ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.02.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Brăila
ÎNSCRIS: 25.06.13
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
OCT-2022
DURATA: 1 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 5 MIN

    Vietri sul Mare – capitala ceramicii

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE

    Vietri sul Mare – capitala ceramicii

    Amplasat pe Coasta Amalfi, regiunea Campania, orășelul Vietri sul Mare este considerat o adevărată capitală a ceramicii artistice și tradiționale din regiune, casa ceramicii italiene, motiv pentru care a fost declarat Patrimoniu Mondial UNESCO, în anul 1997.

    Producția de ceramică este foarte veche datând din epoca romană, însă dezvoltarea puternică s-a înregistrat în sec. al XVI-lea, odată cu dezvoltarea cuptoarelor înalte, cu trei niveluri. Tot în perioada asta a început să-și exporte operele de artă colorate. Stilul local este inconfundabil fiind caracterizat de culori foarte vii (în principal galben strălucitor și albastru dar și verde sau negru).  

    Situat foarte aproape de Salerno, pe malul Mării Tireniene, face parte din salba frumoaselor localități de pe Coasta Amalfi, pornind de la Positano, continuând cu Amalfi până la Salerno.

    Plimbarea pe străduțele înguste și extrem de pitorești ale localității, îți încântă retina cu imaginile lucrărilor în ceramică postate peste tot: pe ziduri, pe caldarâm, în fața micilor magazine care expun astfel de lucrări (unele adevărate opere de artă), astfel încât poți afirma, fără teama de a putea greși, că micul orășel este un adevărat muzeu în aer liber.  

    Periplul nostru prin orășel începe dintr-o mică piațetă (Piazza Matteotti), situată la intrarea în Vietri sul Mare, unde este amplasată Sirena, o statuie ce reprezintă personajul mitilogic cu același nume, materialul din care a fost realizată fiind acoperit cu ceramică (normal în capitala ceramicii, nu?). Cu ceva vreme în urmă statuia a fost vandalizată de un tânăr în stare euforică avansată, care i-a rupt coada. Din fotografia postată se vede locul reparației. Sirena a fost supusă unor acte de vandalism frecvente de la instalarea ei.

    Admirăm puțin marea în golful pe malul căruia este amplasată localitatea, facem câteva fotografii și plecăm la plimbare pe străduțe.  

    Micile magazine expun o multitudine de lucrări ceramice decorative, cu dimensiuni, forme, culori și tematici foarte diverse. Am văzut desene cu peisaje marine, scene din viața locuitorilor, clădiri, măști gen carnaval, flori, puse pe farfurii, vase cu forme variate, amfore, etc. Cu adevărat un loc al talentelor, al artei, al creativității și al culorilor.

    Piesele de rezistență sunt două panouri murale, aplicate pe pereții a două clădiri, realizate cu ceramică neagră. Ambele zugrăvesc scene din viața locuitorilor orașului: pescuit, vânătoare, odihnă, creșterea animalelor.  

    Astfel de panouri întâlnești aproape la tot pasul, subiectele tratate fiind diverse. Aceste glazure și decorațiuni, expuse în diferite moduri, înfățișează întreaga poveste a vieții de zi cu zi a locuitorilor din Vietri, pictată pe ceramică.

    Încetinel, pentru a putea admira decorațiunile ceramice, ne îndreptăm spre malul mării, mai precis la ” Anfiteatro Dott. Michele Siani” , edificiu ce poartă numele unei personalități de marcă a orașului, medic ORL-ist renumit.  

    Drumul nostru trece pe lângă vechea fabrică de ceramică Solimene (cunoscută și sub numele de Palatul Ceramicii), construită în perioada 1954-1956 de arhitectul Paolo Soleri. Construcția, amplasată pe vârful unui dâmb al orașului, atrage atenția de departe, datorită înălțimii sale, prin arhitectura sa, ieșind în evidență modul de placare a pereților exteriori cu obiecte din ceramică (normal, nu?) colorate în ocru și verde, nuanțe ce le găsim pe toate decorațiunile executate de artizanii din Vietri.  

    Din dreptul fabricii coborâm în dreapta spre amfiteatru, situat pe faleza înaltă a orașului, un real punct de belvedere, loc de unde se vede marea, plaja Marina di Vietri și una dintre atracțiile și un simbol din Vietri sul Mare: celebrele stânci atât de fotografiate de vizitatori” I Due Fratelli” (” Faraglioni Fratelli” ).  

    Legenda acestor stânci povestește despre luptele purtate de localnici împotriva flotei sarazine, lupte care au durat destul de mult timp. Încheierea lor s-a realizat numai în urma unui duel între cei mai puternici luptători ai celor două tabere, la finalul acestui duel cei doi viteji însângerați au constatat că sunt frați. Pe net am găsit acest dialog final purtat de cei doi frați: 

    „Ce văd eu pe pieptul tău, creștine? Stema strămoșilor mei. Uită-te cu atenție, Umfredo, este aceeași stemă pe care o port eu!” . Umfredo a protestat neîncrezător, cu o voce mică, când Rajan i-a dezvăluit: „Dar da, toată viața tatăl meu Helino a căutat un fiu care fusese răpit de la el de pirați. S-a întâmplat cu mulți ani în urmă și l-a căutat ​​în toată lumea! Acum te-am găsit. Ești fratele meu și te-am ucis!” Și Umfredo – „Te iert! Și iartă-mă și pe mine! Ce soartă crudă, doi frați, ne-am ucis unul pe altul.” Cei doi au murit din dorința de a se îmbrățișa chiar și pentru o clipă, apoi s-au strecurat în mare și, după cum spune legenda, s-au transformat în cele două stânci care se mai numesc „cei doi frați” .

    De altfel stema” Comune di Vietri sul Mare” are în componența sa și cele două stânci despre care tocmai făcui vorbire.

    Și ca o dovadă că acest amfiteatru este în Vietri, balustrada este placată în partea superioară cu dale ceramice.

    După cuvenita fotografie de grup, ne mai învârtim puțin pe acolo și apoi plecăm în căutarea unui loc în care să ne astâmpărăm foamea.

    Se spune că mersul pe jos face piciorul frumos. Așa o fi, însă face și o foame pe măsură. Astfel că după ce am colindat ceva timp am intrat într-o bodegă unde 4 oameni înfometați abia au reușit să biruiască două pizze cât roata carului fiecare. Dacă au fost bune? Mama mia, aș savura așa ceva cât des se poate.

    Cam atât.

    Drumuri bune și excursii frumoase!  

     


    [fb]
    ---
    Trimis de Mitica49 in 17.02.24 19:01:22
    Validat / Publicat: 17.02.24 20:07:52

    VIZUALIZĂRI: 1114 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mitica49); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P16 Fabrica de ceramică Solimene
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 31 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    6 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [17.02.24 20:07:31]
    »

    Bun revenit pe site, cu impresii, după o luungă pauză

    Mitica49PHONEAUTOR REVIEW
    [17.02.24 21:33:42]
    »

    @webmasterX: Mulțumesc! 😀

    doinafil
    [18.02.24 14:35:34]
    »

    @Mitica49:

    Daaaa! comuna Vietri sul Mare este o „perlă” a ceramicii, dacă pot spune așa!

    Am citit cu atenție și apoi am văzut pozele. Nu știu dacă altundeva - pe unde am fost - am văzut atâta frumusețe și minuție în arta decorativă, făcută din plăci de ceramică! Ceva, ceva am mai văzut în Gran Canaria, dar nu se ridică la nivelul a ceea ce am văzut aici! Mai că că nu-mi vine a crede că aproape toți pereții comunei și majoritatea locurilor (amfiteatrul - cu balustrada lui - ancadramentul ușilor, etc. etc) sunt „îmbrăcate” cu ceramică! Și ce frumos este executată, atât în relief cât și desenată”

    Mi-am regalat privirea văzând pozele și citind ce ai scris! 👌Mă bucur că ești pe lista întâlnirii la Păltiniș! Ultima oară ne-am salutat - parcă - la Herculane

    Te felicit pentru articol! 👋 Aștept și alte review-uri, pentru că îmi place cum scrii și descrii! M-am abonat - deja - la ce vei scrie de-acum încolo! 👍

    Mitica49AUTOR REVIEW
    [18.02.24 14:49:50]
    »

    @doinafil: Mulțumesc pentru vot, aprecieri și vorbele frumoase!

    Sincer, pentru mine, a fost o încântare ceea ce am văzut în Vietri sul Mare. Păcat că timpul alocat vizitei aici a fost scurt (așa este când te duci în excursii cu agenții de voiaj - care au lipsuri, printre care și acesta al timpului limitat de vizionare a obiectivelor - dar au și părți bune: ghid - nu totdeauna foarte bun -, nu te doare capul să găsești cazare, masa, etc.) și, din cauza timpului restrâns, nu am putut vizita alte obiective interesante cum ar fi: Biserica San Giovanni Battista, Muzeul ceramicii și altele.

    Sperăm să ne vedem la Păltiniș, abia aștept distracția cu simpaticii și dornicii de veselie membri ai AFA.

    Să auzim de bine!

    Zoazore
    [19.02.24 15:43:37]
    »

    @Mitica49:

    După cuvenita fotografie de grup, ne mai învârtim puțin pe acolo și apoi plecăm în căutarea unui loc în care să ne astâmpărăm foamea.

    Deci o facurati si p-asta! Vazurati Coasta Amalfa! Superb articol, superbe poze. Cel putin P29 este minunata!

    Periplul nostru prin orășel începe dintr-o mică piațetă (Piazza Matteotti), situată la intrarea în Vietri sul Mare, unde este amplasată Sirena, o statuie ce reprezintă personajul mitilogic cu același nume, materialul din care a fost realizată fiind acoperit cu ceramică (normal în capitala ceramicii, nu?). Cu ceva vreme în urmă statuia a fost vandalizată de un tânăr în stare euforică avansată, care i-a rupt coada. Din fotografia postată se vede locul reparației. Sirena a fost supusă unor acte de vandalism frecvente de la instalarea ei.

    Sa mai spuna cineva ca doar la noi se intampla asta! Iaca, si-n tari mai civilizate, cu apa calda la robinet si asfalt pe strazi sunt destui vandali! Pacat!

    Plimbarea pe străduțele înguste și extrem de pitorești ale localității, îți încântă retina cu imaginile lucrărilor în ceramică postate peste tot: pe ziduri, pe caldarâm, în fața micilor magazine care expun astfel de lucrări (unele adevărate opere de artă), astfel încât poți afirma, fără teama de a putea greși, că micul orășel este un adevărat muzeu în aer liber.

    Cu adevarat incantatoare o asa plimbare! La tot pasul se vad minuni, adevarate opere de arta. Culorile vii incanta ochiul, caci italienii, nu-i asa? sunt oameni veseli!

    Intrebare: care este rolul acelui Amfiteatru? Este foarte frumos realizat!

    Astfel că după ce am colindat ceva timp am intrat într-o bodegă unde 4 oameni înfometați abia au reușit să biruiască două pizze cât roata carului fiecare. Dacă au fost bune? Mama mia, aș savura așa ceva cât des se poate.

    Scrie-ne si noua despre asta! Te rog eu mult!

    Mitica49AUTOR REVIEW
    [19.02.24 16:23:32]
    »

    @Zoazore: Mulțam frumos Zoa pentru ecou. Reușirăm să ajungem și pe Coasta Amalfi.

    În amfiteatrul de care fac vorbire în articol au loc diverse manifestări artistice. Afișul (a cărui fotografie am pus-o acum în review) pus la intrare zice că acolo este” Anfiteatro dott. Michele Siani” și că” soltanto la musica e all'altezza del Mare” (tradus - de Google - ar fi” doar muzica este la nivelul mării” ).

    P29? Artiști nene, ce mai! 😁

    La bună vedere!

    N.B. La p34 este poza despre care ziceam.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    doinafil, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Amalfi şi Costiera Amalfitana:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.06755805015564 sec
    ecranul dvs: 1 x 1