ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.07.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 30.03.10
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUN-2022
DURATA: 10 nopți
Familie
2 AD. + 1 COPII -- v: 15
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 999 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 8 MIN

Super vacanta

TIPĂREȘTE

Din start vin cu o recomandare pentru moderatori si anume: modificati va rog denumirea topic-ului din Delphin Palace Deluxe Collection in Delphin Palace deoarece se creeaza confuzie fiindca exista 2 hoteluri diferite in 2 locatii diferite cu nume diferite si anume: Delphin Palace din Lara si Delphin Deluxe din Alanya. Arata aproape identic dar...

Am ales Delphin Palace la recomandarea unor prieteni si pe baza parerilor exprimate de clienti aici sau pe alte site-uri de specialitate.

Drumul ales a fost cu masina, plecand din Bucuresti cu o noapte intermediara la hotelul Hilton Inn din Kutahya (50 euro/camera cumparat de pe booking). La iesirea din tara (Giurgiu) am platit 15 lei dezinsectia. Pentru Bulgaria am cumparat online vinieta pentru o luna la pretul de 30 leva (76 lei) de pe site-ul web.bgtoll.bg fiindca e cel mai simplu. Pentru tot sejurul am folosit cardul Revolut.

Am intrat in Turcia pe la vama Hamzabeyli unde am stat cam 45 - 60 min la coada. Daca nu aveti lire cash puteti opri peste circa 25 km, unde veti gasi pe partea stanga o benzinarie Petrol Ofisi (goo.gl/maps/t4gKzzmLwg2ySPFJ8) in cadrul careia se afla un ATM de la Ziraat Bank de unde puteti scoate lire fara comision. Cu cardul Revolut a fost chiar foarte simplu fiindca mi-am cumparat lire la curs BNR adica 0.275 lei/lira si am scos direct de la ATM Ziraat Bank fara niciun comision, fata de alte banci care au comision de 6,99% din suma extrasa.

Pentru cei care nu au HGS (sticker si cont necesar pe autostrazile si anumite poduri din Turcia), il puteti achizitiona de la un ghiseu aflat langa o benzinarie Türkiye Petrolleri (goo.gl/maps/BVRiv34gV7g5yjUHA) aflata la circa 30 km de vama Hamzabeyli pe partea dreapta a sensului de mers catre Edirne. Tot aici puteti incarca contul cu cat doriti, dar nu trebuie sa va impacientati ca nu aveti sufuciente lire pe cont deoarece aveti timp 15 zile de cand ati trecut prin portile HGS ca sa va achitati debitul. Dupa ce v-ati cumparat sticker-ul si automat figurati in baza lor de date, va puteti face cont online la adresa hgsmusteri.ptt.gov.tr/hgs.jsf (selectati traducere in romana in browser ca sa va fie mai usor fiindca ei pe site au doar limba turca). Aveti grija cand completati credentialele, mai exact la prima rubrica Identitate TR trebuie nr. pasaportului exact cum figureaza pe hartia pe care ati primit-o cand v-ati cumparat sticker-ul HGS. Dupa ce ati completat, veti primi un email de activare (verificati si spam) iar dupa activare va puteti descarca si aplicatia HGS pentru android sau IOS pe telefon unde va veti loga cu credentialele anterioare. In aplicatie puteti vedea soldul, istoricul taxarilor si daca figurati cu ceva restante.

Retineti un aspect important: NU SE POATE INCARCA CONTUL DIN APLICATIA HGS DIN TELEFON! Pentru incarcare cont HGS folositi intr-un browser acest link: pttbank.ptt.gov.tr/pttweb ... es/auth/login-2 unde in partea stanga jos aveti optiunea " HGS - Incarcare sold ", dupa ce ati selectat traducerea paginii in romana din browser fiindca pagina este NUMAI in turca). Pentru incarcare aveti nevoie de nr. de pasaport exact cum l-ati trecut cand v-ati facut contul si nr. masinii, dupa care selectati suma prestabilita si continuati. O sa platiti un mic comision de circa 5 lire dar e nesemnificativ tinand cont ca va scuteste de un drum la PTT sau in alta locatie.

Ca fapt divers, eu am consumat dus-intors 550 lire care includ si cele 185 lire aferente traversarii podului Osmangazi doar la dus ca la intors am preferat varianta pe langa Izmit deoarece am oprit 3 nopti in Istanbul. La dus am preferat sa ocolesc Istanbulul pe autostrada O7 prin nord, chiar daca e putin mai lung dar macar nu e aglomerat.

Acum ca am terminat cu toate recomandarile privind HGS, sa revenim la hotelul nostru si la prima impresie pe care am avut-o cand am ajuns.

Ceva wow a fost candelabrul din holul hotelului si cele 5 lifturi "exterioare". Am ajuns la hotel in jurul orei 14 si am fost intampinati cu sampanie. Am lasat documentele la receptie si am fost invitati sa luam masa deoarece dejunul se servea pana la ora 14,30 urmand ca dupa servirea mesei sa ne intoarcem si sa ne luam cartelele aferente camerelor.


despre SERVICII

Nu am ce sa reprosez, impecabili toti, cu zambetul pe buze si serviabili, indiferent unde erai, restaurant, holul hotelului, ponton, nici nu terminai ce aveai in pahar si veneau sa te intrebe daca mai doresti ceva.

La ponton ne-am inteles foarte bine cu Tamer, unul din sefii ospatarilor iar la terasa de la piscina cu Omer, unul din ospatari. Jos palaria!


despre CAMERE & COND. CAZARE

Camera ok, aer conditionat pe unitate generala (intreg hotelul), nu separat cum preferam dar a fost foarte bine si asa. Ar trebui sa schimbe firma gelului de dus fiindca era de o calitate indoielnica (dupa ce te spalai mirosea urat, gen combustibil astfel ca s-a dus sotia la o farmacie de langa hotel si a cumparat Nivea), ceea ce le-am si reclamat cand a venit cineva de la relatii clienti sa ne intrebe cum ne simtim si daca avem ceva de reprosat.

Minibarul se reumplea zilnic si continea: 2 beri Efes la sticla de 0,33L, o doza de Pepsi Zero, o sticla de Pepsi 0,2L, o sticla de Mirinda 0,2L, 2 cutii de carton 0.25L cu suc de multifructe sau de piersici, o sticla plastic IceTea piersici si una de lamaie, 2 sticle plastic 0,5 apa plata, 2 sticle 0,2L apa minerala, 2 pungi mici de chipsuri, 2 napolitane, 2 pungi mici de sticksuri.

Asternut din damasc, pentru cunoscatori unul din cele mai fine si mai relaxante asternuturi. Curatenia se facea zilnic iar asternuturile se schimbau la 3 zile. Camera avea un pat matrimonial si unul simplu. Televizor lcd de 80 cm diagonala cred dar pe care l-am pornit o singura data, in prima zi si atat, apoi priza tv-ului o foloseam pentru incarcari device-uri :)


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Nu e vorba de cantitate cat de calitate care a fost extraordinara! Fresh de portocale gratuit zilnic la micul dejun, peste cat cuprinde de la seabass pana la somon zilnic, creveti, prepelita, miel facut in toate felurile, curcan, paella si muuulte alte feluri daunatoare arterelor inimii. Desertul la turci e curcubeu pe cerul gurii, asa ca nu e nimic de comentat.

Surpriza suprema a fost: numar nelimitat de rezervari si gratuit la toate restaurantele a la carte (se face rezervarea la relatii clienti langa piscina principala), comparativ cu alte hoteluri unde ai dreptul doar la o rezervare gratuita, in rest platesti :

Chinezesc: menu.delphinhotel.com/men ... 76-f3c93d95e29a

Japonez: menu.delphinhotel.com/men ... 20-bf387b7a35a9

Mexican: menu.delphinhotel.com/men ... 24-0457c7933d07

Pescaresc: menu.delphinhotel.com/men ... 7d-5ef34c53b60b

Grecesc: menu.delphinhotel.com/men ... 34-321af1be9165

Italienesc: menu.delphinhotel.com/men ... db-4fda58bb1230

Turcesc: nu am meniu pentru acesta dar dupa parerea mea nu se merita fiindca gasesti aceeasi mancare autohtona in fiecare zi la restaurantul principal.

Ce pot scoate in evidenta la restaurantele a la carte e faptul ca pana si plating-ul era impecabil.

In privinta bauturilor erau de toate, autohtone si de import. O sa regasiti in albumul foto atasat poze cu bauturile din bar pe care le gaseai incepand cu barul hotelului, barul de la piscina si barul de pe ponton. De subliniat e faptul ca sucurile gen Pepsi, Mirinda le gaseai la sticla, nu cum exista la alte hoteluri la dozator.

Berea de asemenea era si draft (Efes) dar si la sticla (Efes, Becks, Miller toate la 0,33L). Daca voiai sampanie, puteai sa bei de dimineata pana seara, organismul (capul) sa te tina. Inghetata de la Algida gaseai la terasa de la piscina.

Pe drumul catre plaja plecand de la piscina aveai: kebap, hamburger, dulciuri, inghetata la cornet (se bate cu cea italieneasca fara probleme).


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Nisipul de pe plaja l-am simtit la picioare doar cand m-am dus sa inchiriez Jet si canapea trasa pe apa. Era ok, dar pentru mine pontonul a fost extraordinar. Barul la cativa metri de sezlong, faceam 2 pasi si saream in mare (apa undeva la 2-3 metri adancime).

In prima zi cand am ajuns, marea avea o culoare verzulie, dupa care incepand cu a 2-a zi pana in a 11-a zi cand am plecat a fost turcoaz si limpede de vedeai nisipul de pe fundul marii chiar daca avea adancime de 3 metri.

Partea proasta era ca trebuie sa te scoli la 6 ca sa te duci sa ocupi acele locuri pe ponton (noi preferam partea frontala pe mare, nu pe lateral unde in partea dreapta erau baldachine iar in stanga sezlonguri) si sa stai acolo ca altfel veneau angajatii hotelului care ridicau prosoapele fiindca n-aveai voie sa le ocupi doar cu prosop si sa pleci pana la ora 8, ceea ce mi se pare ok.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Despre piscine pot sa spun ca sunt ok, atat cea principala cat si cea de adulti. Tinand cont ca am stat mai mult la mare pe ponton decat la piscina, nu pot sa-mi dau asa mult cu parerea dar ce mi-a placut a fost petrecerea cu spuma care avea loc in fiecare marti la pranz plus alte activitati de divertisment. Erau destui ospatari pe role care te serveau rapid cu ce doreai.

La amfiteatru erau spectacole in fiecare seara, predominand acrobatiile. Nu au fost wow spectacolele, era loc de mai bine.

La terasa barului de la piscina principala, seara canta o formatie muzica retro dar si mai noua, cat sa te binedispuna nu cum se plangea cineva pe-aici ca vezi Doamne e muzica anilor 70-80. Probabil omul se astepta sa gaseasca concerte cu Shakira, Loredana sau mai stiu eu cine dar eu am fost multumit ca n-am auzit pic de "salam" sau de "minune", nu c-as avea ceva cu ei, ca ii ascult la un pahar dar deja predomina peste tot in Romania si nu numai astfel ca voiam sa fac o pauza. Ma gandesc ca daca venea "minune" risca sa se impiedice pe scarile "abrupte" de la piscina, mentionate de un antevorbitor si se ineca in apa de o adancime de doar 1,40 metri.

Era un mic parc de distractii pentru copii la care nu am fost dar am inteles ca erau gratuite trenuletele etc.

Plin de palmieri mai peste tot si inca un lucru care m-a socat, in sensul bun: toaletele care se aflau in drum spre plaja aveau aer conditionat si erau de o curatenie exemplara.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de jimmy71 in 11.07.22 15:35:30
Validat / Publicat: 11.07.22 19:27:19
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Kusadasy Vile in Davutlar Antalya Rixos Premium Belek Antalya Crystal Family Belek Antalya Crystal Paraiso Verde Bogazkent

VIZUALIZĂRI: 3927 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (jimmy71); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
INFO membrii AmFostAcolo beneficiază de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii.PREȚURI PREȚURI
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Intrare hotel
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 999.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [11.07.22 22:14:10]
    »

    @jimmy71:

    Felicitări pentru vacanţă şi pentru articol!

    Mi-a plăcut entuziasmul care răzbate din rândurile tale şi satisfacţia după o vacanţă reuşită.

    Pe mine Delphinul ăsta nu m-a impresionat prea tare, era al patrulea hotel Delphin la care ajungeam şi cred că nu i-am prins eu în cea mai bună formă. Cu atât mai mult mă bucur că şi-au revenit şi poate voi reveni şi eu la Delphini cândva.

    La iesirea din tara (Giurgiu) am platit 15 lei dezinsectia

    Bănuiesc că te refereai de fapt la taxa de pod

    Era un mic parc de distractii pentru copii la care nu am fost dar am inteles ca erau gratuite trenuletele etc.

    Toate atracţiile din cadrul Luna Park sunt gratuite, ceea ce constituie un mare avantaj pentru familiile cu copii.

    jimmy71AUTOR REVIEW
    [11.07.22 23:50:14]
    »

    @nicole33: Ai dreptate, din cauza reminescentelor Efesului din creier, am confundat taxa de pod cu dezinsectia. 15 lei taxa de pod la Giurgiu

    M'LiviuPHONE
    [15.07.22 08:22:39]
    »

    Pe drumul catre plaja plecand de la piscina aveai: kebap, hamburger, dulciuri, inghetata la cornet (se bate cu cea italieneasca fara probleme).

    Pe drumul spre plaja era amplasata înghețată thailandeza la pahar când am fost eu în acest an. Cea la cornet și ambalata era la terasa de la piscina. Probabil au schimbat

    Pot afirma ca serviciile la acest resort au crescut fata de anul trecut. Sincer

    Felicitări pentru vacanta reușită și pentru faptul ca ai ales 10 zile... 7 parca sunt cam puține asa încep sa simt ????

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    jimmy71, M'Liviu, Yoda
    Alte impresii din această RUBRICĂDelphin Palace Resort:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050437211990356 sec
    ecranul dvs: 1 x 1