Den Gamle Kro – hotel rural tipic danez

TIPĂREȘTE

Adresa: Brogade 10,6261 Bredebro, Danemarca

gamle-kro.dk

Bredebro este o localitate cu 1.464 locuitori (la 1.01.2012) (dupa info Wikipedia), aflata in sudul Danermarcei, in peninsula Jutlandia. Gazda noastra de aici ne-a spus ca in acest sat se afla fabrica de pantofi ECCO, o fabrica foarte mare in trecut, care insa si-a dus productia in Portugalia, daca nu ma insel, si aici au ramas numai doua sute de angajati care se ocupa de design.

La Den Gamle Kro de pe malul raului Broad din Bredebro ne-am petrecut prima noapte pe pamant danez. Dupa cum v-am spus deja, fata de la agentia cu care organizam toate plecarile nu gasise niciun hotel in zona (nu este o zona foarte turistica), asa incat am apelat la amabilitatea doamnei de la firma cu care colaboram, care ne-a trimis o lista cu cateva optiuni. Acestea au fost luate la rand si, dupa ce la primul hotel de pe lista trebuia sa mergem cu cearsafuri de acasa;), iar al doilea (in oraselul Ribe) era o fosta inchisoare si riscam sa nu avem baie in camera (nu toate aveau), am ajuns la un “Kro”, un hotel rural tipic danez. Comentariul aferent al danezei noastre fusese ca sunt pensiuni tipice, ca ea nu a mai mers de mult la una, ca nu-i mai plac in mod deosebit, si ca lipsesc din ambient soldatii din al doilea razboi mondial savurand o bere... Cu ideea asta m-am dus si chiar mi i-am imaginat acolo, in restaurant, cu coatele pe mese si razand in hohote;) Cu putina imaginatie te pui in situatie imediat...

GPS-ul si-a facut datoria (setat in spaniola de catre cei de la Europcar, ca sa nu-l incurce pe coleg cu complicata engleza;)) si am ajuns seara, in jurul orei 21-22h. Cladirea este exact asa cum arata in pozele de pe net. Destul de pitoreasca. Cateva masini parcate in fata. Am intrat si m-a izbit din prima o atmosfera intima, cu ornamente originale atat in micuta receptie cat mai ales in restaurant. Nu erau clienti la ora aia (duminica seara), asa ca o doamna “sanatoasa” ne-a iesit rapid in intampinare. Vorbea o engleza foarte cursiva, ca de altfel toata lumea cu care am interactionat in zilele urmatoare in tot nordul Europei. Am completat rapid fisele cu datele noastre si doamna ne-a condus rapid la camerele corespunzatoare. Care nu erau, asa cum eu ma asteptam, in aceeasi cladire, ci in alta, pe aceeasi parte a strazii (si zugravite in aceeasi culoare grena). O camera la parter, pe stanga, in care am intrat rapid, si alta pe dreapta, urcand cateva trepte. Am deschis repede si nu am mai intrebat de plapuma suplimentara (starea febrila ma insostise tot drumul) pentru ca am vazut doua paturi lipite, fiecare cu plapuma lui.

Camera nu era foarte mare. De fapt, era un fel de apartament, pentru ca avea si o chicineta intre dormitor si baie, cu mobila, frigider, cuptor cu microunde si frigider, cam vechi, ce-i drept, insa oricum noi nu aveam sa le folosim. In camera, pe langa cele doua paturi lipite (care faceau unul dublu), se afla si o noptiera/dulap mai inalt (a), cu un tv normal, nu plasme si alte alea. Nu i-am dat drumul, oricum. O masa cu patru scaune langa geam si alt scaun intre tv si pat. Baia micuta, cu dus la acelasi nivel, fara sa fie separat de restul baii. Cu perdeaua trasa, un prospop pus jos, in apropiere, si putina grija, nu inotai in apa. Prosoapele erau curate, insa nu era decat un sapun lichid pe chiuveta. Mandra tare de kit-ul meu de supravietuire primit in aeroportul din Copenhaga dupa ce valiza-mi ramasese in fosta Hispanie, am folosit produsele de acolo, si mi-am spalat si “trentele”, ca doar a doua zi nu aveam cum sa-mi schimb tinuta. Tricoul marimea XL l-am folosit pe post de pijama, si m-am invelit cu ambele plapumi, pentru orice eventualitate, pentru ca mi-era teama ca nu vor face fata caloriferele (unul in camera si altul in baie). Hainele mi s-au uscat fara probleme (nu erau pulovere groase), asa incat macar nu riscam sa intoarca lumea nasul pe langa mine a doua zi;)

Ne imaginam noi ca era tarziu pentru a lua cina la restaurant in provincie, intr-o duminica seara, lucru confirmat de odiseea de pe fata femeii care tocmai imi recitase cele cateva cuvinte in spaniola pe care si le amintea inca, si locurile unde fusese in Spania. Colegul radea pe sub mustata (invizibila) de sus, pentru ca doamna nu parea sa aiba intentie sa plece asa usor. Pana am intrebat-o de cina. S-a schimbat la fata, dupa cum spuneam, si imediat mi-a zis ca o sunase gazda noastra de cateva ori si ca gatise pentru noi la ea acasa, asa ca nu era nevoie sa mancam la ei la restaurant. Probabil le-am fi schimbat toate schemele daca am fi ramas sa mancam la ei...

A doua zi de dimineata ne-am intors la restaurant pentru micul dejun. Atunci am vazut ca starea cladirii nu era una foarte grozava. Vopseaua era un pic cojita, si oricum, confortul nu era extraordinar. Nu stiu cum se face, dar de obicei ni se intampla asta: mergem la hoteluri din ce in ce mai bune in aceeasi delegatie, adica incepem intr-unul mai modest si terminam intr-unul de lux. Coincidenta.

Cladirea principala, cu felinare si flori la ferestre, si o statuie din lemn care-mi aducea aminte de Buda (? ¿¡), desi cred ca era vorba de un soldat danez;), avea la intrare o placuta metalica pe care se puteau vedea numele patronilor de-a lungul timpului, incepand cu 1848 cand fusese inaugurata cladirea. In interior, mobila, perdelele si ornamentele mi-au placut tare mult. Acum se vedeau mai bine, la lumina zilei, decat in seara anterioara. Vedeti foto, nu ma pricep sa descriu in amanunt.

In sala unde am luat micul dejun mi-a fost jena sa fac poze. De fapt, pana mi-am dat eu seama ca pot sa disimulez cu mobilul, mi-a trecut saptamana... ;) Asa ca trebuie sa ma credeti pe cuvant cand va voi descrie ce-am papat dimineata. Micul dejun tip “kro” era bufet, ca mai peste tot, nu foarte bogat, insa suficient. Un filtru de cafea pe fiecare masa, iar apa calda pentru ceai (la pliculete) pe masa comuna. Tot acolo se aflau si cutiute mici de lapte, doua tipuri de gem, miere, unt, branza (care se taie cu un instrument foarte foarte interesant, cu un fir de ata) si ceva mezeluri. Mi-au lipsit fructele proaspete, nu erau de niciun fel. Am crezut eu ca era intr-un bol un fel de salata de fructe, si cand colo... erau confitate, si amare pe deasupra;)

Danezii, ca de altfel toti nordicii, sunt foarte discreti si silentiosi in general, si mai ales la masa. Spaniolii – ghiciti, exact opusul, stim noi cam cu cine seamana. Asa si colegul. Tinea musai sa afle restul lumii de unde e el, cred, pentru nu-i era jena sa vorbeasca in gura mare in frumoasa-i limba materna. Asa incat o doamna de la o masa alaturata (era evident ca toata lumea stia deja ca “eram” spanioli) a venit sa ne intrebe de unde suntem exact, pentru ca era casatorita cu un spaniol si locuiau in Danemarca;)

Cele doua camere ne-au costat 1.220 DKE (era singurul hotel neplatit de “acasa”), adica in jur de 170 euro. Scump pentru ce oferea, dar – din nou – stiam unde mergem.

Daca intrati pe site-ul hotelului (vezi link mai jos), se vede incercuita cladirea principala (alba), iar la dreapta niste cladiri grena, unde sunt camerele. Noi am stat in corpul care are o parcare in fata, un fel de “intrare” (adica geamurile nu dau direct in strada). Pe site se vad si camere mai pitoresti, mai originale, ca nu stiu cum sa le numesc altfel, insa eu am nimerit intr-una mai modesta;) Din ce scrie pe net, se organizeaza si nunti, botezuri, conventii...

gamle-kro.dk/temaer/glkro ... index.php?id=79

A, si-nca un lucru: cred ca aveau wifi si in camere. Parca l-am auzit pe coleg comentand acest lucru (tocmai fusese Madrid – Barca si era musai sa afle rezultatul;)). Eu ma simteam prea rau ca sa incerc sa ma conectez.

Cum a doua zi, in Copenhaga, am stat la un Ascot, nu regret aceasta experienta. Eram prea obositi ca sa ne bucuram prea mult de camera putin confortabila, insa macar mi-am clatit ochii cu ceva tipic si stiu cum arata un/o “kro”;) A doua zi, in vizita in zona, am vazut din masina alte cateva, asezate “la vedere”, adica la sosea. Vedeti fotografiile si decideti voi/dvs. daca v-ar placea sa petreceti o noapte la o astfel de pensiune daneza.

---

VIZUALIZĂRI: 1756 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI