Aventură pe râu

TIPĂREȘTE

Anul acesta, in mai, asa cum am scris intr-un review precedent am fost in Side, in Antalia.

Inca de la plecarea in Turcia, ne-am propus sa cautam ofertele de rafting de la fata locului, avind mai multe referinte bune despre aceste mici nebunii de care pot beneficia turistii in Antalia.

Chiar din prima zi cind a venit ghidul ce raspundea de grupul nostru, ne-am interesat despre aceasta oferta si fiind multumiti de informatiile primite am si achizitionat biletele necesare, e drept, la pachet cu alte excursii tentante in zona. Ghidul s-a si mirat ca le platim pe toate inca din prima zi, dar daca ne-am hotarit ce vrem sa facem acolo, ce mai conta daca le plateam de la inceput. Raftingul a costat 45 de euro daca imi mai aduc bine aminte.

La rafting am plecat cam pe la mijlocul sejurului nostrum in Antalia. Ne-am trezit de dimineata si nu am ajuns la masa, aceasta fiind mai tirziu. Am luat in fuga citeva sandviciuri de la unul dintre barurile hotelului ca sa ne facem pornirea de dimineata si am asteptat cuminti in receptia hotelului pina a venit autocarul. Acesta a venit cu ceva intirziere si nu era chiar un autocar ci mai degraba un mic autobuz, plin de turisti rusi, ucrainieni si bielorusi. Avea un singur ghid care vorbea doar turca si rusa si care tot drumul a dat indicatii si a povestit numai in limba rusa. Noi, fiind doar 2 familii de romani, nu am inteles mare lucru. O samariteanca din Belarus ne-a tradus citeva propozitii intr-o engleza saraca. A fost bine si asa.

Excursia catre si prin muntii Taurus a fost foarte frumoasa si a durat citeva ore. Primul popas s-a facut la un mic complex cu magazine de suveniruri, bauturi racoritoare, napolitane, bomboane. Aici am stat 20-25 de minute.

Am reluat drumul prin munti pe o sosea ingusta dar asfaltata si in buna stare. Peisaje frumoase se perindau prin fata ochilor nostril. Vegetatia in acesti munti este mai saracacioasa decit la noi, copacii sunt mai mici, sunt multi pini, iarba si tufe fiind ceva mai rare. Peste tot stinci destul de ascutite si abrupte – spectaculoase as putea spune. La un moment dat, a aparut si riul undeva pe partea dreapta, de o culoare incredibil de verde si de clara, ca am ramas si putin surprins, asteptindu-ma la un riu de munte ceva de o nuanta transparent murdara, poate chiar catre cenusiu, cam ca la noi. Foarte tare – mi-am zis vazind si pragurile stincoase de pe cursul riului, unde apa se involbura si isi grabea curgerea la vale.

Dupa inca 30 de minute am ajuns intr-o parcare pietruita, intr-un loc bine organizat unde am coborit si am fost preluati de mai multi instructori. Am fost impartiti pe grupuri in functie de limba vorbita si dusi in locatii diferite ca sa nu ne incurcam unii de altii. Pe noi (2 familii de romani) ne-a preluat un baiat cu pletele balai in vint, rus cred, care vorbea putin si limba engleza. S-a straduit din rasputeri sa se faca inteles si sa ne dea informatiile elementare despre excursia pe riu si despre toate elementele, inclusiv de echipament, cu care urma sa avem de-a face. Asa am aflat ca puteam sa optam intre barca pneumatica sau caiac, in functie de abilitati si pregatire. Stiind ca sunt ceva mai in forma am ales caiacul, ceilalti urmind sa atace riul intr-o barca in care incapeau toti, 3 adulti si 2 copii.

Am trecut apoi la echipare, asezati in rind am primit echipamentul – neopren pentru sporturi acvatice (care in partea de sus era ca un maiou), vesta de salvare si casca, acestea intrind in pretul excursiei si pentru cei ce doreau – contra cost – incaltaminte specifica. Eu am avut cu mine incaltaminte potrivita adusa din tara si un tricou pentru sporturi acvatice, foarte util impotriva arsurilor solare.

In complex erau si vestiare separate pentru ambele sexe si dupa ce ne-am echipat toti, am fost indrumati la autobuz.

Am continuat drumul in amonte pina la locul de unde se dadea startul la coborire in marea aventura. Am lasat bagajele in autobuz, iar lucrurile de valoare au fost adunate si puse intr-o sacose care urma sa ramina la sofer.

Echipajele fiind facute, ne-am luat in primire ambarcatiunile si am coborit la apa. Aici erau foarte multe grupuri, fiecare grup cu instructorii sai. Grupurile se deosebeau prin culoarea castii asa ca fiecare stia ce instructori sa urmeze fara sa se piarda.

Un grup, in principiu, era format din 2-3 barci pneumatice cu 6-8 persoane si 7-8 caiace cu cite 2 vislasi. Pe fiecare barca era un instructor, plus un instructor cu caiac pentru ceilalti. Super organizare. Eu am primit ca partener de vislit un rus sanatos de 100 km, solid, nu gras. Dificila comunicarea. La nivel verbal – zero, dar cind a fost vorba de reflexe, ne-am inteles excelent.

Si a inceput nebunia. S-a plecat dintr-un cot al riului unde apa linistita forma un fel de lac intins si putin adinc. De acolo se facea lansarea direct intr-o viltoare unde intrai ca in masina de spalat. Daca nu stapineai bine caiacul te invirtea de citeva ori si te baga in stinca. Unii au iesit inotind de acolo incercind sa prinda caiacul rasturnat. Dar pentru cei ce reuseau nu era loc de zimbete. Chiar era o lupta cu dintii strinsi. Barcile treceau mai usor pentru ca erau destul de mari si stabile.

Apoi cursul riului in urmatoarele 300-400 de metri trecea prin zone putin mai usoare, cu praguri involburate dar mai mici, dupa care urmau praguri putin mai dure. Au urmat si coturi si ocoliri de stinci ivite in mijlocul apei ca adevarate insulite de piatra care parca veneau amenintatoare spre barci si caiace. In acele zone, pe mal existau instructori gata sa intervina daca se intimpla ceva cu vreun turist sau ambarcatiune.

In jurul nostrum peisajul era ireal de frumos. Stinci mari, abrupte strajuiau riul, garnisite cu vegetatie de munte de un verde viu. Pe fiecare stinca mai rasarita erau cite 2 operatori, unul cu aparat de fotografiat professional si unul cu camera de luat vederi care imortalizau efortul depus benevol de noi.

Prima oprire am facut-o la un ponton care intra citiva metri perpendicular pe cursul riului si unde apa era adinca de 3-4 metri. Aici, grupuri-grupuri turistii sareau in apa, fiecare in legea lui, si in pozitia pe care si-o alegea. Din imediata apropiere alti operatori de camere superelectronice imortalizau spectaculoasele salturi. Dragut!

Am reluat repede coborirea prin torent si dupa aproape 30 de minute am acostat undeva pe partea dreapta a riului unde am abandonat ambarcatiunile si luind doar vislele cu noi am urcat printre stinci si am ajuns intr-o poiana frumoasa cu iarba foarte verde si foarte bine tunsa, unde era un local cu bauturi racoritoare si cafea. Aici s-a organizat repede un concurs marinaresc cu toti turistii din grupul nostru, asezati in cerc si care trebuiau sa prinda vislele pe ritm de fluier. Arbitru era unul dintre instructori, el avind si fluier. Dupa concurs am primit hamuri de alpinism si am fost indrumati catre o schela inalta cam pina la etajul 3, de unde am coborit in funicular, fiecare de 2 ori. Tare senzatia. Si aici ne-a fotografiat si ne-a filmat cineva. Organizare, nu gluma!

Am baut repede un suc sau o cafea si am fugit iar la caiace. Aventura continua. Unele praguri erau tare solicitante. Caiacul era efectiv acoperit total de apa. La fel si noi. Era efectiv o lupta sa te mentii cit mai paralel cu axul imaginar al firului riului. Dar era si foarte placut. Efortul chiar se simtea. Pentru mine era prima data cind faceam rafting dar zic eu ca m-am descurcat bine si nu am pierdut in nici un moment controlul caiacului. Asta este in aceeasi masura si meritul colegului de lupta – rusul care s-a descurcat de minune si cu care m-am sincronizat excelent. Chiar daca eram prima data intr-un caiac, aveam destula experienta la vislit asa ca nu eram un novice.

La un moment dat am ajuns intr-o zona foarte linistita a riului, unde instructorul ne-a spus ca riul are 6 metri adincime si ne-a incurajat sa sarim in apa sa inotam. Si asta am si facut. Am mers asa citeva sute de metri dupa care incepeau iar pragurile si ,,hirtoapele”. Si dai si lupta nenicule! Unde era riul mai agitat, hop si noi. Si hop si turcii cu pozele!

Intr-un tirziu am ajuns si la sosire rupti de oboseala. Am luat caiacele in circa si am urcat o panta nu prea grea dupa care le-am depus frumos intr-un loc special amenajat.

Am fost invitati intr-un mic magazin de suveniruri, unde pe unul dintre pereti, ne asteptau parca din intimplare, sute de fotografii de marime mare, cred ca 13X18 sau poate mai mari. Pretul pentru fotografii era foarte mare, astfel: pentru prima fotografie dadeai 10 euro, pentru 2 dadeai 17 euro si mai primeai una la oferta (gratis), pentru 4 dadeai 22 euro si pentru 5 dadeai 25 euro. Noi am luat 5 pentru ca nu te puteai abtine. Erau excelent executate. Daca luai mai multe de 5, celelalte le luai cu 5 euro fiecare. Am incercat sa negociem si nu a mers. Erau rusi. Adica rusoaice. Doar angajatele. Patronul era turc – bineinteles.

Dupa acest spectacol de piata, am fost condusi la masa unde am fost serviti tip bufet suedez. Mincarea nu a fost foarte variata, gratar de pui si frigarui cu mai multe garnituri si salate la alegere dar a fost foarte buna, excelenta chiar. Bauturile racoritoare erau de la dozator, 3 tipuri parca, bune la gust.

Pe timpul mesei, pe un ecran mare, ni s-a prezentat filmarea aventurii si am fost profund impresionati. Era de vis. 50 euro. Brusc elanul nostru a fost frinat. Rusii au scos repede banii si au cumparat. DVD-urile s-au terminat instantaneu. Cind nu mai eram decit noi, am atacat la subiect si am obtinut o mica reducere. Bine si asa. Au mai adus unul din spate. Erau pregatiti. In carcasa erau 2 DVD –uri, unul cu filmarea raftingului si unul cu prezentarea Antaliei, ambele lucrate profesional, ca orice DVD cu filme pe care il cumperi de la magazinele de profil. Inca o data au dat dovada de profesionalism. Toata admiratia!

Pentru intreaga organizare.

Inca o excursie reusita plina de amintiri deosebite. Cu siguranta daca mai merg in Antalia, voi merge iar la aventura de pe riu. In noaptea aia am dormit dusi….

Ca sa vezi ce inseamna turismul…. Ăla adevarat!

---

VIZUALIZĂRI: 1589 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI