Dedovite Kashti - Casele Bunicului sau La Ciolan

TIPĂREȘTE

Pe la sfârşitul toamnei, după ce toată lumea se adună de prin vacanţe, plecăm la plimbare cu prietenii noştri prin Bulgaria, la mare sau la munte, în zone mai mult sau mai puţin cunoscute turiştilor străini. Responsabil cu alegerea traseului, a locurilor de cazare, a obiectivelor turistice ce urmează a fi vizitate este vechiul şi bunul nostru prieten Georgi, bulgar de origine aromână. Călătorim într-o echipă mixtă româno-bulgară, în deplină armonie şi veselie, excursiile de toamnă fiind aşteptate cu nerăbdare de toţi prietenii noştri plimbăreţi.

Staro Stefanovo şi Dedovite Kashti au fost, ca de obicei, alegerea prietenului nostru. Cu siguranţă, fără Georgi n-am fi ajuns niciodată în micul sat, pitoresc dar aproape părăsit, de la poalele Balcanilor. Am poposit pentru prima oară la Casele Bunicului-Dedovite Kashti în 2016, la începutul lunii noiembrie. Gazdele noastre ne-au cucerit cu ospitalitatea şi cădura lor sufletească, cu vinul bun, rachiul de gutui şi renumitul lor ciolan. Ce să mai spun despre cazarea în casele vechi de 200 de ani care au fost recent restaurate, fără a pierde nimic din autenticitate, din parfumul epocii în care au fost clădite... Am plecat de acolo cu gândul că ne vom întoarce neapărat într-o zi, măcar pentru o vorbă bună şi o porţie de ciolan!

Când am discutat cu Georgi despre excursia din toamna trecută am stabilit cu toţii că e musai să dormim o noapte la Dedovite Kashti. Ne era dor de Casele Bunicului şi de o masă îmbelşugată, stropită cu vin bun, în cârciumioara cu şemineu...

Staro Stefanovo, partea veche a satului Stefanovo, este situat la marginea Parcului Naţional Balcanii Centrali, într-o pitorească zonă submontană, cu o altitudine de 650-700 m. Satul Stefanovo se află la circa 25 km. sud-est de Loveci şi la 27 km. nord de Troian. De la Bucureşti până la Staro Stefanovo să tot fie vreo 220 km., exact distanţa care mă desparte şi de casa noastră de la ţară, din Lădeştii Vâlcei.

Staro Stefanovo se aflâ departe de orice sursă de poluare, într-o zonă curată, cu ierni bogate în zăpadă şi cu veri răcoroase. Numai bine de mers în vacanţă, în toate anotimpurile! În apropiere, la cel mult o oră de mers cu maşina, sunt numeroase obiective turistice: oraşul Loveci cu cetatea şi romanticul său cartier vechi, mânăstirea Troian, cascadele de la Krushuna, peştera Devetashka...

Acastă zonă a fost locuită din cele mai vechi timpuri, mărturie fiind descoperirile arheologice din apropierea satului Stefanovo (movile tracice, ruinele unei cetăţi romane şi un vechi drum bizantin). Se presupune că satul Stefanovo s-a format în secolul al XV-lea, după căderea cetăţii Loveci sub stăpânire otomană şi este menţionat documentar pentru prima oară în anul 1515, sub numele Isvote. În timpul dominaţiei otomane, satul a fost numit Vraţa (Poarta) şi a beneficiat de importante privilegii fiscale în schimbul cailor, nutreţului şi lemnului de care aveau nevoie turcii. Departe de drumurile circulate şi ferit de privirile iscoditoare ale otomanilor, satul Vraţa şi-a păstrat de-a lungul secolelor identitatea şi a jucat un rol însemnat în pregătirea mişcării de eliberare naţională.

În anul 1950, satul Vraţa a fost redenumit Stefanovo, după numele unui luptător antifascist. Multe familii şi-au construit case noi şi s-au mutat mai la drum, la vreo 3 km. depărtare de vatra satului, pe şoseaua Loveci-Aprilitsi iar satul vechi-Staro Stefanovo-a fost declarat rezervaţie arhitecturală în anul 1982.

Rezervaţia arhitecturala Staro Stefanovo conservă aproape 100 de case tradiţionale, reprezentative pentru întreaga zonă a Balcanilor, construite în secolul al XIX-lea. Vechiul sat încearcă să păstreaze atmosfera specifică unei aşezări rurale bulgăreşti din perioada Renaşterii Naţionale. Cele mai multe case sunt modeste, cu parter din piatră (îngropat parţial sau total) şi etaj construit pe schelet din lemn, cu umplutură de pământ. La casele mai noi (sfărşitul secolului al XIX-lea - începutul sec. XX) a fost folosită cărămida nearsă. Majoritatea caselor sunt acoperite cu plăci de ardezie aşa cum am mai întâlnit în zona Balcanilor, la Loveci, Troian, Triavna, Bojenţi, Dryanovo... Apoape toate locuinţele au pridvor sau balcoane din lemn şi scări exterioare, din piatră sau lemn.

La parter se aflau camerele mici pentru iarnă, magaziile, cămările de alimente, pivniţele pentru băuturi, ateliere meşteşugăreşti, cârciumi, prăvălii în timp ce etajul era destinat cemerelor " bune", nelipsită fiind odaia de oaspeţi.

Satul cu uliţe pietruite de-a lungul cărora se înşiră case cu temelie trainică apare în multe filme artistice sau documentare, bulgăreşti sau străine. Doar o parte dintre casele-monument sunt restaurate, cele mai multe, dărăpănate şi năpădite de bălării, par a aştepta resemnate stăpânii care nu se vor întoarce niciodată. O plimbare pe uliţele satului pare o nostalgică întoarcere în trecut, tristeţea te cuprinde încet, fără voia ta. Un câine bătrân, lipit de zidul unei case părăsite, ne priveşte abătut... nu vrea mâncare, cerşeşte doar o mângâiere. O floare răsare dintr-un gard năruit... Un cotoi ne priveşte cu coada ochiului, leneş şi indiferent. O ulcică de pământ pare uitată într-un cui, pe o prispă... Leagănul, aninat sub un măr falnic, aşteaptă răsetele copiilor... Pomii fructiferi se încăpăţănează să rodească... O portiţă de lemn scârţie încet, ca o tânguire fără de sfârşit.

Astăzi, foarte puţini oameni se încumetă să locuiască permanent la Staro Stefanovo. Şcoala cu etaj, odinioară cea mai mare din zonă, nu mai funcţionează de multă vreme iar biserica frumoasă, cu hramul Naşterea Maicii Domnului, declarată monument istoric, îşi deschide uşile doar cu prilejul marilor sărbători religioase. Case de vacanţă, locuite doar pe timp de vară, două-trei pensiuni, o mică prăvălie cu produse alimentare, nelipsita cârciumă... Doamne, cât de mult seamănă cu satul bunicilor mei, ascuns printre dealurile de sub munţii Vâlcei! Care va fi oare soarta acestor sate vechi, atât de triste şi atât de frumoase, care şi-au pierdut oamenii prin ţările bogate ale lumii?

O familie tânără, cu o fetiţă mică şi cu o căţeluşă simpatică, a lăsat civilizaţia unui oraş mare şi s-a stabilit la Staro Stefanovo, "departe de lumea dezlănţuită". Au fost curajoşi... Au muncit mult şi au transformat câteva case vechi, dărăpănate, într-un adevărat complex turistic care îmbină armonios tradiţia cu confortul dorit de călătorul modern. Nu ştiu dacă aceste case sunt moştenite sau au fost cumpărate dar promit să mă interesez data viitoare când vom fi oaspeţi la Casele Bunicului.

Casele, vechi de aproape 200 de ani, fac parte din patrimoniul naţional. Prin urmare, au fost restaurate cu avizul şi sub supravegherea directă a Institutului Naţional al Patrimoniului Cultural. Au fost folosite doar materiale tradiţionale (piatră, grinzi de lemn şi plăci de ardezie) de aceeaşi vârstă cu clădirile renovate. Aceste materiale, cu o vechime de peste 150 de ani, provin de la mai multe case ruinate care n-au mai putut fi renovate şi au fost dezmembrate pentru recuperarea materialelor, de mare valoare pentru restauratori.

Casele Bunicului sunt foarte uşor de găsit. Venind dinspre Stefanovo, la intrarea în Rezervaţia arhitecturală Staro Stefanovo, te întâmpină Dedovite Kashti. Chiar în faţa pensiunii se află vechea fântână de piatră a satului, construită în anul 1830 de un meşter din Loveci. Fântâna, dăruită sătenilor de un guvernator turc local, a fost refăcută de mai multe ori de-a lungul vremii, păstrând un aspect foarte apropiat de cel original.

Judecând după înfăţişare şi dimensiuni, cele trei clădiri care alcătuiesc complexul Dedovite Kashti par a fi un vechi han, construit în prima parte a secolului al XIX-lea. La stradă se află o casă, reprezentativă pentru Staro Stefanovo, cu parter din piatră şi etaj cu balcon de lemn, înveselit de muşcate curgătoare, înflorite de primăvara până toamna târziu, la căderea brumei. Această casă frumoasă, admirabil restaurată, a devenit un simbol pentru Staro Stefanovo, apare în toate imaginile care promovează satul de basm de la poalele Balcanilor,

Direct din uliţa pietruită se intră într-o mehana care reconstituie fidel atmosfera unei cârciumi rurale din Balcanii veacului al XIX-lea. La etaj, deasupra cârciumii, în odăile care dau spre balconul împodobit cu muşcate, locuiesc proprietarii pensiunii. Din mehana nu se poate urca în camerele de locuit de la etaj, tânara familie intră în casă prin curte. Clădirea este construită foarte interesant... Terenul fiind în pantă, privind din curte, ai impresia că este o căsuţă cu un singur nivel. De fapt, din curte se intră direct la etajul de deasupra cârciumii, cu balcon spre uliţă şi prispă spre curte.

Curtea pietruită, mărginită de un gard trainic, cu porţi masive din piatră şi împletitură de nuiele,adăposteşte două clădiri cu camere de oaspeţi, vechiul han şi o casa frumoasă cu pridvor. Casa despre care cred că a fost han este mai mare decât majoritatea locuinţelor din Staro Stefanovo şi are mai multe camere de locuit, atât la parter cât şi la etaj. La etaj se urcă pe afară, cu ajutorul celor două scări abrupte de lemn care dau pe o verandă largă. De pe această verandă, se intră în toate camerele de la etaj.

În curte, între cele două case care găzduiesc turiştii, se află vechea bucătărie de vară cu cuptor din lut. Vara sunt măsuţe în curte, se poate sta la poveşti seara, pe răcoare, în faţa unui pahar cu vin adevărat, de ţară... Chiar dacă plouă, te poţi adăposti în bucătăria de vară! Noi am ajuns la Dedovite Kashti toamna târziu... am preferat să ne încâlzim în jurul şemineului din mehana.

De curând, s-a alăturat complexului Dedovite Kashti încă o casă tradiţională cu pridvor pe două laturi, situată un pic mai departe, la capătul uliţei. Această casă, mare şi frumoasă, aşezată într-o grădină minunată, este înconjurată de acareturile specifice unei gospodării rurale, perfect conservate şi restaurate. După ce treci de porţile grele din lemn masiv, ai impresia că te-ai întors acasă, la căsuţa bunicilor... Mi-ar face plăcere să stâm căndva acolo deşi este un picuţ mai departe de faimoasa mehana cu şi mai faimosul ei ciolan!

La prima noastră vizită la Dedovite Kashti, am fost găzduiţi la han, într-o cameră micuţă de la etaj. Se urcă mai greu cu bagajele pe scara îngustă şi abruptă din lemn dar proprietarii pensiunii au mare grijă de oaspeţii lor şi cazează la parter persoanele mai în vârstă sau cu diverse probleme de sănătate.

Deşi camera este mică, ne-am simţit foarte bine acolo. Interiorul camerei este simplu, aş spune chiar auster, asemeni unei camere de oaspeţi de la o mânăstire. Un pat din lemn cu două noptiere, cam îngust pentru doi oaspeţi dolofani ca noi, un dulap cu două uşi, o măsuţă pe care este aşezat televizorul, un scaun cu spătar. Nici un obiect inutil nu încarcă spaţiul mic al camerei! O fereastră micuţă, cu perdele tivite cu dantelă şi draperii din pânză ţesută în casă, preşuri ţărăneşti pe duşumeaua lăcuită, oglindă cu ramă din lemn, vechi lămpi cu gaz (modelul pe care-l ştim din copilărie), transformate în corpuri de iluminat electric... Atmosfera de la Dedovite Kashti te duce înapoi în timp, în vremea în care oamenii se bucurau de lucrurile simple şi nu-şi complicau viaţa cu atâtea obiecte costisitoare, multe dintre ele complet inutile.

Pentru că totuşi ne aflăm în sec. XXI, toate camerele de la Dedovite Kashti au baie proprie. Băile sunt foarte mici pentru a nu lua prea mult din spaţiul camerelor, dotate cu strictul necesar (chiuvetă, toaletă, duş care curge direct pe podeaua pardosită cu gresie). Duşul nu prea mi-a fost pe plac, orice ai face stropeşti toată baia dar... am avut apă caldă, prosoape noi şi curate, săpun, şampon şi hârtie igienică. Destul, într-o casă ţărănească nu poţi avea pretenţii de lux... parcă nici nu s-ar potrivi aici o baie de hotel de cinci stele!

Toamna trecută, la a doua noastră vizită la Casele Bunicului, am fost norocoşi din cale-afară. Am primit o cameră mare, cu pat matrimonial, în casa cu pridvor. Am fost singuri în toată casa, prietenii noştri au fost cazaţi alături, în camerele de la han (acolo unde am stat şi noi prima dată). A fost ca un dar pentru mine, m-am bucurat de fiecare clipă petrecută acolo şi sper din tot sufletul că mă voi întoarce într-o zi în aceeaşi cameră.

Casa în care ne-a găzduit Bunicul din Staro Stefanovo are parter parţial îngropat unde au fost amenajate camere de oaspeţi şi etaj cu pridvor pe două laturi la care se urcă pe o scară din piatră. La etaj se intră pe o sală închisă, cu fereastră care dă spre curtea vecinilor. De pe această sală sau hol dacă vreţi să-i spunem mai modern, se intră în cele două camere de la etaj. Noi am primit cheia de la camera cea mai apropiată de intrarea în casă, camera vecină era încuiată. Cele două odăi de la etaj, fiecare cu baie proprie, pot fi închiriate de o familie cu copii sau de două familii prietene, ca un apartament.

Odaia noastră, spaţioasă, cu ferestre pe două laturi şi ieşire pe pridvor, pare a fi camera bună, de oaspeţi a casei. Mi-a fost atât de bine acolo... n-aş fi plecat prea curând la Bucureşti! Seamănă atât de mult cu casa bunicior mei, casa copilăriei şi a vacanţelor mele, la care revin cu drag cât de des pot... Mirosea cum numai în casele ţărăneşti poate mirosi, a curat, a lemn şi a var, a rufărie zvântată afară, în aerul rece... a levănţică crescută în grădină şi uscată pe ziar, pe prispa casei. Pereţi albi, proaspăt văruiţi, podea din lemn care scârţâie uşor, tavan cu grinzi la vedere, ferestre mici cu perdele din pânză de casă şi draperii maro dintr-o stofă grosuţă, câteva piese de îmbrăcăminte în chip de decor pe pereţi, lămpi cu gaz pe post de aplice, câteva preşuri colorate pe jos. Pe măsuţă am găsit o sticlă mare cu apă plată şi pahare curate-lună. Un ştergar din pânză, cusut de mână, atârnă de colţul oglinzii cu ramă de lemn... Din prima clipă ai senzaţia că ai intrat într-o casă locuită, simţi căldura şi grija gospodinei care a dereticat şi a aşezat fiecare lucru la locul lui, cu bun gust şi respect pentru oaspeţi.

Mobilierul, din lemn masiv, lasă suficient loc liber în odaia spaţioasă: un pat matrimonial mare, încadrat de două noptiere, un şifonier cu două uşi, o măsuţă pe care este aşezat televizorul micuţ, scaune cu spătar, un suport pentru bagaje. Patul este acoperit cu o cuvertură foarte frumoasă, ţesută manual, viu colorată, asemănătoare cu macatul de pe patul bunicii mele dar mult mai groasă şi mai grea. După mine ar merge foarte bine în chip de covor... Patul scârţie un pic dar are saltea confortabilă, perne bune, aşternuturi curate din bumbac de culoarea untului. Pe cuvertura colorată am găsit prosopele cafenii, din bumbac, câte două pentru fiecare.

Baia este mică, parcă un picuţ mai mare decât în camera în care am stat prima oară. Curată, cu gresie şi faianţă simplă, dotată cu tot ce ne-a trebuit: chiuvetă, duş, toaletă, săpun, pliculeţe cu şampon, hârtie. Am avut şi de data aceasta apă caldă din belşug, mare lucru într-un sat izolat de la poalele Balcanilor.

Camerele au încălzire centrală, cu calorifere. Noaptea a fost destul de frig afară dar în camere a fost foarte bine pentru mine deşi caloriferele nu funcţionau. Prietenii noştri, mai friguroşi de felul lor, ar fi dorit să fie mai cald în cameră. Nu am pornit televizorul dar am observat că există un receiver cu ajutorul căruia se recepţionează programele TV prin satelit, exact cum avem şi noi în casa de la ţară. Internet wi-fi există... nu ştiu dacă în camere funcţionează dar la mehana sigur merge.

De pe prispă am avut parte de o vedere de vis, spre satul înconjurat de codrii seculari. Dis de dimineaţă, aburii toamnei se ridicau încet peste satul bătrân, peste căsuţele cu acoperiş de ardezie şi peste turlele impunătoare ale bisericii cu doar câţiva enoriaşi şi un preot care vine rareori, la câte o înmormântare şi la marile sărbători.

Am văzut mai multe odăi la Dedovite Kashti, am intrat în toate camerele prietenilor noştri... M-am simţit ca într-o vizită la un muzeu etnografic! Pentru cei care doresc să se cazeze cândva la Dedovite Kashti este bine de ştiut că nu sunt două camere la fel. Sunt camere foarte mici cu paturi separate sau cu pat dublu (cum am primit noi prima dată), potrivite pentru un călător singur sau cel mult pentru un cuplu fără copii, camere mari cu pat matrimonial, camere cu trei paturi, camere cu pat matrimonial şi pat pentru copil dar şi apartamente, ideale pentru o familie cu copii şi bunici. Doar câteva camere au ieşire directă pe pridvor, cele de la parter au ieşire în curte. Indiferent de dimensiune şi de numărul de paturi, toate camerele de la Dedovite Kashti impresionează prin curăţenie, prin stilul tradiţional în care sunt aranjate, prin autenticitatea elementelorde decor.

Nu ştiu cât ne-a costat cazarea la Dedovite Kashti, când plecâm cu prietenii noştri în vacanţă punem la grâmadă o sumă de bani pentru transport şi cazare. Prietenul Georgi, declarat oficial şef de grup, are liber din partea noastră să găsească cele mai bune oferte de cazare, încadrându-se în banii pe care i-am strâns. N-a dat greş niciodată în Bulgaria dar s-a descurcat la fel de bine în Grecia, Macedonia sau Albania...

Auncând o privire pe boocking, am observat cu bucurie că Dedovite Kashti are o notă foarte mare (9,3) şi preţurile la cazare sunt rezonabile:150 lei/noapte o cameră mică, 195 lei/noapte camera triplă, 236 lei/noapte o suită pentru patru persoane şi 275 lei/noapte apartamentul cu două camere. În acest preţ este inclus şi micul dejun.

Curtea pietruită este frumoasă chiar şi spre sfârşitul toamnei. Câţiva pomi îşi răsfiră ultimele frunze galbene, în ghivece de pâmânt şi în trunchiuri scobite de copaci înfloresc, îndrăzneţe, muşcate în culori aprinse, în gardul de nuiele stau înşirate, ca la târg, oale smâlţuite. Vechi unelte agricole sprijină pereţii, par să aştepte muncile de primăvară şi mâinile vrednice ale gospodarului casei.

Să ieşim din curte şi să deschidem acum uşa joasă a cârciumii... atenţie la pragul de sus, voi cei mai înalţi, pentru mine nu este nicio problemă! Coborâm cu grijă treptele de piatră, tocite de ghetele câlătorilor însetaţi şi înfometaţi şi ajungem într-o mehana autentică, cu venerabila vârstă de 200 de ani. Am intrat, în desele mele călătorii prin Balcani, în destule restaurante amenajate în stil tradiţional dar cârciuma Bunicului este o mehana adevărată care a fost restaurată şi primeşte cu drag călătorii, cu mâncare gustoasă, băutură bună şi muzică populară bulgărească, la fel ca la începuturile existenţei sale.

Podeaua pietruită, pereţii care combină zonele tencuite cu cele cu piatră la vedere, ferestrele cu muşcate pe pervaz şi perdeluţe delicate, tavanele cu grinzi solide, înnegrite de vreme şi roţi de car transformate în lustre, soba zidită cu şemineu, mesele şi scaunele din lemn masiv, vesela din ceramică smălţuită (produsă în apropiere, la Troian), feţele de masă roşii, cu motive populare, numeroasele articole vestimentare şi obiecte gospădăreşti care dau viaţă cârciumii... cu toate alcătuiesc un decor minunat şi întregesc atmosfera romantică, din epoca de Renaştere Naţională a Bulgariei. Regăsim obiecte pe care le ştim din coplilăria noastră petrecută la bunici: un jug de la un car vechi, un fus cu caierul de lână, o copaie de lemn de frâmântat pâinea, un fier de călcat cu cărbuni, lămpi cu gaz, sfeşnice de alamă cu lumânări, ulcioare de pământ smălţuite, putinei pentru unt, felurite unelte agricole. În mehana, pe şemineu, am zărit o icoană... chiar mă miram că n-am găsit icoane în camere, aşa cum avem noi în toate casele ţărăneşti.

Sigur, în timpurile noastre nu pot lipsi barul bine garnisit cu tot felul de băuturici, televizorul cu ecran mare pe perete, rafturile cu o colecţie impresionantă de vinuri îmbuteliate şi bineînţeles, amicul nostru de nădejde, internetul.

Cârciuma Bunicului nu este mare dar poate omeni cum se cuvine vreo 40 de oaspeţi. Mai sunt câteva măsuţe afară, anume pentru a savura o cafea la aer curat. Am ajuns la Staro Stefanovo seara şi am petrecut câteva ore bune, alături de prieteni şi de gazdele noastre care nu ne-au părăsit nicio clipă. Prietenul nostru Georgi a sunat de pe drum şi a cerut să ni se pregătească specialitatea casei, ciolan cu ciuperci şi cartofi, la saci (tradiţionalul platou din lut ars, sprijinit pe suport de metal). O porţie la doi meseni, niciun om normal nu poate dovedi de unul singur un ciolan întreg cu garnitura aferentă. Băieţii au cerut insistent murături şi au primit... crocante, dulci-acrişoare, o minune! Foarte bun, dar Costel s-a luptat cu trei sferturi din ciolanul nostru comun... un adevărat ospăţ pantagruelic căruia i-am făcut cu greu faţă deşi a fost foarte, foarte gustos.

La desert (credeţi că eu aş putea renunţa vreodată la desert?) am mâncat tort de casă cu cremă de vanilie, ciocolată şi nuci... un adevărat deliciu, aş da ciolanul pe o porţie de tort! Data trecută am mâncat iaurt, gros şi cremos, cu dulceaţă preparată de gospodina casei (la alegere, de vişine, căpşuni, afine, zmeură).

Mesenii au băut câte un rachiu de prune, mere, piersici sau gutui, fiecare după pofta lui şi vinul casei la carafă, un vin roşu sec şi tare, cred eu după cum au roşit şi s-au veselit. Băutura este bună şi curată, procurată de la gospodari de încredere din zonă, cunoscuţi de gazdele noastre. Eu am băut o carafă de ayran... buun de tot!

Toţi am mâncat ciolan, doar câţiva ne-am delectat cu deliciosul tort, unii au băut bine, eu doar ayran dar am hotârât să plătim cu toţii la fel, ca între vechi prieteni. Ne-a revenit, cu binemeritatul bacşiş cu tot, 35 leva de familie... mai mult decât rezonabil, zic eu, pentru cât am mâncat şi băut: o porţie uriaşă de ciolan cu garnitură şi murături, o felie de tort, o carafă de ayran, un rachiu de gutui şi vinul băut de Costel la grămadă (cine mai ştie câte pahare, dar nimeni n-a depăşit stadiul de voie bună). Apa şi pâinea nu le-am regăsit pe nota de plată.

Dimineaţa am revenit la mehana pentru micul dejun care a fost simplu, bun, îndestulător după dezmăţul culinar din ajun. Am băut cafea tare şi aromată (ceai de plante pentru cei care n-au vrut cafea) şi am mâncat o porţie generoasă de plăcintă fierbinte cu brânză sărată, tradiţionala baniţă pregătită în casă, însoţită de răcoritorul ayran pe care doar eu îl degustasem la cină. Prietenii noştri comandaseră de cu seară câte o porţie de ciolan la pachet, numai bun de mâncat acasă, la întoarcerea din călătorie.

Vom reveni la Casele Bunicului sau La Ciolan cum au numit prietenii noştri pensiunea... este de prisos să vă spun că ne simţim acolo ca acasă! Staro Stefanovo vă poate dezamăgi, nu este încă un sat turistic în adevăratul sens al cuvântului, ca Arbanassi sau Bojenţi... este mai degrabilă o filă din istoria poporului vecin de la sudul Dunării. Veţi fi uimiţi cât de mult seamănă cu unele sate româneşti, părăsite de oameni şi atinse de aripa uitării...

Casele Bunicului din Staro Stefanovo aşteaptă cu porţile larg deschise toţi oaspeţii cu suflet de copil, cuprinşi, mâcar din când în când, de nostalgia vacanţelor la ţară. Vă oferă, la un preţ rezonabil, cazare în camere cu parfumului secolelor trecute, mâncare gustoasă preparată după reţete moştenite de la străbunici şi o carafă cu vin curat! Stâpâna casei vorbeşte un pic limba română, se pare că are rădăcini româneşti... vă veţi înţelege bine cu aceşti oameni minunaţi care îţi devin prieteni imediat ce le treci pragul. Merită un drum până la Staro Stefanovo, ce ziceţi?

---

VIZUALIZĂRI: 2326 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI