GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Circuit pe Coasta Amalfi cu ghid
Ce greu trece timpul când aștepți vacanța mult visată... și asta pentru că am antamat această vacanță din aprilie și până în octombrie la data plecării, parcă a trecut o veșnicie! După ce am studiat ofertele pentru această destinație, ne-am hotărât să mergem cu agenția ce-și are sediul în apropierea casei și ne-a fost destul de ușor să discutăm față în față și să păstrăm legătura până la data plecării.
Detalii organizatorice
Oferta agenției pentru care am optat și noi a fost:
Zbor dus-întors București-Roma cu bagaj de cală și bagaj de mână;
Transfer de la aeroport la hotel și retur;
Ghid vorbitor de limba română;
Cazare 7 nopți cu mic dejun inclus la hotel de 4* în Avellino
În plus am optat și pentru pachet cină 7 seri și pachet 4 excursii opționale conform programului anexat la contract și local am optat și achitat ghidului pentru alte două excursii opționale.
Toate acestea au costat 2076 euro/ cuplu... adică, 1558 euro pachetul inițial plus 518 euro mesele de seară și cele patru excursii opționale.
Singurul inconvenient al acestei vacanțe a fost zborul la Roma și drumul de aproximativ 300 km până la Avellino, prea lung și obositor... dar am avut și o parte bună, adică doar la dus zborul a fost la miezul zilei și cel puțin am văzut zona din mersul autocarului... la întoarcere a fost dimineața dar am plecat cu noaptea-n cap spre aeroport... este zbor charter cu agenția de zbor italiană și acestea sunt condițiile... No comment!!!
Știam că se poartă bacșișul pentru ghid și șoferi în genul acesta de vacanțe organizate de agenții dar de data asta a fost precizat în ofertă la capitolul Servicii neincluse... mie nu-mi place ideea de bacșiș dar măcar acum știam ce și cât avem de dat... din nou No comment!!!
Și cu astea fiind scrise și plătite iată-ne din nou în Italia, după 2 ani și spunem Buongiorno Roma!
La Roma numai în aeroport unde aterizăm după o întârziere de vreo două ore, ne recuperăm bagajele și vedem micul steag românesc ce flutura în așteptarea noilor turiști ce aveau să vină să petreacă vacanța pe Coasta Amalfi! Facem cunoștință cu ghidul și ne conduce spre autocarul ce avea să ne plimbe timp de o săptămână și până la hotel avem timp să discutăm mai multe detalii despre programul vacanței noastre, de altfel am primit programul și tipărit cu informații utile pe zile și ore.
Am fost un grup de 30 de persoane de vârste diferite din toate zonele țării... și ca idee cei mai în vârstă a fost o familie din Constanța ce au ținut pasul cu noi, ținându-se numai de mână, pe care i-am admirat și apreciat! Discutam deschis între noi dar și cu ghidul, nu au fost cârcoteli, nu s-a rătăcit nimeni și toți am respectat orele de plecare... chiar a fost o atmosferă plăcută pe tot parcursul călătoriilor împreună.
Agenția se laudă că sunt opt zile de circuit și 7 nopți de cazare... dar în realitate sunt 6 zile pline de excursii și două zile sunt pline cu drumul dus-întors de la București la Avellino.
Avellino este un oraș submontan la aproximativ 40 km de Napoli unde am fost cazați în cele 7 nopți, de unde plecam în excursiile organizate și pe care vi le voi prezenta pe zile.
Programul celor 6 zile a fost:
Ziua 1: Excursie la Sorrento
Ziua 2: Excursie la Napoli
Ziua 3: Vizită Palatul Caserta și Casertavecchia
Ziua 4: Excursie la Positano +Amalfi cu vaporaș cu plecare din Salerno
Ziua 5: Excursie la Insula Capri cu vaporaș cu plecare din Salerno
Ziua 6: Excursie la Pompei
Despre fiecare excursie o să încerc să scriu separat câteva cuvinte pentru că merită din plin.
Pe tot parcursul drumului până la fiecare destinație ghidul ne dădea diferite informații și ne răspundea la întrebări. Tot timpul ne reamintea programul cu ora de plecare de la hotel sau de la destinație... ne arăta și ne explica ce vedeam pe unde treceam... asigura ambientul în autocar cu muzică italiană în surdină... la întoarcere din excursii ne comunica și meniul mesei de seară.
În timpul călătoriilor șoferul ne asigura stocul cu apă plată sau minerală la 0,5 litri, în caz de nevoie.
Drumul de la Roma până la Avellino a fost numai pe autostradă cu o singură oprire atât la dus cât și la întoarcere la un Autogrill... adică, o parcare imensă cu stație peco și magazin cu de toate și cu acces la toalete. La întoarcere am fost mai atenți la ofertele din magazin, de unde am luat câte ceva până acasă... și bine am făcut pentru că la aeroport totul a mers pe repede înainte și nu prea am avut timp de gură cască prin magazine!!!
Dacă transportul a fost asigurat de agenție, fie cu autocarul fie cu vaporașul și nu pot da alte detalii privind transportul rutier, feroviar sau naval prin zona asta a circuitului nostru... despre mâncare sau băutură pot spune că aici am sesizat că pe lângă Coperto, găsit în fiecare meniu acum era menționat că tipsul nu este inclus în preț... și recomandau un 10%...
Pe unde ne-am plimbat am mâncat doar la prânz, dimineața și seara aveam asigurate mesele la hotel, unde țineam cont de recomandările ghidului că este mâncarea gustoasă, despre prețuri nu pot comenta, pentru că din punctul meu de vedere sunt mari dar de câte ori ajungem pe Costa Amalfi și ca dovadă ne-am răsfățat și ne-am făcut poftele... și ca să aveți idee de prețuri vă dau câteva exemple... renumita cafea expresso, degetarul acela de ceșcuță prețul începe de la 2,5 euro... sau un pahar cu bere prețul începe de la 5 euro... sau un pahar cu vin prețul începe de la 8 euro... depinde doar de destinație și de restaurant...
Un alt lucru pe care l-am observat pe la restaurantele pe unde am mâncat că plata se face doar la ieșire, cu cardul sau numerar, acolo unde era casa de marcat, posul și borcanul pentru tips... și nu la chelnerul care ți-a luat comanda... asta a fost o curiozitate...
Nimic de reproșat ghidului, pot spune că a fost atent cu noi toți și implicat în tot ce trebuia facă și să ne spună, a avut răbdare cu fiecare în parte, a răspuns întrebărilor noastre și a ajutat când a fost nevoie... pe lângă toate acestea avea grijă să ne facă și fotografii pe care le-am primit la finalul vacanței într-un link, de unde fiecare poate vedea și descărca fotografiile.
Pot spune că eu sunt tare încântată de excursiile cu autocarul, îmi place atmosfera de relaxare și mă încântă tot ce pot vedea de la înălțimea autocarului!!!
Am fost acolo și mi-a plăcut tare mult!
Trimis de ANILU in 12.11.24 13:26:27
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Roma, Tivoli, Nemi și Gandolfo
- Alte destinații turistice prin care a fost: Grecia; Turcia; Italia
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ANILU); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ce locuri frumoase Amalfi, Posittano și Capri!
Mi-a făcut plăcere să le revăd măcar în poze!
Locuri de care mă leagă amintiri frumoase!
Prețul mi se pare foarte bun!
Felicitări pentru alegerea inspirată și vacanța reușită!
@ANILU: O excursie frumoasă cu multe locuri deosebite! Nu ați avut nicio grijă, sunt și avantaje mari atunci când mergi organizat dar prețul este pe măsură! Compensează însă frumusețea locurilor. Văd că au adăugat pe lângă coperto și alt bacșiș ca să nu spun elegant ca tine tips. Sunt curioasă ce vârstă aveau cei doi turiști ce se țineau de mână ca să îmi fac curaj gândindu-mă la mine și soțul meu.
@elenaadina: Mulțumesc de două ori! Da, am avut o vacanță tare plăcută!
Am văzut locuri inedite și foarte frumoase... am fost un grup cu oameni deosebiți și a fost bine organizată!
Voi încerca să scriu despre fiecare excursie dar deocamdată scriu despre hotel! Și ce-mi place să scriu despre vacanță parcă o retrăiesc din nou!!!
Toate cele bune!
@mprofeanu: Acesta este genul de vacanță care ne place...organizat de agenție și cu ghid. Avantaje și dezavantaje sunt și cu agenție dar și pe cont propriu.
Am fost un grup cu oameni drăguți cu care ne-am înțeles destul de bine și apropiați de vârsta noastră. Dar familia cea mai în vârstă era cu fiica lor și anual merg împreună într-o vacanță... și au fiecare, 80 de ani!!! Ținându-se de mână tot timpul, țineau pasul cu noi cu zâmbetul pe buze... au fost un exemplu pentru noi și chiar le-am spus că așa ne dorim și noi să ne plimbăm cât putem de mult, sănătoși să fim!
Mulțumesc pentru ecou și vot!
Coasta Amalfi este și pe lista mea scurtă, sper să putem ajunge acolo anul viitor. Am admirat in avanpremiera pozele pe care le-ați postat din acele locuri superbe, noi eram in acea perioadă în Malta.
Italia este minunată!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 Un vis implinit — scris în 01.11.24 de Oana Elena din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Coasta Amalfi și Capri — scris în 18.07.24 de eugen p din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Coasta Amalfi - cu bune și mai puțin bune — scris în 17.07.24 de eugen p din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Italia, din nou minunată — scris în 15.08.23 de roxi-nico din IAşI - RECOMANDĂ
- May.2023 3. Coasta Amalfi şi Insula Capri (din Salerno) — scris în 24.05.23 de DanSta din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Vietri sul Mare – capitala ceramicii — scris în 17.02.24 de Mitica49 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Sep.2021 2 zile pe Amalfi Coast si una in Napoli — scris în 27.09.21 de CataSM din SATU MARE - RECOMANDĂ