GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
CASTEL DI SANGRO - in mijlocul naturii minunate
Continuand periplul meu prin zone mai putin cunoscute ale Italiei, periplu inceput cu zona Calabriei si minunatele sale Maratea, San Nicola Arcella si incredibilul Diamante, iata ca a venit randul sa facem un salt in regiunea Abruzzo. Am mai povestit eu si despre Vasto si Isole Tremiti, iar acum voi ataca “bijuteria coroanei” ca sa zic asa.
Situat intr-o zona extrem de pitoreasca de munte, inconjurat de creste semete, micutul si foarte animatul Castel di Sangro este locul ideal de mers in Italia daca iti place muntele si ce are el de oferit. De la Roma pana la Castel di Sangro faci aproximativ 3 ore cu masina, o parte pe autostrada, iar alta parte pe un drum pitoresc plin cu peisaje incredibile cum numai in Italia poti vedea. Sate antice cocotate exact in varful ascutit al vreunui deal sau munte, construite special pentru a fi pazite de cotropitori, oricare ar fi acestia, iti sar in ochi la orice pas si pe tot parcursul drumului am facut concurs cine vede mai multe astfel de “cocotate montane”.
Localizat pe malul raului Sangro, in muntii Apenini, numit de anticii romani “Aufidena”, si locuit de saniti, Castel di Sangro a fost sediul ultimei linii a dinastiei lui Cezar (Catulus Caesar).
Odata ajunsi la destinatie ne-a intampinat un centru plin de turisti care forfoteau in toate partile ca un musuroi de furnici. Ne-am lasat bagajele si am dat fuga sa vedem ce putem gasi in acest mic orasel.
Castel di Sangro este un centru national de practicare a tenisului, acesta a fost de fapt motivul aventurii noastre acolo. Juniorul nostru a stat la un stagiu de 2 saptamani la asa numitul CENTRO FIT, adica centrul Federatiei Italiene de Tenis. Acest centru este un fel de tabara unde copii din toata Italia merg si se antreneaza intensiv in practicarea “sportului alb”. Centrul beneficiaza de vreo 20 de terenuri de tenis minunat amenajate in mijlocul naturii, printre pini inalti si iarba verde. Copiii sunt cazati la un hotel de langa terenurile de tenis si fac antrenamente toata ziua, de dimineata pana seara. Printre antrenamentele de tenis mai sunt indrumati si la fotbal si basket, dar aceste activitati sunt oarecum pentru distractie si iesire din rutina. Seara sunt plimbati in grup prin zona si se distreaza de minune. Va voi povesti pe larg in alt articol cate lucruri interesante puteti face in zona. In timp ce juniorul nostru mergea la tenis, adica de la 8 dimineata la 7 seara, noi aveam timp berechet sa exploram zona si natura fenomenala a locului.
In vecinatatea Centrului FIT exista si un parc acvatic cu piscine si topogane, micut, dragut, curat si foarte bine intretinut unde copii erau dusi aproape zilnic sa inoate si sa-si intareasca muschii.
Primul tur l-am facut in “partea de jos” a oraselului, o zona animata si plina de magazinase scumpe, care are in mijlocul ei un mic parc cu loc de joaca pentru copii, parculet umbrit de pomi mari si stufosi, locul ideal de mers la joaca cu juniorii. Tot aici erau instalate si mai multe jocuri cu plata, o pista de masinute pentru cei mai mici, un teren de basket si vreo 2 terenuri de tenis. In timp ce rataceam prin zona de jos am vazut numeroase indicatoare spre zone interesante cum ar fi, un satuc cu murales, un zoo in mijlocul unei mlastini, si multe indicatoare catre piste de ski. Bineinteles am explorat toata zona si va marturisesc ca iarna trebuie sa fie un paradis a skiorilor.
Am continuat pe malul raului si am ajuns la o terasa amenajata cu iarba pe care erau expuse mai multe pietre de moara, aranjate artistic, semn clar ca locuitorii din trecut se ocupau cu moraritul, deci erau bogati. In apropiere era si un pod langa care trona mare si lucios un pescar din metal cu o undita. Zona este deschisa pescuitului de pastrav, exista chiar si un muzeu al pescuitului (Pesca a mosca-probabil pescarii stiu ce inseamna asta, eu pot doar sa intuiesc). Privind de pe pod in apa am fost uimiti de multitudinea de partravi de dimensiuni impresionante care inotau liberi si nestingheriti in rau. Iata un paradis al pescarilor!
In apropiere de centrul de jos al orasului, pe un drum care merge in padure exista numeroase ferme de cai, una dintre cele mai simpatice fiind Azienda Agrituristica Rio Torto (trebuie sa mergeti cu masina pana la ea, aceasta fiind mai departe in satucul invecinat) unde se organizeaza anual un concurs de calarie pe care am avut privilegiul sa il urmarim intr-o dupa-masa insorita. Oamenii locului se imbraca in haine de cow-boy si isi arata iscusinta in manevrarea si instruirea frumoaselor animale.
Dar sa iesim din partea “de jos” si sa urcam pe niste stradute inguste si frumos pietruite catre centrul istoric. Dupa cum stiti cu totii cam toate oraselele si satucurile din Italia au cate un minunat centru istoric plin de case vechi cu multe flori rosii la ferestre, fantani si tasnitori, biserici antice, etc. Ei bine nici Castel di Sangro nu e diferit. O piateta larga cu o fantana arteziana frumos sculptata este locul principal de pornire catre centrul istoric. In aceasta piateta se tin concerte si petreceri in fiecare seara a lunii august, toate fiind foarte distractive, spun asta pentru ca nu le-am ratat. Din piateta porneste un sir de scari care te duce tot mai sus si tot mai sus pana la un muzeu de arta, Pinacoteca Patiniana.
Teofilo Patini, un pictor celebru Italian s-a nascut, a pictat si a murit aici, lasand in urma lui numeroase tablouri de mare valoare (au un pret mare pe piata de specialitate). In partea de jos a oraselului exista si o frumoasa statuie dedicate pictorului cu pricina. O mare parte a acestor tablouri, cele care nu sunt in colectii private, se afla in frumoasa cladire de piatra strajuita de un leu, Pinacoteca Patiniana. De aici continuam urcarea si ne minunam chiar peste drum de muzeu, de opera naiva a unui localnic ce a construit in fata propriei case tot felul de papusele din lut si le-a pictat strident (vezi foto). Ce sa-i faci, are si el farmecul lui.
Mai sus ajungem la o catedrala enorma facuta in totalitate din piatra alba, care priveste triumfatoare de la o inaltime ametitoare, peste intreaga vale a lui Sangro. Centrul istoric atat de pitoresc ne intampina cu o tanti destul de batrana care a considerat de cuviinta sa iti intinda chilotii personali la uscat in mijlocul drumului. Ne amuzam, ii facem cateva poze si continuam urcarea. Ajungem la un punct de belvedere, deasupra catedralei din piatra si ne odihnim in bataia vantului pret de cateva clipe. Mai sus de noi se inalta vechi si pline de muschi si plante verzi, zidurile prabusite ale unui castel demult apus. Construit strategic de contele Oderisio, castelul avea o pozitie strategica si apara intreaga vale de cotropitori. Pe la 1228 castelul este incendiat de trupele cardinalului Colonna si de atunci castelul este in ruine. Privelistea vazuta de sus este foarte frumoasa, la picioare se intinde micul orasel iar in zare se vad crestele semete ale muntilor care strajuiesc firicelul albastru si stralucitor al micului rau Sangro.
In continuare va voi povesti ce se poate face intr-o vacanta la Castel di Sangro…
rog webmasterul sa adauge clipul
https://www.youtube.com/watch?v=KL5pQTuZYE4
Trimis de buterfly* in 07.09.14 11:19:57
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (buterfly*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)
- -
Mutat în rubrica "Descoperă Castel di Sangro, L'AQUILLA" (nou-creată pe sait)
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Foarte interesant. Incl ideea cu baiatul la tenis. Sunt curios daca se poate si in noiembrie si daca au terenuri acoperite la nevoie. Tocmai mi-a rasarit o idee pt minivacanta copiilor din noiembrie mai ales ca noi adultii de mult vrem sa ajungem in italia si la vatican
articol super.
voi urmari de acum cu interes povestile dvs.
@Dan&Ema: multumesc pt aprecieri! Scuze de intarziere, am vazut tarziu mesajul. Centrul FIT e deschis pana in august. Inainte de 15 august se inchide pt ca toata Italia pleaca in vacanta. Daca vreti sa mergeti cu copilul trebuie sa va pregatiti vacanta prin iunie- iulie. Au si terenuri acoperite dar functioneaza numai vara ca o tabara. Au cei mai buni professori acolo.
@Dan&Ema: puteti sa cautati pe Google totul despre ei. Se numesc Centro FIT
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2014 San Pietro Avellana - Vastogirardi - Riserva Statale Montedimezzo — scris în 20.09.14 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Lama dei Peligni - GROTTE DEL CAVALONE — scris în 19.09.14 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 VASTOGIRARDI – STAFFOLI – Cel mai mare rodeo European — scris în 18.09.14 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 BORELLO – Cascate del Verde — scris în 17.09.14 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 ROCCARASO - AREMOGNA – mai aproape de cer — scris în 16.09.14 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Castel di Sangro – oraselul distractiei (partea II) — scris în 10.09.14 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Castel di Sangro – oraselul distractiei (partea I) — scris în 07.09.14 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ