Talentul naturii, mai presus decât al omului

TIPĂREȘTE

Pot afirma că am ajuns într-un moment al vieţii în care puţine lucruri sau locuri mă mai pot impresiona cu adevărat. Până să ajung la Cappadocia, eram ferm convins de această afirmaţie. Am început să mă întreb dacă este chiar aşa după ce am vizitat acest loc din Turcia: o combinaţie între lucruri opuse, între ciudat şi interesant, între nou şi vechi, între urât şi frumos…cam aşa pot caracteriza, în câteva cuvinte Cappadocia, deşi lista poate continua…

Cert este că aceste combinaţii mai sus specificate m-au impresionat şi în acelaşi timp m-au fascinat.

Noi am fost cu masina, venind dinspre Ankara.

Am citit că în acea zonă vremea este bună tot timpul, că iarna nu ninge şi nici ploi nu sunt în restul anului. Oraşul de destinaţie din Cappadocia este Goreme, unde am fost şi noi.

În traducere, “Goreme” înseamnă “nu ne puteţi vedea aici”. Bisericile din aceasta zona sunt printre cele mai vechi din lume, cel puţin aşa afirmă documentele existente.

Se spune că cea mai bună perioadă pentru a ajunge aici este primavara sau toamna, şi asta pentru a evita aglomeraţia sau căldura excesivă din timpul verii. Deşi noi am fost la începutul lunii iunie, vremea a fost perfectă pentru vizitarea acestei minunăţii a naturii.

Se spune ca în Cappadocia s-a născut Sfântul Gheorghe, dar, din punct de vedere istoric se poartă încă dispute aprinse pe acest subiect.

Multe lucruri pot fi spuse despre această zonă ce reprezinta rezultatul unor erupţii vulcanice, însă am să las pozele să vă “povestească” de ce Cappadocia e considerată de o frumuseţe unică şi de ce ar trebui să ajungeţi acolo şi să vedeţi cu ochii voştri acest loc înclus în Patrimoniul Mondial UNESCO din anul 1985.

Pe măsură ce ne apropiam de acest loc, începeau să se zărească, din depărtare, acele construcţii specifice zonei, ţuguiate şi destul de ciudate, în comparaţie cu clădirile cu care suntem noi obişnuiţi. Pe marginea drumului erau tarabe amenajate unde comercianţii expuneau şi vindeau fel de fel de produse. Din curiozitate am oprit şi noi să ne uităm însă nu am cumpărat nimic, nu neapărat pentru că preţurile se alineau unei zone turistice căutate, ci pentru că nu acesta era scopul vizitei noastre acolo.

Pe lângă construcţiile deja constuite, alte construcţii (ce urmau să devină hoteluri probabile) erau în construcţie. Acestea, sau mare parte dintre ele, semănau mai mult cu clădirile pe care le cunoştem noi. Oricum, şi aceste construcţii “moderne” erau încadrate în piatră, fără să iasă cu mult din tiparul cu care zona se poate mândri.

În centrul localităţii Goreme, existau firme de transport care asigurau legătura cu oraşe din toată Turcia. Toate străduţele din zonă erau înguste şi în pantă iar arhitectural, acolo nu se respectă nici o regulă. Lucru care face acest loc interesant şi absolut fascinant. Modul de îmbinare al clădirilor, stâncile care le găzduiau sau le susţineau mi s-a părut în egală măsură interesant şi ciudat.

Am intrat într-un atelier de covoare, unde mirosea a lână şi totul părea învechit. Erau expuse diverse modele de covoare lucrate manual, care mai de care mai frumoase, şi am putut vedea chiar şi războaiele manuale cu care acestea au fost realizate. Femeile de acolo păreau trecute de vreme…supuse, muncitoare, zâmbitoare…dar zâmbetul de pe feţele lor nu mi-a părut chiar unul natural. Nu ştiu de ce am avut această împresie.

Ne-am plimbat pe stăduţe, am admirat construcţiile indite şi cât de îngrijite erau acestea, fiind clar că zona este exploatată turistic în adevăratul sens al cuvântului. Florile care se găseau la întrarea unor clădiri sau prin curţile destul de mici şi de înghesuite contrastau puternic cu imaginea creată de piatră, aducând o rază de culoare în acel peisaj care, pur şi simplu, părea dintr-o lume ireală.

Am trecut pe lângă Hotelul Anatolian, unde preţurile erau de la 220€ la 560€ pe cameră dublă pe noapte şi unde multe camere erau rezervate. Acum, fiecare ştie cât îl ţine buzunarul, eu nu aş fi dat atâţia bani nici dacă ar fi fost clădirile din aur.

Am observat că nu chiar toate construcţiile de acolo erau locuite. Unele erau părăsite, altele erau transformate într-un fel de magazii, dar, oricum ar fi fost, cred că era interesant dacă puteam vizita o locuinţă în care stătea cineva. Nu am îndrăznit să încercăm acest lucru.

Stâncile masive erau superbe în asfinţitul soarelui care parcă se juca cu ele, era fascinant că peisajele se schimbau cu fiecare pas făcut, nu existau două curţi sau case identice, totul era inedit şi unic. După ce ne-am plimbat prin cât de multe locuri am putut, fiindcă venise noaptea, am mers în cameră şi am dormit liniştiţi până a doua zi dimineaţă când am fost treziţi de un şuierat puternic. Am ieşit si am văzut un balon care se pregătea să pornească în zbor peste frumoasa localitate. Ne-ar fi tentat să vedem totul de sus dar am avut două motive pentru care nu am făcut asta: teama de a zbura cu balonul a soţiei mele (care a citit de fel de fel de evenimente petrecute acolo) şi preţul de nici mai mult nici mai puţin de 120 de euro de persoană care ni s-a părut mult prea mare pentru un timp atât de scurt. Ne-am mulţumit când am ajuns acasă cu nişte poze de pe internet făcute din balon.

Cappadocia este o destinaţie turistică populară datorită peisajului unic pe care îl oferă, a oraşelor subterane, bisericilor-peşteri şi caselor săpate în stâncă. Este, cu sigutanţă, un loc în care merită să ajungeţi, nu veţi regreta nici o clipă alegerea făcută şi veţi rămâne, la fel ca noi, cu nişte amintiri unice, plăcute şi extrem de profunde.

---

VIZUALIZĂRI: 2716 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI