În Parcul Național Pirin

TIPĂREȘTE

Zilele au trecut ca un vis și iată-ne la final, într-o vineri, când trebuia să ne strângem bagajele să plecăm, dar nu spre casă, ci în altă direcție. De data asta, băieții au fost matinali, au mâncat ceva repede și au zbughit-o la mare, să facă ultima baie din anul acesta și să promită că, poate, vom reveni. Eu cu strânsul, dar am iuțit ritmul și am terminat rapid, apoi am mers să-i recuperez pe băieți și să spun mării: ” La revedere”!

Am mulțumit lui Eleni, gazda noastră, atentă ca de obicei, și am plecat puțin după 11,00. Nu mergeam direct acasă, ci mai aveam rezervare pentru două nopți la Bansko.

Eu nu văzusem niciodată acest loc, iar fiul nostru, un împătimit al schiului, se bucura că vede, și în timpul verii, locurile pe care le știa foarte bine, dar pline de zăpadă.

În mai puțin de o oră am ajuns la Salonic și ne-am oferit câteva ore de plimbare, că doar nu aveam drum foarte lung. Am revăzut faleza, turnul, statuia lui Alexandru cel Mare, Piața Aristotel, ne-am odihnit în parc și, în sfârșit, am ajuns în piața agroalimentară. Nouă ne place foarte mult zona unde se vinde pește, este nebunie curată, atâtea tipuri de pește, zgomotul vânzătorilor care vor să te atragă, e fenomenal. N-am cumpărat pește, ci câteva tipuri de prăjiturele, din acelea specifice grecilor, cu miere, nucă și de diverse forme. Sunt grozave.

Pe la patru am plecat spre Bansko, drumul a fost lejer, fără grabă, parcă mergeam la o plimbare pe lângă casă. Am oprit din loc în loc să vedem una, alta și, în jurul orei șapte, am ajuns.

Am primit cheia de la cameră imediat (vorba vine, cardul), aveam rezervare la Orbilux hotel (voi scrie câteva rânduri despre el), am cărat bagajele (nu erau multe, pentru că eu am avut grijă și am selectat ceea ce ne trebuia pentru munte).

Am plecat să descoperim orașul Bansko. Ne-a plăcut ce am văzut: hotelurile sunt grupate, construite cu gust, respectând o anumită arhitectură, ceea ce dă o notă de eleganță zonei turistice, cu mult spațiu între ele. Tonurile calde ale clădirilor se încadrau minunat pe fondul verde al pădurilor. Sigur, mai sunt multe de făcut: străzi asfaltate bine, spații verzi, dar cred că nu va fi o problemă.

Ne-am îndreptat spre zona pietonală, strada Pirin, pentru a descoperi specificul orașului. Ne-a plăcut ce am văzut, nu erau foarte mulți oameni, dar nici puțini, atât cât să nu simți aglomerație, să te miști în voie, strada avea un aer pitoresc și boem. Te cucerea de la primii pași.

Multe magazine închise, dar la fel de multe deschise. Oriunde intrai, erai primit cu cea mai mare amabilitate, se străduiau să-ți îndeplinească orice dorință. Din loc în loc apărea câte-o terasă, aranjată cu gust, cu muzică bună, dar nu stridentă.

Biserica Sfânta Treime este un monument care atrage mulți turiști, are ziduri solide, dar, din păcate, era închisă, abia a doua zi am reușit să intrăm în curte, să vedem Turnul-clopotniță, biserica propriu-zisă era tot închisă. Este un punct de reper al orașului, vizitat de toți cei care îi sunt pentru câteva momente oaspeți.

Am descoperit două magazine de cosmetică, pe gustul meu, iar produsele aveau la bază trandafirii, mândria bulgarilor. Erau creme, săpunuri solide și lichide, șampoane, parfumuri, ape de parfum, toate din trandafiri, pentru bărbați și femei, și aveau un miros… Unul dintre magazine chiar purta numele trandafirului. Am trecut în revistă multe, multe preparate, mi-am făcut un calcul pentru că știam că în următoarea zi voi lăsa aici destui bani.

Frânți de oboseală, ne-am întors la hotel pentru că urma o altă zi plină și trebuia să ne împrospătăm forțele.

După un mic-dejun îndestulător, a doua zi, am pornit să vedem ce are zona mai frumos, după un plan riguros construit pe care însă nu l-am dus la îndeplinire în totalitate.

Am ieșit din oraș și ne-am îndreptat spre munți, iar primul obiectiv a fost pârtia Shiligarnika, pe muntele Todorka, pentru că voiam să vedem unde a învățat băiatul nostru să schieze.

Am lăsat mașina la bază și am urcat, am urcat până s-a terminat vegetația, iar în față se deschidea o priveliște minunată. Eram singuri în această mare verde, nu se mișca o frunză, iar noi, cuceriți de frumusețea locului, am stat și am privit minute în șir. Nu ne venea să mai plecăm.

Apoi, am mers în Poiana Banderitsa, unde e amenajată o zonă de destindere, deopotrivă pentru copii și adulți. Am trecut totul în revistă, așa cum facem noi de fiecare dată și am văzut că zona este amenajată cu gust, oferind posibilitate de destindere fiecăruia.

După ce am trecut totul în revistă, ne-am îndreptat spre ultimul punct din plan: cabana Vihren, iar de aici, poate mai departe, pe jos.

Ei, aici ni s-au încurcat ițele pentru că au apărut două piedici în calea fericirii… a, a urcării noastre pe munte. Cu primul se putea rezolva pozitiv pentru noi, pentru că ploaia, care venise repede și cu ” spume”, cum zicem noi, era posibil să treacă la fel de repede, mai ales că vara, vremea se schimbă în cinci minute. A doua piedică a fost de netrecut, ceea ce ne-a dezamăgit. Exact la intrarea spre Vihren, poliția era la datorie, închiseseră circulația și nu s-au lăsat convinși de nicio culoare. Ne-au recomandat microbuzele zonei, care veneau destul de rar, dar, mai ales, erau pline-ochi. Am stat așa vreo oră acolo, sperând că se plictisesc polițiștii, dar, ti-ai găsit, am renunțat noi și ne-am întors în stațiune.

Acum cred că poate ar fi fost mai bine dacă aveam altă ordine a punctelor, la orele dimineții nu ploua, iar polițiștii poate nu erau la datorie. Totuși, am avut ce face.

Ne-am schimbat îmbrăcămintea pentru că ieșise soarele și se încălzise și am plecat să descoperim alte locuri din Bansko.

Primul a fost stația de telegondolă, așezată într-o zonă spațioasă, verde, acum, vara, liniștită. Apoi, am mers pe malul râului Glazne până în oraș, am cercetat parcul, ne-am întors pe strada Pirin și am achiziționat ceea ce doream de la Rose.

Biserica era tot închisă, dar ne-am plimbat prin curtea ei frumoasă, plină de flori și am admirat Turnul- clopotniță...

Timpul a trecut, noaptea venise, am stat la o terasă și am mâncat ceva, apoi ne-am retras pentru odihnă.

A doua zi, după micul dejun, am strâns bagajele, iar pe la 11,00, am plecat. Încheiam o vacanță reușită, cu munte și mare, sigur nefinalizată cu ascensiunea pe cele două vârfuri, din varii motive, dar aceste urcușuri se pot face în următoarea vacanță.

---

VIZUALIZĂRI: 2026 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI