Hai-hui prin Alsacia. Calatori pe “drumul vinului” (1)

TIPĂREȘTE

Sunt datoare sa incep cu unele precizari, mai ales pentru cei care citesc aceste randuri dar nu au ajuns (inca!) in aceasta parte a Europei.

Alsacia- este numele regiunii aflata in estul Frantei, intre muntii Vosgi si Rin. Capitala acesteia este un oras puternic ancorat in prezent : Strasbourg.

De-a lungul secolelor, asemeni unei mingi de ping-pong (fileul constituindu-l Rinul), Alsacia a facut parte cand din Germania cand din Franta, dupa cum doreau stapanii lumii din acele timpuri. Amestecul celor doua culturi, au avut ca rezultat crearea unor locuri deosebite in aceasta parte a Europei. Desi geografic vorbind, face parte din Franta, nu cred ca gresesc prea mult daca spun ca Alsacia, alaturi de Lorena, este cea mai germana parte a Frantei.

Ca dovada stau denumirile localitatilor – cele mai multe cu iz teuton, felurile de mancare si soiurile de vin cele mai cultivate. Chiar si dialectul vorbit – alsaciana aduce cu germana.

In micile localitati, arhitectura caselor albe cu barne din lemn, caracteristica stilului “fachwerk” (si el germanic) ceea ce intr-o traducere libera ar insemna “grinda cu zabrele”, acoperisurile din tigla bruna, ferestrele pline de flori si stradutele inguste pietruite, te trimit imediat in lumea minunata a fratilor Grimm. Din loc in loc sunt ruinele unor castele, care adauga un plus de farmec peisajului.

Simbolul Alsaciei este barza, si nu e localitate in care sa nu gasesti “Strada Berzei”, sau reprezentari ale acestor pasari pe case, in spatii verzi sau pe acoperisuri. Nu poti sa pleci din Alsacia fara o barza pufoasa din plus, sau o alta amintire in care barza e la loc de cinste!

Florile in aranjamente si colorit care te fac invidios gandindu-te cum arata jardiniera ta din balconul de acasa, alcatuiesc cascade vesele la ferestre, poduri, de jur-imprejurul stalpilor de lumina.

Localnicii sunt politicosi, modesti intr-o zona bogata, calmi, zambitori si mai prietenosi decat alti francezi. Acel vesel “bonjour! ” cu care te intampina de cate ori treci pragul unei case, magazin sau vinarie, este mult mai luminos decat “bonjour-ul” parizian, si in mod cert iti lasa impresia ca esti asteptat. La fel si optimistul “merci” pe care ti-l spun la plecare, chiar daca nu ai targuit nimic.

Fetele poarta un costum popular bogat, cu fuste lungi rosii, sorturi negre brodate si bluze din dantela albe. Pe cap au o uriasa funda din catifea sau matase, neagra, de cele mai multe ori. Nu trec cu vederea nici ceramica alsaciana, pictata in culori vii si atat de frumoasa incat numai gandul la greutatea bagajului de cala m-a oprit de a achizitiona un vas care promitea multe delicii culinare ascunse sub capac.

Un singur sortiment de branza gasesti specific locului : branza de Munster, usoara, cremoasa, dar cu aceeasi caracteristica comuna branzeturilor frantuzesti : mirosul patrunzator.

Nu stiu daca bucataria alsaciana este una renumita in lume, dar fiind influente germane, am intalnit si porc si varza in meniuri. Totusi cea mai cunoscuta este tarta alsaciana cu ceapa si afumatura – Flammkuchen sau Tarte flambee in varianta franceza– subtire ca o pizza, cu marginile usor arse, coapta in cuptor de paine, pe care o gasesti pretutindeni.

Legenda spune ca in vechime, pentru a incerca cat de tare s-a incins cuptorul, brutarii aruncau de proba, o foaie din aluat inauntru. Si pentru a nu fi o foaie simpla, mai presarau pe ea ceea ce aveau ca hrana de acasa- ceapa, sunca si branza. Cuptorul era bine incins pentru paine daca foaia se rumenea sau chiar ardea putin pe margini. Si azi, legenda a devenit obisnuinta.

Alsacia este o regiune viticola, iar vinurile de aici, poate nu atat de celebre, pentru noi, ca cele din Champagne sunt la mare cautare.

“Drumul vinului” este o gaselnita comercialo-turistica – asa cum sunt multe in Franta, care iti permite, ca turist, sa mai iesi din atmosfera muzeelor si bisericilor medievale si sa te bucuri de plimbari in aer liber printr-o regiune viticola, cu tot ce inseamna acest lucru :sate pitoresti, vizitari de crame, degustari de vinuri, vizite la mestesugari, piete gastronomice. Nici vorba de ceva plictiseala pe aici!

Drumul vinului in Alsacia incepe din mica localitate Thann si urca spre nord cale de 170 km, strabatand localitati, mai mici sau mai mari, de o frumusete aparte si vii intinse pana la poalele muntilor Vosgi. Cel mai nimerit este sa faci acest drum cu masina, caci e bine sa te bucuri de fiecare loc in ritmul tau, sa opresti acolo unde iti spune inima sau inspiratia, cand e vorba de degustat vinuri.

Soseaua e pe doua benzi dar este impecabila, punctele de oprire sunt apropiate, asa ca nu stii cand trece timpul. Pe acest drum am intalnit cele mai multe sensuri giratorii vazute vreodata, fie ca era vorba de unele mai mari, amenajate ca atare, sau de unele mici- un cerc marcat pe asfalt in intersectie. Nu odata GPS –ul nostru – a carui voce o botezasem Francoise, ne avertiza “peste 50 de metri intrati in sensul giratoriu, pe care il parasiti la a doua iesire si apoi intrati in sensul giratoriu”. Nu era nici o greseala, era aglomeratia de sensuri giratorii!

Intre localitati sunt vii oriunde vezi cu ochii. Sunt organizate, aliniate, parca dornice sa prinda tot soarele, sa gaseasca solul cel mai propice obtinerii unui vin de calitate. Nu ma pricep la viticultura, dar sa va spun ce mi s-a parut diferit fata de ce e pe la noi. In primul rand viile sunt tunse de parca sunt garduri vii : randurile au toate aceeasi inaltime, de parca un frizer urias le-ar fi facut breton, pe verticala aceeasi tunsoare, astfel incat randurile par inguste, cu mult spatiu intre ele, iar strugurii cresc puzderie numai in partea de jos, aliniati parca. De cules, strugurii se culeg cu niste tractorase mici, astfel explicandu-ne de ce viile sunt asa cum sunt. Nu este aglomeratie, este liniste de nici nu zici ca am nimerit la vremea culesului!

Majoritatea soiurilor de vin sunt albe, ceva roz si cateva negre. Au si un vin spumant specific zonei numit cremat. In general sunt seci, unele mai aromate, dar poti gasi vinuri pentru orice gust.

Pe marginea drumului sunt indicatoare cu numele podgoriei, iar in cazul in care vinul este produs numai cu struguri proprii, apare si cuvantul “Domaine”. Nu odata ni s-a intamplat ca, pe langa numele proprietarului, sa apara si cuvantul “ &fils” – (si fii), ceea ce denota ca afacerea de familie este veche, intinzandu-se pe mai multe generatii.

Fiecare podgorie, fiecare familie, are punctele ei de desfacere, etichete proprii si preturi proprii. Nu sunt vinuri ieftine (in conceptia noastra) pretul unei sticle variind de la 10 la 50 de euro. Pretul este stabilit in functie de vechime, de productia obtinuta. Sunt vinuri de colectie cu preturi pe masura. Am vazut intr-o vinarie, o sticla cu o bautura veche de 30 de ani, a carei pret era de 400 euro. Dar sunt o sumedenie de locuri in care poti sa degusti vinul pe care vrei sa-l cumperi asa ca iti poti face o idee despre vinurile alsaciene. Toti sunt amabili sa te lamureasca daca vinul pe care il alegi e dintr-un an bun, sau mai insorit ceea ce a facut ca vinul sec sa fie demi-sec, etc.

Dar ajunge cu lamuririle generale. Cum am ajuns in Alsacia? Cum si cu ce am vizitat intreaga zona? Ce am vazut? Asta intr-un alt episod.

Dar voi incheia deocamdata cu spusele lui Napoleon "Alsacienii vorbesc germana dar se lupta cu sabiile in franceza."

---

VIZUALIZĂRI: 3775 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI