Schloss Schwetzingen - Versailles din Palatinat

TIPĂREȘTE

Înainte să ajung în Germania nu auzisem de acest oraş, dar aveam să-l descoper în timp ce vizitam minunatul Heidelberg (vezi impresii). În pliantele culese din Heidelberg erau şi imagini ale castelului din Schwetzingen, precum şi câteva scurte informaţii despre acesta. Ceea ce am văzut mi-a plăcut, astfel că Schwetzingen mi-a rămas în memorie. Mai târziu aveam să aflu că Schloss Schwetzingen este una dintre cele mai importante atracţii din landul Baden-Württemberg.

În vechiul Palatinat, între Mannheim, Heidelberg şi Speyer, se află fosta reşedinţă de vară a principilor palatini, unde aveam să ajung şi eu într-o zi caniculară de iunie (cam rar în Germania). Castelul este faimos în special pentru grădinile sale, care nu m-au impresionat doar prin dimensiunea lor (72 ha), ci şi prin frumuseţea şi armonia lor. Astfel că am cumpărat bilete doar pentru vizitarea grădinilor. De altfel, cam toţi turiştii cumpărau bilete doar pentru grădini. Am plătit 5 euro, preţul biletului în care era inclus şi turul palatului costând 9 euro. Acum am văzut că, din cauza restaurărilor, până în 2016 accesul este permis doar în grădini.

Întregul parc al palatului este împărţit în mai multe zone. Piesa de rezistenţă este grădina în stil baroc, care are forma unui cerc mărginit în partea estică de aripile palatului şi închis în partea vestică de statuile a doi cerbi, care „scuipă” într-un bazin. În centrul cercului se află o fântână arteziană cu figurine reprezentând nişte copilaşi calărind delfini cel mai probabil, dacă ţinem cont că fântâna face referire la legenda lui Arion din Lesbos.

Am explorat fiecare colţişor admirând munca grădinarilor, iar pentru că era extrem de cald ne-am răcorit puţin la fântână.

După ce am poposit câteva minute pe una din băncile aflate de-a lungul axei principale a grădinii, ne-am continuat drumul şi după câteva sute de metri am ajuns la un iaz, unde am fost întâmpinaţi de zeii Donau (Dunărea) şi Rhein (Rinul). Lebede, raţe, crapi uriaşi care ieşeau la suprafaţă aşteptând să fie hrăniţi şi chiar şi o nutrie care ronţăia ceva în păpuriş completau imaginea acestui superb peisaj. De aici începe grădina englezească. Spre deosebire de grădina franţuzească, lipsa de simetrie şi natura sălbatică caracterizează această parte de grădină. Iarba înaltă, copacii şi arbuştii care sunt lăsaţi să crească în voie atrag atenţia asupra faptului că aici Natura este stăpâna.

Grădinile sunt înfrumuseţate cu amfore, obeliscuri, statui şi alte construcţii. Una dintre aceste construcţii este templul lui Mercur, care se află în grădina englezească. Mi-a plăcut faptul că templul lui Mercur a fost construit special sub formă de ruine, integrându-se astfel armonios în peisajul natural. Mercur nu este însă singurul zeu care se bucură din templul său de frumuseţile acestor grădini. În promenada mea aveam să mai descoper încă două temple: unul dedicat Minervei, iar celălalt lui Apollo.

La poalele colinei pe care a fost construit templul lui Mercur se întinde un alt iaz, mult mai mic decât primul, iar de partea cealaltă a acestui iaz se înalţă o construcţie a cărei prezenţă este surprinzătoare, cel puţin pentru mine. Este vorba de o moschee, cunoscută şi sub numele de Moscheea Roşie. Imaginea iazului cu moscheea care se oglindeşte în apă face toţi banii. Construirea unei moschei în grădina unui principe european din acele vremuri nu poate decât să uimească. Asta mi-a adus aminte de Aschaffenburg, unde regele Bavariei a ridicat o vilă romană pentru cei interesaţi de cultura romană, care nu-şi permiteau să meargă în Italia. Mă gândesc că poate şi Moscheea Roşie a avut un rol asemănător pentru admiratorii culturii islamice.

Moscheea are două minarete, în care din păcate nu se poate urca, iar în spatele ei se află o curte (un „covor” verde mai bine zis) mărginită de colonade. Interiorul este deasemenea frumos, cu o podea din marmură cu mozaicuri şi pereţi pictaţi şi auriţi.

La est de Moschea Roşie se întinde aşa zisă grădină japoneză, unde atracţia principală e reprezentată de cireşii japonezi. Fiind vară nu a fost cine ştie ce de văzut, dar mă gândesc că primăvara, momentul în care cireşii înfloresc trebuie să fie un spectacol de culoare şi mireasmă. Nu-mi pot imagina cât de frumos poate fi să stai pe iarba verde, înconjurat de lalele şi narcise, iar deasupra ta cerul să fie colorat în roz.

Spuneam că în afară de templul lui Mercur am mai întâlnit încă două temple. Cel mai mare dintre acestea şi cel mai frumos este templul lui Apollo, la care am ajuns după ce am ocolit iazul cel mare din grădina englezească şi am traversat câteva canale pe nişte poduri construite în stil chinezesc. Templul a fost proiectat ca un punct de belvedere, luând naştere o construcţie terasată, pe a cărei platformă superioară a fost ridicat un templu de formă circulară având în centru statuia zeului Apollo cântând la o liră.

Templul oferă o privire panoramică asupra părţilor estice şi vestice ale grădinii. În partea vestică, teresa templului serveşte din când în când drept scenă cu ocazia diferitelor concerte de muzică, pe care cei interesaţi le pot urmări de pe întinsa pajişte din faţa terasei. Accesul dinspre partea vestică se face printr-o mică grotă aflată sub templu, în timp ce dinspre est se poate urca pe nişte scări aflate de-o parte şi de alta a unei mici cascade în trepte.

În faţa templului lui Apollo se află un mic rond, ieşirile acestuia fiind păzite de sficşi, statui reprezentând femei cu trup de leu. Una dintre aceste ieşiri duce la Badhaus, o casuţă construită în stilul unei vile italiene, unde principele Karl Theodor se retrăgea adesea, accesul altora fiind permis doar la invitaţia princepelui.

În grădina acestei căsuţe am dat peste altă atracţie interesantă, o fântână arteziană: în centrul fântânii este o bufniţă care are in gheare un fazan şi din pliscul căreia ţâşneşte apa. În jurul bufniţei, cocoţate pe nişte schele metalice sunt alte 20 de păsări din ciocul cărora se revarsă apă în bazin. La câţiva metri distanţă de „bătălia păsărilor”, la capătul unui culoar format de aceste schele acoperite de vegetaţie, este... sfârşitul lumii. Nu vă speriaţi. Este doar o pictură ce înfăţişează confluenţa Rinului şi a Neckarului. Mă întreb de ce au numit-o aşa.

Schwetzingen Schloss dispune şi de o orangerie în faţa căreia este o grădină cu flori, palmieri şi lămâi. Aceasta este înconjurată de un canal cu apă. Este o plăcere să te plimbi prin acele locuri.

Deşi am petrecut 6 ore în această minunată grădină, am reuşit să explorez aproximativ 80% din ea. De aceea am ratat din păcate unele obiective, cum ar fi templul zeiţei Demetra sau ruinele unui apeduct.

În speranţa că v-a plăcut plimbarea virtuală prin grădinile castelului Schwetzingen nu pot decât să vă invit să-l vizitaţi şi voi, în cazul în care sunteţi prin zonă. Cu siguranţă nu veţi regreta, deoarece Schwetzingen Schloss nu este mai prejos decât alte castele europene mult mai renumite.

Bis nächstes Mal!

Rog soundtrack-ul din https://www.youtube.com/watch?v=vgfztexUml8

---

VIZUALIZĂRI: 3213 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI