Goteborg - #8. Catedrala din Goteborg

TIPĂREȘTE

Era o după amiază mohorâtă şi vroiam să ne plimbăm pe străzile oraşului Goteborg, fără o ţintă precisă, după ce dimineaţa o pierdusem prin mall-ul Nordstan. Singura noastră doleanţă era îndreptată spre ceruri şi ne rugam ca norii să-şi ţină apa în aburul lor plumburiu, astfel ca noi să ne păstrăm hainele uscate pentru că altfel, dacă norii s-ar fi revărsat peste oraş şi implicit şi peste noi, am fi fost nevoiţi să ne îndreptăm repejior către hotel pentru a evita niscai complicaţii ale unor răceli care sigur ar fi pus stăpânire peste noi.

Am intrat, la nimereală, pe o stradă şi aflu, citind pe tăbliţa amplasată undeva sus pe o clădire, că numele străzii este „Kungsgatan”. Stop! Total incorect şi de aceea reformulez: numele străzii este „Kungs” pentru că „gatan”, în limba suedeză, înseamnă „stradă”. Dar pe toate hărţile cu oraşul Goteborg am găsit, trecute numele străzilor, terminându-se cu acest cuvânt, „gatan”. Mai târziu am înţeles că, dacă este vorba despre o stradă, numele străzii şi cuvântul „stradă” se scriu legate, ca un singur cuvânt, de exemplu: Vasagatan sau Parkgatan. Este ca şi cum în limba română, în loc de „Strada Ion” s-ar scrie „Ionstrada”. Mda!

Bucurie mare pentru reprezentantele feminine ale familiei pentru că Kungsgatan, pe lângă faptul că este o stradă pietonală, este o stradă dedicată shopping-ului. Mergem încet, ne mai oprim, fetele mai intră în câte un magazin timp în care eu rămân afară şi admir arhitectura şi poporul care trece. La un moment dat văd o turlă de biserică şi cum avem un obicei de a intra în mai toate bisericile pe care le întâlnim, doar şi pentru a aprinde o lumânare, abandonez „window – shopping-ul”, recuperez fetele dintr-un magazin de pantofi şi ne îndreptăm repejior paşii către biserica al cărei turn l-am zărit de pe stradă.

Ajungem lângă biserică şi realizez că trebuie să fie mai mult decât o simplă biserică pentru că este destul de mare, comparativ cu alte biserici văzute prin oraş şi în plus are un parc mărişor, o adevărată risipă de spaţiu, dacă mă uit împrejur şi văd aglomeraţia de clădiri care o înconjoară. Vedem un panou pe care scrie „Gustavi Domkyrka” şi după ce citesc informaţiile postate pe un alt panou de informare îmi dau seama că este vorba despre „Catedrala din Goteborg”.

Şi acum s-ar cuveni câteva cuvinte despre istoria Catedralei. A fost construită prin anii 1633 de către suedezii din oraş pentru a avea şi ei un loc de rugăciune ştiut fiind că oraşul Goteborg a fost construit de germani şi danezi în anul 1621. Parcul actual din jurul ei a servit drept cimitir unde au fost înmormântaţi, de-a lungul anilor, cam 20.000 de oameni, până prin anul 1700 când a fost construit un alt cimitir mai mare şi mai departe. Catedrala a fost distrusă de mai multe ori şi a fost reconstruită tot de atâtea ori, deci cine mai ştie cum arăta la începuturi? Ultima renovare a ei a avut loc în urmă cu 1 an, când a fost renovat întreg interiorul.

Clădirea este destul de înaltă, apreciez că este cam cât un bloc cu opt etaje şi are un turn cu patru faţade, pe fiecare fiind un ceas cu cifre şi limbile indicatoare vopsite în auriu iar în vârful turlei este o cruce. Pereţii sunt realizaţi din cărămidă galbenă iar ferestrele sunt construite în cel puţin trei stiluri arhitecturale. Aflu că în realizarea ei s-au amestecat mai multe stiluri printre care stilul clasic, neoclasic, roccoco, etc.

Catedrala are foarte multe uşi de acces, numai pe o parte reuşesc să număr trei intrări dar care par închise deoarece oamenii care vor să intre înăuntru îi dau ocol şi se îndreaptă spre uşa principală. Acolo ne îndreptăm şi noi, admirând micul mare parc din jurul ei plin cu tufe de flori, copaci, spaţii verzi şi bănci.

Intrarea este impunătoare, cu o uşă imensă, dublă, flancată de patru piloni uriaşi, câte doi pe fiecare parte a uşii pe care se sprijină un acoperiş de formă triunghiulară, în termeni arhitecturali parcă se numeşte pediment, realizat în stil neoclasic. Intrăm pe imensa uşă vopsită în gri şi primul lucru care mă încântă este liniştea din catedrală, în contrast puternic cu zumzetul străzii de afară, care combinată cu pereţii perfect albi îmi dă o senzaţie de linişte sufletească.

Înăuntru, în ciuda lumânărilor aprinse şi a ventilaţiei realizată prin deschiderea uşilor, persistă încă un miros foarte fin de vopsea care trădează recenta restaurare a interiorului. Trecem printr-un mic hol unde în stânga şi în dreapta sunt două mici capele, cea din stânga fiind Capela Nordică, care este pe post de sacristie – loc unde se păstrează veşmintele preoţeşti iar cea din dreapta fiind Capela Sudică, care a fost cameră mortuară dar i s-a schimbat destinaţia acuma fiind un mic birou de informaţii şi locul unde se întâlnesc, la nevoie, reprezentanţii parohiilor din Goteborg.

Drept înainte este altarul, împodobit cu un grup statuar, realizat din lemn aurit, ce reprezintă Crucea pe care a fost răstignit Isus, fără Domnul pe ea, deci din punct de vedere temporal este după Înviere. Aflăm că cei doi îngeri, care însoţesc Crucea, au fost salvaţi din incendiul care a distrus catedrala în anul 1802 iar restul ansamblului a fost realizat când catedrala a fost reconstruită.

Imediat, în stânga altarului pe latura din dreapta a catedralei, urmează orga corului, construită relativ recent iar în continuarea ei este construit un spaţiu închis, cu geamuri de sticlă, unde asistă la slujbă oficialităţile – episcopul, guvernatorul şi primarul oraşului. Enoriaşii, care stau „la grămadă”, invidioşi nevoie mari şi puşi pe băşcălie, se amuză numind spaţiul respectiv „tramvaiul” iar în timpul ceremoniilor îi privesc pe oficiali zâmbind „pe sub mustaţă”. În partea opusă „tramvaiului”, pe latura stângă a catedralei, mai este o construcţie similară, denumită evident tot „tramvai” – oficialităţile sunt multe la număr, enoriaşii având astfel „material” de distracţie din belşug.

Lângă „tramvai”, pitit într-un colţ, stă cuminte un ceas de perete, cea mai veche piesă din catedrală, venind din anul 1770, umbrit într-o parte de un difuzor vertical. După ceas, în continuare spre în spate urmează un transept – spaţiu care împreună cu corpul bisericii face ca biserica privită, dacă se poate, de afară şi de sus să semene cu o cruce. Acesta este închis cu sticlă, şi este locul unde credincioşii au posibilitatea să aprindă lumânări şi tot acolo este şi un loc, numit Catedrala Copiilor unde sunt mai multe obiecte religioase cu care să se joace copii.

Peretele din dreapta este decorat, în continuare, de un pult pe care este o carte în care sunt scrise poveştile de viaţă ale credincioşilor care şi-au riscat viaţa şi existenţa pentru credinţa şi convingerile lor. Urmează o zonă de rugăciune unde este prinsă de perete o coroană de spini pentru a aminti enoriaşilor despre jertfa lui Isus. Şi aşa am ajuns în partea dreaptă a intrării în catedrală unde sunt expuse, spre vânzare, cărţi poştale şi cărţi religioase.

Să ne întoarcem la altar şi să pornim spre dreapta altarului, şi să vă spun ce decorează peretele stâng al catedralei. Lângă altar este un difuzor, de fapt lângă altar sunt două difuzoare, mai este unul şi pe partea stângă a altarului, tehnica Hi-Fi dând o „sârmă” de ajutor şi celor sfinte. Urmează „tramvaiul”, al doilea „vagon” (sic!) iar imediat lipit de el este un foarte frumos amvon, construit în stil imperial, ornat cu simboluri ale evangheliştilor, îngeri, conuri dar şi o frumoasă draperie, totul fiind aurit.

În continuare este un transept – vezi definiţia mai sus – perechea celui din dreapta, care formează o Capelă dedicată Mariei Magdalena iar în continuare, simetric cu partea cealaltă este o altă zonă pentru rugăciune unde, pe un perete aurit, este prinsă mantia Virginei Maria.

Şi uite aşa am terminat cu descrierea. Dar parcă mai lipseşte ceva din descriere – orga. Deasupra intrării în biserică, după ce se intră în naos – partea dintre altar şi mica antecameră de la intrare care se mai numeşte pronaos – la balcon, este amplasată orga principală a catedralei, care orgă a fost construită în 1962. Doar ca fapt divers, orga are trei claviaturi şi o pedală, ca mărime intrând în categoria celor medii.

Aprindem câteva lumânări şi ne reculegem câteva minute bune în spaţiul plin de credinţă şi linişte. Ne hrănim din belşug spiritul dar şi trupul îşi cere dreptul la hrană, aşa că păşim afară din catedrală, în frumosul parc care o înconjoară. Parcul chiar este frumos şi foarte curat, copacii mari şi vegetaţia înaltă, care creşte pe alocuri, „umbrind” clădirile înconjurătoare. Aici în parc este şi o statuie a unui protopop care a trăit prin anii 1850 şi care şi-a îndreptat sufletul şi spre enoriaşii mai pauperi, pentru a le permite şi acestora să participe la slujbele religioase în vremuri când pentru a participa la aşa ceva se plătea.

Ne aşezăm pe o bancă şi scot harta să ne orientăm pentru a căuta şi hrană pentru trup. Ridic privirea şi printr-o ieşire a parcului văd o „Pizza Hut”. Zâmbesc satisfăcut: „Domnul are întotdeauna grijă de oiţele lui! ” Amin!

---

VIZUALIZĂRI: 2609 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI