Golful Kotor, frumusețe de neimaginat

TIPĂREȘTE

Pentru partea de concediu fără copii din acest an am ales să mergem în Muntenegru, zona Kotor. Am plecat din București la ora 5:45 AM, conștienți că vom avea parte de un drum lung. Am ales să trecem granița pe la Drobeta Turnu Severin, asta deși drumul mai scurt indicat de GPS-uri era pe la Vidin, dar trecând pe la Vidin ar fi trebuit să plătim vigneta Bulgaria (8 euro) + taxa Pod Calafat (27 lei parcă). Plus că ni se pare mai frumos prin Defileul Dunării (mai parcursesem partea sârbă în urmă cu 3 ani când am fost la Belgrad).

În jur de ora 10 AM eram deja în vamă unde am stat foarte puțin, apoi am luat-o ușor-ușor prin Serbia, încercând să respectăm pe cât se poate regulile lor de circulație. Când ești într-o țară străină trebuie să conduci mai precaut. Soția a setat din greșeală GPS-ul pe "cel mai scurt drum" așa că am fost băgați pe niște drumuri foarte frumoase de țară, unele chiar forestiere.

M-am enervat pe moment, dar până la urmă a fost ok pentru că am putut admira viața la țară din Serbia. Am ajuns pe la orele amiezii în renumita stațiune Zlatibor, unde erau cu 20 de grade mai frig ca în București. Ne propusesem să rămânem o noapte la Zlatibor, pentru că distanța București-Kotor este foarte greu de parcurs într-o singură zi, mai ales că după Zlatibor încep multe curbe, urcat și coborât de munți, solicitare din plin chiar și pentru un șofer odihnit.

A doua zi, în drum spre Kotor, am trecut prin spectaculosul canion Tara și pe celebrul pod de acolo. Kilometri întregi de munte, peisaj foarte frumos, drum deloc aglomerat. Până în zona Kotor mai trecem și pe lângă o zonă cu multe lacuri. Iar apoi dintr-o dată am rămas muți, de sus din munte ni s-a dezvăluit întreaga priveliște. Fiordul Kotor, Marea Adriatică și munți de jur împrejur. Spectaculos este puțin spus.

Am coborât panta abruptă până la nivelul mării. O șosea înconjoară întreg golful. Noi ne-am îndreptat spre localitatea Prcanj (unde aveam cazare), un sat la circa 6 km de centrul Kotor-ului. Drumul se putea face fie ocolind tot golful, fie luând un ferry-boat, dar noi am ales varianta terestră.

Drumul de pe mal trece prin numeroase localități/stațiuni și de multe ori șoferul se vede nevoit să ruleze cu maxim 30 km/h. Într-un final am ajuns în Kotor și am pornit către sătucul unde urma să fim cazați, șoseaua îngustându-se destul de mult după părăsirea Kotorului. Aici trebuie rulat cu maximă atenție, pentru a nu cădea cu mașina în apă, ori pentru a nu lovi masina care vine din partea opusă. Locuri foarte inguste, poate de aceea și localnicii au în majoritate mașini mai mici.

Am ajuns și ne-am cazat după care am pornit în a explora împrejurimile. Am fost uimit de casele din piatră, foarte durabile care au ieșire chiar la mare (între casa și mare e doar șoseaua despre care vorbeam, șosea care ține loc și de trotuar). Multe biserici, în spatele caselor grădini unde oamenii cultivă porumb, măslini, ori alți arbuști specifici zonei mediteraniene. În această zonă întâlnim chiar și palmieri. Sat liniștit acest Prcanj, în pofida turiștilor ruși și britanici pe care i-am întâlnit aici. Dar nicidecum nu e atmosferă de stațiune la mare. N-am auzit gălăgie, golănisme, țipete.

În Prcanj omul se trezește de dimineață și merge la băcănia din sat de unde își cumpără 100 grame de șuncă tradițională muntenegreană (un fel de jamon iberico) pentru 2 euro și niște cașcaval muntenegrean de oaie, o pâine și eventual doua beri Niksicko că doar e în concediu. Și mănâncă tihnit în grădina pensiunii printre leandrii.

După care ia în spinare un chaise longue pliabil pus la dispoziție de gazde și străbate cei 50 de metri până la mare. Acolo nu au plajă cu nisip, ci doar niște pontoane de beton unde poți sta lejer în bătaia soarelui. Iar apa din Marea Adriatică este excelentă, fără valuri și de un verde transparent fenomenal. Aici marea nu a avut pietre pe fund, iar scăldatul a fost un deliciu. Să stai în apă și să vezi doar munți înalți de jur împrejur, a fost ceva de vis.

Într-una din zile am fost pe jos dus-întors din Prcanj până în Kotor și am admirat casele din sat și împrejurimile în voie, totodată fiind și atenți la mașinile care treceau pe șoseaua îngustă mai sus amintită. În Kotor merită mers în centrul vechi, la vechea cetate.

Aici găsim numeroase restaurante și magazine, iar în partea din spate a cetății, pentru 3 euro/persoană, avem acces către partea cetății din munte, de unde după un urcuș zdravăn și obositor (mai ales într-o zi cu 35 grade la umbră) se desfășoară în fața noastră o priveliște uluitoare. Am mâncat în cetate un platou excepțional cu bunătați marine: creveți, calamari, pește, caracatiță. În jur de 15 euro, iar un draft de 0,5 aici e cam 2,5 euro.

Și că tot veni vorba de mâncare, în Prcanj este un restaruant foarte, foarte bun. În top 5 pe tripadvisor pe toată zona Kotor. Se numește Konoba Boka Bay. Are o terasă chiar pe un ponton deasupra mării, trei ospătari extrem de simpatici și serviabili și un meniu variat și extrem de gustos. Am mâncat în trei seri aici și mereu altceva și mi-a plăcut absolut totul. Prețurile sunt mai mici decât la restaurantele din Kotor. Cu vreo 40 euro mâncați și beți pe săturate, un cuplu.

Din Prcanj am făcut și alte excrusii. Dubrovnik, Croația este la mai puțin de 100 km, iar renumita statiune Budva la vreo 20-25 km. Dar despre astea vorbim poate cu altă ocazie.

În încheiere vă spun că zona este pur și simplu paradis. O combinație de mare și munte care îți taie respirația.

Încercați să nu faceți tot drumul dintr-o dată pentru că este obositor și nu vă mai bucurați de ce vedeți pe traseu. Pentru întoarcere noi am optat pentru ruta Prcanj-Budva-Podgorica-Novi Pazar-Niș (cazare o noapte) -Sofia-Ruse-București. Cu circa 2000 lei vă asigurați cazare 6 nopți+transport (cel puțin noi așa am cheltuit) în rest ce mai cheltuiți pe acolo. Nu e chiar așa de scump.

---

VIZUALIZĂRI: 5572 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI