Goteborg - #10. Grădina Botanică

TIPĂREȘTE

Grădina Botanică din Goteborg sau cum i se mai spune pe limba celor care trăiesc în Suedia – Goteborgs Botaniska Tradgard – este amplasată în sudul oraşului Goteborg şi se ajunge acolo cu unul din tramvaiele cu numărul 1,2, 7 sau 8, coborând la staţia intitulată Botaniska Trandgarden. Banal de simplu, nu-i aşa? Aşa pare dar...

Aici trebuie să ştiţi un mic detaliu: staţia de tramvai este dispusă pe marginea unei şosele, cu mai multe benzi, şi a mai multor linii de tramvai şi de tren care trebuiesc traversate pentru a ajunge la intrarea în Grădina Botanică. Trecerea peste aceste mari „pericole” se poate efectua prin intermediul a două poduri amplasate cam la 500 de metri între ele, Grădina Botanică fiind undeva pe la jumătatea lor, adică la 250 de metri de fiecare traversare.

Primul pod se află cam la 50 de metri de staţia de tramvai Botaniska Trandgarten iar după ce îl traversaţi mergeţi spre stânga, pentru a ajunge la obiectiv. Celălalt pod este un pod pietonal şi se află amplasat la jumătatea distanţei dintre staţia de tramvai mai sus amintită şi următoarea staţie, nod important al transportului în comun, intitulată Linneplatsen. De ce aţi veni dinspre staţia Linneplatsen? Păi pentru că acolo este dispus Muzeul de Istorie a Naturii – dacă aţi citit articolul anterior - şi dacă doriţi aveţi posibilitatea să combinaţi cele două vizite aşa cum am procedat şi noi.

Venind dinspre Muzeul de Istorie a Naturii se merge pe o alee din Parcul Slottggosen, plimbare care vă va umple de energie şi vă va binedispune datorită frumuseţilor printre care veţi trece. Cam după 500 de metri de mers, pe stânga se face un pod pietonal, îl traversaţi şi mergeţi spre dreapta cam 250 de metri şi ajungeţi la intrarea principală a grădinii. Vă descurcaţi chiar şi fără hartă pentru că peste tot sunt amplasate indicatoare care vă îndrumă spre Grădina Botanică.

Dacă mergeţi cu maşina ar trebui să ştiţi că în faţa Grădinii Botanice sunt amenajate câteva locuri de parcare dar sunt foarte puţine, pentru aproximativ 10 maşini dar există posibilitatea de a se parca pe strada principală şi pe străduţele laterale pentru că este o zonă puţin circulată, părând mai mult o zonă rezidenţială.

Intrarea în Grădina Botanică este gratuită dar dacă doriţi există posibilitatea de a dona până la 20 de coroane suedeze într-o cutie amplasată lângă turnichetul de la intrare. Imediat pe partea stângă, după intrare este un mic magazin de unde, cei care doresc, pot să cumpere diferite suveniruri dar şi flori din Grădina Botanică puse în ghivece. Tot acolo se găsesc şi hărţi cu planul Grădinii Botanice.

Grădina Botanică a fost inaugurată în 1923 şi se întinde pe aproximativ 40 de hectare pe care sunt cultivate cam 12.000 de plante şi arbori. Întreg domeniu se întine pe 175 de hectare, pe diferenţa de 135 de hectare fiind Rezervaţia Naturală Anggardsbergens. Terenul pe care este dispusă este foarte variat ceea ce a permis plantarea unei mari varietăţi de plante, grădina având amenajate în componenţă, printre altele, Valea Japoneză, Grădina perenă sau Valea Rhododendron unde sunt cam 500 de varietăţi.

Întrăm în grădină şi suntem întâmpinaţi de o sumedenie de tufe cu flori deşi suntem în septembrie. În faţă se află un eleşteu cu o statuie iar pe stânga vedem un panou imens pe care citim toate informaţiile necesare vizitării grădinii, de la harta detaliată până la regulile de urmat pentru vizitatori. Stabilim cam ce dorim să vedem, de pe hartă, ne trasăm un traseu – pleonasm dar îl accept - pe care să-l urmăm funcţie de lungimea grădinii şi a pauzei de masă şi pornim încet spre sere, pentru că par cele mai interesante.

Ajungem la clădirea serelor unde pe acoperiş, deasupra uşii de la intrare este pus un liliac uriaş, negru, din metal. Intrăm iar pe câteva mese sunt puse câteva zeci de farfurii unifolosibile pline cu fel de fel de ciuperci iar în fiecare farfurie este un bilet colorat, roşu, galben sau verde, cu informaţii despre ciuperca din farfurie. Pricepem rapid care-i treaba cu biletele colorate şi evităm să atingem ciupercile însoţite de bileţele roşii.

Trecem printr-o uşă şi intrăm într-o seră unde sunt plante tropicale. Mediu este atât de umed încât ni se aburesc instantaneu ochelarii, sticla cu apă dar şi obiectivul de la aparatul foto. Aşteptăm câteva minute bune pentru ca „sticlele” să se aclimatizeze timp în care îl observăm pe un îngrijitor care trebăluieşte prin seră. În mijloc este un mic eleşteu cu nişte peşti japonezi, foarte frumos coloraţi, Cyprinus Carpio – denumirea autohtonă căutaţi-o voi! Plantele sunt foarte frumoase şi bine îngrijite deoarece abundă prin micul spaţiu. Iar dacă vor creşte mai mari vor trebui să dărâme tavanul pentru că unele deja au ajuns până sus la el.

Trecem în următoarea mică seră unde vedem nişte orhidee superbe. Peste tot sunt ghivece cu flori, etichetate şi explicate dar ce este de remarcat este că majoritatea sunt înflorite şi sunt superbe. Ajugem spre capătul serelor unde sunt expuse „fiarele” expoziţiei: carnivorele. Sunt mai multe soiuri de plante carnivore iar aerul din încăperea lor este mai răcoros, mai respirabil. Citim despre fiecare şi chiar testez o mică „bestie”, sub formă de scoică despre care se spue că se închide şi prinde prada între frunzele ei mici. Îi ating uşor cu un beţişor, perişorii de pe margine iar „bestia” se închide destul de repede pentru a prinde o insectă târâtoare; O muscă ar fi scăpat. Ha! Te-am păcălit!

Ieşim din sere şi pornim pe alee mai departe şi ajungem la un gard viu format numai din dalii. Sunt sute de dalii, de mai multe feluri care mărginesc poteca, pe partea stângă, iar în două locuri, în faţa gardului viu, sunt amplasate două bănci unde se pot efectua foto. Unele au ieşit chiar foarte reuşite. Pe dreapta, sub un copac îmi atrage atenţia o statuie despre care aflu că se numeşte „Nimfa Primăverii”. Mi se pare nepotrivită pentru locul unde se află dar este o părere personală.

Continuăm pe potecă, lăsăm „Grădina perenă” în stânga spre restaurant, şi mergem spre „Grădina Cut” unde se spune că este şi o cascadă. Drumul începe să urce şi suntem avertizaţi că urcăm o pantă cu înclinarea de 10 la sută. Este bine pentru că urcăm pe la umbră, printre copaci iar din 50 în 50 de metri sunt bănci pe care să te odihneşti. Ajungem, după un urcuş destul de solicitant, la cascadă. Peisajul amenajat este superb şi a meritat efortul. Apa cade pe stânci în mici cascade iar printre stânci cresc copaci şi tufe conferind senzaţia de sălbăticie. Un mic lac completează peisajul.

Mai departe este „Grădina japoneză” şi „Arboretul” dar ne oprim la „Grădina japoneză„ pentru că vrem să ajungem înapoi la restaurant să mâncăm ceva, orele fiind deja destul de înaintate. Ne amuzăm de o familie numeroasă de turişti care încearcă să se fotografieze cocoţându-se pe pietrele din micul lac al „Grădinii japoneze” şi deşi alunecă de mai multe ori şi se udă toţi la picioare, refuză să abandoneze lupta. Aud pe unul din ei rostind nervos de mai multe ori cuvântul „Facebook” şi mă umflă râsul. Da! E nasol dacă ai fost pe undeva prin lume şi lipseşte poza-evidenţă de pe „Facebook” – e ca şi cum n-ai fi fost!

Mai zăbovim câteva minute, aşteptând ca străinii să-şi termine de efectuat pozele-evidenţă, după care pornim, în coborâre, spre restaurant. În dreapta şi în stânga potecii principale asfaltate, sunt foarte multe poteci bătătorite, amenajate, pe care cei care doresc se pot aventura, printre arborii din Grădina Botanică, în mici expediţii pentru a savura momente de relaxare şi linişte deplină.

Ne mai oprim la un mic eleşteu unde fotografiez o libelulă uriaşă, trecem pe aleea principală din „Grădina perenă” şi ajungem la restaurant. Din păcate am ajuns prea târziu, nemaifiind de mâncat decât sandvişuri şi ceva salate deoarece bucătăria s-a închis la ora 15.00. Ghinion!

Abandonăm intenţia de a lua prânzul în grădină şi pornim spre ieşire, admirând încă odată florile şi copacii de pe marginea aleii principale. Stomacul meu începe să-şi ceară „dreptul” scoţând sunete specifice şi mai avem destul de mers până la hotel la restaurant. Gândul îmi zboară la micuţa „carnivoră” de care am râs şi care probabil acuma se delectează cu un gândăcel savuros: „Cine râde la urmă... ”

---

VIZUALIZĂRI: 1768 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI