Cu avionul în Cappadocia

TIPĂREȘTE

Ne-am dorit enorm să vedem Cappadocia dar nu orişice şi nu partea cu oraşele subterane care nu erau de nasul şi picioarele noastre pentru vizitat. Ne înscrisesem la o excursie a unui tur operator cunoscut (hai să nu-i zic numele că ar fi tot reclamă, deşi negativă) care ne oferea un circuit în Turcia. Urma să luăm avionul Bucureşti- Istanbul şi a doua zi autocar până în Antalia trecând prin Pamukkale şi vizitând şi cetatea Hieropolis. Apoi, până la opt zile alte oraşe.

Cu trei zile înainte de excursie am descoperit că de la Istanbul la Antalia cu detur prin Pamukkale sunt 930 de km, respectiv 15 ore de mers cu autocarul şi nu 420 km cât pretindea agenţia atât în prospect cât şi în album. Era chinuitor să facem un asemenea efort. Ca să se pună batista pe ţambal- iertaţi-mi expresia de sorginte manelistă-, ne-au dat imediat banii înapoi. Vai de capul celor care au venit cu autocarul din Bucureşti vreo 10-12 ore şi a doua zi, alte 15-16. Deci, dacă mergeţi cu agenţii de turism, controlaţi tot ce vă spun să nu aveţi surprize.

Ne-am văzut cu banii în buzunar dar fără excursie. Ne-am hotărât s-o facem de capul nostru şi aşa, ajung la subiect. Recepţionerul de la hotel( vezi impresii ) ne-a găsit o agenţie locală afiliată la altă agenţie ş. a. m. d. care ne-a oferit la un preţ mai mic decât agenţiile găsite pe net, o zi în Cappadocia de Nord.

După negocieri la sânge, am redus preţul la 240 eu / pers în care avionul, 1600 km dus-întors cu taxe era 100 eu. Restul: preluat şi adus la hotel, transfer din aeroportul Kayseri la agenţia care făcea turul, vizitarea obiectivelor, masa de prânz, ghid de limba engleză, tot. Cum am scris într-un review precedent aveam emoţii că la ora 5 când venea shuttle-ul să ne ducă la aeroport vom găsi uşa de la hotel închisă şi nu vom putea ieşi. Fiind un hotel mic, ei închideau la 12 noaptea. Am coborât la cinci fără zece şi turculeţul de serviciu ne aştepta moţăind într-un fotoliu.

După cele două controale deşi zborul era intern, am decolat la ora şapte, ne-au servit în avion sanviş şi cafea şii într-o oră şi un sfert am străbătut distanţa de 800 km. Kayseri, de care nu auzisem în viaţa mea, a apărut la poalele unui munte înalt în care, sub soarele primelor ore ale dimineţii zăpada strălucea cu brâuri de argint.

Muntele Erciyes este vulcanic şi are o înălţime de 3920m ; elevaţia este de doar de 2800 m. pentru că oraşul este aşezat pe un podiş de peste 1000m. Are 700000 locuitori, este puternic industrializat şi din avion am putut observa cartierele cu blocuri înalte. Este unul din cele mai vechi oraşe ale lumii cunoscut în antichitate sub numele de Mazaka. În muzeul de la Topkapi sunt artefacte din Cappadocia din epoca bronzului (3000-3500 î. Hr.) Regiunea a fost cucerită în anul 550 î. Hr. de perşi care au organizat-o administrativ în satrapii. Acestea erau independente dar plăteau perşilor biruri constând în cai şi taleri de argint.

Dealtfel Cappadocia (Kapatukia) înseamnă in limba persană ˝ ţara cailor frumoşi˝ A fost cucerită în 333 î. Hr. de Alexandru Macedon dar după moartea acestuia s-a desmembrat în mici regate. A intrat sub influenţă romană şi a fost ocupată de Cezar care şi-a instalat aici legiuni cu care a pornit în anul 47 î. Hr. războaiele pontice. Sub Cezar s-a schimbat numele capitalei Mazaka în Cezareea, actualul Kayseri. După răstignirea lui Iisus, creştinii au început să fie prigoniţi. Ei s-au răspândit în lume şi au început să propodăvuiască noua religie.

Unii dintre ei au ajuns în Cappadocia unde formele de relief le ofereau ascunzători perfecte. Aici şi-au construit locuinţe în stâncă şi un număr de biserici dintre care unele îşi mai păstrează şi astăzi pereţii pictaţi sau cu fresce. În Cappadocia s-au născut şi învăţat mari teologi ca Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Grigore fapt care l-a determinat pe papa Ioan Paul al II lea să declare că aici a fost leagănul răspândirii creştinismului. Construcţia bisericilor a continuat până în sec. XIII, numărul lor ajungând la 400. În Cappadocia au conlucrat natura, omul şi istoria.

Frumuseţile naturale, hornurile zânelor şi văile cu proeminenţe de relief ciudate sunt unice în lume; bisericile rupestre ornate de fresce reprezentându-l pe Iisus şi Fecioara Maria sunt mărturie a evenimentelor citate din biblie; deasemeni oraşele subterane (pe care nu le-am văzut din cauza gradului de dificultate). Ele au apărut înaintea erei noastre şi au avut o desvoltare enormă ajungând să aibă şapte niveluri şi o adâncime de 90m, cum e cazul lui Derinkuiu (puţ adânc).

Odată ajunşi în aeroportul Kayseri am fost identificaţidentificarea noastră cu cartonaşul ˝ Mr... ˝, preluaţi într-un microbuz împreună cu alţi turişti de diverse naţii şi transferaţi în alt microbuz de teren. A apărut ghida, o turcoaică foarte instruită şi totul a început să meargă ca pe bandă rulantă. La ora opt jumătate ne îndreptam spre Cappadocia. Vizita noastră a cuprins siturile Uchisar cu castelul din stâncă, Goreme cu muzeul în aer liber, Avcilar, valea Dervent, Urgup, Avanos şi Zelve faimoase prin ceramică. Deşi cred că am luat peste o sute de cadre, înafară de câteva zeci pe care le pot identifica, restul intră la categoria˝ peisajul selenar din Cappadocia˝

Uchisar este primul oraş-sit pe care l-am vizitat. În mijlocul lui pe un deal este o grotă înaltă numită castel la care se poate ajunge pe scări săpate în stâncă sau pe alte drumuri în pantă. Aceste drumuri converg într-o sală mare din care pornesc, la diferite etaje încăperi, depozite, unele din ele astupate de pietre. De sus de la citadelă se poate contempla o panoramă unică a văii Goreme. Castelul este înconjurat de sute de forme conice care-i sporesc unicitatea.

Goreme este localitatea turistică cea mai importantă din Cappadocia de Nord pentru că în apropierea ei se află Muzeul în aer liber. Aici sunt mii de formaţiuni rupestre ciudate, cilindrice sau conice, de înălţimi diferite pornind de la câţiva metri pâna la zeci şi în care oamenii au săpat locuinţe şi biserici. Stâncile s-au format cu mii de ani în urmă pe când vulcanul Erciyes (pe care l-am pozat din avion) era activ. Lava răcită reprezentând o rocă moale a fost supusă vânturilor anatoliene şi diferenţelor mari de temperatură şi în timp s-a erodat dând naştere unui peisaj selenar. În valea Goreme (numele semnifică ˝ aceea pe care nu o poţi vedea˝) s-a stabilit o populaţie creştină care a rezistat islamismului. În1924, odată cu formarea noului stat turc modern a avut loc un schimb de populaţie, urmaşii vechilor creştini fiind strămutaţi în Grecia astfel încât astăzi locuitorii regiunii sunt mahomedani. Casele, magazinele fie sunt săpate în piatră fie au unul sau două ziduri lipite de o grotă şi nu mică mi-a fost mirarea când am văzut grote locuite cu ferestre de termopan. În ultimii ani statul a interzis amenajarea de case şi hoteluri în grote dar ce a fost stricat, e bun stricat. Chiar noi am luat prânzul într-o asemenea grotă. În valea Goreme se mai păstrează încă 15 biserici din cele 400 răspândite în toată Cappadocia. Am vizitat trei, pe care cu toată paza dublă şi interdicţia le-am fotografiat fără blitz:

-biserica Sf. Barbara situată aproape de intrarea în Muzeul în aer liber a fost construită în sec II. şi este dedicată primei femei mucenic. Barbara era creştină dar familia nu era de acord cu noua credinţă aşa că sora ei i-a tăiat gâtul. Particularitatea bisericii este pictura aplicată direct pe piatră cu ocru de Sienna. Am mai observat şi desene geometrice din perioada iconoclastă mai târzie, sec. VIII, în care se interzise pictarea icoanelor.

-Biserica Sf. Vasile a fost construită în sec. XI. Este bine ascunsă, intrând în ea aplecaţi printr-un tunel ingust. Din cele patru- cinci picturi directe pe rocă am putut fotografia una perfect conservată, Sf. Gheorghe ucigând balaurul.

-Biserica buclei este cel mai mare lăcaş din regiune format din patru construcţii edificate între sec. X-XI. Picturile şi frecele pe fond albastru sunt foarte bine conservate şi reprezintă scene biblice şi figuri de sfinţi. Am admirat Buna Vestire, Fuga în Egipt, Botezul lui Iisus, Nunta din Caana Galileu, Vindecarea leprosului.

-Celelalte biserici pe care nu le-am vizitat au denumiri laice: a Şarpelui, a Ochiului rău, a Sandalelor

Muzeul în aer liber din Goreme a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Zelve, o localitate situată pe drumul dintre Goreme şi Avanos are cea mai mare densitate de Hornuri ale zânelor (fairy chimney). Acestea sunt coloane înalte de rocă strato-vulcanică atingând 15-20 m. înălţime. Ele au forma unei ciuperci enorme cu picior în care pălăria sau pălăriile (uneori două sau trei) sunt formate dintr-o rocă rezistentă de bazalt iar partea inferioară o rocă mai moale. Forma cilindrică a piciorului acestor ciuperci uriaşe se datorează erodării eoliene continue. Sunt mii de asemenea hornuri înalte şi chiar şi în ele au fost săpate locuinţe la care se urca pe o scară exterioară. În Zelve, o probă a coexistenţei dintre musulmani şi creştini este alăturarea unei moschei cu o biserică. Din cauza deselor surpări, populaţia a fost evacuată în 1950, habitatul transformându-se în muzeu.

Avanos este un orăşel renumit pentru atelierele sale de ceramică, meseria moştenindu-se din tată în fiu. Ne-au dus la un atelier mare unde am văzut cum se fabrică, se colorează, se glazurează farfurii, platouri şi vase tradiţionale.

Urgup este un orăşel format în majoritate din locuinţe în interiorul formaţiunilor carstice sau lipite de ele. Aici este centrul comercial al regiunii, în buticuri vânzându-se amintiri atât autentice cât şi kitchuri. Aici se poate cumpăra vin şi carpete anatoliene. Am fost foarte încântată că am putut cumpăra un derviş rotitor de bronz înalt de 15 cm. Vânzătorul mi-a cerut 25 lt, l-am scos la 17 (7 eu) dar este o piesă de colecţie. Dervişul se roteşte în jurul unui ax, poziţia mâinilor şi a capului fiind cea pe care am văzut-o la Istanbul în spectacolul din gara Sirkeci. Am luat prânzul într-o cavernă, alături de turişti de alte naţionalităţi, Ca totdeauna nu lipseau japonezii. Prânzul a constat din aperitiv, o supă-cremă aromată cu ierburi locale, o tocăniţă de legume cu bucăţele de viţel făcută într-o oală de pământ astupată pe care trebuia s-o spargi cu cuţitul, o îngheţată de fructe necunoscute nouă, cafea şi vin alb dulce, consumaţia fiind prinsă în costul excursiei.

Valea Dervent sau Valea Roz nu posedă biserici sau locuinţe in grote dar renumele ei e dat de multitudinea de hornuri mici ale zânelor desfăşurate pe multe hectare de pământ şi aşezate cu sutele unele lângă actele. Privită de sus de pe şosea, pare prin culoare şi formă un adevărat peisaj lunar. Unele roci sugerează profile de animale: iepuri, tigri, şerpi, astfel că lăsând imaginaţia liberă, această vale poate fi asemuită cu o mare grădină zoologică sculptată de natură. Una din roci, sub razele soarelui seamănă cu Fecioara Maria ţinându-l în braţe pe Iisus.

Excursia noastră de o zi în Cappadocia se apropia de sfârşit. Cu sufletul încărcat de frumos, cu aparatul de fotografiat plin cu sute de cadre demne de un film de Spielberg, am părăsit zona îndreptându-ne spre aeroportul Kayseri. Din avion am aruncat o ultimă privire muntelui Erciyes luminat acum de razele asfinţitului de soare. La zece seara ajungeam acasă, adică în hotelul din Istanbul.

---

VIZUALIZĂRI: 6260 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI