GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru partea de concediu fără copii din acest an am ales să mergem în Muntenegru, zona Kotor. Am plecat din București la ora 5:45 AM, conștienți că vom avea parte de un drum lung. Am ales să trecem granița pe la Drobeta Turnu Severin, asta deși drumul mai scurt indicat de GPS-uri era pe la Vidin, dar trecând pe la Vidin ar fi trebuit să plătim vigneta Bulgaria (8 euro) + taxa Pod Calafat (27 lei parcă). Plus că ni se pare mai frumos prin Defileul Dunării (mai parcursesem partea sârbă în urmă cu 3 ani când am fost la Belgrad).
În jur de ora 10 AM eram deja în vamă unde am stat foarte puțin, apoi am luat-o ușor-ușor prin Serbia, încercând să respectăm pe cât se poate regulile lor de circulație. Când ești într-o țară străină trebuie să conduci mai precaut. Soția a setat din greșeală GPS-ul pe "cel mai scurt drum" așa că am fost băgați pe niște drumuri foarte frumoase de țară, unele chiar forestiere.
M-am enervat pe moment, dar până la urmă a fost ok pentru că am putut admira viața la țară din Serbia. Am ajuns pe la orele amiezii în renumita stațiune Zlatibor, unde erau cu 20 de grade mai frig ca în București. Ne propusesem să rămânem o noapte la Zlatibor, pentru că distanța București-Kotor este foarte greu de parcurs într-o singură zi, mai ales că după Zlatibor încep multe curbe, urcat și coborât de munți, solicitare din plin chiar și pentru un șofer odihnit.
A doua zi, în drum spre Kotor, am trecut prin spectaculosul canion Tara și pe celebrul pod de acolo. Kilometri întregi de munte, peisaj foarte frumos, drum deloc aglomerat. Până în zona Kotor mai trecem și pe lângă o zonă cu multe lacuri. Iar apoi dintr-o dată am rămas muți, de sus din munte ni s-a dezvăluit întreaga priveliște. Fiordul Kotor, Marea Adriatică și munți de jur împrejur. Spectaculos este puțin spus.
Am coborât panta abruptă până la nivelul mării. O șosea înconjoară întreg golful. Noi ne-am îndreptat spre localitatea Prcanj (unde aveam cazare), un sat la circa 6 km de centrul Kotor-ului. Drumul se putea face fie ocolind tot golful, fie luând un ferry-boat, dar noi am ales varianta terestră.
Drumul de pe mal trece prin numeroase localități/stațiuni și de multe ori șoferul se vede nevoit să ruleze cu maxim 30 km/h. Într-un final am ajuns în Kotor și am pornit către sătucul unde urma să fim cazați, șoseaua îngustându-se destul de mult după părăsirea Kotorului. Aici trebuie rulat cu maximă atenție, pentru a nu cădea cu mașina în apă, ori pentru a nu lovi masina care vine din partea opusă. Locuri foarte inguste, poate de aceea și localnicii au în majoritate mașini mai mici.
Am ajuns și ne-am cazat după care am pornit în a explora împrejurimile. Am fost uimit de casele din piatră, foarte durabile care au ieșire chiar la mare (între casa și mare e doar șoseaua despre care vorbeam, șosea care ține loc și de trotuar). Multe biserici, în spatele caselor grădini unde oamenii cultivă porumb, măslini, ori alți arbuști specifici zonei mediteraniene. În această zonă întâlnim chiar și palmieri. Sat liniștit acest Prcanj, în pofida turiștilor ruși și britanici pe care i-am întâlnit aici. Dar nicidecum nu e atmosferă de stațiune la mare. N-am auzit gălăgie, golănisme, țipete.
În Prcanj omul se trezește de dimineață și merge la băcănia din sat de unde își cumpără 100 grame de șuncă tradițională muntenegreană (un fel de jamon iberico) pentru 2 euro și niște cașcaval muntenegrean de oaie, o pâine și eventual doua beri Niksicko că doar e în concediu. Și mănâncă tihnit în grădina pensiunii printre leandrii.
După care ia în spinare un chaise longue pliabil pus la dispoziție de gazde și străbate cei 50 de metri până la mare. Acolo nu au plajă cu nisip, ci doar niște pontoane de beton unde poți sta lejer în bătaia soarelui. Iar apa din Marea Adriatică este excelentă, fără valuri și de un verde transparent fenomenal. Aici marea nu a avut pietre pe fund, iar scăldatul a fost un deliciu. Să stai în apă și să vezi doar munți înalți de jur împrejur, a fost ceva de vis.
Într-una din zile am fost pe jos dus-întors din Prcanj până în Kotor și am admirat casele din sat și împrejurimile în voie, totodată fiind și atenți la mașinile care treceau pe șoseaua îngustă mai sus amintită. În Kotor merită mers în centrul vechi, la vechea cetate.
Aici găsim numeroase restaurante și magazine, iar în partea din spate a cetății, pentru 3 euro/persoană, avem acces către partea cetății din munte, de unde după un urcuș zdravăn și obositor (mai ales într-o zi cu 35 grade la umbră) se desfășoară în fața noastră o priveliște uluitoare. Am mâncat în cetate un platou excepțional cu bunătați marine: creveți, calamari, pește, caracatiță. În jur de 15 euro, iar un draft de 0,5 aici e cam 2,5 euro.
Și că tot veni vorba de mâncare, în Prcanj este un restaruant foarte, foarte bun. În top 5 pe tripadvisor pe toată zona Kotor. Se numește Konoba Boka Bay. Are o terasă chiar pe un ponton deasupra mării, trei ospătari extrem de simpatici și serviabili și un meniu variat și extrem de gustos. Am mâncat în trei seri aici și mereu altceva și mi-a plăcut absolut totul. Prețurile sunt mai mici decât la restaurantele din Kotor. Cu vreo 40 euro mâncați și beți pe săturate, un cuplu.
Din Prcanj am făcut și alte excrusii. Dubrovnik, Croația este la mai puțin de 100 km, iar renumita statiune Budva la vreo 20-25 km. Dar despre astea vorbim poate cu altă ocazie.
În încheiere vă spun că zona este pur și simplu paradis. O combinație de mare și munte care îți taie respirația.
Încercați să nu faceți tot drumul dintr-o dată pentru că este obositor și nu vă mai bucurați de ce vedeți pe traseu. Pentru întoarcere noi am optat pentru ruta Prcanj-Budva-Podgorica-Novi Pazar-Niș (cazare o noapte) -Sofia-Ruse-București. Cu circa 2000 lei vă asigurați cazare 6 nopți+transport (cel puțin noi așa am cheltuit) în rest ce mai cheltuiți pe acolo. Nu e chiar așa de scump.
Trimis de Locomotiva in 26.07.16 12:59:04
- A fost prima sa vizită/vacanță în MUNTENEGRU
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Locomotiva); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Locomotiva - Așa este. Frumusețe de neimaginat! Și eu am fost acolo anul trecut și am fost la fel de impresionată. Am bântuit destul de mult prin golf și împrejurimi dar cel mai mult mi-a plăcut zona în care ați stat voi Muo-Prcanj-Stoliv-Lepetane... și nu se termina nici o zi fără să dăm o fugă până acolo, noi fiind cazați în Kotor.
Aproape în fiecare seară am mâncat în Prcanj dar nouă ne-a plăcut cel mai mult la Marius.
Știu că mai ajung în Muntenegru și sper să fie cât mai curând.
Mulțumim pentru aducere aminte și vară frumoasă în continuare.
@Aurici - Si eu ma gandesc sa revin, dar asta cu revenirile e cu dus si intors pentru ca vezi un loc de mai multe ori si altele deloc! Cand am fost la Barcelona mi-am zis ca o sa revin, dar ce faceam daca reveneam la Barcelona si nu vedeam deloc Muntenegru?
Marius? Nu stiu unde este. Nu am vazut un asemenea local in Prcanj. Chiar asa se numea?
@Locomotiva - Acolo este și Marius, chiar la drumul principal, foarte frumos amplasat, pe malul apei, cu un serviciu și o mâncare de excepție. Are Konoba în față, asta însemnând cârciumă, terasă. Toate au konoba în față. Îmi permit să atașez și eu 2 poze la articolul tău ca să vezi de cine zic.
Cât privesc revenirile într-un loc în care am mai fost, acolo unde mi-a plăcut mult aș vrea să revin. În plus mai aveam de văzut așa că nu m-aș fi întors chiar pentru aceleași lucruri. Zona Muo-Prcanj este unul din locurile în care mi-a rămas o parte din inimă și aș vrea să mai ajung o dată în viața asta.
Votat cu invidie. Acum câţiva ani de un Paşte am făcut o excursie de şapte zile la Dubrovnik. Şapte zile, toate cu ploaie. Într-una din ele am vizitat Kotorul. Cred că puţini l-au văzut complet sub nori, doar din când în când aceştia ridicându-se şi lăsând să se vadă pentru câteva clipe frumuseţea locului. Anul acesta în septembrie facem un circuit Macedonia- Croaţia şi sper să vedemKotorul în toată splendoarea lui.
@Locomotiva - Frumoase poze ce reprezintă minunata zonă! Kotorul este deosebit, l-am văzut și de pe uscat și de pe mare! Zona costieră este socotită una dintre cele mai frumoase din Europa. Șoseaua îngustă șerpuiește pe țărmul mării, cu ponton și parcare aproape pentru fiecare casă. Îmi pare bine că mi-ai adus aminte de el. L-am vizitat în vara lui 2011, Doamne cum trece timpul!
@Locomotiva: Buna ziua! Unde a-ti fost cazati in Prcanj si cat v-a costat? Multumesc!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2021 Kotor - 2021 — scris în 02.08.21 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Excursie cu salupa in golful Kotor, la Our Lady on Rocks — scris în 13.08.19 de marijuan din TIMIșOARA - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Becici, Budva, golful Kotor și împrejurimi — scris în 16.11.17 de silvia tudoran din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Concediu la inceput de iunie in Golful Kotor... super-idee! — scris în 09.06.17 de Costas1 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2017 O zi in Kotor, perla Muntenegrului — scris în 23.04.17 de Radix7 din IASI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Kotor, ˝regiune natural şi cultural-istorică˝ în patrimoniul universal (II) — scris în 27.09.16 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Kotor˝ regiune natural şi cultural- istorică˝ în patrimoniul universal (I) — scris în 27.09.16 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ