GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ştefan cel Mare ţine cuvântare răzeşilor înainte de o luptă cu turcii:
- Răzeşi, mâine, la orele 8.00 AM, avem lupta cu turcu', aşa că să veniţi toţi cu săbii, furci, coase şi ce mai aveţi pe-acasă ca să ţinem piept duşmanului. Bă, da' să veniţi, c-am vorbit cu oamenii ăia.
Ne-am prezentat și noi la 9.00 AM pentru a ne întâlni cu turcii. Nu, nu pentru luptă, dar ne-am înarmat cu aparate de fotografiat, mult entuziasm și curiozitate.
După vizita Cetății Alanya, Peșterii Damlataș și plajei Kleopatra a urmat o excursie mult așteptată de mine în valea râului Dimcay. În drum spre acest loc am străbătut de 2 ori (o dată dus și o dată întors) orașul Alanya și am rămas impresionat privind mărimea acestei urbe. Cu această ocazie am traversat și cartierul Oba destul de cunoscut de mine având în vedere locația hotelului în care am locuit.
Trebuie să menționez și acele vizite comerciale renumite pe care așa este frumos să le acceptăm indiferent dacă cumpărăm ceva sau nu. Așa am ajuns prima dată la un magazin de piele în care vânzătorul știa toate limbile turiștilor care îi trec pragul. Menționez aici româna, germana, maghiara, franceza, rusă pe care le știa destul de bine plus că aveam parte și de un show de prezentare, ceva banal pentru ei, deosebit pentru noi. Ce-i drept vânzătorii insistă mult și așa le și stă bine.
Cartierul Oba
Aproape de plaja privată a hotelului unde am locuit un râu pe nume Oba se varsă în mare. De și traversează orașul apa râului Oba părea foarte curată. Pe un bon fiscal primit la hotel apărea numele Oba așa mi-am dat seama unde mă aflu. În plimbarea de recunoaștere am descoperit un cartier plin de hoteluri, resorturi, zone pietonale cu multe bazare și restaurante, terenuri de sport, blocuri de locuințe foarte frumoase și colorate, parcuri mai curate și mai puțin curate precum zone comerciale.
În perioada medievală în care Alanya se numea Alaiye, Oba era un centru important aproape autonom un fel de capitală. Din punct de vedere geografic Oba se află aici
36°33′N 32°04′E la est de Peninsula Alanya și în punctul cel mai înalt 30 m deasupra mării. În 2011 avea 16000 locuitori. Ca și o curiozitate aici am văzut un bazar temporar, timp de 3 zile o stradă întreagă era ocupată de un bazar acoperit tip cort. După 3 zile nu mai era nimic mașinile circulau normal. Tot aici în cartier mi-am făcut cumpărăturile și tot aici am negociat cu turcii deoarece ei se supără dacă nu te târguiești cu ei.
Râul Dimcay
Râul Dimcay izvorește din munții Taurus la o înălțime de 1790 m. Lungimea străbătută până la punctul de vărsare adică Golful Antaliei orașul Alanya este de doar 40 km. La 12 km de orașul Alanya se găsește lacul de acumulare Dim scopul precis a construcției este producerea energiei electrice, apei potabile și apei necesare irigațiilor. Din punct de vedere turistic râul Dimcay este o atracție atât pentru turci cât și pentru străini. Peisajul din vale seamănă cu peisajele din România, multă vegetație, aer curat și ceva mai răcoros. Pensiunile și restaurantele s-au înmulțit aici. Tot aici am făcut și noi popasul cu prânzul dar amenajările făcute sînt destul de comune cu alte restaurante. Din nici un restaurant nu lipsesc locurile de luat masa deasupra apei sau chiar în apă. Nu lipsesc atracțiile precum posibilitate de făcut baie, sărituri în apă, topogane, ambarcațiuni mici, parcuri de aventură, tiroliane, etc. Așa am observat pe drumul până acolo.
Klas Piknik
Am ajuns și la popasul nostru Klas Piknik. Este de neratat deoarece înainte de intrare aproape de drum găsim o casă întoarsă și asta la propriu. O curiozitate pentru reclamă. Din poze mi-am dat seama că și mobilierul este invers, sper WC ul să nu fie așa. Voi atașa și o poză, Ters Villa se cheamă.
Klas Piknik este un complex iubit și de turci dovada clientela numeroasă prezentă care lua masa acolo sau se bălăcea în parcul acvatic. Ce poate face un turist (turc sau de altă naționalitate) aici? În primul rând se poate lua masa ori pe apă ori pe terasa amenajată. Cele de pe apă sînt amenajate turcește practic stai pe jos pe niște covoare iar masa este foarte joasă. Acolo te servește. Sau mănânci la o masă normală pe terasă, așa am mâncat noi. Pe urmă după ce ai mâncat poți încerca o baie în apa rece a Dimcayului, practicând și săriturile. Dacă apa este prea rece pentru tine te duci în parcul acvatic.
Dar lumea vine aici pentru răcorire, în perioadele de caniculă se simte răcoarea pădurii și a răului Dimcay. Există multe atracții și pentru copii ambarcațiuni pe apă, locuri de joacă, topogane, parc de aventuri, tiroliană. Pe partea cu restaurantul găsim câteva magazine unde comercianții și-au scos marfa în principiu souvenire dar și dulciuri, răcoritoare, înghețată. Unitatea poate oferi cazare, dar poate organiza și anumite excursii în zonă de regulă cu mașini de teren pe care le-am și văzut parcate pe acolo. Se poate opta și pentru pescuit sau serile se pot petrece într-o discotecă. Bannerul de la intrare arăta că se joacă și teatru pe aici.
Așa cum ni s-a promis am avut masa inclusă în prețul excursiei, aceasta a fost una modestă. Aveam de ales între pește și pui. Pe terasă funcționează o unitate de tipul împinge tava. După primirea puiului deoarece asta am ales puteam să mai luăm garnituri în formă de orez, cartofi în diferite forme, sosuri, pâine, salate și fructe. Băuturile s-au plătit apă/suc/cola la prețul tradițional de 1 euro/dolar. Concluzia mea a fost că puiul nu era strălucit ne-am luptat ce ne-am luptat cu acesta până la urmă ne-am lăsat păgubași gândindu-ne un pic și la pisicile observate pe acolo.
Uitându-mă puțin în jur plecând în recunoaștere am observat poporul turc luând masa pe acele pavilioane plutitoare. Erau mulți având în vedere că era și o zi de sărbătoare la ei.
Din păcate nu pot oferi informații privind meniul nici măcar despre masa noastră deoarece era inclusă în prețul excursiei. Tot ce am găsit este că aveau meniuri speciale probabil de post pentru perioada ramadamului, acestea erau de 3 feluri 45,50 respectiv de 70 lire turcești (35,40 și 56 lei/persoană)
Un link interactiv unde puteți vedea Klas Piknik aici:
klashotels.com/Klas/2015/dim/index.html
Rog WM să atașeze, precum și video de mai jos la început, mulțumesc.
Trimis de AZE in 13.07.19 01:15:49
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@AZE:
Şi mie mi-a atras atenţia în urmă cu opt ani hotelul Antique Roman Palace, cel din pozele P09 şi P12, un hotel de patru stele cu o arhitectură interesantă, mai frumos la exterior decât la interior, cu servicii pe măsura preţului (mic) plătit, dar nu mi-a plăcut localizarea acestuia şi nici plaja slăbuţă, pentru că ştiu că se poate şi mai bine .
”Tot ce am găsit este că aveau meniuri speciale probabil de post pentru perioada ramadamului, acestea erau de 3 feluri 45,50 respectiv de 70 lire turcești (35,40 și 56 lei/persoană)
Este mai probabil să fi văzut ceva meniuri tradiţionale turceşti, dar nici vorbă de meniuri "de post pentru perioada Ramadanului", din simplul motiv că la turci postul nu este ca la noi, cu mâncare de post şi mâncare "de dulce". Nu există restricţii privind cele consumate în perioada postului, dar doar după apusul soarelui, până atunci fiindu-le interzis să mănânce ceva, neavând voie să bea nici măcar ceai sau apă.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2021 2 nopți în Alanya — scris în 06.12.21 de webSorin din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Nov.2019 Plimbare prin Alanya — scris în 22.12.19 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 La Turnul Roșu — scris în 09.08.19 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Alanya Tour - Pirații — scris în 30.07.19 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Alanya Tour — Cetatea — scris în 28.06.19 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Plaja Cleopatra — scris în 25.08.18 de rudy din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Alanya ... 'efort' binemeritat!!! — scris în 26.07.18 de Marius Sv din SUCEAVA - RECOMANDĂ