ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.04.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 19.04.18
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
NOV-2014
DURATA: 18 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 12 MIN

Croaziera Transatlantica de 18 zile - partea 1

TIPĂREȘTE

Așteptam cu nerăbdare sa începem cea mai frumoasa vacanța din viața noastră, Luna de Miere, defapt lunile ca au fost 2 ????

Initial căutasem croaziere care plecau din Europa și ajungeau in SUA, majoritatea in Miami, dar cum nu am luat viza atunci (între timp am obținut și viza ????) a fost ceva mai dificil sa planific vacanța, dar in cele din urma m-am descurcat destul bine (Venetia, Croaziera de 18 zile in Europa și Caraibe, Rep. Dominicana, Cuba, Bahamas, Mexic, Germania, Olanda, si Turcia 56 zile/2 adulti ~ 5 000€.

Am început călătoria in Veneția, deși vasul pleca din Savona, am găsit bilete de avion la un preț f bun pentru Venetia, și cum este orașul nostru preferat din Italia, am petrecut aici o noapte înainte de a pleca spre Savona.

In Savona ne-am cazat o noapte la un hotel găsit strategic lângă Gara centrală și a doua zi după micul dejun și câteva cumparturi rapide am luat taxiul către port. Urma marea aventura ????????????

Când am ajuns in port, noi eram obijuniti cu procedurile de check-in ca pe aeroport, dar am fost plăcut suprinși ca existau reprezentanți ai companiei Costa care ne-au întâmpinat imediat cum ne-am dat jos din taxi (ne-au luat bagajele de la taximetrist) ne-a pus etichete pe bagaje (partea buna era ca puteai sa lași oricâte bagaje vrei și nici nu erau cântărite) și ne-a explicat unde sa mergem pentru îmbarcare.

Ni s-a dat un număr, și am așteptat sa fim strigați sa urcam la bord am așteptat intr-un loc drăguț care arată gen un food court din mall și după aprox 40 min ne-am îmbarcat, ni s-au făcut poze și pe loc am primit cardurile de la camera (practic cardul este tot ce ai nevoie, tine loc de pasaport, poți plăti cu el, deschide seiful din camera, deschizi camera, etc) Imediat cum urci la bord, ai acces la tot, la restaurante cu multe bunătățuri incluse (doar băutura este contra cost, apa și ceaiul sunt gratuite) la sala de Fitness, la piscine, și la camera in aprox 1 ora de la îmbarcare in cazul nostru.

Am călătorit cu vasul Costa Magica, citisem și review-uri bune, dar și mai puțin bune și aveam putine emoții, dar am fost f impresionata de tot ce am vazut pe vapor, cabina deși interioară și micuța, era f practica, pat mare și f comfortabil, extrem de curat și vaporul superb ???? dar incantarea mea in curând avea sa dispară, la aprox 1 ora de la plecarea din Savona către Barcelona, vasul se clatina ffff rău, iar eu deși nu am avut pana atunci rău de mare (am fost cu bărci micuțe pe valuri imense, ferryboat, etc.) imi doream sa debarc cât mai repede. Pana la cina sincer începusem sa regret vacanța și eram in stare sa renunț la toată vacanța de 2 luni in Europa și Caraibe la cât de rău îmi era.

Era 29 Noiembrie și marea era ffff agitata, nu va recommad croaziera in Europa iarna, am fost mai apoi și in Croaziera pe Mediterană la sf lui septembrie si in aceiași zona nu se simțea nici un val, dar atunci in Noiembrie era groaznic.

Seara pe croaziera, pasageri au inclusă cina servita A la carte, intr-unul din restaurantele imense și superbe de pe vapor, deși asta îmi place la o vacanța, nu doar mâncare la “împinge tava” voiam sa zic pas la cât de rău îmi era, dar la insistentele soțului meu am mers la cina.

La intrarea in restaurant, am fost întâmpinați și conduși la o masa de 4 pers, de la începutul croazierei și pana la sfârșit ai asignata o ora la care sa servești cina, restaurantul și aceiași masa pe toată durata.

Eram noi 2 porumbei la masa, in luna de miere, când dintr-o data mai este adus un tip la masa nostra, noi nu știam cum se procedează pe vapor și am crezut ca este o confuzie, chiar voiam sa vb cu soțul meu de ce l-a adus și pe tipul acesta la masa chelnerul (eu credeam ca tipul nu vb romana ????????????) dar înainte sa fac vre-o gafa se prezintă “tipul” ne spune ca ii cheamă Liviu, este roman, plecat singur in croaziera pentru prima data ???????????? eram fericita ca nu mi-a luat-o gura pe dinainte, l-am salutat și noi amabil, ne-am prezentat și am continuat discuția cu soțul meu ca și cum nimic nu se întâmplase.

Înainte sa sosească aperitivul, vine la noi al masa, un domn prezentabil, puțin grizonat, la costum și cu ecuson in piept, eu ma pregăteam sa ii salut in italiana, când surpriza pe ecsonul lui scria Cristi ????, ne-a salutat f amabil, s-a prezentat (șeful restaurantului, Maitre D mai exact) și ne-a zis ca este f fericit ca sunt romani la bord, ne-a mai spus ca el a hotărât sa ne aranjeze așa la masa (toți șefi primesc informare cu ce pasageri sunt la bord și ce naționaliate au, el chiar știa și datele din pașaport, unde ne-am născut, etc) și ca mai este un pasager, care s-a îmbarcat cu pașaport francez, dar este născuta la Brașov. Deși voia sa mai stea cu noi de vorba, Cristi ne-a urat pofta buna și a mers sa își continuie turul și la celelalte mese.

Am așteptat sa mai vina și “franțuzoaica” născuta la Brașov, dar pana la sf cinei nu a venit, mâncarea a fost delicioasa, porții mici stil franțuzesc, mâncarea in schimb din bucătăria italieneasca in mare parte, dar f buna și puteai comanda oricâte porții dorești.

Pe la sfârșitul cinei, Cristi s-a întors la noi, ne-am împrietenit, m-a întrebat de ce nu am prea mâncat, i-am zis de problema mea cu răul de mișcare, și a început sa facă glume ca sa mai uit ca îmi este rău.

Ma întreba dacă vreau sa îl sune pe căpitan și sa ii zică sa acosteze de urgentă ca avem BOMBA la bord ???????????? ca doar așa schimba intinerariu vaporului, oricând vreau apasă pe un buton și da alarma ???????????? evident ca i-am zis sa nu facă asta ???? ca nu e așa gravă situația, dar dacă se clatină mai rău s-ar putea sa accept ???? mi-a explicat unde eram in acel moment, in dreptul Rivierei Franceze, Monaco mai exact și ca in aceasta zona este mistralul francez care este un curent f puternic, dar... eu i-am explicat ca am mai fost aici, chiar in August am traversat in Nisa către Corsica cu un ferryboat și nu am avut nimic.

Atunci el mi-a explicat poziția vasului, vasul era paralel cu țărmul, comparativ cu feribotul care a mers perpendicular și sa stau liniștita, vasul e mare, rezistent și mâine când ajungem in Barcelona și totul va fi mai ok după aceea, doar in zona aceasta era mai agitata apa.

Speram ca ce mi-a zis Cristi sa fie adevărat ca nu as fi rezistat 18 zile cu răul pe care ii aveam, am mers in cabina, pe pat ne aștepta un ziar in care eram informati cu programul de activități din ziua următoare, orașul care urma sa ii vizitam, excursii, etc., dar si o curățenie exemplara care in decursul voiajului era făcută de 2-3 ori pe zi de menajera noastră și după un dus (apa calda si presiune mai ok decât la multe hoteluri) ne-am băgat la somn.

Dar... surpriza in toiul nopții vasul scotea niște zgomote îngrozitoare și m-am trezit, dar nu eram in acelas loc in care am adormit ???? eram aproape căzută din pat, la margine cu picioarele coborâte, multe obiecte in camera erau mutate și sertare deschise, vasul s-a clătinat așa rău încât aproape ca m-a dat jos din pat. Pe vas se auzea forfota și nu știam dacă sunt zgomote de la o petrecere sau altceva.

Am aflat a doua zi de la Cristi ca defapt au fost valuri uriașe și au spart hublorile de la mai multe cabine ???????????? și forfota era in aceasta cauza, câteva familii s-au trezit cu apa rece peste ei in cabine, in toiul nopții, dar ca totul este in regula și ca nu este ceva neobișuit pe vapor, sa nu ma sperii ca ce fost mai rău a trecut.

Adevarul era ca acum apa nu mai era agitata, eram aproape de Barcelona și nici măcar nu mai simteam ca suntem pe apa. Dar m-a îngrozit ce mi-a zis, și eram bucuroasa ca nu am plătit extra pentru cabina cu geam... dar și apa...

După ce am debarcat am făcut o scurta plimbare prin Barcelona (am fi stat mai mult dar ploua destul de rău), orașul meu preferat pe care ii vizitam pentru a 3-a oară, dar pentru prima data de pe apa, mi s-a părut f ok portul, foarte practic și aproape de Portul Vechi și Rambla, practic luai un bus de la scarile vaporului pana la Rambla și era doar 3 EUR, iar drumul dura aprox 15-20 min.

Întorși pe vapor, ne-am pregătit pentru cina și am mers in acelas restaurant, la aceiași masa, dar acum supriza, nu mai eram doar 3, doamna misterioasa, era prezenta alături de noi. S-a prezentat a fi Claudia, cu un ușor accent frantuzesc, apoi noi am servit cina, ea doar fructe și salata deoarece este vegana, și... încet... încet am început sa povestim, mai târziu ni s-a alăturat și Cristi.

A fost o seara superba, eram la mii de km depărtare, dar totuși intr-un grup care vb romana, cu oameni pe care ii știam de 2 zile... dar parca de toată viața... oameni minunați pe care sigur nu ii voi uita curând.

Claudia este o românca, născuta la Brașov, cum a citit și Cristi in pașaportul ei, din mama românca și tata rus, avea mai multe cetățenii și folosea ce pașaport își dorea sa folosească. Cetățenie romana ca mama sa, rusa precum tatăl sau, franceza ca primul soț și tara ei de reședința și mai avea și pașaport israelian ca al doilea soț, ne-a povestit ca in România nu a mai fost de 10 ani atunci când și-a reînnoit ultima data pașaportul, dar ca e tara ei natală, deși unele cuvinte cu greu le mai ținea minte. Ne-a spus ca a divorțat de curând de al doilea soț, și ca avea nevoie de o vacanța, se îndrepta spre Cuba (deși cobora de pe vapor in Martinica) ca lucrează pe velierul unui cuplu vârstnic din Franța, și ca muncește 6 luni pe an și 6 luni le are libere, ne-am amuzat ca nu știa sa mai zică velier, ca sa înțelegem despre ce vas e vorba ne-a zis “vas cu cearceafuri” ???????????????? am tot povestit despre ciudățeniile Claudiei, ne minunam cu toții... cum sa ai atâtea cetățenii și atâtea pașapoarte... ne spunea ca este plictisita de insulele mici din Caraibe, ca le-a văzut de zeci de ori când a fost cu velierul, și ca nu va sta mult in Martinica (după ce le-am vizitat sunt de părere cu ea, insulele mici din Caraibe te plictisesc repede, deși când mi-a zis asta am crezut ca este ea fițoasa) abia aștepta sa ajungă in Cuba unde voia sa stea măcar 2 luni, iar apoi restul de luni pana se va întoarce in Franța la munca (adică iar la plimbare cu vaporul) încă nu știa unde va mai călători.

O alta ciudățenie era faptul ca ea nu avea telefon, nici ceas și ca pe vapor ii era foarte greu sa se organizeze cu programul (ora de întors la vapor, de luat masa, etc)... Eu ma tot întrebam, cum sa nu ai telefon??? Cum sa nu vrei sa sti cât e ceasul??? Cum sa călătorești așa fără ținta??? Atunci mi se prea ciudat, acum însă... as invidia-o pentru asta????

Claudia nu făcea poze, nu știu dacă am măcar 1 poza cu ea făcută accidental, nici nu mai vb de FB sau altceva... cu siguranța cea mai misterioasa persoana pe care am întâlnit-o. Cristi chiar făcea glume și zicea ca este de la CIA ???????????? și ca este in misiune secreta ???? chiar și vârsta ar fi ținut-o secreta dacă nu ii știa Cristi pașaportul, deși avea 38 de ani, arata de maxim 30-32 ani, f slăbuță, cu parul tuns bob saten deschis și ochii verzi.

Liviu pe celălata parte, deși misterios și el, era un tip simplu din Hunedoara, avea împreuna cu fratele lui o afacere in construcții, era destul de bine financiar... dar deși avea 41 de ani fugea de iubita lui de 32 de ani care tot insista sa se căsătorească ????????????

Cristi pe partea celălata, foarte nostalgic și tot timpul cu gândul la soția și copilul sau din Constanta, ne arata des poze cu ei, filmulețe, se vedea ca ii iubește mult și ii este foarte dor de ei. Ne povestea des, parțial erau și sfaturi pentru noi tinerii căsătoriți ???? ca la ei in familie bărbatul este leul și femeia dresorul ???????????? și oricând ii va spune soția lui sa se întoarcă acasă el in clipa următoare își face bagajul și ia primul avion, deși a muncit mult pentru funcția care o avea, dar după 10 ani departe de familie... oricând ar pleca acasă fără regrete.

După o zi pe mare și opririle din Cadiz și Madeira am început traversarea oceanului. Deși era începutul lui Decembrie, vremea acum era frumoasa, aprox 20-22 grade, oceanul era ca o piscina fără valuri (așa cum mi-a promis Cristi) și noi cei aproximativ 3000 de pasageri și 1000 de membrii ai echipajului ne pregăteam de 7 zile pe apa, care au fost de departe cele mai frumoase zile din vacanța!

Ne-am făcut și alți prieteni, deși dintre pasageri, doar noi 4 eram romani, printre membrii echipajului mai erau 2 romani de la Brașov care lucrau la Duty free-urile de la bord. Super băieți, care ne-au introdus in lumea lor de distracție și glume, spre deosebire de Cristi, care era un domn căsătorit, serios și pe la 40 de ani, băieții de la magazine erau de vârsta cu noi, necăsătoriți și puși pe distracție. Din afara ei păreau foarte impunători și serioși, cu ei la magazine mai era și un tip din Haiti, foarte sobru și el la prima vedere... dar când ne-am împrietenit ???????????? foarte haios... ne cânta in romana “Vara nu dorm “ a lui Connect-R, ne spunea ca le zice colegilor la masa “ ia cu paineeeee” ???????????? și ne saluta in romana când ne vedea “ce faci omuleee“ ???????????? îl învățaseră romanii noștri “de toate” pe haitian. Oricum tare tipul, vb fluent 5 limbi (engleză, spaniola, franceza, italiana și rusa) plus in multe alte limbi câteva cuvinte sau fraze.

Ce mai... ne-am distrat, am vizitat vaporul, seara mergeam la spectacole in amfiteatrul vaporului (erau foarte reușite și gratuite) mergeam la sala de Fitness, la jacuzzi și in fiecare zi ne făceam prieteni noi și mai descopeream încă o zona din vapor, era așa imens încât nu cred ca l-am văzut pe tot.

Intr-o seara am fost invitați la unul dintre baruri (erau f multe) unde am întâlnit alte cupluri care erau ca noi in luna de miere sau aniversau zeci de ani de căsătorie, era o seara specială doar pentru cuplurile căsătorite. In alta seara stăteam la barul de la recepție, unde la o anumită ora era un program muzical, o fata cu voce superba și un domn care cânta minunat la pian, pentru ca era o croaziera mai lunga, au fost 3 seri de gala nu doar una.

Serile de gala pe vapor sunt ceva aparte, toată lumea se îmbracă frumos, doamnele își etalează ținutele de covorul roșu și multe doamne am vazut ca își etalau și bijuteriile cu diamante, coliere superbe care accesorizau ținuta.

Pentru ca era o croaziera de repoziționare, am fost in mare parte aceiași pasageri timp de 15 zile din cele 18 care am fost noi pe vapor. Toată lumea se saluta cu toată lumea, deși noi poate eram printre cei mai puțin bogați de pe vapor, nu ne-am simțit marginalizați in nici un fel, eram cu toții o mare familie... deși mulți pasageri erau trecuți de 70 ani... erau mai plini de viața decât sunt mulți tineri la petreceri, după cina, ne opream la diferitele baruri care aveau activități... iar bătrâneii cum intrau pe ringul de dans... parca își puneau patine, dansau foarte bine, parca pluteau și pe lângă asta rezistau... pfff mai mult decât noi pe ring ????

intr-o seara de gala, după cina, a mers cu noi și Cristi, Liviu, Claudia, celălat șef de la restaurantul a la carte (erau 2 restaurante pe vapor) Stefan (bulgar), am dansat, am ras, ne-am împrietenit cu un cuplu de suedezi (păreau ffff bogați și cu o educație aparte) si ne-am distrat cu toții, eram oameni foarte diferiți, din medii și clase sociale diferite, care probabil nu ne-am fi întâlnit in nici o alta conjunctura, dar acolo... in mijlocul oceanului... eram cu toții o familie... și eram mai frumos decât pe Titanic (pana sa se scufunde ????)

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Alex S in 03.04.19 18:02:13
Validat / Publicat: 03.04.19 19:44:44
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în #CROAZIERE

VIZUALIZĂRI: 957 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alex S); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Interiorul  vasului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25850 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[03.04.19 19:43:35]
»

Excelent review-ul

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Croaziere cu Costa Magica, CROAZIERE" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Alex SAUTOR REVIEW
[03.04.19 23:38:12]
»

@webmasterX: Mulțumesc frumos! Va urma și partea 2, scuze nu reușeam sa selectez rubrica. Mulțumesc!

Dana2008
[04.04.19 06:53:00]
»

@Alex S: CE FRUMOS!

Felicitări pentru articol si fotografii le minunate!

Eu nu aș avea curaj să stau stau atât de mult pe apa, să nu văd pământ la orizont, as intra în panică... recunosc ca am întipărite bine în memorie scenele groaznice din filmul Titanic pe care l-am si revăzut de curând.

Mă bucur în schimb ca sunt oameni care savurează plăcerea croazierelor și ne împărtășesc din experiența lor.

Călătorii plăcute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Alex SAUTOR REVIEW
[04.04.19 09:49:01]
»

@Dana2008: Mulțumesc frumos! Eu pe și in apa ma simt chiar foarte bine, in mașina e mai neplăcut pentru mine ???? sincer credeam ca ne vom plictisi atâtea zile pe apa, dar a fost cea mai distractivă perioada. Călători plăcute îți doresc și eu! ????

dianamea CONS. ONORIFIC AFA / #CROAZIERE
[04.04.19 10:43:47]
»

@Dana2008: No, cei pasionati de croaziere, evitam orice aluzie la Titanic. Pana acum nu ma gandeam la Titanic, sau la Costa Concordia, care a esuat iarna si unii dintre cei care au sarit in apa nu au rezistat in apa rece decat cateva minute, dar zilele trecute am fost in croaziera in capitalele tarilor baltice. In apropiere de St. Petersburg, circa 6 ore cu vaporul, marea a fost inghetata bocna, cat vezi cu ochii. A trebuit sa vina vasul spargator de gheata sa ne croiasca drum. Dar despre asta voi scrie impresii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Alex SAUTOR REVIEW
[04.04.19 10:50:13]
»

@dianamea: Da, sincer nici eu nu am mai făcut aluzie la Titanic pana acum, dar atmosfera magica de pe vapor, era exact cum era in film. Nu m-am încumetat pana acum la Croaziere prin zone înghețate, dar sigur sunt o experienta de neuitat!

krisstinna
[04.04.19 18:19:10]
»

@Alex S: Ce aventură

Bine ca nu s-au spart hublourile de la camera voastră, atunci era mai nașpa.

Pițipoanca de Claudia nu era altceva decât o pasare de pradă, părerea mea. Cine știe de ce mafiot fugea

Frumoase rochițele tale sclipicioase. Salon de coafor nu era pe vapor? Întreb din curiozitate, tu oricum nu ai nevoie, ai un păr superb!

Eu nu pot merge niciodată intr-o croaziera, soțul meu are rău de mare, ocean, bărci, bărcuțe, avioane, autocare, microbuze...

Citesc cu drag despre croaziere, nu mă gândesc niciodată la Titanic, ăia nu au avut noroc, filmul nu mi-a plăcut deloc - a fost prost realizat, se vedea clar ca scenele sunt filmate in studiouri, in fata unui ecran verde/albastru.

Mergeți cu încredere peste tot, călătoriți in cât mai multe destinații, nu vă gândiți la nenorociri, ele se pot întâmpla și dacă stai in casa sau dacă mergi la piață , părerea mea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Alex SAUTOR REVIEW
[04.04.19 18:41:45]
»

@krisstinna: Am fost fericita ca nu am luat cu hublou (nu mai aveau disponibilitate și cu balcon era destul de scump),

nu știu ce sa zic de Claudia, a rămas cea mai enigmatica persoana care am cunoscut-o, mulțumesc, așa sunt eu, înnebunită după tot ce sclipește????

legat de coafor, aveau dar era o suma prea mare pentru bugetul nostru (100-150€) și eu am un par mai dificil, dacă nu este coafeza mea, dau banii cam degeaba, și nu am vrut sa risc 150€ și apoi sa ma fac tot eu la par ????

Îmi pare rău ca nu poți călători așa mult cum ți-ai dori (poate ii strecori un somnifer soțului și îl iei fără sa știe, evident glumesc)

Nu îmi este teama nici de scufundat, totuși am plecat cu un vas de la Costa cât încă era proaspăta întâmplarea de la Concordia, mai mult îmi era frica sa nu dea faliment și sa rămân fără vacanța???????????? dar e neplăcuta senzația ca de cutremur permanent pe vapor, drept urmare am mai fost și in alte croaziere, dar numai pe vreme buna, mie Titanic mi-a plăcut, sunt mai romantica.

Și așa este oricând se poate întâmpla ceva bun sau rău indiferent daca ești acasă sau la mii de km depărtare.

Mulțumim frumos! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
dianamea CONS. ONORIFIC AFA / #CROAZIERE
[04.04.19 20:20:25]
»

@krisstinna: Este salon de coafor, si salon de tratamente de infrumusetare. Zilnic sunt promotii. Eu am fost pe MSC Opera la coafor cand era promotie si m-a costat doar 10 eur un tuns, si am mai dat eu bacsis 2 eur, dar nu era obligatoriu.

Alex SAUTOR REVIEW
[04.04.19 20:43:13]
»

@dianamea: probabil ofertele sunt când e vasul in port, am mai vz și eu la 50€ vopsit și coafat, dar când este vasul pe apa, mai ales in serile de gala nu este așa ieftin,

știu ca am fost la spa și la coafor cu câteva zile înainte sa întreb și doar coafatul fără spălat era 65 sau 70€, cu tot cu spălat sarea de 100€, deci destul de scump,

și o buna prietena de-a mea lucrează pe MSC și ea se duce in Palma de Mallorca sau Miami (depinde de intinerariu) sa se vopsească, tundă, etc. pentru ca pe vas este mult prea scump chiar și pentru ea care are reducere ca membru al echipajului.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dianamea CONS. ONORIFIC AFA / #CROAZIERE
[05.04.19 17:49:04]
»

@Alex S: Ca sa lamurim misterul cu Doamna Claudia, pot sa va spun ca am intalnit un personaj la fel de misterios, in mai multe croaziere aceeasi persoana, si care dupa parerea mea era o persoana insarcinata cu securitatea pe vas, de altfel o persoana foarte agreabila. De aceea se explica si faptul ca nu avea fb sau telefon, cei de la securitate nu au voie sa aiba.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alex S, dianamea
Alte impresii din această RUBRICĂCroaziere cu Costa Magica:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04576301574707 sec
    ecranul dvs: 1 x 1