Scurte incursiuni în Federația Rusă (I) - Ekaterinburg

TIPĂREȘTE

Conform fișei postului, în sarcina mea cade hârțogăreala. Faci cereri, depui acte, răspunzi dacă ceva nu se aprobă sau e incomplet, completezi formulare.

Printre ele și cererile de viză pentru Federația Rusă, chiar dacă numele meu nu mai are loc pe lista trimisă ambasadei. Mai sunt și oftaturi de necaz. Iar când unul dintre colegi se îmbolnăvește, apare soarele pe strada mea.

Și, în regim de urgență - că doar ieri am plecat de la ea cu pașapoartele colegilor având viza în ele - apelezi la proaspăta cunoștință pentru a nu lăsa locul în delegație neocupat, iar peste două zile aterizez alături de tot grupul în Ekaterinburg.

Prima vizită în Rusia. Spună cine ce va vrea, dar eu am fost puțin intimidat. Fost mare imperiu, o pleiadă de scriitori și poeți cunoscuți, compozitori și dansatori de renume, mare putere economică și militară, cea mai întinsă țară din lume, Siberia, Stalin, nici nu știi de unde să apuci a vorbi despre acest spațiu.

Prima din cele trei incursiuni - fiecare extrem de scurtă, din păcate - m-a dus în orașul considerat a fi o bornă de căpătâi în istoria nației, locul în care a fost asasinat de bolșevici ultimul țar rus, Nicolaie al II-lea, împreună cu familia sa la ordinul lui Lenin, în 17 iulie 1918.

Fondat de Petru cel Mare la două decenii după punerea temeliei” capitalei țarilor”, adică Sankt Petersburg, orașul poartă denumirea în cinstea împărătesei Ekaterina.

Ca un amănunt demn de reținut, acesta este orașul în care s-a născut Boris Elțîn, primul președinte al Rusiei și primul conducător din istoria acestei țări ales democratic. Acesta avea să declare că execuția Romanovilor - țarul, țarina și cei cinci copii - a reprezentat cea mai rușinoasă pagină din istoria Rusiei.

Al patrulea oraș rusesc din punct de vedere al populației, Ekaterinburg se află în partea de est a Munților Ural, delimitarea geografică a Europei de Asia, fiind cel mai estic oraș european, la doar 17 kilotmetri de granița cu bătrânului continent cu Asia și ceva mai mult de 300 kilomteri până dai de Siberia.

În secolul al XIX-lea Ekaterinburg era singurul oraș minier rus, iar bogățiile sale au ajuns în toată lumea: fierul pe acoperișul parlamentului britanic, oțelul pe Turnul Eiffel iar cuprul pe Statuia Libertății.

Între anii 1924 și 1991 localitatea a purtat numele de Sverdlovsk, în cinstea lui Iakov Sverdlov, unul dintre conducătorii bolșevicilor, cel care a dus la îndeplinire ordinul lui Lenin de a-l executa pe țarul Nicolae al II-lea. Ce cinste i s-a putut face acestui evreu criminal, considerat” cardinalul gri al revoluției bolșevice”!

Pentru ca pe timpul acestei cinstiri aici să se ridice un adevărat cartier al celor care activau în Ceka, poliția politică sovietică, precursoarea NKVD și KGB, în dorința de a-i separa de restul locuitorilor.

Imaginea primei întâlniri cu țara din care a plecat comunismul mi-a rămas în minte datorită, în primul rând, turlelor aurii ale bisericilor și culorilor neașteptat de vii ale unora dintre clădiri. Și, în al doilea rând, datorită faptului că nu mă așteptam la atâta rânduială urbană.

Asta însemnând parcuri foarte aranjate, cu iarbă tunsă și flori frumoase la început de octombrie, cu piste de biciclete bine delimitate, cu spații extrem de largi - piețe publice și grădini -, cu un trafic nu prea aglomerat dar destul de poluant pe largile șosele, cu zgârie-nori zvelți și cu un serviciu de salubritate ce merită toate felicitările. Ekaterinburg s-a prezentat ca un oraș impecabil, mult peste ceea ce m-am așteptat!

Și cu râul Iset drept model de amenajare al unei albii ce străbate un oraș, cu maluri cosite și drenate și fără urme ale consumului de produse ambalate în plastic.

Ekaterinburg, așa cum l-am perceput și simțit eu, se situează mult peste alte orașe vest europene mai fandosite în dorința lor de a atrage cu orice chip turiștii. Nici nu cred că e amenajat pentru turiști, ci pentru localnici, iar acest fapt îl percep ca un mare plus. Că până la urmă locuitorii acestuia au nevoie de facilități, spații verzi, comoditate și curățenie.

Aveam să aflu că aici se află cea mai scurtă linie de metrou din lume, dintr-un capăt în altul vatmanul are de parcurs cu garnitura lui doar 15 minute, timp care include și opririle în doar cele nouă stații.

Dacă tot pomenesc de transport pe șine, musai să amintesc gara feroviară. Una dintre cele mai frumoase pe care le-am vizitat, interiorul acesteia putând oricând să fie asemuit unui muzeu datorită picturilor de pe pereți și tavane, inclusiv cu scene din viața familiei țariste. Plus amenajarea unei grădini verzi în incinta sălii de așteptare.

Am rămas surprins la intrare când am fost nevoiți să lăsăm până și ustensila de fotografiat spre a fi introdusă în aparatele de scanat aidoma celor întâlnite la aeroporturi.

Dacă ești curios să te uiți pe panoul cu mersul trenurilor, rândurile îți dansează în fața ochilor, cu literele alfabetului chirilic trasate parcă dintr-un topor. Noroc cu buchisirea lor în perioada tinereții, măcar știu literele și îmi mai aduc vag aminte de câte un cuvânt.

În partea dreaptă a gării am observat una dintre cele mai atrăgătoare clădiri din oraș, frumusețe dată de stilul constructiv dar și de culorile alb-vișiniu extrem de clare și vii. Ca și la noi, aceste două culori reprezintă calea ferată - sunt culorile tradiționale ale echipei Rapid București - iar imobilul adăpostea Muzeul de Istorie al Căilor Ferate.

Principalul punct de atracție al orașului îl reprezintă The Church of All Saints - sau Biserica pe temelii de sânge cum îi spun rușii -, catedrala dată în funcțiune în anul 2003, după canonizarea fostului țar.

Ridicată pe locul și încorporând în structură fostă Casă Ipatiev, cea în care au fost ținuți prizonieri și ulterior asasinați membrii familiei țariste, lăcașul de cult se prezintă ca o construcție semeață, cu cupole aurii și cu scene și explicații din viața nobilei familii atât în interior cât și pe panouri aflate în exteriorul ei.

În interior, o cruce marchează locul execuției și, ulterior, înjungherii cu baioneta a celor șapte capete încoronate.

O altă atracție a orașului o reprezintă Casa Sevastyanov, un fost conac ridicat pe două etaje magnific prin detaliile arhitectonice și prin migala celor care au realizat-o. Albul și verdele, deloc deranjate de petele vișinii pale care se strecoară printre ele, atrag toate privirile de la mare distanță. Se afirmă că nu este o altă construcție asemănătoare în toată zona Munților Ural.

În perioada comunistă a fost folosită ca sediu al sindicatelor regionale iar din anul 2008 a intrat în patrimoniul național, aici fiind găzduit o dată și președintele țării cu ocazia participării la un summit internațional desfășurat în Ekaterinburg.

Am fost surprins de numărul însemnat de clădiri înalte, din beton și sticlă, cu arhitectură diferită, un loc aparte între acestea ocupându-l sediul regional al Gazprom, atât compania de energie cât și banca.

Amănunt interesant, clădiri istorice nu au fost demolate pentru a face loc zgârie-norilor, ci arhitecții le-au încorporat fațadele sau le-au păstrat și au construit în spatele acestora imensități de blocuri.

Pe lângă aceste expresii ale dezvoltării, surprinzător întâlnim” elemente ale capitalismului străin”, adevărate puburi britanice, pe o stradă care, parcă, ne-a transportat mult spre vest, până pe insulă.

Capitalism amintit așa în treacăt, însă din peisaj nu are cum lipsi Lenin, a cărui statuie tronează - ca în mai toate orașele Rusiei - în zona centrală, în fața unei splendide îmbinări a arhitecturii tradiționale cu urbanistica modernă.

O singură zi în acest oraș nu e suficientă, deși sunt iute de talpă.

Au mai rămas multe de văzut, însă mă bucur că am descoperit frânturi din ceea ce oferă Rusia.

Plecat cu gândul că voi ajunge într-o țară rece, la propriu și frigurat, ancorată în trecut, incapabilă încă a se ralia prezentului european, am fost surprins să constat că sunt greșite prejudecățile majorității celor care își dau cu părerea despre Federația Rusă fără a fi trecut vreodată pe acolo.

Pentru un turist, un vizitator sau privitor, Ekaterinburg e atrăgător.

Pentru unul care are de a face pe linie profesională cu rușii, e cam dificil. Dar despre asta în următorul articol.

---

VIZUALIZĂRI: 487 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI