]
»

Schwetzingen e unul dintre locurile mele preferate din Germania. Este atat de placut sa te plimbi prin gradinile acestui castel. Mi-as dori sa locuiesc mai aproape pentru a putea trece mai des pe acolo.

Radu TudoranAUTOR REVIEW
[04.02.16 13:49:43]
»

@ciprian. dima - Tocmai ti-am citit review-urile si vad ca am trecut cam prin aceleasi locuri, cam in aceasi ani. Si ma refer la Aschaffenburg, Wurzburg, Heidelberg, Wiesbaden, St. Goar. Apropo, am fost de vreo doua ori si in Offenbach Pentru ca esti din zona, iti marturisesc ca am vazut aproape toate oraselele mai mici sau mai mari, dar inima mea a ramas mereu la Bamberg. Si relativ la review-ul meu, tu ai reusit sa vezi si sala de concert de la Schwetzingen? Ca mie mi-au spus ca este inchisa, ca se lucreaza si acolo, ca si la palat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ciprian.dima
[04.02.16 15:03:12]
»

@Radu Tudoran - Nu am vizitat interiorul castelului, iar la scurt timp am vazut ca s-a inchis pentru renovare. In vara asta se redeschide.

In Bamberg nu am fost inca, dar cred ca ajung in primavara asta, deoarece am acolo niste prieteni, carora le sunt dator cu o vizita.

Michi
[11.02.16 14:20:58]
»

Am votat o poză superbă şi m-am ales cu două reviewuri frumoase de citit. Felicitări

Radu TudoranAUTOR REVIEW
[11.02.16 16:42:08]
»

@Michi - Venind de la dumneavoastra, felicitarile onoreaza. Saru' mana.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ciprian.dima, Michi, Radu Tudoran
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Heidelberg și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054081916809082 sec
    ecranul dvs: 1 x 1