ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.04.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
APR-2023
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

La Cetatea Abritus, din nou

TIPĂREȘTE URM de aici

După vizita la Mormântul Tracic de la Sveshtari, apoi un drum de 40 km până la Razgrad, iată-ne în marea parcare de la intrarea în Complexul Arheologic Abritus! Am mai vizitat Cetatea Abritus în 2018, cu ocazia unui drum Spre litoralul bulgăresc, ocazie cu care am explorat doar situl arheologic în aer liber, cele două muzee nefiind deschise atunci când am fost noi acolo. Era o zi de duminică, la început de martie. De astă dată, la început de aprilie, Complexul Arheologic trecuse deja la programul sezonului cald, deci, am găsit ambele muzee deschise, gata să-și primească vizitatorii. Erau singurele curiozități pe care le aveam legat de Complexul Arheologic Abritus, situat în apropierea orașului Razgrad, la numai 2 km. De aceea am trecut de îndată la studierea programului de vizitare și la achitarea taxelor de acces.

Program de vizitare și taxe de acces

Atât Muzeul Arheologic cât și Muzeul Interactiv funcționează în sezonul cald (1 Aprilie - 31 Octombrie) de Luni până Duminică, în intervalul orar 9.30-18.00. În prima zi de Luni din fiecare lună accesul este liber. În sezonul rece (1 Noiembrie - 31 Martie) de Luni până Vineri, în intervalul orar 9.00-17.00. Sâmbătă și Duminică este deschis doar în cazul programărilor prealabile. Și în sezonul rece, în prima zi de Luni din fiecare lună accesul este liber pentru toată lumea.

Taxele de acces sunt 3,5 leva/persoană și 2,5 leva/persoană, dar nu mai rețin cât și pentru care muzeu. La casa de bilete eu am achitat 6 leva pentru vizita la ambele muzee. Nu am sesizat existența unor taxe speciale pentru anumite categorii de vizitatori și nici nu am întrebat dacă există așa ceva.

Vizita noastră la Cetatea Abritus

De la centrul de informare turistică și totodată loc de achitare taxe de acces, am fost preluați de un tânăr ghid care ne-a condus mai întâi la clădirea în care se află Muzeul Arheologic. Acesta nu este mare, dar are vitrinele încărcate cu piese descoperite cu ocazia cercetărilor arheologice din zonă. Am văzut acolo arme, unelte și obiecte gospodărești, vase de argilă, metale prelucrate artistic, obiecte de podoabă, diferite simboluri creștine... toate cu note explicative afișate pe tăblițe sau pe panouri (în bulgară și engleză). Din explicațiile ghidului am aflat că la Abritus, în interiorul zidului estic, a fost descoperit cel mai mare tezaur de monede de aur din Bulgaria perioadei antice târzii - 835 de monede (4 kg de aur). Tezaurul a fost ascuns, probabil, în timpul invaziei goților din anul 487. În Muzeul Arheologic nu este permis fotografiatul și nici nu am încercat să trișez. Am fotografiat doar carul de luptă, scutul și armura romană etalate în holul de la intrare.

În Lapidarium - situat în aer liber, în fața intrării în muzeu, am fotografiat în voie fragmente arhitecturale decorative salvate din cetate, precum și foarte multe lespezi funerare, unele inscripționate în latină, altele - cele de la mormintele de familie - având încrustate și chipurile membrilor de familie înhumați. Cele mai valoroase exemplare sunt protejate cu sticlă. Toate exponatele sunt însoțite de note explicative. Majoritatea acestora datează din epoca romană (sec. II-III), găsite în orașul antic Abritus, iar altele datează de la sfârșitul Evului Mediu (sec. XVIII-XIX) - pietre funerare și inscripții creștine, musulmane și armene. Această diversitate confirmă diversitatea etnică și religioasă a populației din zonă.

Prin Poarta de Nord a cetății pătrundem în fortificație unde suntem invitați să vedem mai întâi Muzeul Interactiv Abritus înființat în 2014, în cadrul proiectului Primăriei Razgrad "Abritus - Misticism și realitate". Muzeul este o construcție modernă, cu 12 săli amenajate la parter și la primul nivel. Nu vă așteptați să spun că am fost impresionată în vreun fel de această realizare. Este ceva de recomandat mai degrabă copiilor care vor descoperi trecutul istoric prin intermediul unor jocuri. Proiecții, reprezentări grafice, chipul prof. Ananie Yavashov, primul cercetător al cetății amplasat (în mărime naturală) în prima încăpere, o machetă a cetății, panouri mari cu diferite monede vechi, ștanțe pentru a-ți face propria monedă - amintire de la muzeu, zodiacul mare cât un perete, haine romane și fețe (găurite) cu tunsori de epocă pentru fotografii personale, un mic loc cu fotolii confortabile unde poți viziona filme tematice, dar... cine să mai vrea și așa ceva? Eram nerăbdătoare să ajung afară, să revăd ruinele vechii cetăți.

Complexul în aer liber se vizitează fără ghid. Te poți plimba pe unde vrei, cât vrei și poți face oricâte poze dorești.

Ceea ce vede vizitatorul de astăzi la Abritus este rezultatul unui amplu proces de restaurare, conservare și punere în valoare a fortificațiilor, proces care a avut loc în perioada 2012-2014 în cadrul proiectului "Abritus - Misticism și realitate" desfășurat cu sprijin financiar european.

Ziduri și porți refăcute, traseu de vizitare iluminat, căi de acces modernizate, panouri informative cu scheme și text (în bulgară și engleză) și - în plus - o pasarelă metalică de unde poți privi și fotografia cea mai frumoasă parte a complexului arheologic. Este vorba de ruinele unei somptuoase construcții dominate de numeroase coloane de marmură care înconjoară o fostă curte interioară pavată cu dale de piatră.

Plimbându-ne printre ruine, am remarcat un canal de cărămidă prin care se scurgeau apele provenite din ploi, încăperi cu ieșire la stradă, probabil foste prăvălii, depozite de mărfuri, locuințe și chiar o latrină. O baie publică, alte locuințe, o basilică creștină...

Au fost identificate două apeducte - unul datat din sec. II care aducea apa prin țevi ceramice de la un izvor situat la 6 km sud-vest, ajungând sub poarta de sud a cetății și un altul, doar de 3 km lungime, aprovizionând cu apă partea de nord-est a așezării.

Există trei trasee propuse pentru vizitarea întregii incinte și chiar și un al patrulea, mai ușor, recomandat persoanelor cu dizabilități. O alee care înconjoară cetatea prin exterior, pe lângă ziduri, permite observarea fostelor turnuri de apărare (vreo 35, dar nu le-am numărat personal), a celor patru porți principale așezate aproape simetric, precum și a tuturor porților auxiliare, mai mici.

Cel care atrage atenția în orice punct al incintei te-ai afla este Turnul de apărare situat în zona cea mai înaltă a cetății. În interior acest turn are o scară metalică ce permite accesul pe platforma de unde se poate admira fortificația în toată întinderea ei. Din păcate, atunci când am fost noi acolo, intrarea în turn era încuiată, deci nu ne-am putut bucura și de această experiență. De altfel, zona din jur era destul de neîngrijită, sezonul turistic fiind abia la început.

Cetatea Abritus - scurt istoric

Din pliantul procurat de la punctul de informare turistică voi încerca să punctez câteva repere istorice importante pentru a înțelege de ce Cetatea Abritus a intrat în atenția lumii turistice.

Cetatea Abritus situată la 2 km est de Razgrad, a fost un castru roman construit la sfârșitul sec. I d. Hr. pe ruinele unei vechi așezări tracice datând din sec. III-IV î. Hr., devenind ulterior unul dintre cele mai mari centre urbane din Moesia Inferior, provincia romană situată în nordul Bulgariei de astăzi.

Istoria consemnează faptul că în anul 251, în timpul invaziilor gotice, romanii au suferit aici o înfrângere dezastruoasă. În bătălia de la Abritus, în valea râului Beli Lom, la sud de satul Dryanovets, împăratul Decius și fiul său Herennius Etruscus fiind uciși. Au fost primii împărați romani uciși într-o bătălie cu barbarii.

Fortificațiile au fost întărite, zidurile masive (de până la 3 m grosime și 12 m înălțime) au fost construite în jurul cetății în perioada 320-330 din dispoziția lui Constantin cel Mare, aparent pentru a proteja așezarea de hoardele barbare. Cu toate acestea, zidurile nu au rezistat invaziilor. Au năvălit mai întâi goții, apoi hunii și - mai târziu - din nou goții lăsând în urma lor mari distrugeri. Orașul a fost refăcut de fiecare dată, astfel încât în sec. V-VI Abritus era unul dintre cele mai mari orașe și un important centru creștin, aici aparând chiar și o episcopie. Tot în scopul mai bunei apărări, în vremea împăratului Iustinian, în sec. VI, porțile cetății au fost îngustate. În anul 586, avarilor li se datorează o nouă distrugere a cetății.

În perioada medievală timpurie, o parte din fortificație a fost refăcută, dar pecenegii sunt cei care îi provoacă noi distrugeri în anul 1030.

Așezarea medievală Razgrad, pe ruinele vechii cetăți romane, apare abia în sec. XIII-XIV. Nici aceasta nu a fost scutită de confruntări războinice, fiind cucerită de otomani și rămânând sub dominația acestora câteva sute de ani.

Prima cercetare arheologică la Cetatea Abritus a fost făcută în 1887 de prof. Ananie Yavashov, săpăturile științifice, sistematice demarând abia în 1953. În 1984, Abritus a fost declarat Rezervație Arheologică, cercetările specialiștilor au continuat și încă mai continuă.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 08.04.23 08:31:43
Validat / Publicat: 08.04.23 09:12:56
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 890 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Cetatea Abritus - Ruinele vechii cetăți romane.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31900 PMA (din 23 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmaster
[08.04.23 09:20:57]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

iulianicAUTOR REVIEW
[08.04.23 09:48:01]
»

@webmaster: Mulțumesc!

Confirm eu coordonatele GPS. Sunt OK!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic
Alte impresii din această RUBRICĂCetatea Abritus (Abritus Castle):

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064854145050049 sec
    ecranul dvs: 1 x 1