Lama dei Peligni - GROTTE DEL CAVALONE

TIPĂREȘTE

O alta zi de vacanta, dimineata devreme, alergam pe malul raului Sangro si am ajuns la micuta plaja amenajata de cativa baieti pe malul raului, unde gasim un pliant despre o pestera interesanta. Sarim in masina, dam drumul la GPS si pornim catre comuna Lama dei Peligni - Palena. Conducem pe drumuri montane serpuitoare, de o frumusete unica, pret de vreo 2 ore. Cerul de un albastru stralucitor, fara urma de nor, verdele de smarald al padurilor si pasunilor, pereti verticali de stanca pe o margine a drumului, peisaje de vis pe cealalta parte a lui, toate ne insoteau in aceasta zi care se va dovedi una de neuitat.

La un moment dat, din peretele de stanca ce flanca drumul pe o parte, se desprinde un drum de munte ingust si langa el indicatorul catre grotele noastre. Viram si urcam putin cu masina. Puzderia de masini parcate pe o latura prevestea aglomeratie in parcare asa ca lasam si noi masina acolo si purcedem in continuare la pas. Nu dureaza mult si ajungem la o cabana care gazduia un foarte ciudat funicular care ducea turistii pana sus. Ne oprim sa ne minunam de asa ciudatenie. Un fel de cutiute cu zabrele in care incapeau 2 persoane in picioare se balansau si primeau in ele turistii curiosi. Am platit bilete dus-intors 13 euro de persoana plus turul pesterii 7 euro de persoana, am asteptat cuminti sa ajungem la rand si am sarit in funicularul care ne va urca pana in varful muntelui. Incet dar sigur, leganati de vant, funicularul urca. Soarele ardea cu putere, noroc cu briza racoroasa omniprezenta pe orice munte. Era liniste deplina, doar din cand in cand la stalpii de sustinere rotitele tractoare faceau putin zgomot. Urcarea a durat 20 de minute, timp in care nu ne-am mai saturat privind peisajul pur si simplu magnific al vaii de sub noi sau maretia muntelui din fata. Undeva in spate, jos, foarte jos, un satuc abia se intrevedea printre peretii de stanca, o mare de panouri solare luminau in bataia soarelui, cativa turisti coborau pe jos pe sub noi si cantau de mama focului iar vantul ne legana in acordurile cantecelor lor. Ce mai, atmosfera era fantastica. Ce m-a amuzat foarte mult erau anunturile atasate de micile cabine ale funicularului in care scria ca le poti adopta ca pe niste copii orfani “Adotta una cabina”!

Odata ajunsi in varf am sarit direct intr-un restaurant mititel (despre care va voi povesti separat) si de acolo am iesit direct in cararea pietruita pe care aveam de urcat pentru a ajunge la grote. Totul in jur era maret si sublim! De o parte a cararii era vegetatie verde iar de cealalta era haul adanc si extraordinar de frumos. Drumul de la restaurant pana la grote dureaza cam 10 minute si partea cea mai interesanta a lui o reprezinta scarile cioplite direct in peretele de stanca, protejate de balustrade zdravene din metal si acoperite pentru a feri turistii de caderile accidentale de bolovani de sus. Parca era un sarpe gigantic incolacit pe peretele vertical al muntelui. Pufaind si numarand scarile, am ajuns la intrarea in grote si acolo am avut timp suficient pentru a admira o panorama fantastica de pe o terasa special amenajata.

Intre timp a iesit si ghidul ce ne va conduce prin maruntaiele pamantului. Plimbarea prin pestera dureaza aproximativ 30 de minute si aveti nevoie de haine pentru ca in adancuri temperatura este de 10 grade (afara dimineata erau 25-30 grade!)

Iata despre ce este vorba: prima atestare documentara a pesterii este in 1666 printr-o inscriptie pe un bolovan. Pe la 1903 scriitorul Gabriele D’Anunzio scrie o tragedie celebra “La figlia di Iorio” care are ca loc de desfasurare aceasta pestera. De atunci valuri de turisti vin anual sa o viziteze iar primaria se straduieste sa o intretina cat mai bine in acest sens.

Pornim manati de ghid catre adancurile intunecoase si reci. Stalactite si stalacmite uriase ca niste stalpi de sustinere protejeaza pestera. In interior totul este foarte bine amenajat si intretinut cu grija, lumini discrete pretutindeni, scari metalice si alunecoase, pasarele enorme, avertizari cu privire la folosirea blitz-ului care este strict interzisa. Totul este enorm, tavane inalte, puturi adanci practic fara fund, scari gigantice serpuind pe pereti verticali si alunecosi, ce mai, o placere sa vizitezi acest loc.

Salile cele mai importante sunt:

-Padurea fermecata cu stalacmite enorme ca niste trunchiuri de copaci, printre care se ivesc unele mai mici si butucanoase cu forme ciudate de animale

-Pantheonul, in care intalnim formatiuni asemanatoare cu diverse personaje istorice italiene. Mie mi se parea ca vad chipul lui Decebal. O sa atasez poze in acest sens

-Bolgia Dantesca, un fel de abis fara fund peste care poti privi de la inaltimea ametitoare a pasarelelor. Tot aici sunt niste scari enorme pe care trebuie sa te cateri cu grija pentru ca sunt foarte alunecoase (vezi foto).

-Putul fara fund – evident este un hau fara fund, nimeni nu a reusit sa il atinga vreodata

-Sala mileurilor (merletti) –pe tavan exista milioane de stalactite maruntele si dragute de parca ar fi crosetate de o tanti trecuta de prima tinerete

-Sala cristalelor

-Sala peisajului lunar – evident de ce

Parcurgand sala cu sala si ascultand explicatiile ghidului ne-am intersectat si cu alte grupuri numeroase, pestera este intens vizitata.

Locul mi s-a parut foarte frumos, racoros, maiestuos si vertical, un fel de destinatie perfecta pentru o zi torida de vacanta. Nicaieri nu iti incarci bateriile mai bine decat intr-un varf de munte cu un peisaj extraordinar la picioare, cu vanticel dulce si sunet de talanga. Toate astea completate cu o incursiune in pantecul pamantului fac din aceasta destinatie numarul 1 in topul destinatiilor din zona Abruzzo. Nu ezitati sa mergeti acolo daca va nimeriti prin zona!

Rog webmasterul sa adauge urmatorul clip

http://www.youtube.com/watch?v=u4DBC1znbt8

---

VIZUALIZĂRI: 1581 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI