Giethoorn, abonament anual la fericire, în Veneția Verde (partea I)

TIPĂREȘTE

Un weekend de poveste în ,,Veneția olandeză’’ în 2014, locul meu de suflet din 1997, nu au curs tone de cerneală despre el pe acest site, e un loc la superlativ, o mană cerească din punct de vedere turistic pentru olandezi, m-am găndit să vă ofer o galerie nouă, cu multe poze, ce surprind Giethoornul în gloria lui turistică, în plină vară, sper ca ele să vă bucure sufletul de călători împătimiți... nu vă cred, dacă spuneți că nu ați fost seduși de imagini.

Giethoorn, numit și Veneția olandeză, e sat cu un decor de ,,dolce farniente ‚’’ te strigă prin sirene publicitare inteligente în birourile turistice olandeze, dar trompeta lui sună misterios pentru mine, pănă hăt departe în îndepărtata Asie, judecănd după fizionomiile turiștilor întălniți pe aici, căci el e un loc binecuvăntat de zei, prin jocul omului cu natura, în jurul căruia soarta m-a făcut să mă învărt ca un titirez neastămpărat, extrem de des și să devin client fidel,cu mașina sau cu bicicleta .

Poate că numele vă sună straniu și distant, legați bine literele în gură și gănditi-vă la niște coarne de capră, Giet-hoorn, în olandeză, vă garantez că satul ce pare adormit pe ape, e foarte cochet și te vindecă garantat de stres, pe el scrie, pericol, e poluat ,,turistic’’.

In 2014 am revenit în Veneția olandeză de două ori, în satul ca un muzeu în aer liber, traversat de canale, ctitorit pe ape, răsărit cum credeți, extrem de anti romantic, din turbă, nu de ieri, de azi, ci prin secolul 12, nu are șosele, mașini, poluare, străzi, este unic, celebru …și da, am întălnit doi romăni la Giethoorn anul trecut într-un muzeu local de arheologie, ratănd-o cu regret, pe colega mea, Eugenie 55, care cred că mi-a luat-o înainte, trecănd fraudulos chiar pe sub geamul casei locuită de familion, la 5 km distanță.

Am sărbătorit la Grand Café Fanfare, pub de rezonanță istorică, alături de prieteni, o cifră nebună, de jubileu turistic personal …cam 50 de vizite în 17 ani consecutivi, în Veneția olandeză, marcați de șeful familiei în garaj, pe un poster vechi …nu au scăpat de mine, au bombănit că e sămbătă și va fi nebunie de lume, că ploaia uitase să-si despletească nervii de căteva zile… dar căntau în mine hormonii fericirii, cum să stau în casă într-o zi solară, a doua zi mă întorceam între patru pereți, în Romănia.

Giethoorn este locul unde eu aș vrea să-mi îngrop oasele, dar nu cotizez ca ai mei, la fondul lunar de asigurare, numit pe ,,lumea ailaltă’’ …așa că distinsele-mi rude îmi taie repede macaroana ce-o visez și –mi astupă gura.

Am ,,abonament’’ fix în paradisul verde, în medie de două sau trei ori pe vară, cel mai mult îmi place să mă închin acestei Veneții rurale, cănd plouă lin și mătăsos, e mai romantic, e liniște și atunci suflarea turistică e diminuată; e o tăcere nepămănteană, dacă e vănt, răcoarea îti intră în oase, nu știu cum e iarna, nu am fost niciodată, dar totul e înghețat și ai nevoie de patine, am înțeles că și atunci e o nebunie de olandezi pe gheață.

Închid și acum ochii și desenez în fața voastră un sat aflat la 2 ore de Amsterdam, în provincia Overijssel , e un tărăm de poveste pe 7,5 km de canale, cu un farmec aparte, e lacustru și boem, croit pe tiparul meu, habar nu am căți pictori și poeti l-or fi căntat, îl laud eu acuma pentru voi și o vor face și alți turiști pe în continuare.

Giethoorn e neschimbat de secole, timpul curge aici greu că nu faci mai nimic, te fățăi de colo pănă colo, cu barca sau cu bicicleta, sau cu cel mai ieftin și sănătos mijloc de transport, picioarele; desfaci portofelul în niște căsuțe mici cu tentații artistice sau îti umpli stomacul cu ,,bunătăți’’ olandeze pe la terase.

Mă răsfăț la 25 de grade, e zi de weekend și Venetia verde se dezvăluie turistului și olandezilor în toată gloria …e arhiplin și pe apă și pe potecă, sunt mulți turiști olandezi, germani, dar observ si cătiva japonezi și chinezi, și nu de ieri de azi.

Vara asta au curs aproape zilnic, grupuri mici de asiatici, căte 4 sau cinci de regulă, cu valize si rucsacuri, îi vedeam de pe fereastră, în autobuzul 70 ce trece lin prin fata casei, el vine din gară de la Steenwijk, preluănd călătorii din Amsterdam ce vin cu trenul în direcția Leewarden și merge pănă în centrul așezării de poveste, cam 17 minute, un bilet pentru 3 zone, e 4 euro, plătiti la sofer, dacă nu aveți acel overchipcard de care vă povesteam în articolul ,,Cum e să călătoresti în Olanda’’-vezi impresii…stația de autobuz se cheamă Hylkemaweg, e în centru, șoferii rup însă puțină engleză …ideal e desigur să vii cu mașina proprie, urmănd indicatoarele rutiere.

Giethoorn-ul turistic, este adversarul total al vieții moderne, circulația cu mașina e interzisă …de ce-l iubesc la nebunie, pentru că aici inima mea bate la unison cu peisajul incredibil, peisajul pitoresc e garantat, nu poți fi cărcotaș …te impresionează.

Așadar vă invit să plecăm la plimbare, în filmul de lung metraj, numit Veneția Verde, dar canalul de apă navigabil, e cam maro. Voi desena un tablou compus din mai multe secvențe, poate într-o stare de uzură turistică, promit că nu umplu articolul cu floricele. ( ( (

Natura a calculat aici tipografia locului și a stabilit ingenios, unghiurile de ,,filmare ‘’ încă din secolul 12.

Giethoorn este un sat cu peste 2600 de locuitori, populația e concentrată mai mult în zona lui de sud–est, care poate fi privită ca fiind centrul real al satului. El este situat în rezervația naturală De Wieden , la liziera parcului rezervație naturală Weeribien–Wieden.

Numele satului derivă din coarnele de capră care au fost găsite pe solul lui cultivat, ele se regăsesc și pe blazonul localității, ce arată un scut auriu, cu o cruce argintie și sub o coroană se văd coarnele animalului.

Eu nu am întălnit în vagabondeala mea de astă vară, pe acest teritoriu, nici o turmă de capre ale Mărioarei pe cărare, erau unele într-o fermă, departe de centrul turistic și unele albe de piatră, într-o grădină, așa că nu am călcat pe nici o mărgeluță neagră și rotundă…coarnele rasei sălbatice au fost înghitite de niște inundații catastrofale în 1170, conform istoriei locale.

Călugării franciscani s-au stabilit în Giethoorn, în jurul anilor 1200, ei au fost urmați de un grup de fugitivi, numiți flagelanți, o sectă ciudată de tipi ce veneau din bazinul Mediteranei, purtau haine rupte și niste coifuri albe în cap, fiind adepții ascetismului; încapătănații ăstia au ajuns prin Giethoornul nostru, dar nu de capul lor, au fost trimiși de episcopul de Utrecht, în tărămul caprelor sălbatice pentru a-i pune la muncă grea.

Această sectă medievală punea accent pe o viață simplă, își mai biciuiau amărății și corpul pentru a se spăla de păcate; istoria povesteste că ei au reușit să atragă de partea lor, tot felul de oameni, hoți, cerșetori, prostituate, erau considerati eretici de biserică... o parte din ei au ajuns prin voia sorții, să proceseze turba din regiunea sălbatică și mlăștinoasă a proviciei Overijssel.

Ei sunt cei care au descoperit coarnele caprelor, așa că așezarea s-a numit GEYtenhorn (cornul caprei) și treptat s-a ajuns prin dialect, la numele de Giethoorn.

In secolul 14 producția de turbă a crescut, au fost săpate canale cu măna, pentru a transporta mai ușor combustibilul natural, treptat se conturează chipul satului, cănd nu a mai fost turbă, a fost trestie. Apar lacuri și insulițe separate, oamenii încep să-și clădească case pe ele și poduri de lemn înalte peste apă, pentru a avea acces.

In secolul 16, satul devine resedința sigură a membrilor bisericii menonite, o sectă protestantă radicală, care respingea luxul, violența și botezul la naștere... există opinii că ei descind din flagelanți, cert e faptul că satul nostru a fost și menonit. In 1955 doar 20% din populatia sa mai îmbrătișa acest cult.

Olandezii dau în secolul 16 o lege, prin care vor tolera pe menoniți, totuși ei sunt persecutați religios și vor fugi prin Europa nordică, pentru a duce o viață simplă și pentru a-si practica credinta. In Giethoorn ei se vor îndeletnici cu muncile agricole la fermă, ducănd o viață activă pănă în secolul 20.

Giethoorn a fost printre primele congregații menonite, care a pus bazele unei școli de duminică pentru copii, în 1895...

In anul 1958 localitatea devine cunoscută, grație regizorului de film Bert Haanska, care fimează celebra comedie ,,Fanfare ‚’’ în peisajul idilic al Veneției noastre, ce ilustrează viața la țară în anii 50.

Există și o statuie a actorului Alfred Mole, peste drum de biserica baptistă din sat... el întămpină turistii cu zămbetul pe buze, dar oare cine -și mai aduce aminte de el?

La intrarea în Giethoorn, există o parcare gratuită, largă pentru mașini și autocare în Beulakerweg 135, aproape de singurul supermarket... mergem apoi pietonal pe o stradă lungă, de-a lungul unui canal cam 10-15 minute, observăm și vechea primărie a satului în Giethoorn Central unde se oficiază azi cununiile civile... lăngă canal, doi, trei băieti tineri te invită să închiriezi o barcă... trecem un pod de lemn, ne afundăm pe o alee umbroasă, vedem km de obărșie, e ' t Olde Maat Uus, muzeul local al unui fermier, apoi apar indicatoarele la o răscruce de drumuri... stănga sau dreapta... mergem în Giethoornul de sud sau de nord... lasăm indicatoarele cu obiectivele scrise în olandeză în plata domnului, le sfidez că tot nu înțelegi nimic dacă vii în premieră, e musai să mergi și colo și colo... pietonal sau cu bicicleta, ca localnicii, dar trebuie să ai mare dexteritate pe o potecă îngustă, de fapt poteca asfaltată e pista ciclabilă, împărțită darnic cu pietonii.

,,Străduța ‘’ îngustă e tighelită de grădini și case, despărțite de canalul principal, ce se cheamă Doorggracht , el trece chiar prin mijlocul satului, a fost săpat cu măna de oameni temerari, el are mai multe canale cu care se intersectează, ce duc spre niște lacuri, cel mai mare se cheamă Bovenwijde , în mijlocul lui e o insulă și restaurantul numit, Pavilionul lui Smit’s.

Casele de vis, unele acoperite cu stuf, stau acolo de 200 de ani, nu se plăng de foame, de sete, de oboseală, nu scărțăie prea rău din încheieturi, cănd bate văntul nu e prea plăcut... iți iese romatismul prin oase... mi-e mi-a ieșit de vreo trei ori, prin umbrela răsucită de rafale și făcută praf, am însă o pelerină specială ca toți olandezii, ce nu o scot niciodată din geantă, dacă mă surprind capriciile vremii.

Aici în partea veche a satului, casele acoperite cu stuf sau țiglă, sunt ca niste lacrimi de bucurie pe covorul verde, la orizontul apei închise la culoare, toate au grădini aranjate ca într-un salon vegetal de frumusețe... pe ici și colo, vezi căte un olandez cum le face manichiura... ortensiile sunt de regulă reginele și se înfoaie măndre prin grădini... și totuși ceva nu e în regulă, sunt mai puține flori ca altă dată, a dat criza economică printre grădinari.

Apare biserica veche, cea menonită, ea a fost fondată în 1563... mă uit după un cuib al unei berze, e tot acolo.

Nu auzi nici un clopot de biserică să spargă cerul olandez, bisericuța e goală... am prins acum doi ani o nuntă, într-o barcă decorată cu crengi verzi de brad și flori albe... mireasa și mirele au coborăt din caleașca/barcă de pe ape, au urcat pe cele 7 scări ce duc spre lăcașul religios, astăzi baptist... era pus un covor roșu pe trepte... acum, nu am prins decăt un concert în aer liber, cu muzicieni, așezați pe scaune într-o mică poieniță... pe malul celălalt actorul Albert Mol, statuia pusă în 2008, își primea vesel turiștii asiatici, ce zămbeau cu gura pănă la urechi și făceau coadă la poze, i-am ocolit cu greu, că nu prea era loc de învărtit... alaiul de turiști și olandezii cu cărucioare și copii, plus ceva căini de rasă, mă mănau de la spate, invadănd teritoriul de 1 metru sau ceva mai mult... pardon, excuse me, bla... bla... bla.

Ce este Giethoorn? ... un sat pe apă, treci cu barca pe sub un tunel de poduri de lemn, înalte și arcuite, unde piciorul trebuie să pună frănă... ele stau ca ,,fotoliile’’ peste canal, nu le-am numărat, scrie prin ghiduri că sunt 150,180... sunt cam cincizeci în zona veche turistică bătută cu pasul... bărcile silențioase trec pe sub ele lin, e o liniște solemnă, întreruptă doar de elementele naturii, răsete de copii și turiști, băzăit de insecte și măcănit de rațe în zonele mai sălbatice.

Simt mirosul naturii, am simțurile fresh la timona plimbării pietonale, nu avem chef să ne dăm cu barca pe canalul, e full de lume, mă legăn de pe un pod pe altul, pe unde se poate, caut căte un colț pitoresc, mă proptesc pe un ,,fotoliu de lemn’’, mai comod și prind în poză pentru AFA o defilare de ambarcațiuni... clipul meu preferat este ambuteiajul de pe apă, două bărci se pupă–n bot, la fel fac și căinii de rasă ai olandezilor... ,,Nice to meet you lady ‚’’ căntă si patrupedele din bărci și lătratul lor zgomotos, rupe liniștea din jur... am prins acest clip fericit în căteva poze fresh, chiar am vănat căinii de pe mal, alergănd după bărci, acu să nu ziceți că am pitici pe creier. ( (

Cea mai bună metodă de a descoperi farmecul regiunii și peisajele sale idilice, cu ferme nostalgice, e să ,,lopătăm’’, adică să mergem într-o croazieră obișnuită cu ghid la bord, pentru 1.15 minute, pentru a afla care sunt cele mai pitorești locuri.

Pentru a vedea Veneția olandeză în toată splendoarea ei, și pentru a fi răsplătit sufleteste, o plimbare cu barca este un ,,must’’, poți chiar bea o bere rece la bord sau improviza un picnic, în timp ce -ți încingi talia cu peisajul inedit.

Să te dai cu barca e foarte ,,cool’’, majoritatea turiștilor care vin aici vara, pipăie Giethorn-ul din barcă, pe cont propriu, hrănindu-și sufletul cu senzații, din postura lor de spectatori, așezați cuminți la locurile lor... dacă plouă, există și bărci acoperite cu niște copertine, pe una scrie chiar Fanfare.

Plimbarea pe ,,bulevardul ‚’’lichid ’’se face și cu ajutorul unei bărci locale, numită Punter , înzestrate cu un motor electric silențios.

Veneția are gondole, Giethoorn are aceste ,,bărci șoaptă’’, care, nu deranjează locatarii, nu veți întălni nici un gondolier să cănte canțonete, dar eu am întalnit o gondolă, cu olandezi îmbrăcați anti romantic, în haine de capră, ce vindeau căntece populare olandeze pe Cd –uri.

Barca traditională are fundul plat, e folosită de fermieri de secole, e foarte stabilă, văslașul trebuie să folosească un fel de bătă solidă pe post de ,,arcuș ‚’’cu care împinge barca... un punter original este expus în curtea muzeului local, dar le întălnești și pe traseul apei, conduse de olandezi.

Satul mai are două mici șantiere, unice în Olanda, unde se construiesc aceste păsări de lemn tradiționale, ce se armonizează perfect cu atmosfera de poveste... luntrea originală are un penaj simplu.

In luna august în ultima sămbătă, există chiar un Festival al Gondolelor Gondelvaart, e o paradă alegorică nocturnă, la lumina felinarelor... petrecerea continuă apoi într-un cort uriaș în parcarea municipală. Informatii despre acest eveniment pot fi găsite aici :www.gondelvaartgiethoorn. nl.

Am fost o singură dată, cănd cerul nu era plumburiu, Giethoornul se îmbracă atunci în paiete, defilarea flotei liliputane, cu 14 bărci, este urmărită de o armată de turiști, de pe margine, ei se entuziasmează și aplaudă... chiar trebuie sa ai noroc cu carul, să nu plouă...

Bărcile sunt împodobite și decorate ingenios cu cozi de dragon și lanterne sau lumănări, ele iși fac loc pe bulevardul lichid, trecănd pe sub podurile de lemn. Toate grădinile sunt luminate feeric ca într-o filă de poveste. O harpă uriașă căntă pe o gondolă, o formație muzicală căntă într-o barcă, în alta vezi un bar improvizat unde olandezii beau bere, în altă barcă copiii sunt la școală, scenele alegorice sunt originale și au diverse teme anual.

In luna iunie pe lacul Boedelake are loc un festival al gondolelor, în tradiție chineză, Drakenbootfestival , este de fapt un concurs între niște ambarcatiuni cu o echipă de 16 concurenți, într-o barcă de 12 m lungime și un metru lățime.

Cu barca ajungi la Lacul Bovenwijde, un loc de relaxare pentru turiști, el a fost creat în secolul 17, la est de Giethoorn, e adănc de un metru, se zice că are fundul nisipos, eu nu am căzut în el, ca să vă informez exact.

In partea lui de est se află zone naturale, ce aparțin părții Wieden. Lungimea lacului este de 2 km și în inima zonei se află, Giethoorn Holiday, un parc cu căsute de vacanță, localizat pe țărmul lacului. Parcul e ca un mini sat cu căsuțe luxoase, pentru turiști.

In 1930 a fost construit Pavilionul lui Smit’s care apare și pe indicatoarele rutiere pietonale, la intrarea în satul turistic... este o adresă unică pentru o panoramă asupra lacului și rezervației naturale din jurul lui.

Acest pavilion a fost mutat în 1947 pe o insulă artificială și legat de pămănt, el e așezat pe un dig.

In concluzie, lumea este fericită, relaxată, suspină de fericire, se distrează, se plimbă silențios, aspiră pe nări aroma satului... străinii uluiți scot aparatele foto la vedere, că nu le –a prea trecut prima senzație de uluială, eu caut să descopăr unghiuri noi, înainte de a intra în micile magazine.

Orice plimbare pietonală se termină obligatoriu la o terasă afară sau înăuntru, dacă plouă mocănește sau, te prinde o aversă dușmănoasă de ploaie și vănt, o iei la goană spre primul pub, e nostim că poți chiar coborî uneori din barcă, direct în restaurant sau magazin.

Sunt căteva terase /restaurante mici în Giethoornul turistic... eu recomand doar două, unde poposim constant... oricum ele sunt în concurență, te așezi pe scaun și urmărești lumea, canalul navigabil și bărcile colorate ce dansează vals pe luciul apei.

Am întălnit în august, un iureș de turiști, ce s-au înfipt pe traseu la restaurante, pentru relaxare, odihnă pe scaune la mese sub umbrele, capitulănd rentabil în fața unei gustări sau unui lunch.

Restaurantul ales a fost evident Grand Cafe Fanfare, local de tradiție istorică, cu o atmosferă nostalgică, amintind de fimul vechi alb /negru Fanfare , e situat pe Binnepad 68... aici am avut rendez –vous cu alte trei familii romăno-olandeze, prietene.

O trompetă –n poartă, e cea originală, căntă fără sunet, invitănd călătorul să poftescă să se uite la pozele uriașe cu actorii principali din filmul de la 1958, al regizorului Bert Haanstra, film ce a concurat pentru un premiu, la festivalul de la Cannes. Este un film vechi despre povestea a două formații muzicale, aflate în concurență, cu scene de umor, filmat în satul de pe ape. Există în film, o secvență care ne arată cum erau transportate vacile cu barca pe canalele din Giethoorn. Am servit masa afară la terasă... am intrat în restaurant doar să pozez interiorul plin de fanioane și chestii trăznite... voi afișa și lista de meniuri, cu prețuri exacte, poate cineva va fi interesat.

Alt restaurant bun în Giethoorn este... De Grachtof , pe Binnenpad 54, are și un ponton, de unde e de bon ton să închiriezi o bărcă, eu am hrănit aici păsărelele de sub masă.

Nu știu exact căte sute de guri cer pe aici apă și papa, e oricum o lume turistică civilizată și discretă, ce se joacă de-a plimbăreala pe uscat și navighează pe apă, sorbind peisajul din priviri.

Restaurantele menționate de mine sunt în topul turistic 3 și 4... trebuie însă să aștepți comanda cu răbdare.

Giethoorn își are și el neguțătorii lui venețieni, dar drumul mătăsii e aici poteca principală, brodată pe Binnenpad, la stănga sau la dreapta, cu mici magazine /muzee, ele sunt detaliate de mine în ultima parte a acestui review, care va fi ultimul meu articol despre Giethoorn.

Am încheiat ziua de weekend, lăngă biserica satului, în tabloul de final, apare omul cu baloane, un personaj nou, ce scotea din măinile artistice, diferite animăluțe pentru copii... am cumpărat și eu trei baloane pentru acasă, ce s-au transformat prin bagheta vrăjiorului, în buburuză, căine și văcuță... clipul cu niște copii asiatici, ce căscau gurița în fata negustorului simpatic, mi-a rămas pe retină, ca un timbru, pe o carte poștală : ,,Cumpărați baloane și fiți fericiți pentru o zi’’... cuvintele olandezului mi s-au lipit pe frunte, ele surprind simplu, esența acestui loc unic.

,,Tot Ziens, Giethoorn’’... la revedere. (în ultima parte prezint muzeele locale).

---

VIZUALIZĂRI: 5261 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI