GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Alte bijuterii de… Crystal
Dupa o pauza de un an ne-am intors la vechea iubire: concediul de vara in Turcia.
Am ales zona Side si hotelul Crystal Admiral Suites & Spa.
Decolarea s-a facut cu intarziere si aterizarea, la fel, la o temperatura de 36 de grade la ora 10 a.m.
In zona de vize in aeroportul din Turcia am stat o ora, din cauza instaurarii regimului foarte strict de verificare a actelor, cu ocazia marcarii unui an de la puciul esuat din data de 15 iulie 2016.
Bagajele ametisera de cat se tot invarteau pe banda, asteptand sa fie luate. Le-am recuperat si am plecat fericiti spre zona de preluare.
Preluarea de la aeroport o efectueaza [***] Agenţia (by WM) cu microbuze sau autocare-in functie de numarul turistilor care merg spre o anumita zona. Noi am avut parte de un microbuz de 9 locuri. Am fost 4 familii: una s-a cazat la hotelul Star Light, alta la Sun Rise si doua la Crystal Admiral Suites & Spa. Dar, cum dintotdeauna cei de pe urma aveau sa fie cei dintai, deci vom fi primii luati la plecare.
Hotelul este situat mai aproape de Alanya decat de Side.
Drumul a durat mai mult de o ora, timp in care ghida moldoveanca, vorbitoare de limba romana, ne-a povestit lucruri -de noi stiute, dar necunoscute de ceilalti. S-a facut si o pauza la un magazin cu de toate, ca de obicei, pentru a pune turistii in contact cu produsele turcesti, pe care aveau sa le gaseasca in bazarele in care, oricum, fiecare urma sa ajunga, mai devreme sau mai tarziu. Cine nu stia, cumpara produse la preturi mai mari decat cele pe care avea sa le gasesasca dupa doar cateva zile.
Ne-a anuntat ziua si ora la care urma sa ne intalnim cu ghidul local-Artur, la fel de moldovean si vorbitor de limba romana, ca si ea.
Reluam drumul si, dupa putin timp incepe debarcarea: Star Light, Sunrise si dupa atata… lumina si soare… Crystal Admiral.
Cu un design frumos, in alb si albastru ne-a intampinat cu bucurie. Sau… noi eram bucurosi, mai degraba de revedere. Oricum ar fi, combinatia mi-a amintit de primul hotel in care am stat in Turcia-Ephesus Princess (vezi impresii). Si in cate alte hoteluri am stat de atunci…... !
Ghida a mers cu fiecare grup la receptie si l-a lasat pe maini bune. Asa a procedat si cu noi, cele doua familii care am ales acel resort.
Ni s-au pus bratarile, am completat un formular si am solicitat “parcarea” la un etaj, cat se poate de superior, dar nici at the top, ca sa nu fie prea cald… de…... reminiscente de pe meleaguri mioritice, unde, la ultimul etaj ne-am copt de atatea ori.
Deoarece am ajuns la ora 13 si s-a mai schimbat tura, am mai avut de asteptat o ora pana la preluarea camerei, timp in care, cu bratara pusa la mana, am servit pranzul, apoi am facut cunostinta cu resortul.
Putin dupa ora 14 ne-am prezentat si am preluat cartelele: una pentru intrare in camera si curent, una doar pentru curent si 2 pentru prosoape.
Pentru necunoscatori in ale folosirii cartelelor, receptionera le arata pe o macheta (efectiv o bucata de usa cu clanta aferenta), modul de introducere a cardului, care de fapt e si indicat pe el prin sageti negre, imposibil de ignorat.
Dar, repetarea e mama invataturii, pentru ca am vazut in avion persoane, cumva de alta nationalitate, care nu intelegeau de pe bilet care le este locul rezervat, asa ca …
Am primit camera 4063 si, o surpiza cu care eram obisnuiti la acest lant de hoteluri, a fost ca, desi aveam camera dubla, am primit tripla cu 2 paturi-unul single si unul dublu. Bineintes, camera mai mare, loc mai mult de invartit.
Privind hotelul din exterior, se pot identifica zonele cu camere single, duble, triple, sau apartamente. Dupa o zi am inteles si din designul hotelului unde sunt respectivele zone.
Toate bune si frumoase, asa ca am inceput sa exploram locurile care aveau sa ne devina foarte familiare in urmatoarele 7 zile.
Erau asa cum le alesesem: 2 piscine pentru adulti foarte mari, impartite in cate doua zone si avand parasolarele specifice lantului Crystal, unul dintre motivele pentru care am ales acest hotel.
Apoi, 2 piscine pentru copii, loc de joaca pentru ei cu si fara topogane; pana si toalete aveau pe marimea lor, langa locurile de joaca.
Piscinele pentru adulti au peste tot adancimea de 1,40 m.
Chiar daca locuri la piscina sunt destule, la 6 dim tot se pun prosoape pentru a alege un anumit loc, la soare sau umbra, sau la ambele… cred ca suntem romani cei care punem prosoape…. Am avut mereu un usor sentiment de jena cand ma duceam. Dar intalnindu-ma la intoarcere cu alte persoane care mergeau pentru acelasi lucru… parca ma simteam mai bine….
Nu mai insist asupra faptului ca in fiecare toaleta, la intrare era dezinfectant, apoi sapun lichid etc. etc.
La unul din barurile de la piscina, Lagoon, afisajul arata 36 grade si umiditate 96-mult pentru Turcia, unde de obicei este cam 30-40, dar Artur-ghidul de excursii avea sa ne spuna ca tocmai am nimerit cea mai calduroasa vara din ultimii 50 de ani. Asa a fost sa fie!
Echipati corespunzator am mers sa luam prosoapele din zona Spa-cu program 9-12 si 15-17,30 -program care se respecta in principiu, dar turistii nu ramaneau fara prosoapele schimbate nici daca se duceau dupa ora de sfarsit de program.
Apoi am strabatut pasajul de sub strada, care desparte hotelul de mare, si odata ajunsi am facut inventarul: multe sezlonguri si aici, deci nicio problema cu gasirea locurilor de sedere.
Cele peste 800 de camere, ne cam ridicau semne de intrebare. Dar si la piscina sunt foarte multe sezlonguri-nu am mai stat sa le numar, ca la celalalt Crystal-Palace Luxury. Nu mai conta:erau destule.
Am ramas la plaja pana la ora 18, dupa care inca o ora la piscina. In ambele locuri, bineinteles, apa foarte calda.
Revenind la camera-un hol mare la intrare, cu dresing mare pe stanga si baia pe dreapta, apoi paturile pe dreapta, televizorul pe perete deasupra mobilei care ascunde minibarul-pe stanga; tot acolo suportul pentru troler, un birou cu scaunul aferent si, iar, un suport mai mic pentru troler, spre geamul de la balcon.
Balconul mare cu scaune de plastic si masuta, uscator pentru rufe.
Minibarul plin se completa zilnic-daca era cazul, pentru ca bauturi se puteau consuma la orice ora de la barurile atat din interiorul hotelului, cat si de la piscina sau plaja.
Curatenie-la fel, adica zilnic (nu… daca era cazul;)))
Mesele bogate si diversificate-ca la turci, presupun ca se cunoaste acest aspect, asa ca nu mai insist. Zona de prezentare a felurilor de mancare este impartita in doua, iar cea de mese… in mai multe, ca sa aiba loc toata lumea. Si afara si inauntru, dupa plac.
Bineinteles ca, dupa ce am facut inventarul resortului, ne-am interesat cum ajungem in Side, in oras, pentru shopping si am aflat ca trebuie sa schimbam 2 microbuze/dolmus, deoarece unul merge pana in Manavgat si celalalt de acolo pana in Side. Asta e…. plimbare mai multa si o vom experimenta intr-o zi.
Pana la urma a fost mai mult decat suficienta oprirea la bazarul din Manavgat. Chiar am ramas foarte incantata de oferta si intentionez revenirea acolo… la bazar.
Hotelul are 3 restaurante a la carte: Mexico, Venetia si Istanbul, are biblioteca, sala de rugaciune pentru musulmani, sala de fitness, medic, magazine cu preturi foarte bune si produse diversificate.
A doua zi ne-am intalnit cu Artur pentru informatii, oferta de excursii, rezolvarea eventualelor probleme-care in Turcia sunt inexistente, informatii orientative privind plecarea (cursele chearter pot suferi uneori modificari de orar... si de multe ori ni le-am dorit… dar nu s-a intamplat niciodata).
Nu stiu de ce, unii ghizi [***] adopta o tactica de inducere in eroare a turistilor nestiutori. Si multi sunt asa cand vin prima-a doua oara in Turcia…
In ceea ce il priveste pe Artur, el ne-a dat prognoza gresita: peste 2 zile urma sa ploua, asta ca turistii sa se orienteze spre excurii in zilele ploioase. Doar ca, pentru cunoscatori, in Turcia sunt peste 300 de zile insorite/an, iar cele ploioase sunt in mare parte iarna… Probabilitatea ca vara sa ploua este zero.
Intr-un an, o alta ghida ne-a dat informatiile cum ca pana la Amfiteatrul din Aspendos drumul cu autocarul dureaza 2 ore… si a durat 4, si ca masa de seara-inclusa in pret se ia la jumatatea spectacolului, cand este pauza… si s-a luat inainte de spectacol, normal.
Pentru cineva care vrea sa mearga oricum, aceste informatii gratuite nu-si au rostul. Noi am vrut neaparat sa mergem la spectacolul trupei Fire of Anatolya, asa ca mergeam si fara "scurtarea" inutila a duratei drumului.
Trupa Fire of Anatolya poate fi pusa fara rezerve langa cea a lui Michael Flatley (pe langa spectacolele si costumele superbe, cei 120 de dansatori au obtinut nominalizarea de 2 ori in Guiness Records Book, . pentru cel mai mare numar de batai din picioare/minut si pentru cel mai mare numar de persoane =400.000 care i-au aplaudat la scena deschisa-in cadrul unui spectacol in Eregli, Turcia).
Cand am fost noi, am vazut spectacolul “ Focul Anatoliei” - spectacol incendiar - asa cum este si prezentarea pe site-urile romanesti. Acest spectacol a fost si in Romania pe 1 martie 2016, la Cluj, in cadrul turneului mondial pe care trupa l-a inceput in 2002, in Germania, Elveția, Olanda, Israel, China, Japonia, SUA şi multe alte țări, fiind primul grup de dans din lume ce a susținut spectacole în Clădirea Parlamentului din China.
Acum era spectacolul “Troia” - mult mai spectaculos decat primul.
La capitolul "minusuri" pentru ca uneori nu poate fi totul pe "plus"as trece:
-daca in primele 1-2 zile te intreaba la masa daca vrei ceva de baut, probabil cand vad si ei figuri noi, dupa 2 zile este mai bine sa iti iei personal de la barul din restaurant, ca sa nu mai astepti inutil;
-freshul de portocale, care la alte hoteluri, inclusiv din acelasi lant, este gratis si iti faci cat vrei, aici este contra cost -8 lire sau 3 euro, la fel in dolari-anul acesta;
-personalul este putin vorbitor de limba engleza (daca erau rusi 95 % dintre turisti... ce sa faca si ei, invata limba cea mai ceruta;)))) .Oricum, cand unul dintre ei nu intelegea ce li se solicita, chemau "specialistul lor" pe limbi europene;))) si in final intelegeau.
Ca o concluzie finala, si avand in vedere ca am fost la 3 hoteluri din acest lant, pot afirma in deplina cunostinta de cauza ca... este cel mai slab dintre ele, insa doar prin comparatie.
Il recomand, dar daca se vrea ceva mai bun, sa se aleaga altul din acelasi lant. Oricum diferenta de pret spune multe (600 euro/pers la Admiral, fata de 800 la celelalte... Crystale) si asta spune tot. Ieftin si foarte bun... nu exista. Ieftin si bunicel, da.
Trimis de rora in 22.07.17 11:41:23
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Antalya, Alanya, Side, Kemer, Bodrul, Kusadasi, Istanbul
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (rora); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.69457800 N, 31.59811900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@rora:
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației de a scrie propriul set de impresii din această vacanță.
===
Poţi acorda note şi pentru Bucătărie şi masă, respectiv Distracţie / relaxare ca ecou aici şi le vom adăuga noi în caseta tehnică.
===
ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE
Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat) - click pe numele utilizatorului, apoi, în fereastra nou-deschisă, pe linkul "Trimite mesaj pers".
Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.
@webmaster45: sigur mi-a scapat acordarea notelor pt cele 2 rubrici, din graba de a posta mai repede))
-pentru Bucatarie si masa=multumit... cum este acolo trecut
-pentru Distractie si relaxare... la fel
Cunosc bine interdictia de a face referiri la agentii ROMANESTI care functoneaza pe principii comerciale, [***]Dar daca se considera totusi o greseala, se poate blura denumirea si inlocui cu... " firma care ne-a preluat" etc. etc.
@rora:
Cât timp agenţia respectivă funcţionează ŞI în România, menţionarea numelui acesteia este interzisă de Regulament.
Eşti user vechi şi credeam că ştii regula şi că ai înţeles să o respecţi.
Următoarea abatere de acest gen poate aduce sancţiuni. Atenţie!
===
Am adăugat notele: 90% - mulţumit, mici obiecţii. Dacă doreşti altceva, dă-mi de ştire.
@webmaster45: este ok si, deocamdata, imi insusesc critica, sub rezerva de a analiza " la sange" articolul respectiv din Regulament. De... formatia juridica isi spune cuvantul si vreau sa fiu sigura... ca am gresit...
@webmaster45: va rog sa faceti urmatoarele corecturi gramaticale, care, din pacate mi-au scapat:
-la "Pentru necunoscatori in ale folosirii cartelelor, receptionista"... receptionera
-"Apoi, 2 piscine pentru copii, loc de joaca pentru ei cu si fara topogane; pana si toale"... toalete
-"Trupa Fire of Anatolya pot"... poate
-"fiind primul grupde dans "... grup de
Multumesc.
@rora: efectuat modificările indicate.
Pe viitor recomandăm folosirea funcției „Sesizează [... ]” - e mult mai operativă...
Linkuri de tip ”Sesizează [... ]” sunt afișate sub fiecare articol / ecou / text foto
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2018 Se poate cu siguranta si mai bine! Per total nota 8! — scris în 09.09.18 de BlackVyper din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Luna de miere la Crystal Admiral Resorts and Spa — scris în 17.02.19 de Alexa90 din MăDăRAS [SM] - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Crystal Admiral — scris în 16.06.18 de marius_wiz din ARAD - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Ce vezi atunci cand vezi un pahar pe jumatate plin... ? — scris în 18.09.17 de Coniss din PLOIEşTI - nu recomandă
- Sep.2017 O vacanta reusita — scris în 14.09.17 de Lukas77 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Vacanta reusita — scris în 14.09.16 de mariuscfar din HUEDIN - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Crystal Admiral Resort Suites and Spa — scris în 31.07.16 de Amy08 din CLUJ-NAPOCA - nu recomandă