Èze Village, cuibul de vulturi suspendat în vârf de stâncă

TIPĂREȘTE

Aşa cum vă spuneam în articolele precedente, pentru minivacanţa franceză de pe Coasta de Azur nu ne-am propus planuri ambiţioase cu multe oraşe, staţiuni, obiective, pentru că ne-am gândit că poate vom reveni într-o bună zi, ţinând seama de cât este de lungă Coasta de Azur şi câte ar fi de făcut sau de văzut. Dar, micuţul Èze Village ne-a cucerit pe loc, de cum l-am văzut în fotografii sau pe youtube, aşa că de comun acord, l-am inclus în program în ultima zi întreagă a minivacanţei, mai cu seamă că vremea se anunţa însorită.

Am aflat de Èze Village de la o colegă de serviciu, mare iubitoare şi admiratoare a Coastei de Azur. În preajma plecării, interesându-mă la ea de una, de alta, ştiind-o specialistă în zona aceasta, din vorbă în vorbă, mi-a recomandat cu căldură satul ca pe ceva pliat pe gustul meu. Apoi, am scotocit pe internet, am prezentat ceea ce am găsit şi soţului şi am constatat că este un sat absolut fermecător! Este exact genul de loc care nouă ne place foarte mult: cocoţat pe culmi, medieval, destul de autentic în aparenţă, îngrijit, într-un cuvânt: carismatic.

Am plecat de dimineaţă după micul-dejun din Nisa spre Èze Village cu autobuzul 112 pe care l-am luat de la autogara Vauban, iar biletul de călătorie a costat 1,5 €/persoană. Cei 13 km ce despart Nisa de Èze Village, în direcția Monaco, sunt parcurşi de autobuz pe Moyenne Corniche în aproximativ 20 minute, iar peisajele surprinse de la înălţimea acestei şosele asupra Coastei sunt uluitoare.

Èze Village constituie un excelent obiectiv turistic pentru cei care se simt atrași de satele de piatră originale, medievale, desigur restaurate atât cât să pară o veritabilă așezare de Ev Mediu.

Se află amplasat pe un pinten de munte ocupând o stâncă singuratică ce se înalță la 429 m deasupra mării, în apropierea acesteia, de la care priveliștea îți taie pur și simplu răsuflarea. Întreaga Coastă se poate surprinde în splendoarea sa din vârf, iar în zare, atunci când este senin, se distinge fără probleme silueta insulei Corsica.

Satul reprezintă un labirint de străduțe înguste și foarte înguste, pietruite care despart clădiri vechi, tot din piatră, labirint ce șerpuiește și urcă până în vârful ce domina în trecut împrejurimile dintr-un castel, astăzi existând doar ruinele acestuia. Străduţele pavate cu piatră au aleile strâme, sunt mărginite de clădiri mici, cu faţade de piatră, porţi din lemn și fier forjat, flori multicolore crescute direct din stâncă, magazine cu suveniruri artizanale.

Fără îndoială, nu trebuie făcută nicio confuzie cu Èze-sur-Mer, localitatea situată pe rivieră, prin care trece calea ferată ce leagă Nisa de Monaco. Între cele două sate, Èze-sur-Mer și Èze Village nu există drum sau șosea, ci doar o potecă de munte, destul de accidentată, de aproximativ 2,5 km, cunoscută sub numele de Cărarea lui Nietzsche care poate fi parcursă numai pe jos. Evident, pe căi ocolitoare, prin localitățile vecine există și drumuri ce pot fi parcurse cu vehicule.

Èze Village, sătucul acesta minunat, nu a luat naștere în vremuri medievale, ci este mult mai vechi, oamenii punând piciorul pe acest pământ cu vreo două mii de ani Î. C. Pe urmă, pe aici au trecut fenicienii, romanii, maurii, iar până prin 1388, Èze a intrat sub influența Casei de Savoia căreia i se datorează construcția așezării ca o fortăreață. Istoria sa zbuciumată nu s-a oprit aici, în 1543 turcii conduși de piratul Hayreddin Barbarossa (Barbă Roşie) l-au cucerit pentru puțină vreme, iar în 1706, zidurile ce înconjurau așezarea au fost distruse din ordinul lui Ludovic al XIV-lea, ca în fine, în 1860, satul să fie alipit la Franța din dorința expresă a locuitorilor săi. Apropos de localnici, aceștia se numesc ezasci, după modelul celor din Monaco, cărora, după cum se ştie, li se spune monegasci.

Èze Village a fost asemănat de multe ori cu un „cuib de vulturi” datorită amplasării sale fantastice, la înălțime considerabilă, în vârf de stâncă, iar biserica Notre Dame de l'Assomption, cea mai impozantă construcție din sat, ce datează din 1764, poate fi zărită de departe. Obiecte de cult egiptene din interiorul bisericii sugerează rădăcinile străvechi ale satului, când fenicienii au ridicat acolo un templu pentru a o onora pe zeița Isis, simbolul egiptean pentru feminitate și maternitate.

Astăzi, satul are aproximativ trei mii de locuitori, și, deși mic, Èze are propriul său ziar numit „Vues d’Èze”. De asemenea, organizează evenimente culturale, diverse sărbători religioase și Festivalul Armoniei. Ca o curiozitate, pe vremuri, apa era cea mai valoroasă comoară din Èze, fiindcă nu exista nicio sursă de apă în sat, iar apa trebuia transportată în găleți de la fântâna situată lângă șoseaua din apropiere. Abia în 1930 persoane importante au finanțat construcția unei fântâni de mare adâncime în centrul satului, iar din 1952, Èze a fost conectat la rețeaua publică de alimentare cu apă curentă.

Încă din autobuz se întrezărește stânca precum o movilă ce domină semeț împrejurimile până la mare, iar la coborâre din autobuz am luat seama la indicatoarele ce ne arătau că suntem în vecinătatea a două mari atracții, în special pentru femei, respectiv două magazine ale unor fabrici de parfumuri locale, foarte apreciate: Galimard și Fragonard. Am intrat în amândouă, deh, curiozitatea a omorât pisica! , de la Fragonard am și cumpărat, căci am avut rugăminte în acest sens de acasă.

Următorul pas a fost să intrăm la oficiul de informații turistice, aflat și el la poalele dealului. Aici ni s-au indicat principalele puncte de interes ale satului medieval, am primit hărți și materiale informative, inclusiv recomandarea să experimentăm cărarea lui Nietzsche la coborâre, domnul de-acolo văzându-ne interersați de asemenea posibilitate și că suntem încălțați corespunzător.

Apoi, ne-am lansat în urcare, pe ulicioarele pietruite ale satului, pătrunzând înăuntru pe poarta din spate sau Poterne care datează din secolul al XIV-lea, nu înainte de a fi trecut prin Place du Centenaire, o deschidere mai amplă situată la bază. Atmosfera de aici te introduce într-o lume de basm.

Ne atrăgea ca un magnet biserica ce se vedea maiestuoasă încă de jos, din șosea și ne-am grăbit către ea, luând-o chiar pe strada Bisericii. Biserica Notre Dame de l'Assomption este impozantă atât la exterior, cât și la interior, în apropiere se află și un mic cimitir.

Trebuie spus că în zilele noastre Èze Village este o concentrare de prăvălii mici, ateliere ale unor artiști de pretutindeni, galerii de artă, hoteluri și restaurante de lux, prea puțini locuitori continuând să trăiască aici, de aceea este considerat un sat-muzeu, animat încă de lumea boemă, totodată un loc exclusivist, în care vin să-și petrecă vacanțele oameni cu dare de mână. De aceea, la tot pasul se întâlnesc mici galerii de artă în care nici nu-i voie să fotografiezi, pictori în fața șevaletelor zugrăvind cine știe ce peisaje, pe care, la fel, nu e permis să-i fotografiezi, ateliere de artizani cu tot felul de produse manufacturate. Bine, asta nu înseamnă că toată lumea se conformează, atâta vreme cât intimitatea le este respectată. În toată treaba asta, există un aspect foarte pozitiv, și anume acela că străduțele abundă în culori vii și flori de tot felul, așa încât ochii sunt răsplătiți cu imagini frumoase care te fac să uiți că urci asiduu călcând pe pietre alunecoase de cele mai multe ori.

Ar fi de remarcat clădirile hotelurilor, dintre care se distinge Château de la Chèvre d’Or, un vechi castel despre care se spune că a fost casa celebrului violonist Zalto Balokovic. Legenda mai zice că artistul a cumpărat proprietatea pentru că o capră cu lână aurie l-a condus către ușa sa.

Acum,  Château de la Chèvre d’Or (cinci stele) este un hotel foarte scump cu o clientelă restrânsă pe unde se perindă celebrități și oameni cu portofelul (sau cardul) doldora. Ce să zic, să bei o cafea la una dintre terasele hotelului, la nas cu o priveliște de milioane asupra Coastei de Azur nu ți se mai pare chiar o aroganță, chiar dacă te costă de la 10 € în sus o biată ceșcuță.

Biserica Sfintei Cruci (Chapelle de la Sainte Croix) este cea mai veche clădire din sat, ridicată în 1306, dar și cea mai modestă. Frăția Albă sub oblăduirea căreia a fost construită atunci îi ajuta pe leproși și nefericiți, dar se pare că Frăția a dăinuit până în zilele noastre. Am vrut să intrăm în bisericuță, dar, deși avea ușa deschisă care permitea să-i vedem interiorul, intrarea era blocată de o poartă cu gratii, așa că am pozat cum am putut.

Mergând pe ulicioare, admirând construcțiile vechi din piatră, îmbrăcate în flori de bougainvillea de cele mai multe ori, modernizate atât cât să nu deranjeze privirii, ajungem în inima satului, la o altă clădire emblematică: Château Eza. A fost construit acum patru secole în partea veche a satului. Până în 1983, a purtat numele de „Castelul prințului suedez”. Din 1920 și pentru următorii 30 de ani, a fost reședința Alteței Sale Regale, prințul suedez William. În calitate de scriitor, el a așternut pe hârtie majoritatea lucrărilor sale între zidurile acestei clădiri. După o restaurare minuțioasă în a doua jumătate a secolului al XX-lea, castelul a trecut în proprietatea unui elvețian, André Rocha.

Actulamente, Château Eza, cu zidurile sale vechi de piatră, cu o istorie bogată, este un hotel de cinci stele, la fel de exclusivist ca și Château de la Chèvre d’Or. Restaurantul său a fost distins cu o stea Michelin și se crede, pe bună dreptate, că ar fi perla gastronomică a satului. Deși nu are un meniu deosebit de exotic, adevărații gurmanzi obișnuiți cu bucătăria bună vin aici în fiecare an. Hotelul are 12 camere și apartamente, fiecare decorate într-un stil unic care se pare că recreează atmosfera unui vechi castel.

În fine, partea cea mai înaltă a satului se mândrește cu o frumoasă grădină botanică, Jardin Exotique d'Èze, asemănătoare cu cea din Monaco, accesul către aceasta făcându-se contra sumei de 6 €/persoană biletul. Grădina Exotică a fost amenajată în 1949 și este un mic paradis construit în trepte în care cactușii, agavele, plantele ornamentale sau cele tropicale, coabitează perfect cu o pleiadă de splendide sculpturi (de femei), realizate de Jean-Philippe Richard, dar și cu două superbe cascade artificiale. Există și locuri de relaxare, cu șezlonguri, băncuțe pe terasele grădinii, așa încât orice turist care vrea să-și încarce bateriile, poate zăbovi şezând cu ochii pe priveliștea uimitoare asupra Coastei.

Totuși, deschiderea panoramică de maxim efect se obține din pisc, acolo unde în vremuri străvechi exista un castel, astăzi doar câteva ruine în proces de restaurare, dar și un punct formidabil de belvedere care asigură priveliști amețitoare. De acolo nu te mai saturi privind în zare sau în jos spre sat, și nici nu te înduri să pleci mai ales dacă prinzi o zi senină cu o bună vizibilitate așa cum ni s-a întâmplat nouă.

Ar mai trebui spus că unul dintre semenii cei mai îndrăgostiți de Èze Village a fost celebrul Walt Disney care a fost în mod clar influențat de forma satului Èze, fiindcă aceasta se poate recunoaște ușor în producțiile sale, el venind des aici să creeze schițe pentru viitoarele castele de basm din filmele sale.

Cel mai mult și-a legat numele de sat marele filosof Friederich Nietzsche care a petrecut mult timp prin aceste locuri ce-i plăceau foarte mult și unde obișnuia să facă drumeții lungi aproape în fiecare zi. Astfel, din Èze Village și până la satul din buza mării, Èze-sur-Mer, pe o distanță de patru kilometri, poteca poartă numele marelui filosof care, pare-se, aici și-a găsit inspirația și a scris „Așa grăit-a Zarathustra”, lucrarea sa de temelie.

Am fost curioși să experimentăm acest traseu și când a fost vorba să plecăm, am luat-o ușurel după indicatorul ce ne arăta pe unde s-o luăm, mai ales că era vorba de o coborâre, nepărând ceva foarte complicat. Ei, traseul nu e chiar unul foarte ușor, poteca este destul de abruptă, cu multe pietre și pietricele pe care se alunecă ușor, lucru ce li s-a întâmplat multora ce treceau în grabă pe lângă noi. Îi vedeam apoi, cu genunchii și coatele julite. Obligatoriu, încălțămintea trebuie să fie de trekking. De pe potecă ne-am oprit de multe ori pentru fotografii, pentru că peisajele sunt minunate. După aproape o oră de mers lejer, am ajuns la mare, intrând în Èze-sur-Mer.

Èze-sur-Mer se poate lăuda, printre altele, cu un oficiu de informații turistice și o gară destul de mare, dincolo de care, pe sub pasaje, se poate ajunge pe plajă. Plaja este din pietre, cam pustie la acea dată, dar n-am rezistat și am atins apa mării care, spre surprinderea mea, nu era deloc rece.

La întoarcere, fiindcă mai aveam ceva timp până la următorul autobuz spre Nisa, după cum văzuserăm în stație orarul, am intrat în centrul de informații turistice, am consultat câteva materiale și hărți, am făcut conversație cu două tinere amabile și zâmbitoare care lucrau acolo.

Èze Village nu ne-a înşelat aşteptările, ci dimpotrivă ni le-a depăşit, fiind un sat cochet cu o poziţie fabuloasă şi un aspect pe măsură. Parcă este desprins din basme, nu e de mirare că imaginea sa a fost frumos transpusă de Walt Disney în desenele sale animate. Poate pare ciudat că din atâtea oraşe celebre de pe Coastă, noi am ales să vizităm micul sat Èze căţărat pe culmi, dar acesta recunosc că a fost deliciul Coastei de Azur, fiind o mică bijuterie ascunsă la câteva sute de metri deasupra mării. Desigur că aş recomanda o vizită în Èze Village oricărui turist ce ajunge în zonă, e imposibil ca micul sat să nu placă şi să nu încânte pe cineva!

Pe de altă parte, cu acest review închei miniseria de articole dedicate vacanței (prea) scurte de pe Coasta de Azur cu gândul că poate va mai exista şi o altă dată când vom reveni, fiindcă prima impresie a fost formidabilă şi doar ne-a deschis apetitul pentru un asemenea loc. Am fost bucuroşi că am reuşit să ajungem să vedem locuri pe care le știam numai de la tv sau internet. La finalul vacanţei franceze, mă declar mulțumită de tot ceea ce am vizitat, de oameni și de modul cum am fost tratați și pot spune că prima oară când am păşit în Franţa a fost o reușită din toate punctele de vedere.

Vă rog, atașați următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=naxc_sl5Egs

---

VIZUALIZĂRI: 8233 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI