ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.09.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 20.12.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2010
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Incursiune in Budapesta – asa cum am vazut-o de ziua mea! (Ziua II)

TIPĂREȘTE

Cati dintre noi nu ne facem planuri atunci cand urmeaza sa ne sarbatorim ziua de nastere? Cred ca majoritatea!

Anul acesta marturisesc ca nu mi-am facut absolut nici-un plan si hazardul a facut ca aceasta zi in care am mai adaugat un an la viata mea sa o petrec pe pamant unguresc.

Dupa alergatura din seara precedenta (click aici), ne-am hotarat, ca de la hotelul Charles (click aici), sa o luam in stanga Dunarii, respectiv spre Palatul Regal sau Castelul lui Buda, cum i se mai spune.

Treziti devreme, am ales sa evitam strada Hegyalya, foarte aglomerata si zgomotoasa si ne-am indreptat spre parcul din spatele Palatului Regal pe care urma sa il vedem din partea opusa celei in care merg turistii de obicei, observandu-l si din alt unghi.

Palatul Regal, a carui constructie in stil gotic a inceput in secolul al XIII-lea, urmand sa fie extins pe parcursul catorva sute de ani, nu mai pastreaza din arhitectura initiala fiind distrus in totalitate in 1686, cu ocazia eliberarii orasului de sub ocupatia turca.

Dimensiunea lui actuala se datoreaza reconstructiei acestuia de la inceputul secolului trecut, desi Habsburgii il proiectasera mult mai redus ca dimensiuni.

Urcand pe langa zidurile Palatului am ajuns exact acolo unde fundatiile initiale ale constructiei in stil gotic sunt vizibile, fiind scoase la iveala in timpul reconstructiei acestuia. O parte din aceste fundatii au devenit cladiri de sine statatoare care gazduiesc cateva expozitii, altele au ramas ruine veritabile.

Poate ca ne-am abatut vreme indelungata in acest loc, dar am avut parte de o superba panorama asupra Budei, iar ziua se anunta frumoasa, chiar daca pe alocuri cerul mai era acoperit de nori.

Ne-am minunat mai apoi la grandioasa constructie infrumusetata de multe stocaturi si statuete, dintr-un complex statuar tasnind chiar o mini cascada.

Pentru a sublinia importanta acestua, in interiorul Palatului exista cele mai importante muzee ale Budapestei: Muzeul de Istorie, de Arta Contemporana si Galeriile Nationale.

O panaorama superba asupra Pestei, de asta data, in special spre Dealul Gellert, se poate observa din balconul Muzeului de Istorie, ca si asupra gradinii interioare.

Ajungand spre fatada Palatului am putut admira cladirea impunatoare a Parlamentului, simbol al Budapestei, o constructie zimtata si dantelata. In departare se zarea Podul si Insula Margareta.

Cu ochii in toate partile, nu am putut rata un panou publicitar care ne invita la o croaziera pe Dunare, despre care am povestit click aici.

Nu am ratat totusi funicularul, desi nu am mers cu el pentru ca am venit din spatele Palatului, iar la coborare nu se justifica. L-am pozat din toate unghiurile! Cand am coborat scarile am putut obseva coada imensa ce se afla la coada de bilete in Piata Adam Clark.

Am traversat Podul cu Lanturi, construit initial in 1839, reconstruit o suta de ani mai tarziu dupa ce a fost distrus in razboi, fiind primul pod care a legat Buda de Pesta si care are o lungime de peste 200 de metri, indreptandu-ne spre bulevardul Andrassy, de inspiratie franceza, denumit astfel dupa numele unui fost prim ministru ce a contribuit la dezvoltarea orasului, ambele aflandu-se in patrimoniul UNESCO.

Particular pentru acest bulevard lung de aproape trei kilometri este ca sub el circula cea mai veche cale ferata de pe continent de mai bine de 125 de ani!

Pana sa ajungem pe acest bulevard, am traversat strada Zrinyi, indreptandu-ne spre Basilica Sf. Stefan, cea mai mare biserica a Budapestei (96 de m), denumita astfel dupa primul rege al Ungariei, a carui mana dreapta mumificata se afla aici, nu inainte de a face o fotografie cu soldatul de fier care ne astepta in mijlocul drumului!

Basilica, a carei constructie in stil neo-renascentist, a durat mai bine de jumatate de veac, finalizata la inceputul secolului trecut, este incadrata de doua turnuri clopotnita (unul dintre clopote fiind cel mai mare clopot al Ungariei, cantarind 9 tone), care pot fi considerate si turnuri – ceas, dispunand de doua cadrane uriase in partea superior-centrala.

Pe fatada acesteia, deasupra intrarii, sta scris « Ego Sum Via Veritas Et Vita” (Eu Sunt Calea, Adevarul si Viata), amintindu-ne astfel de cuvintele Mantuitorului nostru.

Interiorul basilicii straluceste prin ornamentele aurii precum o bijuterie! Am ramas inmarmurita la acuratetea detaliilor, imaginile predominante fiind ale ingerilor reprezentati in medalioane sau in picturi.

De aici am pornit spre bulevardul Andrassy, intesat de cafenele si magazine de lux (Gucci, Roberto Cavalli), un adevarat paradis al lucrurilor de bun gust, pana am ajuns in dreptul Operei Maghiare de Stat.

Cladirea Operei, una dintre cele mai impresionante de acest gen din Europa, executata in stil neorenascentist reprezinta o adevarata comoara arhitectonica, decorata in interior cu fresce si picturi de o frumusete si delicatete covarsitoare, pe scena acesteia urcand nume sonore din tagma dirijorilor de renume mondial si l-as pomeni aici pe Gustav Mahler, care a fost si director al Operei vieneze, dar si al Operei Metropolitane din New York.

Un tur al acesteia se face contra unui billet de intrare, grupurile de turisti fiind insotite de un ghid.

Parasind Cladirea Operei prin dreapta acesteia, dar si bulevardul Andrassy, am luat-o pe strada Nagymezo, cu intentia de a ajunge la Parlamentul Ungariei. Am trecut pe langa Moulin Rouge (sic!), am salutat statuia din piatra ce se odihneste pe o bancuta, am pozat un cersetor care dormea la intrarea unui hotel, am cumparat un sandwich de la un magazin ca urla foamea in noi si am grabit pasul ca sa nu ratam croaziera mult asteptata.

Am cotit pe strada Kalman si iata-ne ajunsi in fata celei mai superbe cladiri ale Budapestei, din punctul meu de vedere, din Piata Kossuth Lajos! Insa vazut dinspre sosea, Parlamentul nu mai este acea cladire alba de dantela, aspect datorat calcarului cu care este acoperita, ci una mai mohorata, care denota faptul ca aceasta parte nu a fost restaurata.

Parlamentul este construit in stil gotic, cu influente baroce si renascentiste, acum mai bine de un secol, fiind ornamentata cu numeroase statui si are aceeasi inaltime ca cea a Basilicii Sf. Stefan! « 10.000 de muncitori au lucrat la construcție, care a necesitat 40.000 de cărămizi, 500.000 de pietre prețioase tip disc și 40 de kilograme de aur. Lungimea clădirii este de 268 de metri, lățimea de 123 de metri” (sursa wikipedia).

Important este de stiut ca Parlamentul adaposteste sub cupola acestuia Sfanta Coroana ce a fost confectionata pentru primul rege al Ungariei, Sf. Stefan.

Daca nu ar fi fost coada numeroasa la intrarea in acesta, l-am fi vizitat, mai ales ca am aflat ca pentru cetatenii UE intrarea este libera (site oficial: click aici)

Parasindu-l, am mers agale pe langa Dunare, pe malul careia am observat niste pantofi din piatra imprastiati ici-colo, intrebandu-ne cu uimire de semnificatia acestora. Am aflat ulterior (era si o piatra micuta comemorativa) ca este vorba de Monumentul Pantofi ce reprezinta un omagiu la adresa evreilor omorati si aruncati in Dunare, idee ce a apartinut unui regizor de filme.

Dupa ce ne-am tras putin sufletul, am traversat iar Podul cu Lanturi pentru a urca spre Bastionul Pescarilor, tocmai cand Budapesta devenea din ce in ce mai insorita.

Bastionul Pescarilor, construit in secolul al XX-lea in stil neo-roman, se aseamana cu un castel in miniatura si este ridicat pe locul unde era inainte o asezare de pescari, conceput initial ca un turn de paza. La randul sau, ofera o priveliste magnifica asupra Pestei cu toate minunatiile sale.

Un loc preferat al mirilor, care vin aici pentru o sesiune de fotografii si nu va inchipuiti cat de frumoasa este o mireasa in rochia alba imaculata ce concureaza cu albul calcaros al Bastionului.

Vizavi de Bastion se afla Hotelul Hilton, primul hotel de lux din Budapesta, in curtea caruia se regasesc ruinele unei biserici, ce adaposteste Muzeul Martipanului intr-una din salile sale de la parter, despre care am vorbit click aici.

Nu se poate sa nu va delectati ochii cu realizarile dulci ale acestui muzeu-expozitie, dar mai ales sa nu va cumparati cate ceva din cofetaria acestuia.

Langa Bastionul Pescarilor se afla Biserica Sf. Mathias, in Piata Szentharomsag, pe care am crezut ca nu o vom putea vizita, datorita lucrarilor de reconstructie desfasurate in exterior, dar am reusit sa intram platind un bilet de 750 de HUF/persoana la casele de bilete deschise peste drum de biserica. Trebuie insa sa aveti fiorinti, deoarece nu primesc euro!

Constructia sa a inceput in secolul al XIII-lea si a durat mai bine de doua secole, dar forma sa actuala dateaza din 1896, reconstruita fiind in stil neo-gotic.

In interior, am ramas surprinsa de coloritul dus pana la extrem al acestei biserici, in sensul pozitiv. Nici un loc nu a fost neatins de culoare. Coloanele ornamentate cu diverse motive florale sau benzi spiralate creeaza senzatia ca duc spre infinit. In spatele altarului, cateva fereste cu vitralii superbe realizate de artisti celebri ai vremii lumineaza discret biserica.

Se spune ca aceasta este cea mai frumoasa si cea mai cunoscuta biserica din Budapesta si pe buna dreptate, daca ne gandim numai la faptul ca ultimii Habsburgi ai Ungariei au fost incoronati aici: Franz Joseph si Carol al XIV-lea. Tocmai din acest motiv, aceasta biserica adaposteste in ea simboluri ale incoronarii, insa muzeul gazduit in interior era inchis din cauza lucrarilor de restaurare.

O macheta a bisericii, ce a fost la un moment dat si moschee turceasca, se afla chiar in aceasta piata, Szentharomsag, la intrarea intr-un mic parculet.

Am parasit Cartierul Cetatii, fosta resedinta a regelui Bela al IV-lea, care se afla la o altitudine de 180 de m deasupra nivelului marii si in care se afla aceste ultime obiective turistice, un adevarat mini-oras pe un kilometru patrat, cu mai multe muzee, biserici, hoteluri, restaurante si cafenele, dar si un teatru, fara a uita sa cumparam niste suvenire din magazinele de tot soiul, ce ne ofera inclusiv papusele in port traditional, dar si portelanuri de Herend - mandria ungurilor si bijuterii.

Dupa o relaxare binemeritata, am facut cale intoarsa (si nu cumva sa spuneti ca se datoreaza soarelui puternic din acea zi ca pe alocuri a fost inorat...) si iata-ne iar pe Podul cu Lanturi, dupa ce am traversat pe jos Dealul Cetatii pe sub tunelul ce porneste din Piata Adam Clark, lucru pe care va sfatuim sa nu il faceti pentru ca este foarte lung, zgomotul foarte puternic si toxicitate maxima! Din cate am vazut era interzis si pentru biciclisti, dar acestia s-au incumetat sa il traverseze.

La capatul Podului cu Lanturi, unde am admirat inca o data cei patru lei faimosi care se afla la intrara si la iesirea de pe pod, ca de altfel la multe cladiri din oras, ne-am indreptat spre Duna Palota de pe strada Zrinyi, de unde urma sa ne intalnim cu reprezentantii companiei ce ne-au insotit in superba croaziera de pe Dunarea dintre Buda si Pesta (click aici).

« The rest is history »... cum spune englezul si poate ca nu a fost cea mai fericita zi din viata mea, dar cu siguranta a fost cea mai frumoasa si inedita zi in care am sarbatorit o varsta care nu si-a schimbat inca prefixul!


[fb]
---
Trimis de magdalena in 21.09.10 07:44:22
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3959 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (magdalena); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Budapesta, vedere dinspre parcul din spatele Palatului Regal spre Dealul Gellert cu a sa Citadela
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2000 PMA (din 0 vot)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

mirelutza
[21.09.10 08:37:39]
»

chiar azi intentionam sa postez ceva despre budapesta...; gand la gand magda; ... eterna budapesta... ; frumos scris, cu nostalgie si bine documentat...

magdalenaAUTOR REVIEW
[21.09.10 08:40:24]
»

Multumesc! Astept si impresiile tale, Budapesta nu poate fi cuprinsa doar in cateva randuri, niciodata nu e suficient sa vorbim despre ea!

sandu.53
[21.09.10 08:45:43]
»

magdalena, ai facut o descriere perfecta Budapestei un oras deosebit de frumos... am avut sansa sa-l vizitez si eu acum cativa ani, am stat o saptamana si am retrait cu ajutorul tau frumusetea acestui oras... felicitari!

magdalenaAUTOR REVIEW
[21.09.10 08:51:52]
»

Multumesc pentru felicitari si votul acordat.

bessondm
[21.09.10 09:05:54]
»

Interesanta incursiunea prin Budapesta si bine detaliat expusa aici. Planul excursiei l-ati avut in minte de la inceput sau... vazand si facand?

P.S. La Multi Ani!

magdalenaAUTOR REVIEW
[21.09.10 09:08:05]
»

Multumesc! Am luat o harta de la hotel si am hotarat si din mers, cand ne-a iesit ceva in cale!

Te invit sa urmaresti si prima parte pentru a vedea intreg traseul din cele doua zile (click aici).

Cred ca la pas vezi mult mai multe, nu numai "din mers".

mariana.olaru
[21.09.10 09:12:22]
»

Poţi spune detaşat "veni, vedi, vici", sau cu alte cuvinte, am venit, am văzut (şi mi-a plăcut), am învins... uitarea! (a ta şi a noastră deopotrivă).

presario
[21.09.10 09:41:28]
»

Foarte frumos. Si eu merg in fiecare vara la Budapesta si de fiecare data parca imi place tot mai mult.

La multi ani - inca o data!

anadragusin
[21.09.10 11:54:56]
»

Am punctat si eu un review foarte bun. Daca am sa vizitez si eu Budapesta, am sa-ti urmez traseul intrutotul, chiar si fara harta hotelului am sa ma descurc.

savastefania
[21.09.10 12:36:58]
»

Din punctul meu de vedere Budapesta este int-adevar un oras frumos, dar ma repet numai din punctul meu de vedere nu l-as mai vizita a doua oara. Sunt foarte multe locuri frumoase de vizitat, dar oamenii lasa de dorit. Bineinteles nu toti, dar impresia generala asta este. Numai am trait niste experiente neplacute in restaurant si nu suntem singurii.

Oricum odata in viata merita mers acolo.

Si noi am facut o croaziera pe Dunare si totul a fost foarte frumos.

raduu1972
[21.09.10 18:42:48]
»

Budapesta este pe lista mea pentru destinatiile viitoare de vacanta, sper sa ajung si eu curand acolo, foarte concisa povestirea ta

@daniel*
[21.09.10 20:09:20]
»

frumos reviul tau, stii se spune ca zona malurilor Dunarii este in patrimoniul mondial al UNESCO

magdalenaAUTOR REVIEW
[21.09.10 20:40:15]
»

Asa este, inclusiv Cartierul Cetatii, Piata Eroilor si strada Andrassy, dupa cum scrie pe o placuta in curtea Palatului Regal.

biancuta
[22.09.10 14:23:22]
»

Foarte frumos redata plimbarea prin Budapesta! M-am plimbat si eu impreuna cu tine, un adevarat tur al orasului!

magdalenaAUTOR REVIEW
[22.09.10 14:33:46]
»

@biancuta, cei drept, am avut doua zile pline! click aici

Asta ca sa vezi cat se poate vedea dintr-un oras in doua zile cu conditia sa te inarmezi cu multa rabdare, "opinci" bune si evident, buna dispozitie!

Alina Morar
[23.09.10 01:16:59]
»

Si fara copii mici, nu? Ca e greu cu ei...

Foarte frumos si detalii multe ne-ai dat.

dorgo
[23.09.10 06:12:18]
»

Croaziera de pe Dunare mi se pare un pic cam piparata si "boia"-ta in comparatie cu ce de pe Sena sau cele din jurul insulelor grecesti, dar tragand linia, doi termeni ce nu suna bine la ureche Buda si Pesta, s-au unit si au dat in final un oras superb.

magdalenaAUTOR REVIEW
[23.09.10 07:41:02]
»

@dorgo, esti un om umblat... Eu nu am fost pe Sena si pe feribotul spre Thasos nu am vazut decat stanci, pentru mine a fost la superlativ in Budapesta.

Chiar ma intrebam unde ai disparut...

georgiana
[23.09.10 08:30:07]
»

La multi ani si din partea mea! Cu toate ca este cu intrziere! Ai avut o ocazie minunata, sa fii de ziua ta intr-o astfel de capitala, care mie personal mi-a placut mai mult decat Londra!

Si eu am indragit o strada acolo, care duce catre Biserica Sfantul Stefan atat de mult, ca i-am spus sotului ca acolo mi-a dori sa aniversam nunta de diamant !

Despre leii din capatul Podului cu Lanturi, ai observat ca artistul care i-a realizat a uitat sa le sculpteze limba??? Noua ne-a spus acest amanunt ghidul extraordinar pe care l-am avut atunci!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
12 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
@daniel*, Alina Morar, anadragusin, bessondm, biancuta, dorgo, georgiana, magdalena, mirelutza, raduu1972, sandu.53, savastefania
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Budapesta și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057983875274658 sec
    ecranul dvs: 1 x 1