Bonifacio - capitala pitorească a Corsicii

TIPĂREȘTE

Nu știu exact motivul, dar Bonifacio nu a fost inițial pe lista noastră de locuri pe care să le vizităm in Corsica. Mi-am spus că este o destinație prea cunoscută, prea frecventată, și noi vroiam să mergem in locuri mai retrase, mai liniștite. Dar, inainte de a definitiva traseul, am mai citit despre oraș, am mai văzut câteva fotografii și m-am decis. Trebuie neapărat să mergem și in Bonifacio, măcar o zi.

Orașul este destul de departe de Ajaccio (aproximativ 130 km, la peste două ore de mers), iar vizitarea lui intr-o singură zi, dus intors, ar fi insemant să stăm prea mult in mașină pe drum și prea puțin in oraș. Din acest motiv ne-am decis să stăm in Bonifacio două nopți, să putem vedea orașul pe indelete și câte ceva din imprejurimi.

Bonifacio, cel mai sudic oraș al Corsicii se află doar la aproximativ 11 Km de Sardinia, de care este despărțit de strâmtoarea cu același nume.

Stâncile calacaroase pe care este cocoțat orașul au fost locuite incă din perioada neoliticului timpuriu, fapt dovedit de descoperirea intr-o peșteră aflată langă satul Capello, la nord de Bonifacio, a unui schelet de femeie datând din această epocă, schelet denumit ”Dame de Bonifacio”. Scheletul este expus la Muzeul Departamental din Levie, un sat aflat la aproximativ 100 km de Bonifacio, iar o replică a acestuia se poate vedea in Bonifacio la muzeul ”Le Bastion de L'Etendard”.

Stâncile inalte și abrupte, care mărginesc un golf ingust, se pare că l-au inspirat pe Homer in relatarea Odiseeii, orașul fiind, după unele păreri, locul unde s-a refugiat Ulise in fuga lui din calea lestrigonilor.

Numele orașului a fost dat de Bonifaciu al II-lea de Toscana, considerat fondatorul orașului in anii 828-833, dar citadela, in forma pe care o vedem noi azi, a fost ridicată de genovezi, la inceputul secolului al XII-lea. Cu o poziție strategică in Mediterana, orașul a fost disputat și ocupat când de Republica Genova când de Republica Pisa, ajungând până la urmă, in a doua parte a secolului al XVIII-lea, in posesia Franței.

In prezent veniturile principale ale orașului provin din turism, zidurie vechii Citadele, orașul vechi dar și plajele pitorești din jur, atrăgând anual de milioane de turiști din toate colțurile lumii.

Pentru turistii care vin in oraș cu mașina sunt amenajate parcări cu plată atât in orașul vechi cât și jos, in cartierul Marina, lângă port. In orașul vechi, strada pe care se poate circula este cu sens unic, inconjurând orașul, urcând pe pante abrupte până la zidurile vechi ale Citadelei. Dacă te decizi să parchezi in orașul vechi, trebuie să știi că o parte a acestei străzi circulare se inchide circulației auto seara, după ora 18.00, cealaltă parte transformându-se in stradă cu sens dublu și fiind foarte aglomerată.

Cel mai bine este să parchezi jos, lângă port, unde sunt mai multe locuri de parcare, accesul este mai simplu și poți să faci o frumoasă plimbare pe jos prin port și mai apoi pe străduțele care urcă in orașul vechi sau, dacă ești mai comod, poți lua un trenuleț care urcă in orașul vechi.

Voi incepe vizita mea in orașul vechi de jos, din port, urcând pe treptele de pe Montée du Rastello și Montée St. Roch, acoperite cu piatră cubică. La baza Montée du Rastello, acolo unde incepe urcușul, se află Biserica Saint Erasme, singura biserică din cartierul Marina, construită se pare prin secolul al 17-lea și extinsă, prin adăugarea unei cupole mici in stil neo-bizantin, la inceputul secolului 20. Aici se află statuile din lemn ale sfinților Francisc și Erasmus, protectorii pescarilor și navigatorilor.

Micul efort depus pentru urcarea treptelor este răsplătit sus, pe Montée St. Roch, unde se deschide o frumoasă panoramă asupra portului pe de o parte iar in cealaltă parte asupra mării și a stâncilor calcaroase care inconjoară orașul, cu renumita stâncă, devenită aproape o emblemă a orașului, cunoscută sub numele de Grain de Sable sau U Diu Grossu (degetul mare, in corsicană).

Montée St. Roch, prin Porte de Génes, face legătura cu orașul vechi.

Porte de Génes a fost, până in anul 1854 singura poartă de acces in orașul vechi, acces care se făcea trecând peste un pod mobil construit in secolul al 17-lea și inlocuit in anul 1830, operat cu un mecanism de greutăți și scripeți instalat in anul 1598, mecanism care funcționează și in zilele noastre.

Lângă Porte de Génes se află Bastion de l'Etendard, singura parte din vechea fortificație a orașului care a supraviețuit asediului din anul 1553 ale armatelor franceze și turce. Bastionul datează din secolul al 15-lea și este cel mai inalt bastion din Franța, găzduind in prezent muzeu, cu exponate despre istoria orașului și o mică grădină, numtă Jardine des Vestiges. Muzeul este deschis zilnic din Aprilie până in Octombrie.

Din momentul in care treci de Porte de Génes intri in orașul vechi, pe străduțe inguste, pietruite, mărginite de case vechi, la parterul cărora sunt deschise magazine de tot felul, restaurante și cafenele. Seara terasele restaurantelor sunt pline și in multe dintre ele poți servi mâncăruri tradiționale corsicane in acorduri de muzică live corsicană.

Una dintre cele mai renumite străzi din Bonifacio, care pornește de la Porte de Génes, este Rue des deux Empereurs, stradă pe care au stat doi impărați: Carol al V-lea și Napoleon Bonaparte. De primul se știe sigur că a stat la nr. 7, in casa lui Filippo Catcciolo, la intoarcerea sa din Alger. De Bonaparte nu se știe sigur, dare se pare că ar fi stat la casa cu numărul patru al străzii.

In apropiere de Porte de Génes, mergând pe Rue du Corps de Garde, o strădă ingustă, cu contraforturi intre casele inalte care mărginesc strada, ajungi la Biserica Sainte- Marie-Majeure, cea mai veche clădire a orașului.

Biserica a fost construită in secolul al 12-lea, cel mai probabil de Pisani și reconstruită parțial de Genovezi. Clopotnița bisericii are o inălțime de 25 metri, și este construită in stil romanic la bază și in stil gotic la cele patru etaje superioare. In interior sunt trei altare din marmură policromă, iar in cel mai inalt dintre altare se găsesc moaștele Sfântului Boniface, patronul orașului. In fața intrării in biserică se află loggia, un fel de terasă inchisă cu coloane și arcade, unde in trecut se intâlneau locuitorii orașului pentru discuții despre bunul mers al vieții orașului. Sub loggia se află o cisternă de apă, conectată la casele vecine prin contraforturi care au rolul atât de susținere cât și de transport al apei de ploaie.

De la Biserica Sainte- Marie-Majeure, mergând pe Rue du Palais de Garde, una dintre cele mai pitorești străzi ale orașului, cu arcade inchise și ferestre dublu arcuite, ajungi la Primăria orașului lângă care se află biserica Saint Dominique de Bonifacio, cea mai mare biserică a orașului. Biserica datează din secolul al 13-lea și iese in evidență prin turnul clopotelor, care are o bază pătrată devenind apoi octogonal și terminîndu-se cu strcturi crenelate.

Suntem deja in Citadelă, in cartierul Bosco, numit așa după o pădure care se afla in trecut la capătul promontoriului pe care se află orașul vechi. Aici se află și Il Torione, turnul de supraveghere inalt de 35 metri, din fortificațiile toscane din secolul al 9-lea. Este singura structură care a rămas din acele fortificații. Turnul a fost de mai multe ori distrus și reconstruit, cel existent acum in oraș fiind construit in anul 1980.

Aproape de capătul promontoriului e află Cimitirul Marin, construit pe locul unei vechi mănăstiri. Cimitirul datează din anul 1823, și in el se află mausolee și capele ale celor mai vechi familii din Bonifacio, ornate cu sculpturi și monumente funerare, adevărate opere de artă. Cimitirul este vizitat anual de cca. 500.000 de persoane, și este considerat cel mai frumos cimitir mediteraneean.

La capătul promonotriului, pe cea mai inaltă parte a lui, se află ruinele zidurilor vechii fortărețe, pe lângă care este permis accesul in anumite porțiuni mai sigure, și de unde poți admira orașul vechi, stâncile calcaroase și, la mică depărtare, Sardinia.

Ne intoarcem spre centrul orașului vechi, pentru a ajunge la Scara Regelui Aragon care, alături de Grain de Sable este una dintre atracțiile din Bonifacio.

Scara Regelui Aragon este formată din 187 de trepte săpate in stâncă, și coboară destul de abrupt, la un unghi de 450 până la o peșteră unde se află o piscină cu apă proaspătă, in trecut o importantă sursă de apă pentru oraș. Legenda spune că cele 187 de trepte au fost săpate intr-o singură noapte de armata Regelui Aragon al V-lea Magnificul, in incercarea lui de a pune stăpânire pe oraș in anul 1420. Istoricii spun insă că scările au fost construite de către călugării franciscani inainte de perioada Regelui Aragon al V-lea, și au fost folosite pentru alimentarea cetății cu apa potabilă din peșetra aflată la capătul de jos al scării.

Oricare ar fi adevărul, merită să cobori cele 187 de trepte și, mai ales, merită să depui efortul de a le urca inapoi, o mare parte din trepte fiind foarte inalte. Peștera aflată la capătul scării nu se vizitează. Accesul pe Scara lui Aragon se face zilnic, din iunie până in septembrie, intre orele 11.00-17.30. Prețul unui bilet este de 2.50 EURO iar dacă vrei să vizitezi și Bastion l'Etendard, biletul costă 3,50 EURO.

După ce am coborât și urcat Scara Regelui Aragon, intrăm din nou pe străduțele din vechiul oraș, pline de turiști, trecem din nou pe sub Porte de Génes și coborâm Montée St. Roch spre Capela Saint Roch, un monument ridicat pe locul in care a murit ultima victimă a ciumei din 1528, și poartă numele martirului St. Roch venerat pentru lupta sa impotriva acestei maladii și sărbătorit in fiecare an la 16 august.

De la capelă, coborând pe trepte din piatră, ajungem la Plage de Sutta Rocca, așezată, așa cum îi spune și numele, chiar sub orașul vechi. Este o plajă foarte ingustă, acoperită cu pietre, dar căutată mai ales pentru poziția ei. De aici se poate ajunge inot aproape de faimoasa stâncă Grain de Sable sau, de pe mal, se pot face fotografia stâncile calcaroase pe care stă orașul cu casele care parcă stau să cadă de pe marginile stâncoase precum și stâncile care ies din mare.

Noi ne-am mulțumit doar cu câteva fotografii de pe mal, soarele apusese și nu prea mai era vreme de inotat până la stâncă. Oricum, chiar dacă faci baie sau nu in mare, Plage de Sutta Rocca nu trebuie ratată.

Tot de la Capela Saint Roch, pornește un drum foarte frumos, numit Sentier de Campu Rumanilu. Drumul duce la cel mai sudic punct al insulei, la farul de la Pertusato și merge pe marginea stâncilor, la o inălțime de 80 de metri. Este cel mai bun loc pentru a fotografia casele cocoțate pe stânci al orașului vechi. Traseul până la Pertusato cu intoarcere in Bonifacio pe șosea durează aproximativ trei ore, dar merită orice efort.

O vizită in Bonifacio nu este completă fără o plimbare prin portul orașului, flancat de o parte și de alta de formațiunile stâncoase, cu o faleză plină de baruri și restaurante. Portul a fost format in mod natural de mare și de vînturile care au săpat in stâncile calcaroase, formând un golf de aproximativ 100 metri lățime. Din port se pot inchiria ambarcațiuni pentru plimbări pe mare sau se pot lua ferry boat-uri pentru a traversa in Sardinia sau pe continent. Cele mai bune preparate din pește și alte vietăți marine le poți găsi la restaurantele inșirate in port, iar ca desert, te poți delecta cu inghețată artizanală preparată la gelateriile din zonă.

Sunt mai multe plaje foarte frumoase pe lângă Bonifacio. Unele plaje sunt foarte căutate de cei care practică kite-ul sau windsurfing-ul, deoarece sunt expuse la vânturi puternice.

Majoritatea plajelor sunt aproape sălbatice, fără baruri sau restaurante pe plajă, fără posibilitatea de a inchiria umbrele sau șezlong-uri. Doar nisip fin și apă de mare cristalină și in diferite nuanțe de turquoise, suficient pentru a te relaxa câteva ore.

O plajă la care din păcate nu am fost, dar pe care am văzut-o de pe drum, când veneam de la Ajaccio la Bonifacio, este Plage de Roccapina. Știam de această plajă, dar am ratat drumul care ducea la ea. Drumul care duce la plajă și care iese din șoseaua națională nu este semnalizat, motiv pentru care nu l-am văzut, l-am ratat și nu ne-am mai intors. Ne-am oprit undeva sus, să facem câteva fotografii. Este o plajă foarte frumoasă așezată lângă o formațiune stâncoasă numită Lion de Roccapina. Plaja este la aproximativ 32 Km de Bonifacio

Noi am fost la două dintre plajele din apropiere de Bonifacio, Plage du Petit Sperone și Plage du Grand Sperone.

In apropiere de cele două plaje se poate ajunge cu mașina, și se poate parca lângă Plage de Piantarella, pe marginea drumului care ajunge și se termină in apropiere de Golful Sperone.

Aici se află și un mic sat cu case de vacanță, două sau trei terase aflate la țărmul mării precum și centre de inchirieri de canoe sau surf-uri și școli de surf.

Ca să ajungi la Plage du Petit Sperone, mergi pe lângă mare și printr-o pădure de pini, și ajungi la o plajă cu nisip foare fin și de culoare aproape albă, strălucitoare. Plaja este mică, așezată intr-un golfuleț, vis-a-vis de insula Piana. Este foarte bună pentru copiii mici, deoarece este adăpostită, apa este liniștită și limpede.

De aici, de la Plage du Petit Sperone se urcă pe cateva trepte din piatră, și, după câteva minute de mers printr-o frumoasă pădure de pini, pe lângă un teren de golf, ajungi la o altă plajă, puțin mai mare, numită Plage du Grande Sperone, una dintre cele mai frumoase plaje ale Corsicii. Plaja este acoperită tot cu nisip fin și alb, dar este mai deschisă, permițând valurilor mari să pătrundă pe plajă.

Așa cum am mai menționat, nu sunt umbrele pe plajă și nici baruri sau terase, așa că este bine să ai o umbrelă la tine (sunt doar cîteva locuri umbroase, sub câțiva pini de pe plajă) și apă de băut.

Cam atât despre scurta noastră vizită in Bonifacio. Mai sunt și alte locuri din zonă de văzut, dar, poate cu altă ocazie, care sper să fie cât mai curând.

Ca și la alte review-uri, cred că mai bine decât vorbele, despre frumusețea locurilor povestesc pozele. Așa că, atașez cât mai multe, mi-a fost foarte greu să decid care să rămână. Dacă depășesc norma legală, rog să imi fie permis.

---

VIZUALIZĂRI: 3091 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI