ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.07.2012
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Bucuresti
    ÎNSCRIS: 06.08.09
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    JUL-2012
    DURATA: 2 zile
    prieteni

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 11 MIN

    Primul meu zbor deasupra norilor

    Ilustrație video-muzicală
    R Kelly - I Belive I Can Fly


    TIPĂREȘTE

    Primul meu zbor cu avionul

    De curand am avut sansa, norocul, placerea, bucuria, curiozitatea…. toate adunate simplu intr-un singur cuvant: am avut FERICIREA sa zbor! Da. Am mai zburat eu de nenumarate ori in vise, in gand, imaginatia mea atat de fecunda m-a impins de n-spe ori sa zbor…in mai toate felurile. Ei bine, de data aceasta, am luat hotararea sa zbor cu adevarat, cu avionul. Si am ajuns pana la nori…ba i-am si depasit cu mult!

    Doamne, ce senzatie! si ce fericire si imensa bucurie, impletita cum era normal si cu o portie suficienta de frica, de teama. Este si normal si uman ca sa ai aceste stari si sentimente, nu?!

    Poate pentru multi dintre voi, cei care ati tot zburat cu avionul si cititi acum randurile mele sa vi se para o mare prostie sau o copilarie ca abia acum, la aproape 50 de ani am reusit sa-mi depasesc aceste temeri legate de zborul cu avionul si poate radeti acum discret in barba sau chiar faceti misto. Ei, si ce daca?! Radeti, dragii mei cat doriti. Faceti tot ce va indeamna inima sa faceti! Cel mai important lucru pentru mine este ca am reusit si eu sa o fac, sa zbor adevarat, sa simt la maxim toate senzatiile pe care ti le da un zbor – ce-i drept, cam scurt - cu decolarea in tromba, care la ducere m-a luat practic pe nepregatite, caci nu stiam ca va “baga” asa viteza din prima; apoi, tot la ducere am avut norocul de cateva mici turbulente…alte senzatii “asezonate” din plin cu oarece temeri. Iar aterizarea… ce mai, mi-a dat alte senzatii, de doar cateva secunde, dar ce tare mult mi-a placut! In rest? piece of cake! cum ar zice americanu’. Ma credeti? Abia astept sa ma urc in avion sa zbor iarasi!!!

    Deci, dragii mei care inca nu ati experimentat aceste senzatii unice; sunt sublime. Cand m-am vazut atat de sus, cand am reusit sa disting in amurgul colorat dumnezeieste care se tot lasa la orizont, frumoasele creste inalte ale muntilor, cand am vazut de atat de sus serpuind rauri si totul redus la atat de mic!!! Si ce a fost cu adevarat sublim pentru mine: cand am vazut mult mai jos decat zburam, o patura groasa de nori, care parca erau valuri inspumate “agatate” undeva, intre pamant si cer…acolo mai jos, mult mai jos decat eram eu…Aceasta imagine practic nu o pot descrie in cuvinte. Am simtit-o in schimb cu toata fiinta mea…Am reusit sa fac si niste poze care-mi vor reaminti mereu de primul meu zbor cu avionul deasupra norilor. Apoi am brazdat “marea” de nori, trecand prin ea si am lasat-o acolo, undeva sus, sus de tot, unde o vad si o stiu eu dintotdeauna. Doar ca atunci, in acea seara, am reusit sa fiu deasupra…acolo, undeva sus. Am fost si eu deasupra lumii, a norilor, cel mai aproape de cerul de un albastru unic la inserare. Am fost undeva, cel mai aproape de Infinit!

    Ocazia

    Ei, dar oare cine mi-a dat mie aceasta ocazie de a zbura cu avionul si unde?

    Draga si buna mea prietena roth (Camelia, cea cu inima atat de mare, care se ocupa mereu de actiunile umanitare de pe AFA, impreuna cu pepsi70ro). Ea m-a invitat sa merg cu gasca ei intr-o scurta dar atat de frumoasa excursie la Budapesta.

    Cand mi-a spus despre ocazia aceasta, la niste preturi mai mult modice dar mai ales cand mi-a zis ca excursia este cu avionul, chiar daca in mine deja incoltise teama, parca ceva sau Cineva m-a indemnat sa spun: “Da, vreau si eu sa merg, daca se poate! ” si iata ca s-a putut. Eu am tot vizitat Budapesta dar nu as pregeta niciodata sa nu o vad, mai ales in conditiile acestea.

    Roth s-a ocupat de tot: de biletele de zbor, de cazare, de organizare, de tot. Eu m-am simtit si chiar am fost ca un “guest”. Draga mea Cami, si aici, inca o data vreau sa-ti multumesc din toata inima mea ca mi-ai dat ocazia sa mai vizitez Budapesta inca o data, dar mai ales pt. sansa de a zbura pt. prima oara cu avionul. Iti dai seama ca asta nu voi uita niciodata, nu?! Datorita tie am reusit sa-mi inving teama de zbor cu avionul si iata ca acum abia astept sa zbor iarasi…Apropos, cand o mai facem?! :))

    Sper ca ati citit impresiile utile ale lui roth (daca nu, le puteti gasi aici). Eu nu voi mai repeta ceea ce a scris ea. Vreau sa fac doar o scurta trecere in revista a acelor 2 zile, asa cum le-am perceput eu.

    Excursia propriu-zisa

    Nu am de gand sa descriu fiecare obiectiv turistic vazut. Eu am mai vizitat Budapesta si chiar am si scris impresii aici, pe site. Au mai facut-o si altii foarte bine. Voi scrie doar despre lucrurile noi cu care ne-am “confruntat” acolo.

    Deci am plecat din Bucuresti spre Budapesta cu o cursa WizzAir la orele inserarii. Zborul a fost mai mult decat incantator, am trait toate senzatiile din plin si m-am bucurat precum un copilas care vedea pt prima oara zapada si se bucura de primul Craciun, cu toata feeria lui. Intelegeti, nu mai repet! Am stat la fereastra, am filmat, m-am minunat, m-am uimit, am vorbit de una singura gen “agonie si extaz”, am facut poze, cateva le voi posta si aici, merita!

    Dupa doar o ora si 20 min. am aterizat pe aeroportul din Budapesta. Si nu mi-am putut infrana gandurile: ce repede am ajuns acolo, cand, de fiecare data cand plec in circuite in vestul Europei, fac cu autocarul pana la Budapesta in jur de 15 ore!... Seara am tras imediat o plimbare pe cinste pe unul dintre malurile Dunarii, pe o luna perfect plina; ne-am incarcat pozitiv de la “sursa” ei si in plina noapte am ajuns la un hotel bun, spre periferia de sud-vest a capitalei ungare.

    Despre hotel sper sa am timpul sa povestesc intr-un review separat.

    Prima zi am dedicat-o plimbarii. Aici ne-am impartit in doua gasti, eu am mers cu “tineretul”. Si a fost super ok.

    Ajunsi in centru, am luat cu doar 18 euro pachetul maxim de plimbari Budapest Sightseeing, cu bus-urile HOP ON, HOP OFF. Initial pachetul acesta costa 20 euro sau 6000 HUF, dar tanarul care ne-a oferit si vandut pachetul turistic ne-a facut un mic discount. Totodata ne-a dat la fiecare cate o harta turistica ce cuprinde itinerariile cu obiectivele turistice si programul cu orele bus-urilor, impreuna cu un carnetel ce cuprinde mai multe cupoane, in care am avut anumite lucruri “free’ iar restul cu diferite discounturi.

    Acest pachet este excelent si cuprinde:

    Grand Tour – Green Route, pornind din punctul Zero al Budapestei, Piata Elisabeta. Acolo se gasesc si liniile de metrou M1, M2 si M3, care leaga orasul de centru. Acest tur este cel mai complex si cuprinde practic toata Budapesta turistica.

    Panoramic Tour – Pink Route, in care bus-ul turistic merge de-a lungul malului Dunarii, de o parte si alta a fluviului, la diferite obiective turistice din aceste zone. Aceste doua itinerarii se unesc la un moment dat, deci daca te hotarasti sa vizitezi alt obiectiv, cobori dintr-unul si te urci in altul…Oricum, ambele bus-uri acopera intreaga gama de obiective turistice ale Budapestei. Si, intr-adevar, este o placere imensa sa te plimbi oriunde in Budapesta, doar acolo sa fii!

    De asemenea, pachetul cuprinde precum am scris mai sus si carnetelul acela cu multe file, in care am avut 2 croaziere free: una “by day” si cealalta “by night”, fiecare avand durata de cate o ora; o portie de supa de gulas la restaurantul de la Citadella, un pahar de bere la Balli Caffe de la statia bus-ului din fata Hotelului Astoria, ca si multe alte reduceri la intrarea in diferite muzee, cafenele, la un centru Spa, la Baile Szechenyi, Baile Gelert, Gradina Zoo, etc

    Deci, cu doar 18 euro sau 5500 HUF, pe langa plimbarile cu bus-urile turstice prin toata Budapesta, poti beneficia de toate acestea. Si iar nu ma pot gandi, ca doar croaziera “by night” pe care agentiile noastre romanesti ne-o baga pe gat de fiecare data cand ajungem seara in Budapesta, costa nu mai putin de 18 euro…exact cat pretul intreg al acestui pachet turistic luat direct de la”sursa”!

    Durata circuitului pe Green Route este de aprox. 2,5 ore, asta daca nu doresti sa te opresti pentru vizite in anumite puncte turistice. Acestea sunt: Casa Operei, Piata Eroilor, dupa ce te plimbi pe tot B-dul Andrassy. Apoi mai sunt Gradina Zoo si cea Botanica, Baile Szechenyi, Castelul Vajdahunyad, Grand Hotel Hungaria, New York Cafee, hotelul Astoria, Synagoga, dealul Gelert si cu Citadella, unde ne-am oprit noi ca sa vedem frumoasa si incantatoare panorama ce se deschide asupra intregii Budapeste si a Dunarii, care serpuieste alene prin metropola ungara. Bus-ul mai opreste la intrarea spre Podul cu Lanturi in Piata Adam Clark, apoi la castelul Buda, superbul Bastion al Pescarilor, la Parlament si ajunge apoi in Piata Elisabeta, de fapt in locul de unde a plecat.

    Durata circuitului pe Pink Route este de o ora si cuprinde ca obiective turistice: locul de plecare din P-ta Adam Clark cu traversarea Podului cu Lanturi si continua cu P-ta Batthyany, apoi Parlamentul, Podul Elisabeta, Podul Libertatii, Podul Petofi, P-ta Gellert si ajunge din nou in P-ta Adam Clark, de unde a pornit.

    Noi am luat pentru inceput Bus-ul verde si am facut itinerariul pana la Citadella. Acolo am oprit, precum am scris si am beneficiat de unul dintre cupoanele din carnetel. La restaurantul de la Citadella, am mancat un delicios gulas inclus in pretul excursiei. Atunci ne-am hotarat sa facem si croaziera “by day”…exact ceea ce mi-am dorit, pentru ca eu am fost de mai multe ori doar in cea “by night”…

    Carnetelul cu cupoanele cu diferite reduceri a cam ramas…virgin. Din intregul arsenal de “free” si reduceri nu am reusit sa consumam intr-o zi turistica decat servitul gulasului de la Citadella si croaziera “by day”. Precum am scris mai sus, sunt foarte multe alte oportunitati de petrecere a timpului in care se poate face si circuitul cu bus-urile. Merita pe deplin achizitionarea unui astfel de pachet turistic, care este de fapt valabil pentru 2 zile si are “All Included”. Ei, daca aveam mai mult timp de vizitat, ci nu doar o zi, cu siguranta am fi reusit sa beneficiem de mai multe vizite cu reduceri, multe dintre ele destul de avantajoase. Dar eu, una, nu regret, oricum am vizitat Budapesta, am revazut atatea locuri deja bine cunoscute de mine, m-am plimbat si cu bus-ul si pe jos dar si cu vaporasul. De fiecare data ma bucura orice revedere cu marele si incantatorul oras de pe Dunare si intotdeauna este bine de lasat alte locuri noi si pentru alte date viitoare, nu?!...

    De la Citadella, am luat tot bus-ul verde pana la Docul 10, pentru a lua vaporasul pentru croaziera. Aici ne-am plimbat agale pe apele Dunarii, am ocolit Insula Margareta si chiar daca am avut parte de o canicula infernala, (termometrele din Budapesta aratau in acea zi 41 gr C), nimic nu ne-a stat in cale sa ne bucuram de tot ce am vazut pe parcursul croazierei ca si de restul excursiei.

    Dupa plimbarea cu vaporasul am luat bus-ul “Pink” si ne-am plimbat de-a lungul Dunarii atat in Pesta cat si in Buda si am mai facut o oprire la Bastionul Pescarilor sa ne incantam cu alte panorame asupra orasului dar sa vedem si Biserica Mathias, care din pacate la ora cand am ajuns noi, era deja inchisa. Oricum, ne-am bucurat de privelistile Bastionului cat si de constructia bisericii si a intregii piete. Acolo s-a construit un hotel cu o arhitectura moderna, hotelul Hilton, care, dupa parerea mea, contrasteaza prea puternic cu restul cladirilor de epoca. Sincera sa fiu, nu prea-i vad rostul in mijlocul unor "file" de istorie si de mare importanta turistica, asa cum sunt Bastionul Pescarilor ca si locasul sfant al Bisericii Mathias, dar in fine...

    Ziua a fost minunata. Ne-am intregit “armata” seara tarziu, la hotel, am dormit si a doua zi am plecat sa “shopping”-arim la Premier Outlet.

    Aici mie, una, nu mi s-au parut deloc niste preturi mici, ba dimpotriva. In fine, neavand multi bani alocati acestei excursii, nici nu m-am aruncat in cumparaturi, ci doar am luat cate un lucru pt fiecare copil si la fel si pt mine si atat, doar ca sa nu zic ca vin cu mana goala de la Budapesta! Plimbarea a fost pt mine, cam obositoare, in special datorita caldurii extrem de mari de acolo.

    Seara ne-am urcat in avion si drumul spre casa a fost poate prea scurt pentru mine, care mi-as fi dorit sa zbor mai muuult, mult mai mult de data aceasta, stiind deja acum ce ma asteapta zburand nu pe aripile vantului, ci ale avionului…

    Concluzii:

    Aceasta “ieseala” pe mine m-a scos din “tiparele” stramte si tematoare ale refuzului meu de a zbura cu avionul. A fost inca o experienta a vietii mele pe care nu o regret in niciun fel, am trait-o la maxim si m-a incantat enorm. Abia astept sa o repet de oricate ori mi se va ivi ocazia.

    Aceasta “ieseala” mi-a umplut sufletul de o mare fericire si satisfactie, nu doar pentru ca am revazut cu mare placere Budapesta, dar am fost intr-o companie cu totul deosebita. Si scriu asta doar pentru ca prietenii stiu de ce!...

    Va sfatuiesc sa cititi (daca nu ati facut-o pana acum) si impresiile utile ale lui roth, pentru a va face o idee mai generala despre “ieseala” noastra reusita, ca si despre alte informatii foarte utile scrise acolo de ea.

    A fost super minunat, Cami! Inca o data iti multumesc din suflet!

    Si v-am povestit si eu doar un mic crampei dintr-o experienta a vietii mele ca si plimbarica noastra scurta dar de mare calitate din Budapesta, doar pentru ca, precum multi altii, si noi AmFostAcolo!

    Cu mult drag pentru voi, in speranta ca v-am fost de folos,

    Ileana


    [fb]
    ---
    Trimis de ileanaxperta* in 17.07.12 18:18:25
    Validat / Publicat: 17.07.12 19:24:22
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în UNGARIA.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 9548 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ileanaxperta*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Romania vazuta de mine din avion pt. prima oara, in drum spre Budapesta
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25400 PMA (din 26 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    14 ecouri scrise, până acum

    roth
    [17.07.12 19:47:18]
    »

    Vot pentru CURAJ.

    zapacitu
    [17.07.12 19:58:10]
    »

    Frumos intreg "reportajul", iar preambulul cu exaltarea primului zbor, impinsa pana la paroxism, face toti creitarii... fie ei si150 de euro...

    "Eu nu am cautat, in toata viata mea, decat esenta zborului. Zborul - ce fericire !" - Constantin Brancusi

    Saru'mana!

    roth
    [17.07.12 20:27:05]
    »

    hai ca pana sa scriu eu completare a expirat EDIT-ul

    pe scurt:

    Merita sa folositi bus 783 de la Unirii, are statia capat aproape de hotel Horoscop si in max 1.10h (ahe... are si un minim la 40min) esti la aeroport. Ieftin, curat, lejer. Pret calatorie sens 3.5lei.

    Daca ai card verde RATB si poti pune pe el bani este oki, daca nu se poate lua cartela de la capatul liniei de tranvai 32.

    Nu se poate cumpara bilet de la sofer.

    De la 01.07 are program non-stop cu intervale variabile insa destul de bune, exceptie o perioada din noapte de vreo 2 ore, insa nu stiu cate zboruri pleaca/vin atunci.

    cam atat si...

    la multe vacante

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    adryana
    [17.07.12 20:55:36]
    »

    foarte frumos povestit, cu mult suflet, ma bucur pt. tine, pt. primul tau zbor si te felicit pt. curaj. Budapesta este un oras deosebit si eu chiar am avut ocazia cu multi ani in urma sa urc pe dealul Gellert la statuia Libertatii si fiind si seara am admirat frumosul Pod cu Lanturi care seara este superb vazut de sus, dar si orasul, de jur-imprejur cu sutele de reclame. Iar cladirea Parlamentului este deosebita, una dintre cele mai frumoase vazute de mine vreodata.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    MCM
    [17.07.12 22:10:14]
    »

    Ei, hai ca acum poti pleca si in Tenerife, gheata zborului a fost sparta ). M-am bucurat de bucuria ta.

    Bravo si felicitari.

    Da' acum imi dau eu seama ce oras frumos este Buda, cu Pesta alaturi.

    mariana.olaru
    [18.07.12 11:15:10]
    »

    Și pentru mine anul 2012 a fost anul primului meu zbor cu avionul. Am călătorit pe o distanță mult mai lungă (București-Barcelona), iar trăirile legate de acest zbor au fost pe măsură! Fiindcă văzusem multe documentare despre catastrofe aeriene, auzisem multe povești ale cunoscuților mei, cărora le fusese dat să trăiască chiar și clipe de coșmar în toiul unor aterizări pe timp de furtună, pentru că mai sufăr și de fobia înălțimilor, emoțiile legate de această nouă experiență au fost foarte mari. Așa că înțeleg perfect starea ta dinaintea plecării. Eu una mă pregătisem cu niscaiva pastile recomandate de o farmacistă (am luat câte una chiar la urcarea-dus, întors- în avion), dar din fericire, ca și în cazul tău, prima mea experiență cu zborul printre nori, a fost una fericită și deosebit de agreabilă. Motiv pentru a o reedita cu prima ocazie ! Presupun că și pentru tine lucrurile stau la fel.

    Dincolo de entuziasmul legat de primul tău zbor, vreau să-ți mulțumesc pentru sugestiile foarte utile legate de achiziționarea și folosirea pachetului turistic Grand Tour – Green Route și Panoramic Tour – Pink Route. Aceste opțiuni mi se par cele mai utile în situația în care te afli la Budapesta doar pentru o zi, maxim două, împrejurare de altfel foarte des întâlnită, dacă avem în vedere că marele oraș este loc de tranzit aproape în orice călătorie spre vest, iar un popas aici este aproape inevitabil.

    Felicitări și din partea mea pentru curajul de a trece peste... barierele emoționale!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    ileanaxperta*AUTOR REVIEW
    [18.07.12 19:41:31]
    »

    @all, va multumesc mult de tot pentru aprecierile voastre dintotdeauna.

    @roth, nu doar pt curaj ci si pt. initiativa! stii a cui!

    @zapacitu, multam mult pt. cuvintele tale apreciative, stii cum se spune: prima oara nu se uita niciodata!

    @adryana, te astept sa plecam undeva impreuna dar... cu avionul!

    @MCM, da, draga mea, doresc sa ajung si in Tenerife si fi sigura ca nu cu autocarul... ci tot pe aripile unui avion... dar in interiorul lui... si la fereastra, daca se poate!

    @mariana_olaru, da, draga mea, amandoua ne-am facut "botezul" zborului cu avionul in vara aceasta! Bravo noua!! Si mie mi-a fost mai teama de raul de avion decat de vreun posibil accident. Auzisem o intreaga "saga" despre aceasta problema, ca mai mult de asta mi-a fost teama. Si eu am luat la ducere o pastiluta de emetostop dar "senzatiile" tot le-am simtit atat de placut imbinate cu teama necunoscuta de zbor In schimb la intoarcere... am uitat sa mai iau orice pastiluta! Mi-am amintit abia cand deja zburam!

    Acum abia astept sa experimentez zborul cu balonul. Cine vine cu mine?? ... ) Vacante de vis oriunde si oricand!

    bog68
    [18.07.12 20:13:56]
    »

    Dragă prietenă felicitări pentru această experiență frumoasă.

    Și cum băgai de seamă că ești dornică de un ,,repetir" - îți dau un pont.

    La o zi după Sf. Ilie și Ziua Aviației, adicătelea sâmbătă 21.07.2012 și duminică 22.07.2012, începând cu orele 10:00, pe aeroportul Băneasa are loc ,,Bucharest Air Show ,,. Se anunţă a fi cel mai mare spectacol aerian din România iar intrarea este liberă.

    Pe lângă spectacol, ai posibilitatea de a vizita prima expoziţie de aviație generală din România, la fel intrarea fiind gratuită.

    Și acum punctul forte care sper că te interesa, poți revedea „lumea” de sus, contra cost, prin intermediul zborurilor de agrement susținute de către Școala Superioară de Aviație Civilă, Aeroclubul României sau Tarom. Zborurile vor avea loc în intervalele dintre evoluțiile aeriene.

    Prețurile pt. aceste zboruri nu le știu.

    Așa că... i-ați mândrețea de copchilă și...

    ,,Sus în aer!!! ,,

    Ptiu, uita-i ce era mai important. Cadou din partea mea pentru curaj:

    youtube

    adri-nico
    [19.07.12 12:33:04]
    »

    Daca tot ai spart gheata, te gindesti si la un trans-oceanic?

    Arpad Bojte
    [19.07.12 15:14:47]
    »

    Draga Ileana, te felicit pentru recenzia de mai sus si pentru felul in care ai descris si aratat orasul Budapesta care de 21 de ani este orasul in care traiesc zi de zi. Ai perfecta dreptate, zborul este ceva unic in felul ei si neobijnuit pentru finta umana. Nimic nu se poate compara cu huruitul rotilor, cu zgomotul motoarelor turate la maxim, cu acea tremurare a trupului avionului cand se desprinde de pe pamant, a puterii uriase venite din turbine care rupe imaginea in douna: una ramanand acolo jos iar alta care se indreapta spre cer. Am avut multe ocazii sa zbor si pe linii aeriene mai lungi, dar de fiecare data cand urc intrun avion renaste in mine acea senzatie unica de care vorbesc mai sus.

    Nu stiu daca vei mai veni in Ungaria de curand, dar tocmai azi am scris o recenzie care poate i-ti da idei sau rute noi de vizitat: "Nord-Estul Ungariei, De la Miskolc la drepta"(vezi impresii).

    Deoarece la sfarsitul saptamanii ma rentorc in acea zona, sper ca in curand va aparea si: De la Miskolc la stanga(vezi impresii).

    Un salut prietenesc, Arpad.

    Arpad Bojte
    [19.07.12 15:17:13]
    »

    Acuma vad ca recenzia inca nu este validata de catre webmaster. Sper sa apara cat de curand si va fi de folosul celor cel vor citi

    ileanaxperta*AUTOR REVIEW
    [19.07.12 23:52:52]
    »

    @adri-nico, nu m-am gandit inca la un astfel de zbor trans-oceanic... Poate in viitor dar numai cu... balonul... si cu colacul de salvare! Apropos: mergi cu mine?! )

    @bog68, dragul meu prieten, multumesc mult pt aprecierea si felicitarile tale. Da, stiu de spectacolul de sambata si duminica. Mi-as fi dorit sa pot merge, doar ca am deja alt program mult prea stufos... Poate o data viitoare.

    Iti multumesc mult pt clip, este deosebit ca si cel care mi l-a daruit!

    @Arpad Bojte, multam frumos, am citit rev. tau, sunt locuri deosebite. Si, intr-adevar, zborul este sublim, diferenta o face doar perceptia pe care o are fiecare dintre noi, ca oameni... ca in toate cele pe care le traim zi de zi!

    Numai bine tuturor si dorinte implinite!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    adri-nico
    [19.07.12 23:58:00]
    »

    Daca promiti ca sarim din balon cu colacele pe noi, merg cu tine!!!

    webmaster13
    [14.09.12 14:29:43]
    »

    Articolul a "primit" o ilustratie muzicala sau video-muzicala - vezi mai sus, imediat sub titlu.

    Daca autorul prefera o alta melodie, este rugat sa ne scrie (aci, ca ecou, ori pe PM)

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adri-nico, adryana, Arpad Bojte, ileanaxperta*, mariana.olaru, MCM, roth, zapacitu
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Budapesta și împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061075925827026 sec
    ecranul dvs: 1 x 1