Cascada Kaya Bunar de pe Eco - traseul Hotnishki

TIPĂREȘTE

De la Madara, vezi impresii, voi face un salt până aproape de Veliko Tarnovo, nu voi urmări succesiunea celor văzute, pe care am descris-o în prezentarea generală a traseului, vezi impresii, ci voi încerca să scriu despre obiectivele turistice care mi-au plăcut și impresionat mai mult.

Acum voi vorbi despre un circuit, un circuit mic, de circa o oră, dar foarte frumos și spectaculos, Eco-traseul cascadei Hotnishki aflat la vreo 20 de kilometri de Veliko Tarnovo, de unde vedeam și noi, și la 110 kilometri de Podul Prieteniei, Giurgiu – Ruse.

Din Veliko Tarnovo se merge spre vest până în satul Hotnitsa, la o Intersecție se virează la stânga și după câteva sute de metri am ajuns în Parcarea de pe malul Râului Bohot, pe șosele am întâlnit și Indicatoare CASCADA HOTNISHKI, în bulgară și engleză și am parcat lângă singura mașină de acolo, cred că era a celui de la terasa de alături. În parcare era și o casă părăsită, am fost singuri la început, era spre sfârșitul zilei, dar când eram în canion am auzit glasuri. Pe total drumul a fost bun, dar cam îngust.

Eco-traseul Hotnishki se desfășoară prin Canionul Hotnishki, plin de vegetaţie, fluturi şi mici cascade, în lungul Râului Bohot, are vreo 2 kilometri, este bine amenajat cu scări și poteci marcate protejate de balustrade solide marcate cu un punct roșu, cu podeţe bune și puncte de belvedere….

Am trecut un Podeț de lemn, nu am oprit la Terasa de lângă el deși ceva rece era tentant, nu pentru mine, dar ne-am oprit să admirăm Cascada și Piscina naturală.

Cascada Kaya Bunar, în turcă Izvor în Stâncă, cunoscută și sub numele de Hotnishki, considerată una dintre cele mai frumoase cascade din Bulgaria, este o cădere de apă spectaculoasă, năvalnică şi zgomotoasă de aproximativ 30 m ce cade printr-un peisaj pitoresc cu stânci, apă și verdeață într-un lac verde smarald – turcoaz….

Am mers foarte puțin pe poteca din partea stângă, am intrat în Canionul Hotnishki și am început să urcăm pe marginea unei stânci, pe o Scară îngustă cu treptele săpate în stâncă sau protejate de bucăți de lemn și balustradă de lemn, solidă, bine ancorată, atunci mi s-a părut abruptă, acum, când văd pozele ce le-am făcut de pe partea cealaltă a canionului, mi se par lejere. De fapt nu știam ce va urma, vor veni alte scări mai greu de abordat????... Am văzut și parcarea, nu se schimbase nimic de când parcasem acolo... Am mers puțin pe o potecă mai liniștită și am ajuns la doi pereți de stâncă ce formau un Culoar îngust, destul de lung și mai înalt decât noi, pe care mergând mă întrebam cine a fost constructorul lui, omul sau natura?!?! , nu știu nici acum răspunsul! Un perete este stânca masivă, al doilea, destul de subțire, coboară într-o prăpastie, are și o fereastră, o bucată prăbușită dar protejată cu un grilaj metalic destul de solid, poate un punct de belvedere, vezi poza nevotabilă, pentru ca mai apoi pereții să se unească formând un mic Tunel, ușor de parcurs.

A urmat o Punte din scânduri solide, cu balustradă de lemn, până la o Insuliță din mijlocol râului pe care am părăsit-o pe altă Punte identică, dar mai mică, de pe care se vedea o micuță Cădere de apă, apoi am urcat o Scară cu platformă, amândouă din lemn, verdeață, stânci, căderi de apă, alt Lac verde-azuriu și am ajuns la o Scară lungă, tot din lemn, lung mă uitam și eu la ea și stam ca de lemn gândind cum să o urc, era destul de dreaptă. ???? Curiozitatea a învins și am început urcarea ancorată de soț în urma mea. Am și uitat să fac poze, adrenalina își făcea treaba...

De sus peisaje deosebite, altă Cădere de apă și alt Lac de smarald, am continuat urcușul, scări din lemn sau săpate în stâncă, punți, podețe, stânci, ... și am trecut pe partea cealaltă a canionului. Am mai mers puțin, scări mai ușoare față de prima parte, credeam că am scăpat dar... ajunși la capătul canionului, la poalele unor stânci mari, abrupte, fără nimic de susținere, cu un punct roșu și o săgeată indicatoare pe unde să mergem, aici am simțit totul. Mers cu pași mari sau în genunchi, ajutată și de mâini, am ajuns sus pe culmea ce domină Hotnishki, sat, cascadă, canion, norocul a fost că această porțiunea nu este prea mare și era uscată, uscat fusese întreg traseul pe care venisem, deși dimineața plouase puțin. A fost cea mai dificilă porțiune, pe ploaie devenea aproape imposibilă, pentru noi și pentru copii mai mici, tinerii decid singuri dacă și cum îl abordează. Când am ajuns sus și am văzut că totul se terminase, nu mai erau scări, balustrade, nu îmi venea să cred că am reușit... ????

Coborârea a fost mai lejeră chiar dacă poteca de pământ sfărâmicios era puțin umedă și ușor alunecătoare, printre arbuști și ierburi, printr-o bogată vegetație, pe același punct roșu, cu vederi la Cascadă și Canion, chiar și la traseul pe care urcasem...

Plimbarea noastră prin Hotnishki a durat circa o oră, la urcare 35 – 40 de minute, restul, o pauză sus pe culme și coborârea, dar pentru mine a fost o oră cu adrenalina la maxim, chiar și la coborârea mult mai ușoară. Cred că nu îmi dădeam seama de ce am trăit!!?

Nu știu cât de bine am reușit să descriu frumusețea și spectaculozitatea acestui traseu, sunt convinsă că pozele postate o vor face mai bine, am surprins vederile deosebite chiar dacă deseori, luată de valul de adrenalină uitam să mai pozez. Mult mai bine le veți vedea dacă mergeți acolo, cu atât mai mult că este aproape de Veliko Tarnovo, o destinație cunoscută și căutată de români!!

Cascadă frumoasă și un canion pe măsură, cadru natural deosebit, de neratat...

Este necesar echipament adecvat, bocanci...

---

VIZUALIZĂRI: 2639 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI