GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Castelul din Ravadinovo - un decor original
La intersecţia drumurilor care leagă Burgasul, Sozopolul şi Duni, un indicator te îndrumă către Ravadinovo, destinaţie interesantă în ultimii câţiva ani pentru cei dornici să vadă cu ochii lor ce e cu castelul ale cărui turnuleţe se văd din depărtare.
Ajunşi în faţa porţii larg deschise am fost întâmpinaţi de un nene (care numai a castelan nu arăta!) care ne-a făcut semn că intrarea se plăteşte: 6 leva / adult (pentru copil - nema!). Plata taxei nu e însoţită de primirea vreunui bilet sau bon, nici pliante, ghiduri sau indicaţii nu se oferă... Dar e evident că marketingul de tip "din vorbă-n vorbă" funcţionează [fără îndoială că bulgarii sunt atraşi aici de recomandările celor care "au fost şi le-a plăcut"] - posibilă explicaţie pentru faptul că, la data vizitei noastre, în afară de noi, restul curioşilor (vreo patru – cinci grupuri) erau exclusiv bulgari.
Întreg domeniul are un aspect foarte îngrijit, acoperişul şi interioarele castelului nu sunt încă finalizate, dar nu se vede mizeria şi dezordinea care însoţesc de obicei lucrările în curs; zidurile din piatră sunt acoperite de iederă, la tot pasul sunt flori vesele şi, deşi unii copaci nu erau încă înfrunziţi când am fost noi, iar tufele de liliac abia înmuguriseră, era multă verdeaţă şi culoare peste tot.
Drept "ghid" noi am avut un muncitor care, deşi era foarte prietenos şi vorbăreţ, din păcate nu ştia decât bulgară. De la el am înţeles - cât de cât - că lucrările durează de 16 ani deja şi tot el ne-a invitat să urcăm la etajul 1, singurul vizitabil (accesul către nivelurile superioare fiind blocat). Aici am fost miraţi să constatăm că obiecte de mobilier în bună stare sunt lăsate pradă prafului, în lipsa unei minime protecţii (canapele şi fotolii "stil empire" - ca să zicem aşa, oglinda, măsuţa rotundă bogat ornamentată cu "ciucuri" din lemn pe care adierea de primăvară îi transformă în "clopoţei de vânt").
Ghidul nostru, care ne-a dat de înţeles că se ocupă de lucrările în metal, ne-a condus şi la bisericuţa ce pare a fi ortodoxă - prin vitralii şi icoanele în stil bizantin de pe pereţi, dar şi catolică (sau, în orice caz, ne-ortodoxă) - prin statuile albe din ghips de la intrare şi usile din fier forjat, care ar trebui să străjuiască altarul, dar nu prea seamană a iconostas ortodox.
La câţiva paşi depărtare, printr-un tunel cu câteva trepte, se coboară în "galeria de artă": aici, reproduceri după tablouri celebre sunt ţinute în semi-întuneric şi "stau în compania" unei instalaţii de distilat şi a unei colecţii de talăngi de diferite dimensiuni, fiecare sunînd altfel (am verificat). Din galerie, alte câteva trepte coboară spre cramă, unde pe câteva mese sunt diverse icoane sau tablouri, iar de-a lungul unuia dintre pereţi stau frumos ordonate mai multe butoiaşe (cu murături? sau vinuri).
În stânga porţii de intrare pe domeniu este cascada artificială pe a cărei stâncă (construită din aceeaşi piatră albicioasă prezentă peste tot, în zidurile castelului şi ale bisericii) stă de pază un vultur din aramă. Alături e foişorul cu felinare albastre, unde se poate urca pentru a admira de aproape clopoţeii de vânt (tot din lemn). În direcţia opusă se coboară spre lacul pe care plutesc lebede albe şi răţuşte-mandarin, dintre care unele sunt foarte prietenoase şi se apropie mult de mal. La doi paşi este sălaşul unde convieţuiesc mai mulţi păuni albaştri cu cozi de doi metri, diverse galinacee (foarte caraghioase sunt găinuşa neagră cu pampon şi pufosul cocoş alb), iar pe lacul "cel mic" înoată lebede albe şi negre, precum şi diverse feluri de raţe şi gâşte. Pe o altă latură a lacului, într-un loc special amenajat, "păunul-papagal" - după cum l-a botezat copilul (un fel de fazan multicolor) - coabitează cu mai multe specii de porumbei.
Din loc în loc, pe aleile din jurul castelului şi pe malul lacului sunt băncuţe şi balansoare de grădină unde te poţi odihni (şi legăna), bucurîndu-te de privelişte. Noi am avut parte de o zi de primăvară adevărată, însorită şi caldă şi numai câţiva nori pe cer, aşa că, fără să ne dăm seama, ne-am trezit că am petrecut aici aproape trei ore.
Impresiile pe care ni le-au lăsat domeniul şi castelul sunt amestecate, unele elemente sunt la graniţa cu kitch-ul (şi chiar o traversează: ancadramentele şi elementele decorative - coloane, statui - imitaţii din ghips), dar altele impresionează prin migala lucrăturii, detaliile sculpturilor şi materialele naturale - în principal, lemn, piatră şi fier sau aramă (semn că totuşi lucrurile sunt luate în serios). Uneori, când soarele intră în nori, privind spre acoperişul castelului - jumătatea aflată la stadiu de schelet, spre ferestrele fără geamuri sau către zidurile cu iederă, parcă te afli în faţa unui castel abandonat sau în decorurile dezafectate ale unui platou de filmare (amintind atmosfera din "Nostalgia"). Pe de altă parte, însă, senzaţia de părăsire e contrazisă de florile colorate şi păsăretul vesel - cărora în mod evident cineva le poartă de grijă zilnic, precum şi de cei câţiva muncitori care trebăluiesc şi îşi au uneltele de lucru lăsate la vedere din loc in loc.
Una peste alta, pentru cine doreşte o plimbărică într-un decor original sau cine are copii amatori de fugărit păunii şi hrănit lebedele şi are ceva timp disponibil... sau pentru curioşii dispuşi să "cotizeze", castelul din Ravadinovo e cu siguranţă un obiectiv interesant.
Trimis de Klaudyia in 20.04.12 22:47:24
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Klaudyia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 42.38834990 N, 27.67138580 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am introdus coordonatele GPS ale pensiunii, rezultand urmatoarea pozitionare pe harta click aici. Ne poti spune daca-i ok?
Multumesc.
De asemenea am atasat un videoclip care prezinta acest frumos castel. Daca ai o alta preferinta audio/video, ne poti spune si schimbam
frumos castel, habar nu aveam de el. Pacat ca nu apreciaza frumosul si-l lasa in paragina. Si da, aveti dreptate cand ganditi ca mai stim noi si la altii! Oameni care nu apreciaza valoarea lucrurilor sunt peste tot, pacat ca ei sunt si direct implicati in prezervarea acestora.
Tare rau si atat de aproape de noi incat zic ca e musai de dat pe acolo la o proxima calatorie in tara de la sud de Donau. Foarte tari si absolut edificatoare pozele + bravo bulgareilor ca ne dau "mucu' " in continuare. Multumim pentru impresii si mai asteptam pe viitor sa ne prezinti si alte locatii ciudatele/mai putin cunoscute/dar misto.
@webmaster10: Binevenite completările, coordonatele sunt ok la castel [la poarta de intrare: 42.388522,27.671693]. Turnuleţele se văd de la distanţă, cum faci dreapta venind dinspre Duni sau stânga - dinspre Burgas.
Mutat la rubrica "Descopera zona Duni-Sozopol" (deja existenta pe site); sters rubrica dublura introdusa de autor
@webmaster77: Foarte bine, dar atunci se poate edita titlul? (eu nu mai am posibilitatea asta acum)
Poate ar fi mai bine să schimbăm în: "Castelul din Ravadinovo - un decor original". Altfel se pierde elementul de noutate. Mai ales că obiectivul nu e nici în Duni, nici în Sozopol, ci pe-aproape. (Sau poate nu!? Cum credeţi că e mai bine!)
Modificat
Mulţumiri tuturor pentru aprecieri. Introducînd coordonatele în maps.google se obţine imaginea panoramică (nu chiar actualizată la nivel de aprilie a. c., dar oricum) edificatoare a întregului domeniu. "Detaliile" la faţa locului se schimbă mereu, pe măsură ce avansează lucrările apărînd noi lucruri "de descoperit".
Ti-am votat rw. deoarece ne-ai prezentat un loc de posibil popas in drumul spre una dintre statiunile din sudul litoralului bulgaresc, pasarile sunt superbe, cred ca cei mici sunt foarte incantati de prezenta lor dar sincer ansambul in sine mi se pare de prost gust. Desigur poate fi un loc de binevenita odihna, la umbra, iar copiii se pot destinde. De fapt ce reprezinta?
Cu drag, Floria
Multumesc Claudia pt. prezentarea acestei locatii. Cu siguranta voi face un drum in cursul sejurului meu la Duni.
Mutat în rubrica "Castelul Ravadinovo [Ravadinovo], DUNI / DJUNI" (nou-creată pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Ravadinovo - castelul lui Harry Potter din Bulgaria?! — scris în 18.09.23 de Radu P. din BUCUREşTI
- Oct.2020 „In Love with the Wind” - un castel controversat — scris în 19.01.21 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Castelul Ravadinovo, povești amestecate, printre eroii imaginari ai unui copil — scris în 04.05.19 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2016 Castelul Ravadinovo, un tărâm de basm sau un kitsch? — scris în 09.07.16 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Castelul din Ravadinovo - un kitsch monstruos — scris în 26.12.15 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - nu recomandă