Complexul istorico-arhitectural Manuc Bey - Hîncești

TIPĂREȘTE

În urmă cu un an, cu ocazia unei vizite la Vaslui, la Centrul de Informare Turistică din oraș am primit un set de tipărituri de promovare între care și o voluminoasă broșură redactată în română, engleză și franceză. Editată în cadrul Proiectului finanțat de UE prin Programul de Vecinătate România - Moldova, PHARE CBC 2004, broșura trata despre itinerarii cultural religioase din ținuturi aflate de o parte și de alta a Prutului, respectiv din județul Vaslui - România și raioanele Hîncești și Leova - Republica Moldova. Interesul meu oricum amplificat pentru obiectivele turistice de peste Prut m-a făcut ca - în așteptarea unei oportunități - să păstrez și să studiez cu atenție această documentație. Despre Manuc Bey Mârzaian, cel căruia îi datorăm hanul din centrul capitalei noastre, despre viața sa de dinainte, dar și de după Tratatul de la București din 1812 când Basarabia a fost cedată Imperiului Rus (act semnat într-o încăpere a hanului său) citisem îndeajuns. Știam și despre moșia pe care Manuc Bey a cumpărat-o la Hîncești, dincolo de Prut, precum și despre impresionantul palat pe care acesta a început să-l construiască, dar nu i-a mai fost dat să-l și isprăvească. Legătura lui Manuc Bey cu Bucureștiul sau mai degrabă legătura mea de suflet cu Basarabia m-a făcut să doresc o deplasare în Moldova pentru a vizita măcar o parte dintre obiectivele despre care citisem în materialul documentar. Ocazia s-a ivit mai curând decât mă așteptam. Aflând că o agenție turistică din București organizează un circuit Basarabia între Prut și Nistru m-am alăturat grupului în formare, iar când a venit vremea, la 15 mai, am pornit la drum.

În cea de-a treia zi a circuitului, după micul dejun, am părăsit Vila Verde - hotelul din Chișinău la care ne instalaserăm "cartierul general" și ne-am îndreptat spre Hîncești cu unicul scop de a vizita Complexul istorico-arhitectural Manuc Bay. Mai puțin de 40 km am avut de străbătut până la Hîncești. Obișnuiți cu drumurile lungi, nici nu ne-am dat seama când am ajuns. Orașul situat în lunca râului Cogâlnic ne-a întâmpinat liniștit și verde. Vechi de 515 ani (conform a ceea ce am văzut scris pe dealul înierbat, la intrarea în oraș), Hîncești era la început un mic târg așezat la răspântia unor drumuri comerciale. Boierii moldoveni aparținând familiei Hîncu (dintre care cel mai cunoscut a fost serdarul Mihalcea Hîncu) au fost cei care au dat numele așezării.

După războiul ruso-turc din 1806-1812, Manuc Bey Mârzaian, personalitate remarcabilă (dar și controversată) a momentului, a cumpărat de la principesa Dolgorughi moșia Hîncești unde s-a stabilit apoi cu familia.

O altă personalitate legată de această așezare este Grigori Ivanovici Kotovski, un conducător militar și activist politic născut aici, căruia comuniștii i-au ridicat și un monument ecvestru la Chișinău (există și acum în fața Hotelului Cosmos) - primul monument ecvestru din Basarabia perioadei sovietice. Multă vreme, până în 1990, orașul Hîncești s-a numit Kotovsk.

În timp ce ghida ne amintea toate acestea, autocarul a părăsit centrul orașului luând-o la stânga, spre fosta moșie a lui Manuc Bey.

Cine a fost Manuc Bey - pe scurt. Cei care sunt interesați de detalii pot accesa wikipedia

Manuc Bey - pe numele său adevărat Emanuel Mârzaian - a fost "un armean deștept și peste fire de bogat" născut în 1769 la Rusciuc (astăzi Ruse), în egală măsură negustor, cămătar și - după unii istorici - agent secret. Intermediind diverse legături, informând și negociind când în numele rușilor, când în numele otomanilor, în perioada războiului ruso-turc Manuc a știut să profite și în nume propriu.

Pe terenul care aparținuse inițial Curții Domnești din București, Manuc Bey reușise să construiască în 1806-1808 un han modern care va găzdui apoi, timp de câteva luni, oficiali ruși și turci, în cele din urmă acesta fiind locul în care s-a semnat actul care a pus capăt războiului ruso-turc (1806-1812). Pe zidul din stânga porții, vizitatorii de astăzi ai Hanului lui Manuc din București pot vedea o placă montată "cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la încheierea Tratatului de pace ruso-turc semnat la 16/28 mai 1812 când partea dintre Prut și Nistru a Țării Moldovei, denumită apoi Basarabia, a fost cedată de Curtea Otomană Imperiului Țarist."

Complexul de împrejurări istorice l-au determinat să cumpere o moșie peste Prut, la Hîncești și să se retragă acolo cu familia. A murit după numai un an (în vârstă de 48 de ani), moartea survenind în împrejurări suspecte, la 20 iunie 1817, dată la care primise în vizită doi generali ruși. Unii istorici vorbesc despre un accident de călărie, alții că ar fi fost otrăvit. A fost înmormântat lângă biserica armenească din Chișinău, mormântul cu o frumoasă lespede funerară putând fi văzut și în prezent.

Proiectele sale de amenajare a moșiei au fost materializate de fiul său mai mare și de unul dintre nepoți, datorită lor orașul Hîncești putându-se astăzi mândri cu un complex arhitectural care cuprinde pe lângă vechea Casă Iamandi, Palatul Manuc Bey, Castelul de Vânătoare, Casa Vechilului și Biserica Armenească.

Complexul istorico-arhitectural Manuc Bey

Complexul istorico-arhitectural Manuc Bey amplasat în vestul orașului Hîncești se întinde pe o suprafață de aprox. 10 ha, doar o mică parte din moșia pe care Manuc Bey a cumpărat-o în 1816 - conform datelor istorice - plătind 300000 lei de aur. Deoarece Manuc moare în anul următor, el nu a reușit decât să contureze planurile acestei impunătoare reședințe. Urmașii săi (Murat - fiu și Grigore - nepot) sunt cei cărora li se datorează tot ceea ce vedem astăzi în Complexul istorico-arhitectural Manuc Bey din Hîncești. Cu excepția Casei Iamandi existentă inițial pe moșie, ei au ridicat în perioada 1858-1861 mărețul palat cu grădină de iarnă, cu turn de pază, cu fântână și cu tot felul de acareturi, căruia îi vor adăuga în 1881 Castelul de Vânătoare.

După cel de-al doilea război mondial, sub administrație sovietică, domeniul a servit unei școli de mecanizare, apoi unui colegiu de construcții. Zidurile care înconjurau moșia au dispărut, dar complexul arhitectural s-a menținut într-o stare relativ bună până la cutremurul din 1986. Acesta a produs serioase deteriorări palatului, fapt care a determinat mutarea școlii. Părăsită, clădirea s-a degradat și mai mult. Pe internet se pot vedea imagini ale Palatului Manuc Bey în ruină. Pentru a se vedea de la ce s-a pornit și unde s-a ajuns, voi atașa o mică prezentare pe care am preluat-o de pe YouTube.

Palatul Manuc Bey

De la început vreau să spun că am vizitat Palatul Manuc Bey de la Hîncești la numai o lună de la inaugurarea lui oficială, după restaurare. Totul era nou, foarte nou, parcă prea nou. În câțiva ani de muncă trudnică, acest palat s-a transformat dintr-o ruină într-o perlă arhitecturală. Palatul, cea mai importantă parte componentă a Complexului istorico-arhitectural Manuc Bey, a fost restaurat în totalitate, iar cheltuielile (2,5 milioane de euro), au fost suportate de Uniunea Europeană. Se spune că în viitor această clădire va găzdui inclusiv ședințe de guvern, conferinţe și întâlniri cu oficiali din străinătate.

Folosindu-se de schițe, precum și de descrieri vechi găsite prin arhive, specialiștii s-au străduit să redea conacului o imagine - interioară și exterioară - cât mai fidelă. În legătură cu stilul, directorul Centrului de cultură "Manuc Bey", Tudor Plăcintă, declara: "Aici avem experimente de-ale lui Alexandru Bernardazzi, avem clasică, renaștere italiană, baroco și chiar, spun specialiștii, că sunt elemente orientale".

Am pătruns în palat prin intrarea principală flancată de steagurile Republicii Moldova și Uniunii Europene după ce în prealabil, aproape de scară, ni s-au arătat rămășițele instalației de aducțiune a apei pentru băile turcești de la demisol. Am urcat la primul etaj pe scările elegante din dreapta sălii de la parter. Rând pe rând am vizitat toate încăperile garnisite cu tablouri, oglinzi, sobe și șemineuri, cu ferestre mari, luminoase, dar mai ales cu mobilier elegant și frumoase stucaturi în jurul policandrelor. Am fost șocată de aspectul prea nou al tuturor acestor obiecte. Toate erau frumoase, foarte frumoase, dar nu mi-au lăsat impresia că mă aflu într-un palat de secol XIX. Am aflat că palatul reconstruit a fost mobilat cu obiecte specifice palatelor construite în stil renascentist în sec. XIX, toate obiectele fiind cumpărate din Italia și transportate pe mare până la Odesa.

Între frumusețile văzute la interior pe care cred că le-am surprins într-o oarecare măsură în fotografiile mele, demn de remarcat este și parcherul din sala de consiliu. Ni s-a spus că pentru realizarea acestui parchet deosebit - un joc de forme geometrice în diferite culori - au fost folosite nu mai puțin de 16 esențe lemnoase diferite. Tot demnă de remarcat pentru frumusețea și eleganța ei este scara interioară spiralată. Pe acolo am coborât la demisol unde am văzut ceea ce a mai rămas din baia turcească, apoi, prin galerii subterane parcă fără de sfârșit, am ajuns la un mic lapidariu care grupează diferite fragmente arhitecturale vechi.

Tunelul care duce din subsolurile Palatului Manuc Bey spre Casa Iamandi are o lungime de 70 m și este realizat din cărămidă roșie. El a fost gândit ca refugiu în caz de pericol, iar în prezent - amenajat - este valorificat ca traseu turistic subteran. Pentru că, ce ar fi o vizită la Palatul Manuc Bey fără o incursiune în galeriile și ascunzișurile de care Manuc devenise obsedat? Beciul din Casa Iamandi în care se depozitau cândva mari cantități de vin se preconizează a fi amenajat ca sală de degustare pentru turiștii amatori de vinuri de Hîncești. Am revenit la suprafață ieșind din Casa Iamandi pe sub schelele șantierului încă în lucru. Nici fântâna aflată între Palatul Manuc Bey și Casa Iamandi nu a fost încă refăcută, dar se intenționează și reabilitarea ei.

În 1993 Palatul Manuc Bey din Hîncești a fost declarat monument de arhitectură și a fost înscris în Registrul monumentelor de cultură din Republica Moldova.

Castelul de Vânătoare

În cadrul Complexul istorico-arhitectural Manuc Bey Castelul de Vânătoare este construcția care a rezistat cel mai bine cutremurelor și trecerii vremii. Înălțat în 1881, Castelul proiectat de Alexandru Bernardazzi, găzduiește din 1976 Muzeul Ținutului Natal. Nu doar exponate care amintesc de vînătoare pot fi văzute aici. Clădirea din cărămidă roșie, cu turnuleț circular și cu o frumoasă scară curbată, exterioară, este în egală măsură muzeu etnografic și de istorie. Un colț amenajat cu animale și păsări împăiate amintește de partidele de vânătoare de pe vremuri. Nenumărate fotografii (Manuc Bey și membri ai familiei sale, arhitectul Alexandru Bernardazzi - cel care a proiectat castelul, imagini mai vechi de 100 de ani ale palatului și celorlalte clădiri, biserica armenească, etc…), unelte și obiecte tradiționale de uz casnic și gospodăresc, (chiar și o albie în care se scăldau morții), costume populare, țesături și broderii manuale ocupă o bună parte a spațiului muzeal.

Important și totodată interesant pentru noi a fost spațiul alocat istoriei locului. Am văzut acolo harta Moldovei în vechile ei hotare, chipurile celor mai importanți domnitori ai Moldovei medievale, vechi monede și bancnote rusești și românești, diferite documente importante ale vremii - unele originale, altele doar copii. Am văzut și am citit Actul Unirii votat de Sfatul Țării la 27 martie 1918, act care consfințea Unirea Basarabiei cu "mama sa România". De asemenea, am văzut ziarul care la 31 august 1989 anunța trecerea la grafia latină, precum și Declarația de independență a Republicii Moldova.

Amintiri din războaie (toc de pistol, gamelă, căști, obuze, lopățica infanteristului, scene de război pictate), veșminte de prizonierat, dar și costume pionierești alături de toba și de goarna pionierului, ba chiar și diploma decernată purtătorului făcliei olimpice la Olimpiada Moscova 1980 pe traseul din raionul Hîncești, toate se pot vedea la Muzeul Ținutului Natal amenajat în Castelul de Vânătoare al Complexului istorico-arhitectural Manuc Bey din Hîncești.

În final…

În cuvântul adresat cititorilor materialului documentar amintit la începutul articolului, Anatolie Chetraru - președintele raionului Hâncești, spunea între altele: "Consiliul Raional Hîncești pune un accent deosebit pe promovarea regiunii în ansamblu conștientizând faptul că actualmente, în contextul vecinătății noastre imediate cu frontierele Uniunii Europene, izolarea locală este nu numai contraproductivă, dar și lipsită de orice perspectivă".

Cu cuvintele sale pline de sens, închei. Căutați pe internet imagini vechi de la Palatul Manuc Bey din Hîncești și veți vedea în ce stare de degradare ajunseseră toate clădirile aparținând acestui complex. Doar Castelul de vânătoare fusese mai cruțat de vremuri și de trecerea timpului. O primă și foarte importantă etapă de restaurare s-a finalizat. Turiștii pot fi primiți și chiar au ce vedea cu toate că încă mai sunt lucrări de făcut. Casa Iamandi și Casa Vechilului nu se vizitau atunci când am fost noi acolo.

Taxa de intrare pentru vizitatori este de 50 lei moldovenești/ persoană dacă se dorește un tur ghidat și 30 lei moldovenești/ persoană dacă nu se dorește ghid. Pentru copii taxa de vizitare este de 25 lei.

---

VIZUALIZĂRI: 4170 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI