Un alt fragment al Caravanei AFA - ziua doua, partea a doua

TIPĂREȘTE

Părăsind Canionul Raggaschlucht, care ne-a ocupat prima parte a zilei, întreaga noastră caravană pornește înapoi spre Seeboden, coborând în paralel cu Râul Möll, cale de circa 30 km. Aproape de Seeboden intrăm pe o autostradă, pe care o urmăm spre nord – est circa 13 km, până la intersecția cu valea Râului Malta. De aici pornim în sus pe valea râului și, după alți circa 13 k oprim la al doilea obiectiv al zilei, cascada Fallbach.

Primul contact cu cascada îl avem încă din microbuz, aceasta atrăgând atenția încă de departe. Chiar și din parcarea în care am oprit, aflată la o oarecare distanță, cascada este impresionantă. Ca urmare, și după efortul de la canion, mulți membri ai caravanei se opresc aici, și nu sunt amatori să se apropie de căderea de apă.

Un mic grup pornim pe o alee dintre două terenuri agricole, în direcția cascadei. Dar, după circa 100 m, aleea se oprește într-un gard ce delimitează un teren de joacă pentru copii. Într-o laterală este, însă, un magazin de diverse, inclusiv suveniruri. Aflăm aici că trebuie să plătim o taxă de intrare, deși colegul @claudiu 71 știa că în anul anterior nu se plătea nimic. Valoarea taxei nu este prea mare, numai 4.50 euro de persoană. Nu am reținut să existe categorii de vizitatori care să beneficieze de reduceri.

Accesul spre cascadă se face din magazin, pe lângă casa de la care am cumpărat biletele. Pătrundem, astfel, în terenul de joacă al copiilor. M-am întrebat mai târziu dacă nu cumva taxa plătită era inițial pentru accesul la locul de joacă și extinsă ulterior și pentru cascadă. Remarc cu tristețe faptul că nu am făcut nici o fotografie terenului de joacă al copiilor. Acesta, dezvoltat mai mult în lungime, spre cascadă, are o tematică complexă, de la „coliba indienilor americani” la „corabia piraților” . Majoritatea jocurilor beneficiază de un curs de apă, care vine, probabil, dinspre cascadă, deși cursul principal de apă este undeva mai spre est. Există aici chiar și un ștrand.

Totuși, aleea spre cascadă este separată de terenul de joacă, fiind paralelă cu acesta pe circa 250 m. Urmează alți circa 250 m de traseu relativ sinuos, printr-o zonă de pășune. Ultima porțiune a traseului dă ocol unei movile și, apoi, urcă pe ea, dând posibilitatea unei imagini perfecte asupra cascadei. Pe traseu se găsesc mai multe panouri informative. Acestea prezintă fie caracteristici tehnice ale cascadei, fie traseele turistice din zonă, fie avantajele create zonei de prezența cascadei. Cascada, cu o înălțime de 220 m, depășind cu mult înălțimea catedralei Sfântul Ștefan din Viena, este cea mai înaltă din Regiunea Carinthia, regiune a Austriei în care ne aflăm.

Urmează o ședință de fotografii, fie a cascadei, din diverse poziții, fie între cei care au ajuns până aici. Interesant este faptul că apa, căzând de la o asemenea înălțime, chiar dacă debitul este destul de mare, la partea inferioară a cascadei se transformă în picături fine. Funcție de curenții de aer și poziția de pe traseu, sunt momente în care apărem ca și cum am făcut duș.

Mă simt bine în această atmosferă. Poate de vină este aerul ionizat menționat de unul din panourile infirmative. Dar, din nefericire, timpul acordat obiectivului se apropie de sfârșit. Trebuie să ne grăbim să parcurgem cei circa 600 m până la parcare. Pe drum, ne oprim să fotografiem două rațe ce se simțeau foarte bine pe un firișor de apă, care provenea și el, probabil, de la cascadă.

Plecând de la cascadă, după numai vreo 4 km, oprim pentru masa de prânz la Alpenrestaurant Fallerhütte. Este primul, dar și ultimul loc din întreaga excursie, unde, pentru a intra, ni se cere să prezentăm Certificatul Verde. Însă, după părerea mea, petrecem cam prea mult timp pe aici, mai mult de o oră și jumătate. Dar, recunosc, este greu să servești rapid un grup compact, de peste 30 de persoane.

Plecând mai departe, continuând urcușul pe valea Râului Malta, intrăm pe Malta Hochalmstraße, primul drum alpin din excursia noastră. Accesul pe el se plătește. Taxa este de 12 euro de autovehicul, indiferent de numărul de pasageri. Noi, cu microbuzul, suntem oarecum avantajați. Nu sunt foarte sigur dacă taxa respectivă este o taxă de drum, sau taxa de acces în Parcul Național Hohe Tauren, în care pătrundem odată cu intrarea pe respectivul drum. Drumul, cu o lungime de circa 14 km, urcând circa 1000 m diferență de nivel, este considerat unul din cele mai frumoase drumuri din Austria.

La capătul lui ajungem la ultimul obiectiv turistic al zilei, Barajul Kölnbrein. Construit între 1971 și 1979 și având o înălțime de 200 m, este cel mai înalt baraj din Austria. Iar drumul pe care am urcat a fost realizat ca drum de acces la șantierul barajului, pe perioada execuției lucrărilor.

Barajul, în limbajul specialiștilor, este un baraj din beton, în arc, cu o lungime la coronament de 626 m. Având o lățime la coronament de 6.70 m și o lățime maximă la bază de 41 m, barajul înglobează 2 milioane m3 de beton. El ține în spate un lac de acumulare cu un volum de 200 milioane m3 de apă. Toate datele astea le am de pe un panou informativ din zonă. Rolul barajului este producerea de energie electrică. Înțeleg, însă, că face parte din un ansamblu de nouă baraje și patru centrale hidroelectrice cu o capacitate instalată (presupun totală) 1028.5 MW. Cifra este aproape identică cu cea a capacității instalate a părții române de la Porțile de Fier I.

Internetul îmi spune că, după finalizarea lucrărilor, la umplerea lacului de acumulare au apărut fisuri în corpul barajului. Specialiștii susțin că acestea s-au datorat faptului că barajele în arc se potrivesc mai bine văilor în formă de „V” , și nu „U” , așa cum este valea râului Malta aici. Reparațiile au durat până în 1984 și, ulterior, temporar, s-a umplut lacul și nivelul maxim, dar acesta nu a putut fi susținut în siguranță. În consecință, nivelul apei în lac a fost limitat la 15 – 20 m sub cota nivelului maxim, iar, la această cotă, barajul a fost capabil să funcționeze în siguranță, dar la capacități reduse. Probabil, așa se explică nivelul apei din fotografiile mele, vizibil sub nivelul maxim posibil. Ca o paranteză la acest aspect, nu am remarcat un „descărcător de ape mari” , respectiv un preaplin al lacului de acumulare.

Pentru mine urmează o surpriză. Oricine poate avea acces pe coronamentul barajului, fără nici o restricție. Poate fi chiar un loc de plimbare. Este drept că este delimitată un gen de potecă lângă paramentul aval, dar nimeni nu ține cont de ea. În plus, dacă partea din amonte a coronamentului barajului este bordată de un parapet solid de beton, partea dinspre aval este echipată cu o balustradă metalică, ce permite o vizibilitate perfectă în jos și spre aval. Pentru mine, cred că este prima dată când privesc în gol, direct, de la 200 m înălțime. Spectaculos! (Editare ulterioară – Greșesc! În urmă cu peste 25 de ani am urcat până sus în Turnul Eiffel. Dar „ArcelorMittal Orbit” – din Londra, are numai circa 100 m înălțime)

În aval se mai vede un lac, în spatele unui baraj mult mai mic. Poate fi unul din cele nouă menționate de prezentarea tehnică?

Dar punctul de atracție al barajului este o confecție metalică montată pe paramentul aval în punctul de înălțime maximă, ce iese în consolă cam 10 – 12 m față de coronament. O platformă dintr-un grătar metalic ce permite să vezi și în jos, sub picioare, cu câteva trepte coborâtă față de coronament, este un loc de belvedere atât a întregului parament aval al barajului, cât și a văii râului Malta, până departe. Este, însă, și locul favorit pentru pozele de grup. Remarc, totuși, câțiva colegi care pășesc parcă cu teamă pe această platformă. Numele construcției, de la intrarea pe ea, „Airwalk” , pare și el a genera o notă de inconfort.

După fotografiile de grup, am o curiozitate. Doresc să parcurg întreaga lungime a coronamentului. În afara unei mai bune poziții de fotografiere a consolei metalice, nu am „nimic deosebit de semnalat” . Coronamentul barajului se închide brusc în versantul muntelui.

În timp ce restul grupului se mai plimbă un timp pe baraj, eu îmi propun să acord puțină atenție unei clădiri observată de cum am coborât din microbuz. Inițial am crezut că este un fel de „pavilion de exploatare” a barajului. Totuși, am impresia că este un pic cam mare pentru aceasta. Aveam să aflu, însă, că este o clădire multifuncțională, care ar putea avea și niște birouri aferente barajului. Dar principala destinație pare a fi aceea de hotel. Este Berghotel Malta, un hotel de numai 3 stele dar cu nota 4.70 pe site-urile de specialitate. Urc cu liftul până la ultimul nivel. Aici este un restaurant. Mă gândesc la o bere, dar îmi dau seama că nu am timp. Ies, pe terasa restaurantului, de unde am o perspectivă foarte frumoasă asupra barajului și a întregii zone. Remarc, însă, cu surprindere, că, absorbit de frumusețea imaginilor, uit să fac o fotografie. Coborârea o fac pe scară și, pe traseu, remarc mai multe spații expoziționale. Cele mai multe cuprind fotografii din perioada execuției barajului. Remarc chiar o machetă a unei porțiuni a ansamblului hidroenergetic menționat anterior. Apoi, câteva panouri și ecrane prezintă date privind hidrocentrala și performanțele ei. În final, cu un etaj înainte de a ajunge la parter, ajung la o expoziție de cristale. Presupun că sunt exponate găsite în șantier pe parcursul execuției lucrărilor.

Revin la microbuz unde, cu părere de rău, remarc faptul că sunt ultimul așteptat. Sper că nu din cauza mea s-a întârziat la masa de seară.

---

VIZUALIZĂRI: 577 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI