ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.10.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 22.04.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2018
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Orasul subteran – Beciurile Cricova

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Adresa

Strada Chisinaului 124, Cricova, cod 2084.

Se ajunge aici urmand M2 pana la o interesctie mare cu giratoriu cu M21. Aici se coteste dreapta si in 50 metri veti intalni o poarta care va ureaza bun venit la Cricova. Recomand sa nu intrati pe acolo, caci drumul are multe ramificatii, beciurile fiind undeva in vale unde se ajunge dupa un drum sinusoidal prost marcat. Mai bine urmati M21 pana la urmatoarea bifurcatie la stanga. AIci este alta intrare in orasul Cricova, de unde o tineti tot inainte pana aproape de capatul drumului si coboriti usor dreapta pana la destinatia noastra unde este si o parcare, pe care eu am gasit-o ocupata.

Merita sa veniti aici cu taxiul. Costa 100 – 150 MDL (pentru RON impartiti la 4) din Chisinau pana la crama (beciuri) sau cu autobuzele liniei 2. Trebuie sa ajungeti cu 15 minute inainte, iar daca veniti pe cont propriu, luati o marja chiar mai mare.

Orasul de sus si cel de jos

Cand am trecut prin poarta mare si boltita pe care scrie Cricova – Regatul Vinului, am crezut ca am intrat pe aleea ce duce la beciuri. E si nu e asa. De fapt intri in orasul suprateran Cricova care ne invita catre orasul subteran Cricova. Cricova este un oras situat la 20 km nord de capitala Republicii Moldova, Chisinau. Alte surse mentioneaza 12 sau 15 km, acum depinde unde se considera punctul de plecare caci Chisinaul este intins.

Orasul Cricova face parte din Municipiul Chişinau si este administrat de acesta. Este situat la altitudinea de 122 metri fata de nivelul marii. Are o populatie de sub 10.000 locuitori.

Receptia

Pentru a vizita Beciurile Cricova sau Orasul Subteran treceti pe la Receptie. Este necesar sa faceti rezervare si sa optati pentru pachetul care va atrage cel mai mult. Exista o tura de dimineata, cea mai ieftina, ture mai lungi sau mai scurte, cu mai multe sau mai putine sau fara degustari. 350 MDL am platit eu si vizita a durat o ora, incluzand doua degustari. La sfarsit se poate vizita magazinul de prezentare si desfacere, unde se gasesc diferite soiuri de vinuri si sampanii la preturi convenabile.

Vizitele care incep dupa orele 16 se taxeaza cu 100 MDL in plus

Istoria locului

Cricova este cel mai mare complex subteran din lume de pivinite de vinuri si unitate de productie a vinurilor. A ajuns repede emblema Republicii Moldova, un brand international.

Pe zidurile exterioare, dar si cele interioare si in reclame tot apare anul 1952. Este anul de nastere a orasului subteran Cricova. Istoria locului spune ca in acel an 1952, Petru Ungureanu si Nicolae Sobolev au propus ca in galeriile din care se extragea piatra de constructie sa se depoziteze vinuri. Repede s-a constatat ca vinurilor le prieste climatul acestor hrube si capata calitati apreciate.

Vizita in orasul subteran

Atractia beciurilor o reprezinta pe de o parte cei 120 km de galerii subterane. Realizati ce inseamna 120 km lungime sau 53 hectare suprafata? Nu puteti parcurge acest areal pe jos in trei zile.

Beciurile sau orasul subteran se viziteaza numai cu ghid insotitor. Se presteaza ghidaje in mai multe limbi de circulatie internationala. Accesul se face cu minicarul. Datorita suprafetei imense mai multe vehicule sunt simultan in turul de ghidare. Beciurile se afla la 50 – 100 metri sub pamant. Cota minima este in zona de productie a sampaniei.

Important! In subteran este rece, 10 – 12 grade Celsius si curent. Mie mi s-a parut chiar mai frig. Umiditatea este 97 – 98%.

Notiunea de oras subteran nu este deloc exagerata, daca punctam ca in galeriile prin care circula minicarele si alte vehicule exista semne si reguli de circulatie si chiar semafoare, iar culoarele se numesc strazi si bulevarde si poarta deumiri precum Chardonnay, Feteasca, Sampaniei, Cabernet, Aligote, Dionis, etc.

Prima statie – La Butoaie

Minicarul ne-a oprit mai intai in zona unor butoaie vechi din lemn unde ghida ne-a vorbit de istoria lor, de modul cum se golesc si se curate. Butoaiele cele mai mari erau goale dar sute de butoaie ceva mai mici erau pline si pastrau mii de tone de vin in ele.

A doua statie – “fabrica de sampanie”

Cricova se mandreste ca pastreaza reteta vinului spumant metoda traditionala Pierre Perignon. Tehnologia consta in doua procese de fermentare in sticla, urmate de maturarea produsului cuvée. Ghida ne-a prezentat in detaliu tot ciclul prin care trece licoare pana sa devina sampanie, cum se depoziteaza sticlele cu gatul in jos sub diferite unghiuri, cum se rotesc zilnic, cum se formeaza un depozit, cum intra printr-o statie de criogenizare unde se scoate depozitul sub presiune, cum se introduce dopul si se leaga sarma de la gatul sticlei….

Statia trei – Cinematograful

Da, este de vizitat si un cinematograf. Aici am vizionat un film de prezentare al centrului de la Cricova. In timpul vizionarii s-a servit o sampanie roze. La iesirea din sala de filme, este amenajat un loc commercial cu “LOVE” unde se pot face poze sentimentale.

Urmatoarea oprire – Muzeul

In stanga intrarii sunt doua mozaicuri cu o femeie care ofera sare si paine, respectiv un barbat care te serveste cu vin. Sunt simbolurile ospitalitatii moldovenesti (romanesti). Muzeul gazduieste exponate vechi din perioada greaceasca, din cea dacica din cea romana, si cea romaneasca. Plosca, amfora, teascul, caruta, butoiul sunt de admirat aici.

Pasii ghidei ne conduc apoi intr-o incapere de trecere unde ne sunt infatisate vinuri si medalii. Aici am citit si decretul Presedintelui Republicii Moldova prin care Combinatul de Vinuri Cricova a fost decorat in anul 2002 cu Ordinul Republicii.

De acum urmam un traseu de forma unei sticle pornind pe gatul sticlei. Intram in zona “caselor”. Sunt locuri de depozitare a 1,3 milioane de sticle de vin. Unele “case” au proprietar. Dupa ce citim numele fara rezonanta ale unor propritari, trecem la vedete. Am remarcat “casa lui Basescu” si “casa lui Iohannis”. Exista si cateva exponate de valoare incomensurabila, care sunt patrimoniu al republicii si nu mai pot fi vandute. Asa de exemplu este singurul exemplar de pe planeta de “evreiesc de pasti” din 1902. A propos de varsta si valoarea vinurilor. Ni s-a confirmat informatai aflata in primavera la Jidvei cum ca valoarea vinurilor scade dupa 20 – 25 de ani, functie de fiecare soi in parte, acesta pierzand din tarie si devenind … otet.

La baza gatului traseului in forma de sticla strajuieste Dionissos, zeul grec al vinurilor.

Ultima statie – salile de degustare

Am vizitat 4 asemenea sali, una mica – si faina tare, daca ar fi si izolata, ar fi intima, alta numita Sala Mare – este cea traditionala, alta tip acvariu, numita Fundul Marii, spectaculoasa ca si colorit si una cea mai mare, cea prezidentiala, unde se organizeaza si vizite oficiale ale personalitatilor. De aici pe niste ganguri am intrat prin dosul magazinului de prezentare si desfacere. Aici gasiti numeroase vinuri si sampanii la preturi convenabile.

Concluzie

Ghidajul bun. Eu am intrat cu un grup cu povestea in limba engleza, pentru ca am ajuns cu o ora inaintea orei programate cand se intra cu povestea romaneasca. Ghidajul bun, dar nu excellent. Ghida simpatica, vorbareata, raspundea si intrebarilor din grup, dar parca ne-a cam grabit.

Organizarea mi se pare laudabila, peste asteptarile mele.

Accesul la receptie lasa de dorit datorita semnalizarii precare, insuficiente.

Nu se gasesc material informative, prospecte.

Mi-a placut si ca recomand si Dumneavoastra sa vizitati Beciurile Cricova.

@webmaster;

Rog inserare

youtube

Bun ii vinu' ghiurghiuliu interpretat de Maria Tanase


[fb]
---
Trimis de Dan&Ema in 30.10.18 22:16:49
Validat / Publicat: 31.10.18 00:22:09

VIZUALIZĂRI: 5085 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan&Ema); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 In acest turn se afla receptia
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 45650 PMA (din 49 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

18 ecouri scrise, până acum

webmaster45
[31.10.18 00:21:37]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[31.10.18 05:54:43]
»

@webmaster45: multumesc

doinafil
[31.10.18 08:47:23]
»

@Dan&Ema: Un loc interesant, pe care mi-aș dori să-l vizitez și... de ce nu (?) să și gust licoarea oferită!

Vinurile caselor vedetelor noastre sunt ale lor? (ale lui Băsescu și Iohanis?), sau le poartă, doar, numele?

Am vizitat și eu niște pivnițe de fabricare a șampaniei, la noi, în București, la „Zarea”! A fost impresionant, era prima dată când vedeam așa ceva.

Felicitări, am votat cu drag!

Zoazore
[31.10.18 11:21:02]
»

@Dan&Ema: Bravo Dane! De pe munte, pe Fundul Marii, cu paharu-n mana!

Foarte interesanta vizita si foarte sugestiv traseul in forma de sticla! Tematic!

Nu prea le am eu cu vinurile, dar o vizita, macar la o crama, tot mi-ar placea!

Sunt bune vinurile de Cricova? Si, repet intrebarea Doinei: "Casa Basescu" e cumparata de Basescu? Sau e simbolic denumita?

webmaster
[31.10.18 12:12:53]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

teona
[31.10.18 15:08:25]
»

Foarte interesant articol! Chiar m-ai facut curioasa cu acest review. Felicitari, Dan!

Michi
[31.10.18 18:21:58]
»

Amfostacolo toamna anului trecut şi pot confirma că tot ce spui e adevărat şi o invitaţie la crama Cricova. Felicitări pentru reviewul autentic.

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[31.10.18 22:20:08]
»

@doinafil:

Doina, daca ai vizitat la Zarea, si ti-a placut, iti doresc sa vizitezi si Cricova, si iti va placea. Dimensiunile difera. Si inca mult. Cricova e nr 1 in lume ca si km galerii.

"Casele" respective au fost prezentate ca apartinand proprietarilor numite. De altfel sunt trecute numele lor si steagul Romaniei.

Nu sunt din cele mai mari "case" vazute aici, sunt chiar modeste!

Numai de bine!

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[31.10.18 22:25:36]
»

@Zoazore:

Buna seara de la Chisinau!

Interesant traseul tematic, ca forma, altfel vedete si sticle si sticle-vedete. Nu as vrea sa fiu o asemenea vedeta.

Sunt bune vinurile de Cricova?

Depinde de gust. Da, dar dupa gustul meu pe care il am si acum pe limba dupa cina din seara asta, eu votez cu Rara Neagra de Purcari!

Dar nu mai scriu review, ca nu mai am timp sa scriu si de restaurante. Am alte restante mai utile pentru turisti.

Numai de bine!

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[31.10.18 22:27:58]
»

@Michi:

Multumesc, mama Michi. Ma bucur si daca primesc vot! Si daca primesc doar ecou. Mai ales ca este sentimental.

Felicitări pentru reviewul autentic.

V-a placut?

Mie, da, mult, si recomand cu caldura, mai ales ca e frig in beciurile de la Cricova.

Multumesc de lectura si ma bucur ca v-am amintit de locuri vizitate recent.

Numai de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dan&EmaAUTOR REVIEW
[31.10.18 22:33:24]
»

@teona:

Multumesc mult! Apreciez aprecierile!

Ma bucur ca ai citit si ti-a dat de gandit...

Chiar m-ai facut curioasa cu acest review.

Presupun ca ai si trecut Cricova pe lista!

Este ceva... altceva.

Si cred ca ar putea atrage de 10 ori mai multi turisti daca ar fi in alta tara.

Lasand parerile de acest gen deoparte, este indiscutabil emblema Moldovei, brandul acestei tari, aparut asa din neant dintr-o idee de depozitare a vinului in niste hrube...

Tare!

Numai de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
crismis
[31.10.18 22:46:37]
»

@Dan&Ema: Am fost acolo cu un grup de colegi, invitați cu ocazia unei conferințe, acum câțiva ani ("Bine ați venit în țara dumneavoastră! " Remember?)

Vizita ca vizita, dar ce paranghelie a urmat!!! Lăutari, j' de feluri de mâncare, fiecare însoțit de vinul potrivit! Țin minte că am gustat din fiecare, n-am băut mult, dar oricum, cred că au fost vreo 6-7 sortimente, și numai o dușcă dacă iei... Ei bine, jur cu mâna pe inimă că n-am avut nici pe naiba! O ușoară amețeală, să zic.

Rara de Purcari e și preferata mea!

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[31.10.18 22:53:42]
»

@crismis:

("Bine ați venit în țara dumneavoastră! " Remember?)

Un articol la care am lacrimat si care face parte din articolele de neuitat de pe AFA. Deh! Corzile astea sensibile! Sau... si baietii plang cateodata!

Este un loc foarte potrivit pentru paranghelii de degustare sau cu degustare.

Cum se face ca totusi in ciuda impresiilor placute de la Cricova, votam pentru... Purcari?

Mama, buna a fost Rara Neagra din seara asta care a usurat ingurgitarea unui steak rotund de vita intr-o "mancatorie" (cine le numea asa?) draga mie din Chisinau...

Multumesc de lectura si vot! Numai de bine!

Michi
[01.11.18 09:57:50]
»

@Dan&Ema: Graba strică treaba. Sorry şi mulţumesc

mishu
[01.11.18 17:13:57]
»

@Dan&Ema: Si au as merge acolo, pana una alta m-am multumit cu articolul tau. Felicitari, votat cu mare drag.

horciagrodica
[01.11.18 18:24:37]
»

@Dan&Ema: FELICITARI pentru articol. Ma bucur v-a placut. Eu am plecat cu gandul revenirii, dumneavoastra?

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[01.11.18 20:18:04]
»

@mishu: Multumesc de lectura si de vot, Mishu! Si eu as merge a doua oara!

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[01.11.18 20:21:08]
»

@horciagrodica:

Categoric, da!

Si multumesc mult pentru informatii. Eu am intrat cu un grup ghidat in engleza, pentru ca altfel mai asteptam o ora. Am ajuns eu mai devreme decat programasem. Dar am economisit 100 MDL ca am intrat inainte de 4:00 p. m.

Categoric, mi-ar placea sa revin si sa am timp chiar de o vizita mai lunga cu degustari, ceea ce acum nu mi-am permis.

Numai de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, Dan&Ema, doinafil, horciagrodica, Michi, mishu, teona, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂCombinatul de vinuri (crama) Cricova:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.077250003814697 sec
    ecranul dvs: 1 x 1