ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.11.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 19.04.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2017
DURATA: 1 nopți
prieteni
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.25%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 75 GBP
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 8 MIN

Conval House Bed & Breakfast - o alegerea inspirată de o fotografie

TIPĂREȘTE URM de aici

Ne-am oprit la Dufftown, în drumul nostru către Ruta NC500, ca să facem un tur la una din distileriile renumite din zonă. De la Edinburgh am ajuns cu mașina închiriată pe traseul Edinburgh - Dundee - Abroath (pentru abația de acolo) - Montrose (pentru Bazin și rezervația de păsări sălbatice) - Stonehaven (pentru castelul Dunnottar) - Aberdeen (o localitate de coastă căutată, ca și Dundee) - Dufftown. A fost un drum de aprox 200 de mile care se putea face în câteva ore, dar noi l-am făcut într-o zi pentru că ne-am oprit pe traseu, la obiectivele menționate.

Am ales Conval House Bed & Breakfast din Dufftown destul de repede pe booking, pentru că a fost singurul loc, din cele 5 în care ne-am oprit prin Scoția, unde am avut doar o noapte de cazare și știam că mai mult decât să dormim nu aveam să mai facem acolo. Era un loc unde știam că o să ajungem seara, după o zi plină și urma să plecăm dimineața, imediat după micul dejun pentru că, din nou, aveam o zi lungă în față, cu multe opriri. Când aleg cazări pentru mai multe zile mă uit la note de la 9 în sus și sunt mai atentă, dar pentru o noapte-două poate să fie și de la 8 jumate în sus și sunt mai repezită în alegere. Conval House avea 8,6 așa că mi s-a părut potrivită pentru ce ne trebuia nouă.

A mai fost un motiv pentru care am ales Conval și anume faptul că ne-au plăcut foarte mult fotografiile casei, nu neapărat interiorul, cât cele de la exterior. Conval House este o casă foarte veche, în stil victorian după cum am aflat la fața locului, care păstrează foarte mult din caracteristicile casei care a fost și am găsit-o exact așa cum ne-am imaginat-o din poze. În apusul de soare casa ni s-a părut ireală și am avut senzația care avea să ne mai urmărească prin Scoția, că suntem protagoniștii unor filme vechi.

Dufftown este un orășel mic, simplu, cu o stradă principală, care se numește tot Conval, la capătul căreia se afla și casa noastră, așa că n-a fost deloc greu să ajungem la destinație. Am oprit mașina chiar în dreptul casei, recunoscând-o după poze, ea nefiind delimitată de stradă prin gard și după ce am admirat-o puțin pe afară, am luat-o pe aleea în pantă care ne-a dus spre casă, am parcat mașina în curtea din față și imediat am văzut-o pe Linda, care ieșea din casă să ne întâmpine.

Linda ne-a introdus într-un mic hol, numai în geamuri, unde era o masă și o mulțime de sticle de whisky aliniate pe jos, pe lângă perete. După aceea am pătruns într-un alt hol mai lung de unde erau intrări în tot felul de încăperi. Una dintre ele era salonul în care erau câteva mese și acolo ne-a spus că vom lua micul dejun, Conval House fiind una din cele 2 cazări cu MD pe care le-am avut în Scoția. Linda ne tot făcea semn să intrăm și mai mult și nu înțelegeam ce vrea. Până la urmă, după ușă, în partea stângă, nu prea la vedere din holul în care vorbeam noi, l-am văzut pe Garry, partenerul ei, care călca rufe. L-am apreciat și l-am lăudat, iar el ne-a spus că este o ocupație care îi face mare plăcere.

Casa închiriază doar câteva camere, după cum ne-a spus Linda, cred că 3, maxim 4, din câte ne-am dat seama și cu toate că noi știam că închiriasem două camere duble, fiecare cu baia ei, ne-am trezit la fața locului cu o cameră la parter care avea o baie, dar pe hol, în fața ei și o cameră la etaj, care avea doar o toaletă la momentul acela. Când veți ajunge voi, acolo va fi o baie pentru că era un mic șantier, mascat pe timpul vizitei noastre. Nici acum nu știm dacă am avut informația cu baia comună la rezervare și n-am fost atenți, sau gazdele au estimat că vor fi gata și cu baia de sus și n-au fost. Până la urmă n-a fost chiar așa rău și ne-am gospodărit destul de bine. În afară de noi, în casă mai era doar o pereche, pe care am văzut-o doar dimineața la micul dejun, dar ei au avut baia lor.

Cu tot disconfortul creat de lipsa băilor proprii, camerele ne-au plăcut. Foarte înalte ceea ce le făcea luminoase, mai spațioase și decorate un pic diferit decât eram noi obișnuiți. Mobilierul de epocă, cu paturi înalte, cu 6 perne pe care ne-am chinuit să le dăm de colo-colo, lenjerie din bumbac, apretată și chiar dacă în casă se simțea un pic mirosul de vechi, peste tot a fost, extrem, extrem de curat. Patul avea o tablie mare, sculptată și 2 măsuțe rotunde, pe post de noptiere, pe care erau 2 veioze mari, cu lumină bună. În cameră mai erau fotolii, TV, o etajeră deasupra unui șemineu, foarte înaltă pentru noi și două oglinzi.

În șifonier am găsit 2 halate de baie, groase și pufoase cu care am defilat pe holuri, până la baie, dar și papuci călduroși, iar pe una din măsuțe, cană electrică și o tavă plină cu plicuri de ceai, ciocolată caldă, biscuiți, nes, lapte, 2 sticle de apă, 2 căni cu lingurițe. Astea aveau să fie nelipsite peste tot pe unde am ajuns prin Scoția. Nu am avut balcon și nu cred că există vreunul, la vreo cameră, în această casă.

Am găsit în cameră și un biblioraft cu regulile casei, pliante, recomandari pentru ce poți să faci în zonă, unde poți să mănânci, un anunț că acolo găsești adaptoare cu 2 lire (noi cumpărasem din Edinburgh cu 3) și erau descrise cele 3 feluri de mic dejun din care trebuia să ne alegem a 2-a zi. Modelul 1 și 2 erau identice, doar că unul dintre ele avea cantitățile la jumătate, pentru cei care mănâncă mai puțin, iar 3 era vegetarian și trebuia să mergem la micul dejun cu lecția învățată.

Baia, cum spuneam, a fost comună, la parter, așa că ne-am anunțat pe rând, pe măsură ce se elibera. Norocul a fost totuși că era o toaletă și în camera de sus, dar ca naiba, acolo nu era și chiuvetă, tot jos trebuia să ajungi. În fine, dacă alegeți Conval veți găsi o baie și în camera aceea, nu cred că amenajarea de care vă spuneam a mai durat mult. Dacă ați mai citit cumva despre ce pretenții am eu în legătură cu băile, atunci veți ști că la Conval n-am fost chiar nefericită.

Chiuveta de la baie era cu apă caldă, apă rece și dop. Aici, la Linda, a fost singurul loc din Scoția unde nu am putut să folosim chiuveta pentru că apa era ori foarte rece, ori foarte fierbinte. Prin urmare trebuia să punem dopul, să combinăm apa și să ne spălăm ca la lighean, metodă folosită de scoțieni pentru economie. Dar slavă Domnului că exista dușul pe care l-am folosit, iar la chiuvetă ne-am chinuit doar să ne spălăm pe dinți.

Când am coborât la micul dejun am găsit o masă perfect aranjată, elegantă, cu veselă de calitate. În fața fiecăruia era o caserolă cu fructe pe care am mâncat-o înainte de a comanda. Micul dejun a fost super bun. Cu lecția învățată din cameră am optat pentru jumătate de meniu, care și așa s-a dovedit a fi foarte mult pentru mine. Un cârnat, 1 bacon prăjit, ciuperci sotate, un ou, fasole, ½ roșie la grătar, un cartof pane, unt, gem, cafea, ceai. Varianta cealaltă era același lucru doar că ingredientele menționate erau la dublu. Nimeni nu a putut mânca tot. În afară de farfuria pe care ne-a adus-o Linda de la bucătărie, micul dejun era completat de un bufet unde erau sucuri naturale, nectar, cereale, fructe și iaurturi.

Am apreciat mult micul dejun al Lindei. În afară de preparatele bune și proaspete, ne-a plăcut mult de tot servirea și modul în care a fost aranjată masa. Și mai mult decât atât peisajul superb care se vedea, un perete întreg al acestei camere fiind în geamuri.

La Dufftown ni s-a părut mai frig decât la Edinburgh, dar caloriferele mergeau și aici și nicăieri în Scoția n-am suferit de frig. A fost atât de plăcut să ne apuce seara și frigul pe drumuri și când reveneam acasă să ne întâmpine căldura aceea plăcută și moleșitoare...

Casa Conval se află la o scurtă plimbare pe jos de centrul Dufftown-ului și de cele câteva magazine și restaurante, muzeul whisky-ului, dar și de faimoasa distilerie Glenfiddich, distileria Balvenie și Castelul Balvenie, ceea ce ne-a permis și nouă să ajungem cu ușurință, în scurtul timp petrecut aici.

Parcarea a fost gratuită în curtea Lindei și am avut internet care a funcționat foarte bine.

Dar norocul nostru la Conval House s-a numit Garry, partenerul Lindei, cu care am zăbovit o grămadă înainte să plecăm. Garry este șofer de tir și motociclist înrăit, partenerul, nu soțul Lindei și ne-a deturnat total de la traseul nostru. Ne-a adus un album cu hărți, ne-a arătat poze, ne-a scos din autostradă și ne-a băgat pe drumuri secundare și ne-a convins să ne abatem în drumul nostru spre Ruta NC500 la mai multe obiective care nu numai că nu erau pe lista noastră, dar nici nu auzisem de ele atunci când ne-am documentat pentru Scoția.

Așa că, dacă aveți drum prin Dufftown, alegeți cu încredere Conval House. Dați-o-ncolo de baie comună, e doar pentru 2 perechi, dar până ajungeți voi, mai mult ca sigur și camera de sus va avea baia ei, complet utilată și nu doar toaletă așa cum era acum. Pentru micul dejun elegant, pentru imaginea casei și peisajul pe care l-am avut din salonul în care am luat micul dejun, dar mai ales pentru Garry, eu aș alege-o încă o dată.

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Aurici in 25.11.17 15:11:48
Validat / Publicat: 25.11.17 15:53:30
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAREA BRITANIE.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1340 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Camera de la parter.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 59200 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 75.00 GBP pe cameră

  • ECOURI la acest review

    11 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [25.11.17 15:52:29]
    »

    Excelentă recomandarea

    Mutat în rubrica "Conval House Bed & Breakfast [Dufftown], ELGIN" (nou-creată pe sait)

    --

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Zoazore
    [25.11.17 16:05:31]
    »

    @Aurici: Woow, ce frumos! Tipic englezesc!

    crismis
    [25.11.17 16:11:33]
    »

    @Aurici: E genul de cazare pe care aș fi ales-o la rându-mi. Superbă casa, ca și mobilierul! Și micul-dejun "la jumătate" aș fi ales, oricum arhi-suficient, după cum pare.

    ... Ah! Visez deja la ziua când o să pornesc pe urmele tale, pe drumuri scoțiene! Chiar vorbeam cu fratele meu, să facem împreună un concediu cu mașinile în Scoția...

    webmaster
    [25.11.17 17:36:09]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    AuriciAUTOR REVIEW
    [25.11.17 18:30:50]
    »

    @crismis, @zoazore: Abia acum, rememorand, imi dau si eu seama prin ce locuri am fost. Si am realizat inca o data ca am fi extraordinar de norocosi daca am putea sa revenim in locurile care ne-au placut mult si in care am alergat ca disperatii sa vedem, sa vedem, sa vedem...

    Mi-as dori atat de mult sa ma intorc in anumite locuri doar ca sa savurez. Cand esti acolo iti dai seama ca trebuie sa vezi cat de multe poti si alergi permanent.

    Duftown este un orasel in care mi-ar placea sa revin, iar casa Lindei, una in care as mai sta o noapte.

    Offf, niciodata nu suntem multumiti.

    Cristina, iti doresc sa ajungi, mai ales ca ai asa un avantaj cu fratele tau in zona. O sa-ti placa. Si tie Zozo, iti doresc la fel, sa ajungi.

    Va multumesc pentru vizita, va pup, week-end placut.

    AuriciAUTOR REVIEW
    [25.11.17 18:32:57]
    »

    @webmaster: Multumesc mult, seara buna! Iti doresc si tie sa ajungi in casa Lindei.

    Mika
    [26.11.17 12:34:54]
    »

    @Aurici: Felicitări pentru alegere. L-am pus pe listă, ca dealtfel toate locurile despre care ne-ai povestit din vacanța petrecută in Scoția.

    AuriciAUTOR REVIEW
    [27.11.17 09:30:55]
    »

    @webmasterX: Scuze de întârziere. Acolo este, dar pe stânga. Autobuzul din imagine este chiar în fața casei. Cursorul este pe sensul opus. Din fața autobuzului, așa cum este parcat începe aleea care duce spre casă. Aș muta cursorul acolo.

    AuriciAUTOR REVIEW
    [27.11.17 09:35:44]
    »

    @Mika: Mulțumesc pentru vizită. Sper să ajung să și termin povestea Scoției.

    O săptămână ușoară!

    mishu
    [02.12.17 21:36:38]
    »

    @Aurici: OOfff, am sperat sa citesc mai in viteza articolul, insa totul a fost atat de frumos incat nu m-am putut abtine sa nu ma rasfat putin cu asa o lectura.

    Un loc intradevar minunat si cel mai potrivit a fost ca l-ati gasit pe Garry si astfel ati vazut partea traditionala si nu cea comerciala.

    Este un loc in care m-as teleporta instantaneu daca nu ar mai fi si munca, insa ma delectez si eu cu peisajele de aici.

    Felicitari, votat cu mare drag.

    AuriciAUTOR REVIEW
    [03.12.17 14:31:08]
    »

    @mishu: Offf, sper sa te rasfat vesnic

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Aurici, crismis, Mika, mishu, Zoazore

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057857036590576 sec
    ecranul dvs: 1 x 1