We will always have Paris (IX): La Defense sau chipul postmodernității

TIPĂREȘTE

Spuneam, la începutul acestei serii de review-uri, că prima incursiune în Paris a fost cea în căutarea hotelului (în aprilie am stat la un hotel, in iunie am stat la prietena mea care locuiește în La Defense). Așadar, am stat de ambele ori în același cartier, în apropierea Grande Arche.

După cum povesteam în primul episod, aventura primilor pași în Paris a continuat cu aventura căutării hotelului. Deși aveam harta, direcții și nume de străzi afișate (oricum, mai multe ca în România) tot ne-am rătăcit, pentru că mă așteptam ca Promenade du Millenaire (fixată ca reper pentru hotel) să fie o stradă în toată regula în jurul unui parc de dimensiuni apreciabile. În loc de asta, parcul nu era reperabil pentru că era de fapt un loc de joacă dedicat copiilor (cu un gard înalt – parcul se închidea seara) de o formă ovală, înconjurat de o alee elegantă și de blocuri cu zece etaje (termenul cel mai potrivit ar fi “dichisite”), în interiorul cărora era o ordine desăvârșită, iar apartamentele erau după modelul francez, spațioase și cu un grad de confort ridicat.

Într-un final, după ce ne-am învârtit pe străzi și am întrebat vreo trei trecători care nu știau nimic, am reușit ca, printr-o întoarcere în spirală, să ajungem pe mica străduță (ascunsă între pomi și având un alt loc de joacă, mai mic, în față) pe care se găsea hotelul (vezi impresii).

Dacă tot vorbim de locuri de joacă, trebuie să spun că în materie de locuri de joacă, Bucureștiul bate Franța… și Spania la un loc. Am privit locurile de joacă La Defense cu un ochi de beneficiar experimentat (cine e mai pretențios decât o mamă!)… și pot să spun că, cel puțin la acest punct, îi depășim pe francezi :).

Un alt aspect în care stăm mai bine ca francezii este timpul liber al copiilor. Stând în La Defense și având câteva informații de la prietena mea (și nu doar de la ea, și de la o altă prietenă care locuiește în Franța), am observat stilul de viață al francezilor, care mi s-a părut neschimbat față de acum cincisprezece ani. Cu alte cuvinte, confortul este ridicat, nivelul serviciilor care li se oferă este foarte bun, iar mentalitatea este de a înscrie copiii cât mai devreme în sisteme educaționale: creșe, școli – care încep de la vârsta de 4 ani - și care au un program “full time”, de la 8 la 17, pentru a acoperi programul de serviciu al părinților. Programul de serviciu al părinților cuprinde o pauză de prânz consistentă, de la 12 la 14, în care aceștia au timp nu numai să mănânce, ci și să practice activități sportive și de relaxare. De asemenea, este o țară în care toți cei care muncesc își respectă timpul liber: magazinele nu sunt deschise duminica sau au un program foarte scurt, și nu sunt deschise seara până foarte târziu nici dacă sunt hipermarketuri.

După ce, în primele zile, am făcut cumpărături la supermarketul mini din hub-ul la Defense (adică din stația de metrou), am descoperit că un magazin foarte mare și convenabil (Miniprix) era situat la mică distanță de CNIT, înainte de Promenade du Millenaire. Am fost indusă în eroare de faptul că prima încăpere a magazinului era un boutique cu haine de adulți, și nu mi-am imaginat că în planul doi se situa cel mai convenabil supermarket din cartier. În fine… dacă mai ajungem vreodată acolo, vom ști să ne orientăm :).

Dar să revenim la La Defense și la chipul său postmodern. Spuneam, într-un alt review, că hub-ul La Defense are două ieșiri în zonă: una prin CNIT (mall) și alta obișnuită, chiar în față la Grande Arche. Îmi amintesc că prima dată când am ieșit la această stație mă întrebam, privind în toate părțile, “unde oare este Grande Arche, că harta spune că ar trebui să fie chiar aici?! ”. Răspunsul stătea în direcția privirii și în așteptările mele de turistă (eu credeam că este un monument de dimensiuni normale): de fapt, nu îl vedeam pentru că era prea mare! Așadar, totul în această zonă a fost construit de arhitecți cu viziune postmodernă care s-au jucat cu spațiul. Spre deosebire de ambientul francez clasic (unde spațiul este mai degrabă restrâns, sau extins pe o dimensiune previzibilă), în La Defense proiectanții par să fi fost extrem de generoși și să fi gândit – excepție față de stilul ambiental european - în stil american. Altfel nu se poate explica risipa de spațiu folosit doar în scop decorativ (pentru că întreg Grande Arche cu scările lui imense, și esplanadele care se întind în partea superioară și în partea stângă a CNIT-ului nu au un alt rol decât cel simbolic și decorativ). Iar în ceea ce privește CNIT-ul, am remarcat că deși este foarte elegant, prezența francezilor aici este pasageră, iar atmosfera este departe de agitația din mall-urile bucureștene. Sunt strict magazine, destul de exclusiviste, și câteva cafenele selecte pentru cei care au de pierdut timpul prin zonă.

Dincolo de CNIT și de aceste esplanade, pe lângă câteva monumente construite în același stil postmodern, drumul trece spre cartierul de blocuri, pe lângă cei câțiva zgârie-nori de efect. Există o denivelare puternică între Grande Arche, CNIT, esplanade și cartierul de blocuri, în sensul că esplanada dinspre CNIT trece peste o autostradă și linii de tren, iar blocurile sunt construite într-o vale. Pentru pietoni, problema diferenței de nivel se rezolvă prin câteva scări rulante care urcă și coboară, în paralel cu scări obișnuite (care sunt și un detaliu ambiental în stilul zonei), pentru cei care se grăbesc. Aceste scări rulante sunt în funcțiune toată ziua, începând de la prima oră, și se opresc doar noaptea, la ora 10. Scările trec printre câteva localuri în vogă (o pizzerie, un restaurant și câteva cafenele) și aceasta pare să fie singura zonă de entertainment. Francezii sunt niște oameni ocupați, care lipsesc cel puțin zece ore pe zi de acasă (datorită pauzei de la prânz, care le lungește și mai mult programul), și când ajung în cartier probabil nu mai au timp de alte activități.

Revenind la acest décor măreț și nefuncțional în toată splendoarea lui, pot să spun însă, din cele câteva zile pe care le-am petrecut acolo, că amprenta ambientală de artă avangardistă creează o anumită stare de spirit, și este un exemplu foarte bun pentru afirmația conform căreia o civilizare în exterior contribuie și la o civilizare în interior. Într-un asemenea décor de secolul XXI nu îți imaginezi pe nimeni cu alba-neagra, nici cerșetori, și nici escroci (cum sunt cei care operează cu sutele în România și pe care poliția-fantomă îi ignoră). Este un motiv suficient să ne întrebăm “de ce la ei se poate și la noi nu se poate... ”

---

VIZUALIZĂRI: 2575 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI