Zbor cu balonul in Cappadocia

TIPĂREȘTE

-nu, nu cinci saptamani in balon, ci doar o ora deasupra Cappadociei magice :)

In octombrie 2013 am avut marea bucurie de a merge cateva zile in, asa cum a fost numita pe AFA, „magica Cappadocia”, o minivacanta pe cat de plina, pe atat de surprinzatoare.

Turcia rurala, in care femeile trecute de prima tinerete umbla, marea majoritate, in salvari si cu turban pe cap, in care dimineata auzi cum canta cocosii si de asemenea auzi cum muezinul isi indeamna credinciosii la rugaciune, iar barbatii se descalta la intrarea in ceainaria unde stau „turceste”, cum altfel, si beau ceai din paharusele in forma de lalea, acea Turcie atat de diferita de metropola Istanbul sau de imensele resorturi all-inclusive, m-a fermecat pe deplin. Si daca adaug la acest tablou aproape pastoral un hotel foarte bun si niste provocari geografice, sa le zic asa, ajung aproape sa zugravesc vacanta perfacta.

Dar nu despre minunile geologice si istorice ale Cappadociei vreau sa vorbesc, pentru ca au facut-o inaintea mea alti colegi de site cu mult mai mult talent si nu as putea sa ma repet, ci despre un (aproape) „must have” al oricarei excursii in Cappadocia... Fabulosul rasarit de soare in balon...

Balonul cu aer cald a fost o (semi) premiera pt mine. In Disneyland, in 2011, am urcat in balonul care se afla la intrarea in Disney Village, dar acela este ancorat, asa ca nu faci decat sa urci, sa te rotesti 360 grade, sa faci ceva poze, sa te uiti la lume” de sus” :) si... cam atat. Zborul cu balonul este insa altceva... Si asta am facut cu adevarat in Cappadocia pt prima data.

Balonul cu aer cald este, dupa cele mai multe statistici, cel mai sigur mijloc de locomotie, daca se tine cont de raportul victime/solicitanti. In unele statistici mai, hai sa le zicem, traznite, am gasit balonul pe locul doi, dupa... ascensor (!) :)

Inventie a fratilor Montgolfier in secolul 18, incurajati fiind si de regele Ludovic al XVI-lea, dupa indelungi experimente care foloseau fum pe post de „motor” pt inaltarea balonului, acestia reusesc in 1783 sa inalte un balon cu 3 animale (un miel, un cocos si o rata care sigur nu au stiut ca, alaturi de catelusa Laika mult mai tarziu, vor face parte din istoria zborului :) ). Desfasurandu-se fara incidente, se trece mai tarziu la zboruri cu oameni, zboruri din ce in ce mai sus si din ce in ce mai lungi, primul dintre acestea avand loc deasupra Parisului in 1783. Alte experimente care s-au facut in aceeasi perioada au cuprins si gaz mai usor ca aerul, de exemplu hidrogenul. Balonul cu aer cald se bazeaza pe faptul ca aerul cald din interiorul balonului are o densitate mai mica decat aerul extern, mai rece, ceea ce il face sa se ridice si sunt baloane deschise, spre deosebire de cele cu gaz mai usor decat aerul (de exemplu heliu), care sunt baloane inchise ermetic.

Baloanele din ziua de azi au forme si culori care de care mai nastrusnice (torturi, catei, carnati, cutii de bere etc :) ),volume de cateva mii de mc si cuprind obligatoriu o nacela, anvelopa rezistenta la temperaturi inalte din care e confectionat balonul propriu-zis si o sursa de caldura care are rolul de a incalzi aerul din interiorul balonului ca acesta sa poata urca. Recordul de inaltime atins de un balon cu aer cald a fost stabilit in 1982, cand s-a ajuns la aprox 16000 m.

Foarte pe scurt mentionez ca in prima jumatate a secolului XX baloanelor cu aer cald li s-au adus diverse imbunatatiri, li s-au adaugat sisteme de propulsie (in speta una sau mai multe elice), istoria lor fiind strans legata de numele ofiterulu german von Zeppelin care a crezut cu tarie in acest mijloc de locomotie, pe care il vedea ca mijloc de transport al viitorului, atat pt oameni, cat si pt marfa sau in scopuri militare. Dezvoltarea altor tehnologii, ca si unele dezastre care s-au lasat cu multe victime (cel mai cunoscut fiind cel soldat cu 36 morti datorita unui incendiu petrecut la aterizare in SUA al dirijabilului Hindenburg) au facut ca in ziua de azi sa se vorbeasca despre dirijabile (zeppeline) la timpul trecut, iar daca astazi intrebi pe cineva despre zeppelin, s-ar putea sa ai surpriza sa ti se raspunda „A, Led Zeppelin? ” – ma rog, cel mai probabil de catre cei din generatia mea :) ...

Zborul cu balonul cu aer cald este in ziua de azi o intreaga industrie din sfera serviciilor turistice, iar in tari/zone foarte vizitate, ca Egipt, Kenya, Africa de Sud, Noua Zeelanda, Franta, nu in ultimul rand Cappadocia, dar si multe altele, zborul cu balonul este deseori un „must do” al vacantei. Festivalurile de baloane care au loc in toata lumea sunt un target pt doritorii de senzatii tari, pt cei doritori de vacante amuzante sau pt fotografi.

Trebuie sa amintesc si faptul ca, din pacate, de-a lungul timpului s-au inregistrat si ceva accidente soldate cu victime, in ultimii ani in Egipt, Noua Zeelanda si chiar Cappadocia. Din fericire, acestea sunt din ce in ce mai rare.

(Surse: johnbalon.ro, Wikipedia)

Sa revin la oile, pardon, baloanele mele :)...

Cappadocia este o zona extrem de promitatoare pt o „vizita de sus”, formatiunile geologice rezultate in urma a numeroase eruptii vulcanice, „coafate” de-a lungul secolelor de vant, ploi, furtuni ofera un spectacol de neratat. Iar promisiunea unui rasarit de soare era o oferta de nerefuzat, asa ca din momentul in care am stiut ca vom merge in Turcia am inceput sa ma interesez si de conditiile unui zbor cu balonul. Din fericire, cei de la hotelul unde am stat (Cappadocia Cave Suites, un hotel absolut deosebit, o sa pun review despre el) ne-au ajutat pe mail sa facem rezervari atat pt zborul cu balonul, cat si pt excursiile optionale pe care le-am facut in cele 3 zile cat am stat acolo.

In Goreme, oraselul in care am stat noi, sunt o gramada de firme care ofera zboruri cu balonul. Cei de la hotelul CCS lucreaza cu una din cele bine cotate (spun bune in ideea de safety, ca asta e cel mai important lucru) dintre firmele din zona.

Voyager Baloon ofera trei tipuri de zbor cu balonul, diferenta de confort reflactandu-se in pret.

Cel mai ieftin era sa zbori intr-un balon cu capacitate de 28 de persoane, asa zisul zbor standard. 160 euro card, 150 euro cash :’

A doua clasa de confort era un balon cu capacitate de 12-16 persoane si costa 180, respectiv 170 euro, zborul confort.

Iar rasfatul suprem era, la 250/ 230 euro, un zbor intr-un balon de 10 locuri, dar mai lung cu aprox jumatate de ora decat celelalte doua.

Noi am optat pt varianta a doua, zborul confort intr-un balon de 12-16 persoane, eu imi doream mult sa pot face ceva fotografii de sus si numai gandul ca ma vor inghesui o armata de americani grasi (de, am si eu fobiile mele) m-a facut sa scot fara nici o ezitare „un pumn de dolari” in plus din buzunar.

Cu ajutorul managerului de la hotel, aveam deja rezervarea facuta (fara sa ni se ceara nici un avans, am platit la fata locului), asa ca a doua zi dupa ce am ajuns in Goreme am pornit, insotite fiind de o vreme dupa sufletul nostru :), in marea aventura.

La 5 dimineata am fost asteptate la hotel de masina firmei Voyager Baloon care, dupa un drum de cateva minute pe stradutele abrupte, inguste si incolacite ale micutului orasel, ne-au dus la sediul firmei. Acolo ne asteptau cu un mic dejun destul de frugal, dar hai sa fim seriosi, cine poate manca prea mult la 5 dimineata, mai ales ca eram toti cu gandul la ceea ce urma sa facem, totusi tre’ sa spun ca ceva branzeturi si legume proaspte, prajituri, ceai sau cafea au intrat destul de bine...

Ne-au pus sa semnam ceva, sincer nu imi aduc aminte exact ce, probabil ca ne asumam responsabilitatea in caz ca se intampla ceva samd, ne-au prezentat ceva materiale promotionale si dupa cateva minute ne-au imbarcat din nou in minivanurile firmei, cu care am plecat la drum.

Locurile de unde se „decoleaza” sunt pe niste platouri in afara oraselului, am mers cativa km pana la parcela firmei „noastre”, pe drum treceam pe langa locuri unde se pregateau alte companii, unele isi umflau baloanele, altele deja incepeau sa se ridice, la orizont mijea prima geana de lumina, cerul era deja roz... la fel ca si dispozitia noastra :)

Ajunse la „garajul” nostru, ne-au debarcat si am asistat la pregatirea si umflarea baloanelor, care este un proces destul de indelungat, dupa cum spuneam anvelopa unui balon are intre 4000 si 9000 de mc. Baloanele, la inceput niste carpe (vorba vine!) culcate pe iarba, incep incet-incet sa prinda forma, se ridica din ce in ce mai mult, pana cand dupa vreo (sa fi fost oare?) 15-20 min ni s-a spus ca putem urca in nacela.

Nacela este construita din rachita, este impartita in 4 (pt a pastra echilibrul acesteia, evident ca se evita buluceala tuturor pasagerilor in acelasi colt) si, spre surprinderea mea, nu are o usita, ci niste gauri de care te folosesti pt a urca, exact ca atunci cand sari gardul. N-am intrebat, dar ma gandesc ca pt a evita deschiderea accidentala a usii in timpul zborului. A fost un pic caraghios, am ras un pic unii de altii, dar iata-ne pe toti cei 16 in balon. Spre bucuria mea, in „camera” noastra am nimerit cu niste japonezi, un el si o ea, mici de tot, care nici nu se simteau :)

Inainte sa incepem sa urcam, „pilotul”, un tip foarte simpatic de altfel, ne-a facut un mic instructaj, ne-a aratat cum functioneaza balonul, ne-a facut o mica demostratie cu arzatorul si ne-a spus pe o mina foarte serioasa ca la aterizare tre’ sa stam ghemuiti, sa ne tinem bine ancorati, ca si cum am fi intr-un avion care aterizeaza fortat, mult mai tarziu m-am prins ca facea misto de noi, atunci l-am luat in serios :)

In jurul nostru baloanele deja incepeau sa urce, cerul devenea din ce in ce mai luminat si mai impanzit cu baloane care pareau mai degraba niste bombonele Skittles, unele mai colorate decat altele, inainte sa urcam si noi am vazut cum unul dintre ele coboara cu viteza, mi se parea ca se prabuseste, dar nici vorba, doar intra intr-una din rapele de calcar din imprejurimi, in sfarsit, dupa cateva minute de pregatire, iata-ne si pe noi ca ne luam zborul.

Trebuie sa precizez ca ma asteptam la o zmucitura sanatoasa sau, ma rog, ceva mai usor se sesizat, ori oi fi fost eu mai nesimtita un pic, in orice caz setea mea de adrenalina n-a fost deloc satisfacuta, pt ca decolarea a fost atat de lina incat mi se parea ca ma uit la cinema si nu sunt eu acolo. Bine, asta de fapt este o dovada de dibacie a pilotului, dar atunci eu nu m-am prins.

Zborul a durat putin sub o ora, timp in care am vazut de sus toate vaile pe care ulterior le-am vazut din masina sau per pedes, Love Valley, Pigeon Valley, Ihlara Valley, oraselul Goreme si Uchisar cu castelul sau de piatra, satul Avanos, celebru pt ceramica sa, am zburat pana la peste 1000 m sau cel putin asa se lauda baiatul ala, adevarul e ca am zburat cel mai sus din toate baloanele din ziua respectiva (si nu au fost putine vreo 70-80 sau chiar mai mult). Marea majoritate se opreau pe la 300-400 m, deci sa consider ca am fost norocoasa cu alegerea facuta :)

Mai mult decat atat, baietasul asta avea si o gramada de glumite pe care cu siguranta le repeta la fiecare grup, gen ”hai sa trecem printre stancile astea doua, data trecuta mi-a reusit, ia sa vedem daca si azi imi iese” sau „ne cam indreptam spre un copac, rugati-va toti la Dumnezeun sau ce aveti fiecare, sa nu ne lovim”, oricum nu era agasant, iar engleza vorbita de el era chiar ok.

Balonul cadea pur si simplu sub actiunea propriei greutati, iar cand pilotul voia sa mai urcam, doar dadea drumul la flacara, care suiera zdravan si balonul o lua imediat in sus. Ca sa-l dirijeze stanga-dreapta, avea niste corzi de care tragea, parea foarte simplu la prima vedere, dar sunt convinsa ca nu era.

Dupa cateva minute, am vazut cum umbrele incep sa se alungeasca si dupa linia orizontului apare soarele... Si am uitat si de trezitul la 4 dimineata (viata mea!!), si de banii dati, si de... tot, imaginea rasaritului de soare deasupra dantelariei de piatra din Cappadocia este un spectacol intr-adevar inestimabil... Astfel ca nici nu stiu cum a trecut ora, care mi s-a parut o clipa.

Aterizarea... a fost ca si cum n-ar fi. Adica, sincer, nici n-am simtit-o, atat de lina si de fina a fost, iar dibacia cu care baiatul asta a reusit sa aseze balonul pe pamant m-a facut sa-mi dau seama ca atunci cand spunea sa ne pregatim ca pt o aterizare fortata ne lua... in balon :)

Dupa ce am aterizat in plin camp (de dovleci, foarte raspanditi in zona), a inceput sa vorbeasca prin statii cu colegii lui, care au aparut dupa ceva minute de dupa coama unui deal cu o masina cu remorca pt nacela, intre timp nu ne dadusem jos din balon, am mai urcat cativa metri si dupa ce a potrivit balonul deasupra platformei, l-a asezat pe ea la cm, de parca il pusese acolo cu macaraua, mi s-a parut absolut incredibil. Asta- cu noi cu tot!

De-abea dupa aia ne-a lasat sa coboram, spunandu-ne ca asta a fost... Bineinteles, am primit si o diploma si un pahar de sampanie amestecata cu suc de mere, cica asa e traditional in Cappadocia (sau o fi criza si la ei)

In timp ce el umplea paharele, colegii strangeau imensitatea aia de balon, si trageau saracii de el, nu gluma!

Drumul inapoi cu microbuzul mi s-a parut mult mai scurt ca la venire, cu siguranta si datorita nerabdarii pe care o aveam dimineata... La ora 8 eram deja inapoi la hotel, gata de a pleca intr-o alta aventura.

Frumos inceput de zi!...

Recomand cu tarie oricui ajunge in zona sa treaca prin aceasta experienta care, chiar daca aparent costisitoare, merita toti banii, si cu siguranta amintirile cu care vor ramane pot compensa efortul facut, iar regretele vor fi... doar daca NU spuneti amfostacolo :)

---

VIZUALIZĂRI: 11151 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI