Giethoorn, abonament anual la fericire, în Veneția olandeză (partea a II-a)

TIPĂREȘTE

O plimbare du-te vino, pe ,,strada principală’’ Binnenpad din Giethoorn, satul pitoresc ce doarme de secole pe canale, sprijinindu-și brațele pe niște poduri arcuite de lemn, este de neconceput fără o vizită scurtă, în orice sezon turistic, la cele trei muzee /cu magazine, pline de farmec local, care atrag vizitatorii de toate vărstele, ușile sunt generos deschise, sari părleazul pe un pod de lemn peste canal, pui frănă ușoară la papuci și treci pe cealaltă parte, căteva case acoperite cu stuf sunt transformate în oaze de cultură locale.

Vara e o defilare indiană pe poteca asfaltată... ne conectăm cu trecutul prin prezent și în același timp cu oamenii din diferite țări... ne reîntălnim cu unii în interior, la shopping și în muzeele liliputane.

Site: deoudearde.nl

Site magazin: deoudearde-webshop.com

Cel mai vechi muzeu din Giethoorn și locul cel mai ,,hot’’ este Oude Aarde sau Muzeul Pămăntului, el e condus de o familie olandeză și are o poveste frumoasă ascunsă în zidurile lui, m-a topit frumosul mereu de bani în magazinul lui strălucitor și super colorat cu pietrele lui prețioase și semiprețioase, o adevărată comoară scoasă la suprafață din adăncul pămăntului.

Oude Arde, chiar mă arde la portofel, că nu rezist ispitelor... este înfipt chiar în inima satului, pe Binnepad 43, căsuța simpatică acoperită cu stuf, este de regulă asaltată de turiști, dar puțini intră pe ușa corectă, ascunsă în spate, pe dreapta, pe o laterală... eu am descoperit-o spre jena mea tărziu, am crezut ani în șir că este vorba doar de un magazin cu expoziție și vănzare, cu pietre prețioase, minerale și bijuterii... obervasem însă mereu, copiii ce se jucau afară, în fața unei cutii mari cu un cuarț uriaș.

Intrarea în muzeu se face pentru 3.50 euro printr-o ușă ce seamănă cu o mică mină veche, am intrat anul trecut, e un întuneric de-ți bagi degetele în ochi, totuși cu chiu, cu vai, am făcut căteva poze, în vitrinele ușor luminate, amărăte condiții pentru un fotograf amator... am ieșit de acolo, pe o ușă tot discretă, direct în magazinul expozițional cu vănzare.

Povestea muzeului privat nu o găsiti pe site –ul acestuia, am aflat-o anul trecut, scormonind greu și adănc în lada de istorie, cu ajutor străin.

Aventurierul olandez Rene Boissevain, se săturase de frigul și umezeala țării sale și a gonit curajos să caute o lume mai caldă, taman în îndepărtată Australie. Nu s-a îmbogătit acolo, chiar de la început, viata era dură și inspirat a demarat împreună cu un prieten, o afacere cu agate... a străns olandezul o colecție întreagă de agate australiene, și i-a răsărit ideea de a le vinde pe piața europeană, pentru a face profit, sperănd să poată să-și cumpere apoi propria casă în Australia.

S-a întors în Olanda, a cumpărat cu credit o casă în Giethoorn, si a visat să văndă 2 tone de agate prețioase, pietrele erau însă cam necunoscute pe piața olandeză.

Atunci, domnul nostru a început să taie și să prelucreze agatele, făcănd din ele bijuterii, punînd o pancartă pe poteca noastră, pe care scria : ,,Bijuterii exclusive făcute din agate australiene’’.

Reclama e sufletul comerțului, ea a functionat miraculos și vănzările au început să curgă gărlă... apoi Rene, ar fi zis : ,,Papa, intentionez să construiesc un muzeu special, cu crocodili, păsări și o mulțime de plante... o să arate ca o junglă, ca în Australia tropicală, cu multe agate și alte specimene de minerale, poți să-mi împrumuți niște bani, te rog? ’’.

Asa a apărut muzeul Pămăntului, în secolul trecut, bazat pe o temă tropicală... musiu Rene, cu accent pe litera e, a început pe urmă, avid de succes să călătorească peste mări și țări, pentru a găsi cele mai bune cristale și minerale pentru afacerea lui. A plecat în Mexic, că acolo era raiul cristalelor, a descoperit încăntat Madagascarul, a căutat pe acolo niște ouă de aur și în Uruguai a dat lovitura cu minele de ametist.

După 8 ani de afacere prosperă în Giethoorn, el se reîntoarce în 1977 cu soața și cele trei fete, înapoi în Australia, aici primea regulat banii pentru încasările din magazinul său.

După 3 ani, afacerea îi este furată de un asociat, nervos Rene se reîntoarce în Olanda, nu găsește managerul potrivit și vinde afacerea unor noi proprietari, ce dau restart afacerii cu pietre prețioase și minerale, îmbogătind colecția prin călătorii anuale.

Muzeul Pămăntului e o călătorie scurtă, în măruntaiele acestuia, e o lume fascinantă de cristale și căteva comori de care eu nu am mai auzit, are de exemplu cel mai mare ou de struț din lume, Ayepiornis.

Admirați vă rog în galeria mea de poze, o agată de apă din Brazilia de 48 de kg, 3 ouă din Madagascar, cu diametrul de 32,25 și 15 cm..., agate din Australia, o geodă ametist din Brazilia, o pepită din Peru... copiii vănează într-o cascadă mică un aligator și o broască țestoasă... eu casc ochii la un trunchi de copac pietrificat, de acum 150 de milioane de ani, expus într-o vitrină.

Sunt și alte cristale și fosile vechi, dar eu nu sunt specialist în minerale, copiii au posibilitatea să caute cristale și alte minunății, prin activitțti speciale, organizate pentru ei... ei pot să se transforme în cowboys în căutarea aventurii, după ce răspund la un chestionar.

In ,,febra aurului’’ au voie să spargă o piatră cu un echipament special și să descopere ce se ascunde în ea, în cursul anului se organizează pentru ei aici, chiar și mici petreceri, pentru o taxă modestă.

Ies din micul muzeu liliputan, pe o ușă, dau de niște pălării mexicane în decor și intru într-o sală cu vitrine, compartimentată cu tot felul de minerale și pietre pretioase, expuse pentru vănzare... totul este etichetat, are un preț vizibil și –mi fac cruce, uităndu-mă la zerouri... dar sunt și pietre mici, tăiate și slefuite, pentru toate buzunarele.

In partea din față a magazinului, există o secțiune cu bijuterii din pietre pretioase, dacă nu ai ce face cu banii, scapi de toate grijile. Nu că m-ar interesa bijuteriile foarte mult, dar aici vezi o etalare bogată de inele, brătări, cercei, pandantive, de la prețuri mici, pănă la prețuri mari.

E de regulă coadă vara la ghișeul vrăjitoarelor, sunt căte două sau trei, și dau cu răbdare și eleganță explicații, dacă nu e coadă.

La intrare, pe o masa rotundă, sunt tot felul de figurine pentru decor, din diverse pietre, le veți viziona sper cu plăcere.

Pentru fiecare obiect cumpărat în magazin, primești o cărticică cu două pagini, cu o listă alfabetica de minerale și pietre prețioase și cu șara lor de origine... vănzătoarea încercuiește cu pixul numele produsului achiziționat și tara de unde provine... dacă vrei să schimbi bijuteria sau obiectul ales, păstrezi bonul, pentru returnarea banilor.

Oude Aarde e deschis zilnic intre orele -11 -17

Alături de acest muzeu /magazin se află Pottenbakkerij Rhoda , pe Binnenpad 41, unde este si un punct de turism.

Aceste Galerii Rhoda reprezintă un muzeu local cu ceramică albastră și albă produsă în zonă, intrarea este gratuită... merită să arunci o privire și să intri inauntru... exista si niste sapunuri facute manual, pe baza de extrase de plante vegetale, foarte apreciate pentru cadouri.

Mă reîntorc pe ,,strada’’ îngustă principală, în același șir indian de turiști și ajung iar la biserica locală menonită. Am lăsat la urmă muzeul tradițional al satului, numit Muzeul Fermierului Maat, el a tezaurizat în el, memoria satului pe ape și a etalat sensibil, sufletul olandezului de rănd.

Casa /muzeu se află la răspăntia de drumuri, între Giethoornul de la dreapta sau de la stănga, acolo unde sunt și săgetile indicatoare, pe care vi le -am arătat în articolul precedent.

'T Olde Maat Uus

Deschis zilnic intre 11-7

Duminica... 12 -17

Site: oldemaatus.nl

Acces 4 euro, gratuit cu Museumkart

Adresa: Binnenpad 52, peste drum de biserică, la intrarea in sat.

Am intrat pentru a doua oară în el, pentru a vedea ce mai e nou, trei doamne olandeze îmbrăcate în costume tradiționale, stăteau așezate la o masă afară, lăngă muzeu, coceau de zor la gofre, asaltatate de clienți... mă îmbăt cu mirosul dulce de scorțișoară și intru cu cumnatul olandez în muzeul local...

Olde Maat , este un muzeul al inimii, după cum îl alintă localnicii, el primește anual circa 14000 de vizitatori, e îngrijit și condus de voluntari, care iți răspund la întrebări, de ai norocul să vorbească engleză, eu am avut ghinion, tante de la recepție vorbea chiar în dialectul zonei și i-au trebuit 5 minute să-mi verifice museum cardul în aparat, dupa ce și-a aranjat cu greu, ochelarii pe nas.

In 1980 s-a format un comitet local, care a inițiat păstrarea moștenirii culturale și istorice a satului, pentru posteritate și pentru curiozitatea turiștilor.

Această fermă, localizată într-o casă de lemn vopsită în neagru, e decorată simplu cu niște plase pentru pește. Ea reflectă o parte din sufletul olandezului obișnuit, e o oglindă a timpului, pe care o privești, pe două fețe, interesat sau plictisit, depinde de fiecare.

Muzeul este povestea unei familii de fermieri, ce a trăit în sat acum 100 de ani, el prinde extraordinar esența satului Giethoorn, vizita lui este obligatorie, dacă vrei să înțelegi atmosfera locului... pozele de pe pereți sunt vechi de 200 de ani și sunt încă bine păstrate.

Vizita scurtă în cele căteva camere mici, ne dezvăluie prin obiecte vechi și personaje de ceară, ipostaze ale vietii aspre și dure ale locuitorilor din Giethoorn, constrănși prin voia zeilor, să trăiască într-o regiune a apelor, umedă, rece și mai sălbatică.

Toate obiectele vechi din muzeul fermei, sunt prețioase, dacă nu prin frumusetea lor simplă, atunci prin timpul pe care ele îl întruchipează, o cămășută albă de bumbac pentru copil, o sobă veche, un ceas frizian pe un perete, un năvod de pește, devin parcă niște relicve emoționale, nu poți să rămăi indiferent, e o călătorie turistică lăuntrică, pănă la urmă, cu tine însuți.

Vizionez imagini materiale despre extragerea turbei, sau tăierea trestiei, dar simți în mica casă și bucuria familiei fermierului Maat, unită seara probabil, în jurul sobei, în camera cea bună.

E povestea sărăciei și bogătiei, în egală măsură, de acum 100 de ani, este un stil de viață al unor oameni dărzi și aspri, ca și limba pe care o vorbesc.

Am descoperit aici lucruri minunate, necunoscute, nu m-am plictisit deloc, am pus întrebari, am aflat mici mistere, olandezul familionului, ce a învațat perfect romănește, mi-a răspuns la întrebări și spre surprinderea mea și-a adus aminte de muzeul satului din Bucuresti, pe care l-a vizitat acum trei ani.

Mă uit la acoperișul fermei, la plafonul din grinzi de lemn și la stuf... la intrare, prima cămăruță reproduce în mod real, o mică prăvălie cu de toate, o doamnă în rochie neagră, arată ca o cotoroanță, poartă o bonetă albă cu niște urechi caraghioase, legată sub găt cu o fundă mare, vinde și căntăreste o pungă cu bomboane... văd și alte cutii cu mărfuri alimentare... e ușor să retrăiești scena de odinioară, e plină de realism, păcat că n-au pus acolo și un copil, pe partea opusă tejghelei.

In partea din față e camera de zi, mai rar folosită, dotată cu un dulap bogat cu veselă, un cabinet, un alt ceas vechi pe perete, o sobă de modă veche și un șemineu. Mă încăntă la nebunie colecția de păpuși îmbrăcate în costume originale de acum 100 de ani.

In alte secvențe, observ amuzată două manechine de ceară, mă distrez copios cu colegul ,,romăn’’, în fața prestanței doamnei profesoare, îmbrăcată foarte elegant, admir șalul de nurcă lung, are o privire severă... copiii manechine sunt drăgălași și cuminti, le-au înghețat însă vorbele în gură... observ și un alfabetar cu imagini vechi în olandeză... școlarii veneau la școală tot cu barca pe canal.

Fotografiez generos și pe poștasul satului, e chipeș foc băiatul, e îmbrăcat în uniformă, a venit cu barca căt o coajă, să aducă corespondența într-o teașcă.

Parada modei... dulapul cu bonete de dantelă tradiționale merită expus la orice expoziție de modă retro... studiez toate modelele, în timp ce colegul admiră un punter vechi, barca tradițională pentru fermieri, ce reprezintă singurul mijloc de transport pe apă; în secvența următoare el se simte dator să-mi explice cum se confecționează clompenii, adică saboții de lemn ce-i poartă olandezii pe la ferme.

Intr-un colț observ o masă cu păsări împăiate, caracteristice zonei din jurul satului Giethoorn... parcă aș fura un ou de pasăre dintr-un coș, dar e mai autentică barza vie de pe stălpul din, gradina. La bucatarie, bucătăreasa manechin, se învărte în jurul plitei, într-o scenă domestică, înconjurată de oale.

In ultima camăruță am descoperit în micul subsol, o cămară pentru alimente și borcane cu fasole și murături.

Am iesit afară în curtea mare înverzită, unde există un hambar și un fănar, o moară veche și o căsuță de pescar.

In hambar se află o sanie veche, folosită ca mijloc de transport pe canalele înghețate, pe timp de iarnă severă.

Acum trei sau patru ani, am prins la început de august cățiva voluntari, ce aduceau la viață obiectele vechi ale fermei, prin demonstrații practice... scoteau mălul dintr-o baltă cu ajutorul unei furci speciale, străngeau fănul, copiii hrăneau caprele și femeile spălau rufele în două cazane mici de tablă, pe care le-am văzut și în interior, apoi le uscau cu o scăndură curioasă... rufele erau întinse pe o sărmă afară, spre distracția turiștilor occidentali.

M-am oprit apoi în fața unui punter vechi foarte deteriorat și apoi ochii mi-au căzut pe moara friziană, extrem de veche numită Thiasker , ea vine chiar din Evul Mediu...roata morii se învărtește încă, e o moară de pompat apa, pentru irigații, e plantată în grădină solid, fiind în totală armonie cu peisajul rural, e simplă și utilă, asociată fiind în mintea mea, cu forțele primitive ale naturii. Este una din puținele mori de acest tip din regiunea Friziei, care au mai supraviețuit

In concluzie eu am găsit poezia în acest muzeu ocolit de mulți turiști, tot ceea ce aparține trecutului istoric, se află în acest spațiu cultural, încărcat cu elemente nostalgice, de fapt, tot ce e vechi, devine aici valoros... noi vizitatorii suntem doar martorii tăcuți ai unei călătorii istorice.

Afară la masă doamnele coceau la un aparat modern celebrele waffe, produse pentru prima oară în Gouda, despre care v-am povestit, e o tratație veche, numele lor real este Knieperties, după ce ies din aparat, ele pot fi rulate, se vănd 8 bucăți pentru un euro... mirosul dulce de scortișoară plutește în aer, eu caut cu greu un unghi favorabil să le prind pe doamne în cadru, e înghesuială mare de mămici cu copii... foarte rar am avut norocul să mă întălnesc cu costumele populare locale.

Părăsind acest muzeu, o luăm drept înainte pe ,,strada’’ principală Binnenpad, în directia opusă și vă recomand să nu ocoliți un magazin /muzeu deosebit, numit Gloria Maris , intrarea este gratuită, este Muzeul Scoicilor , un panou pe poteca principală, te invită să treci podul și să călătorești în lumea minunată de pe fundul mării.

Gloria Maris este numele unei scoici unice ,,connus gloria maris ‚’’, e o scoică sub formă de con, cu un diametru de 10-12 cm, foarte rară.

Am pescuit din nou cu ochii prin vitrine, corali, scoici ciudate, bijuterii din perle, m-am luptat cu rechini și pești prin niste acvarii și în final m-am proptit iar în micul magazin, unde găsești suveniruri și la prețuri mici, pe temă marină... portofelul meu începe iar să chițaie în fata unor broscuțe delicate din scoici.

Facem calea întoarsă și nu pot încheia acest mini ghid, fără a menționa o galerie de artă privată, aflată peste canal, față-n față cu biserica... pe Binnenpad 46.

Ea este numită ,,The Dutch Painters ‚’’ și aparține artiștilor locali Sonia Hekelaar și Martin Van der Erst, turiștii pot respira în interiorul ei atmosfera trecutului... afară în grădină este un șevalet printre meri, ce te invită să pictezi.

In această galerie a pictorilor olandezi, iubitorii de artă pot găsi și cumpăra peisaje cu Giethoornul vechi, mici obiecte vechi uitate, buchete de flori, vase antice, vederi poștale și reproduceri... ea se adresează inimii, e doar o cameră mică, e prietenoasă și nu duce lipsă de vizitatori... căsuța este așezată minunat, pe o potecă laterală, avănd vedere spre canalul navigabil si biserică.

In concluzie, Giethoornul olandez este un loc de poveste, unde merită să ajungi măcar odată în viață.

---

VIZUALIZĂRI: 3058 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI