Expeditie in subteran la Grotte di Castellana

TIPĂREȘTE

Am fost fascinata de pesteri de mic copil, ba chiar am fost intr-un club de speologie si de-a lungul anilor am vizitat toate pesterile pe langa care am avut ocazia sa ajung. In ultimii ani am fost si cu copiii sa vedem cateva pesteri in tara, Rasnov, pestera Muierii, Polovragi.

Era deci evident ca, aflandu-ne in Puglia, Grotte di Castellana era pe lista, si a avut ocazia sa o vizitam in ziua in care am plecat din Lecce spre nord, spre Alberobello. Am facut deci un mic ocol spre nord dar a meritat caci era din nou o zi cu ploaie si o pestera este o alegere cum nu se poate mai potrivita pentru o atfel de zi.

Considerata complexul speologic cel mai important din Italia (si dupa italieni chiar si din Europa), Grotte di Castellana s-a format, ca toate pesterile, prin eroziune, datorata unui rau (fiume) subteran, care a profitat de faptul ca roca din zona, de origine sedimentara, este foarte moale. Datorita continutului crescut de calciu pestera este foarte bogata in concretiuni (stalagmite, stalactite) foarte diverse, impresionante, unele chiar rare. Sistemul carstic are o lungime de peste 3km, dar lungimea totala a galeriilor depaseste aceasta cifra, pentru ca exista multe galerii laterale sau chiar paralele. Adancimea la care se ajunge este de 122m de la nivelul intrarii, temperatura este constanta 16-18 grade, un pic mai ridicata decat temperatura pesterilor in general, iar aerul este destul de umed.

Pestera a fost oficial descoperita in anul 1938 de catre speologul Franco Anelli dar era cunoscuta in zona de mult, existand diverse superstitii care impiedicau oamenii de rand sa o exploreze, superstitii alimentate si de stolurile de lilieci care ieseau din pestera la lasarea serii dar si de aburul fantomatic care aparea uneori la gura pesterii, datorat probabil diferentei de temperatura in serile reci.

Trecand la partea strict turistica accesul in pestera este foarte bine organizat, exista o constructie care adaposteste casa de bilete si un mic muzeu si o intreaga industrie dezvoltata in jur, parcari, magazine, suveniruri, restaurante.

Exista doua itinerarii prin pestera, unul mai scurt, de 1km si unul lung, de 3km, care ajung in ultima "camera" vizitabila, considerata si cea mai frumoasa, White Cave sau Pestera alba.

Costul biletului pentru traseul lung este de 16eur, cu reducere pentru copii si gratuit pentru copiii sub 6 ani.

Noi am ales evident traseul cel lung, desi eram un pic ingrijorata gandindu-ma cum vor rezista copii la un drum de 3 km prin subteran, drum care putea fi dificil uneori. Dar au rezistat minunat si chiar le-a placut, si acum isi amintesc cu mandrie de aventura lor in adancurile pamantului.

Ne-am inceput vizita coborand 60m de pe o scara confortabila, ajungand astfel la baza primei grote, supranumita La Grave (abisul). Aceasta este absolul imensa, dupa cum am spus are 60m inaltime (echivalentul unui bloc de 20 de etaje) 100m lungime si 50m latime (echivalentul uni teren de fotbal), iar tavanul are un decupaj circular, pe unde intra lumina soarelui creaind efecte impresionante.

Urmeaza apoi o insiruire de alte camere, unele impresionante prin inaltime cum este Cave Nera (peste 30m), altele prin varietatea si complexitatea formelor carstice. Exista aici acele stalactite rare, eccentrice, care nu se dezvolta pe verticala ci pe orizontala, motivul exact nefiind inca stabilit de comun acord intre speologi (exista diverse ipoteze, incluzand existenta unui curent de ar in pestera, sau prezenta impuritatilor in apa, sau concentratia mare de saruri etc). Traseul este foarte bine amenajat, destul de bine luminat, nealunecos, el fiind usor de parcurs. La un moment dat coridorul se ingusteaza (coridorul sarpelui) dandu-ne ocazia sa admiram stalactitele mai de aproape, apoi urmeaza o camera unde, stand pe pasarela, poti admira cum pestera continua in jos inca 15-20m (Precipicio). Se trece apoi prin pasajul desertului, numit asa datorita culorii rosiatice si formelor carstice.

Punctul final si apogeul explorarii este pestera alba, Cave Bianca, unde se pot admira stalactite albe, ascutite, de forma unor turturi care acopera complet intreaga grota.

Traseul de intoarcere este partial pe acelasi drum, la un moment dat exista o bifurcatie si ultima parte a drumului se parcurge pe un alt tunel, si acela impresionant.

La final exista un lift (din fericire) care te aduce silentios la suprafata pamantului, lasand in urma misterele adancurilor.

In pestera se organizeaza uneori spectacole de teatru, concerte sau nopti speologice.

Pentru noi vizita a fost un moment deosebit al vacantei, ne-am desprins complet de lumea exterioara. Iar la iesire... ne astepta cea mai tare ploaie torentiala din toata vacanta, siroaie de apa se scurgeau prin tavanul pesterii, era impresionant. Dupa iesirea din lift la nivelul 0 toata lumea s-a adapostit in sala cu casa de bilete si in muzeu, admirand ploaia care a inundat imediat parculetul din jur si accesul la parcare. Am fi asteptat sa treaca dar nu dadea semne sa se potoleasca asa ca sotul s-a sacrificat, a alergat la masina si a adus-o foarte aproape apoi am tasnit noi din adapost ca niste iepuri si am urcat in masina. Cred ca ne-a luat mai putin de 10 secunde dar cand am ajuns la masina eram complet uzi. Asa ca am dat caldura la maxim, am descaltat copiii si ne-am rugat sa ajungem repede in Alberobello, urmatorea destinatie. Din fericire am ajuns in 20 de minute iar acolo ne astepta un cuibusor confortabil si lapte fierbinte asa ca peripetiile noastre nu au avut urmari negative. Iar un pic mai tarziu soarele ne-a zambit in Alberobello, fix la timp pentru o plimbare placuta de seara.

---

VIZUALIZĂRI: 3905 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI