GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În Elveția am avut ocazia să locuiesc lângă un oraș, localitate care se putea accesa în câteva minute cu o mașină. Încă în prima zi după ce mi-am terminat atribuțiile de servici din ziua respectivă mi-am dorit să ajung acolo. Era primul contact cu un oraș elvețian, dar din păcate vizita a avut loc după lăsarea întunericului, totuși am putut observa tot ce am vrut în această localitate Biel/Bienne.
Denumirea bilingvă Biel/Bienne apare și în hărți, în aplicații rutiere, de atunci am remarcat că orașul poartă atât numele în germană cât și în franceză, așa apare și pe panourile rutiere la intrare în oraș. Dar hai să vedem un pic ce voi povesti în următoarele despre acest oraș.
Orașul se poate accesa pe autostrăzile A5, A6 și A16. Nu are aeroport dar se poate ajunge și pe cale aeriană acolo prin aeroportul din Berna, capitala Elveției care se află la 33 km. Până la aeroportul din Basel ar fi 55 km.
Din Studen acolo unde am locuit am făcut cca 10 minute cu mașina până la o parcare aleasă de mine, parcarea subterană ale gării (Parkplatz SBB, Rail-Biel) Parcarea era mult mai ieftină decât cea de la Berna sau Zürrich aproximativ 20 lei pentru un timp de vizitare asemănător (cca 3 ore). Mai erau câteva parcări mai apropiate de centrul istoric dar în plimbarea mea am dorit să cuprind atât orașul vechi, cât și o parte din orașul nou plus lacul Biel (Bielersee) iar parcarea aleasă era undeva la 1/2 traseului meu programat.
Pe teritoriul orașului Biel s-au găsit urme de civilizație și de locuire din anul 2970 înainte erei noastre. Dar din perioada romană nu s-au găsit prea multe, nicidecum urmele unei castre romane, doar ceva obiecte, arme și monezi.
În perioada celtică Biel se numea Belena, Belenus (1142) În 1230 Biel devine oraș și aparține de episcopia Basel. Pe atunci se construiau și zidurile orașului părți din care am văzut și eu în prezent.
În 1798 Biel a fost invadat de trupele franceze și devenit republică franceză. Dar după regimul lui Napoleon a devenit parte a cantonului Berna din nou, asta se întâmpla în 1815.
Orașul este bilingv, germană și franceză (cca 1/3 din populație vorbește franceză) cât am umblat pe străzile din Biel am auzit suficiente persoane care vorbeau franceză)
Câteva curiozități despre Biel: în 1877 s-au construit primele linii de tramvai care s-au dezvoltat, iar tramvaiele au circulat până în anul 1848. În acel an s-au desființat tramvaiele și le-au luat locul troleibuzele din care am văzut și eu din plin că circulă pe acolo.
Tot în Biel există linia de producție a ceasurilor Rolex, originale bineînțeles :), asta din anul 2004, ceasurilor Omega și ceasurilor Swatch (din 2019) Am văzut multe reclame Rolex pe unde am umblat în Biel, chiar și în orașul vechi.
La ultimul recensământ (2023) s-au numărat 55923 cetățeni și nu numai elvețieni. Din punct de vedere confesional musulmani avem aproape 10% de aici deduc că acestor popare din estul și din sudul globului pământesc le place traiul mult de tot pe aici. Câte 25 % sînt evanghelici-reformați și romano-catolici. Din restul de 40 % 10% au altă religie și din păcate 30% sînt atei, mai exact nu au declarat nici o religie.
Din punct de vedere geografic orașul se află la o altitudine deasupra mării de la 434 m (nivelul lacului Biel), până la 988 m (dealurile din împrejurimi)
Lacul Biel are o suprafață de 40 kmp, o lungime de 15 km și o lățime de 4 km. Adâncimea maximă a lacului este de 74m. În Biel există un port turistic, în afară de acesta mai există în jurul lacului în diferite localități încă 19 mini-porturi sau debarcadere.
Am plecat din Parkplatz SBB, Rail-Biel și am plecat pe jos pe Murtenstrasse spre centrul istoric la orașului. Pe drum am putut observa și zone mai noi din oraș dar în moment ce mă apropiam de centrul istoric apăreau și vechituri din punct de vedere arhitectură.
Prima oprire am făcut-o într-o piață centrală fără nume, intresecția a mai multor străzi, clădirea primăriei, stații de troleibuze cu rețeaua de cablaje suspendate, câteva terase la adăpostul unor corturi, restaurante și lume care ieșea seara la o plimbare. Din această piață și până la locul unde putem vedea centrul istoric am mers pe strada Nidaugasse, destul de pitoresc cu clădiri vechi și terase.
Având în vedere că în prezent trăim în pre-spiritul crăciunului în această piață există o piață sezonieră (de crăciun) și probabil localnicii (care nu s-au dus în concediu pe meleaguri mai calde, că doar au bani destui :) aici vor întâmpina noul an (pe lângă piețele din orașul vechi)
Aici am început să admir vechiturile de aproape o mie de ani. Străduțele au fiecare un nume aparte și potrivit. Denumirile străduțelor sînt Obergassli (strada de sus) Untergassli (strada de jos) Kirchengassli (strada bisericii) Burggasse (strada cetății) Brunnen gassli (strada fântânii), Schmiedengassli (strada fierarilor) Cu aceste denumiri am învățat deja toată istoria Bielului medieval, mai exact din denumirile străduțelor ai dedus că au avut o biserică, ziduri de apărare, fântână și meseriași fierari, punct :)
În altă ordine de idei mi-a plăcut absolut totul între acele ziduri medievale. Poate și din cauză că a fost un prim contact cu un orășel istoric elvețian, poate că îmi plac vechiturile, nu știu.
Biserica orășenească din Biel s-a construit în 1228. Este de confesiune evanghelică-reformată și este construit în stil arhitectural baroc târziu. Biserica din prezent s-a construit peste fundațiile primei biserici care s-a degradat în timp. În 1451 s-a început construcția bisericii pe care o vedem în prezent. Biserica s-a înălțat în 1480 pentru ca clopotele să fie auzite de departe. Din păcate a existat dorel și în Elveția medievală, astfel turnul înălțat s-a prăbușit în 1481, la un an după construcție. În 1490 s-a reconstruit turnul și până în 1551 s-a finalizat așa cum îl vedem în prezent.
Între 1883-1885 a avut loc o renovare în stil arhitectural neogotic. Dimensiunile interioare sînt: nava principlaă 36 m lungime 7,5 m lățime și 14 m înălțime. Orga construită în stil baroc s-a montat în 1783 și este oprea lui Jaques Besancon. Orga funcționează în prezent datorită firmei Metzler (Dietikon)
Lângă biserică într-o clădire de epocă se află parohia reformată-evanghelică din Biel.
Rotschettenturm
În colțul nord-estic al orașului vechi Rotschettenturm se ridică din Rochette numele străduței spre podgoriile din împrejurimi. Vechiul turn a fost demolat în 1623 în timpul războiului de 30 de ani. În 1624 s-a construit alt turn arhitect fiind Peter Hans Tutsch. Structura turnului a fost din lemn și a fost folosit în alte scopuri decât de observare, uscarea frunzelor de tutun :) de către un producător de trabucuri :)
În 1910 consiliul guvernamental al cantonului Berna a plasat turnurile și fortificațiile orașului vechi în inventarul cantonal al antichităților de artă și implicit conservarea lor. Astfel pe lângă turnuri, multe case au fost conservate (în prezent locuite)
Stadttheater Biel
Teatrul orașului Biel s-a înființat în 1927 într-o clădire de epocă construită între anii (1598-1591, aflată pe strada Burggasse nr 19.
Zeitglocken Turm
Acest turn, un fost turn de apărare și depozit de muniție din anul 1843 este doar un turn cu ceas care arată ora exactă. Se află la ieșirea (sau intrarea) în/din orașul vechi. În rest tot ce am văzut în orașul vechi mi-a plăcut, clădiri cum numai în reviste observi, vechituri veritabile. Era și liniște câțiva trecători, sau localnici erau pe acolo. Dar erau și vizitatori câțiva cum am fost eu acolo. Orașul vechi dispune de restaurante, baruri, locuri de cazare ce-i drept puține.
Multe parcări de biciclete am observat și foarte puține mașini. Următoarea zi se pare că se colectau deșeuri de aluminiu astfel mai toți locatarii scoteau în fața ușilor doze de bere/sucuri/etc, dar nu exista tomberon le puneau în niște navete de plastic. În fine reciclarea trebuie să funcționeze și la elvețieni, nu? :)
Ieșind din orașul vechi am luat-o spre lacul Biel pe strada Seevorstadt.
Eglise du Pasquart
Biserica evanghelică-reformată se află la această stradă Seevorstadt. Accesul se face pe scări sau pe niște alei, biserica aflându-se deasupra străzii. Numele bisericii este preluat de la cartier, aici se află zona Pasquart. Francezii erau în minoritate față de germanii din Biel, astfel slujbele se organizau la biserica din orașul vechi în 2 limbi. În 1893 s-a hotărât construirea unei biserici pentru minoritatea franceză din acest oraș. Între anii 1902-1904 biserica a fost finalizată. Biserica este construită în stil neo-romanicAm reușit să vizitez și această biserică în drumul spre lacul Biel.
Magglingenbahn
În drum spre lac am observat ceva ce urcă pe dealuri drept înainte. Nu știam despre ce era vorba, arăta ca un tren dar se cățăra ca un funicular. În scurt timp am ajuns în fața stației, era stația de jos al funicularului Magglingenbahn ce face legătura între orașul Biel și o zonă de agrement aflată pe munte. Am intrat scurt în stație mai de curiozitate (seara nu avea nici un sens să urc că nu vedeam nimic) și un bilet de urcare costă 8 franci pt adulți (42 lei)
Nicolas G Hayek Park
Am ajuns însfârșit și la lacul Biel (Bielersee) . La malul lacului despre care am scris mai sus se află mai multe facilități, cel puțin eu am observat 2 porturi turistice (unul mai mare cu ambarcațiuni mari, și unul mai mic, parcul susnumit Nicolas G Hayek Park, o universitate (construit acolo la malul lacului), o bibliotecă, ceva magazine, foarte puține locuri de luat masa, multă liniște și întuneric. Să nu vă gândiți că dacă ajungeți în Elveția în proximitatea unui port turistic să fie de exemplu ca în Turcia vibrând de viață și oameni, nu, aici este liniște de mormânt, câțiva trecători care savurează liniștea și cam atât. Eram și eu surprins dar na... era și prima impresie de pe acolo.
Ceva mai multă viață am văzut la gara principală din Biel, SBB CFF FFS, așa era trecut pe fațadă :) Aici mi-am dat seama că am făcut cercul imaginar pe harta telefonului și parcarea se află aproape. Plimbarea mea în Biel a durat 2,5 ore.
Recomand această vizită și pe timp de zi :), călătorii faine vă doresc.
Trimis de AZE in 18.12.24 19:47:10
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Descoperă Biel / Bienne, BIEL (BIENNE)" (nou-creată pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)