ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.05.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Reșița
ÎNSCRIS: 25.10.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
APR-2019
DURATA: 5 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 11 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 7 MIN

    Pentru prima dată la un camping

    TIPĂREȘTE

    Anul trecut a apărut un articol scris de către @Costi, despre un loc super de cazare aproape de Veneția. Încă de atunci ne-am hotărât că, dacă o să ajungem la Veneția să ne cazăm neapărat aici. Cum în toamnă am luat decizia să ne petrecem vacanța de primăvară a acestui an în zona Veneției, am făcut rezervare pentru 5 nopți la această locație.

    Este vorba despre Campingul Village Jolly din Marghera. Îi mulțumim pe această cale lui @Costi pentru articol, pentru că nu cred că am fi avut curajul să ne cazăm la un camping dacă nu ar fi scris acel articol. Acum privind în urmă suntem foarte încântați de alegerea făcută și sunt sigur că o să mai revenim aici, măcar atunci când o să fim în tranzit.

    Campingul se află pe Via Giuseppe De Marchi, nr. 7 și este foarte aproape de autostrada A57. Pentru a ajunge la el, venind de către Trieste, ieși de pe autostrada A4, intri pe autostrada A57, urmând indicatoarele spre Veneția și ieșiți de pe aceasta prin locul unde este indicatorul cu „Marghera interporto” iar deasupra scrie cu albastru „Ravena”. Peste câteva sute de metri o să intrați într-un sens giratoriu și ieșiți din acesta la a treia ieșire. Mergeți foarte puțin și faceți la dreapta pe prima străduță. Ați intrat deja pe strada unde se află campingul. O să vedeți intrarea în curtea acestuia imediat pe partea dreaptă.

    Campingul este mare și are amenajate căsuțe pe întreaga lui suprafață. Nu este un camping pentru rulote și corturi. Are doar un mic spațiu amenajat pentru cei care vin cu rulota.

    Sunt trei feluri de căsuțe în camping. Unele mai micuțe, numite Bungalow, unele mai măricele numite Superior și unele pentru familii numite Chalet. Noi am luat căsuță Superior. Pentru 5 nopți ne-a costat cazarea doar 143 euro.

    Căsuțele sunt așezate în rânduri și sunt împărțite pe categorii. Cele mai multe sunt din categoria Superior. Pentru a le găsi mai ușor au fiecare un nr și aleea unde sunt așezate are nume. Noi am stat la căsuța nr. 600 pe strada Santa Croce. Era chiar prima căsuță din stânga, de pe această alee. După ce am făcut formalitățile pentru cazare am primit de la recepție o hartă a campingului și cu pixul ne-a desenat traseul până la căsuța noastră.

    Am fost uimiți ce bine sunt structurate căsuțele la interior și ce frumos arată totul în camping.

    Căsuța aleasă de noi are doar o cameră. Doar căsuțele Chalet au mai multe camere.

    Am intrat în cameră și am fost foarte mulțumiți de mărimea și dotările acesteia. Am descoperit aici un pat mare matrimonial și un alt pat de o persoană, un frigider micuț, un televizor plat, aparat de aer condiționat, seif și multe polițe. E adevărat că lipsește un șifonier, dar deasupra frigiderului este montată o bară cu umerașe iar în dulapul unde este seiful se pot pune și haine. Baia a fost ceva nou pentru noi. Este amenajată în una dintre lateralele căsuței și are într-o parte o cabină unde este dușul iar în cealaltă parte altă cabină unde este WC-ul. O chiuvetă cu un blat foarte mare și cu o oglindă pe măsură se află între ele dar face parte cumva din cameră pentru că nu este o ușă care să o separe de aceasta. Pe peretele opus băii este o fereastră și o altă oglindă cu o poliță. Mai este o poliță sub dulăpiorul cu seif și altele în zona unde este frigiderul. Scaune sau masă nu sunt dar nici nu le-am simțit lipsa pentru că afară la intrarea în fiecare căsuță din categoria Superior este amenajată o mică terasă unde este amplasată o măsuță din lemn cu două băncuțe. Pe fiecare masă se găsește și o scrumieră.

    Apă caldă am avut non-stop iar căldură ne-am făcut cu aparatul de AC pentru că am prins niște zile mai reci.

    La intrarea în curtea campingului pe partea stângă se află o clădire unde este recepția și o sală de bagaje unde aveți și un bancomat. După recepție, pe aceeași parte este un magazin cu de toate, unde prețurile sunt destul de bune pentru acea zonă.

    În partea dreaptă a intrării în curte se află un restaurant iar după el este piscina. Piscina are un bazin destul de mare, încă unul micuț pentru copii și două jacuzzi. Sunt amplasate șezlonguri peste tot iar în partea din spate a acesteia este o terasă acoperită unde vara se ține discotecă.

    Între piscină și magazin este amplasată o gondolă.

    La restaurant se servește dimineața micul dejun iar la prânz sau cină se poate comanda „a la carte”. Micul dejun este de două feluri și e bine să știți despre ele înainte de a alege. Este micul dejun italian și micul dejun bufet. Micul dejun italian este format dintr-un croissant, un pahar cu suc și o cafea la alegere și nu știu cât costă pentru că noi am optat pentru cel de tip bufet. Acesta costă 7,9 euro de persoană. Mâncărurile sunt aceleași în fiecare zi dar sunt destul de variate ca să ai ce mânca. Noi nu suntem prea pretențioși la mâncare așa că am fost mulțumiți. Pe lângă mâncăruri gătite și mezeluri erau și cașcaval, legume, fructe, pâine prăjită, iaurt-uri, cereale, unt, gem, miere de albine, sucuri la dozator și un aparat unde puteai să îți alegi tipul de cafea sau să bei o ciocolată caldă ori doar lapte.

    La cazare am primit pentru micul dejun 10 discuri verzi din carton și de fiecare dată când mergeam la micul dejun dădeam câte un disc la bar pentru fiecare și intram în zona unde era amenajat bufetul. Cei cu mic dejun italian stăteau la o coadă mare la bar pentru a primii „mâncarea”. Am pus în ghilimele pentru că eu (poate sunt mai „țăran”), încă nu pot numi mic dejun un corn cu un pahar de suc. Încă nu sunt așa de stilat. Scuze dacă cineva se simte jignit.

    Am mâncat și cina odată aici și am fost foarte mulțumiți de mâncare. Am comandat un pahar de spritz aperol, unul de limoncello, o porție de lasagna și una de gnocchi cu sos pesto și am plătit 25 euro. Băutura a fost bună iar mâncarea super bună. Ne-a fost adus din partea casei un pahar plin cu parmesan ras pentru a ne pune peste mâncare. Ne pare rău că nu am avut timp să mâncăm de mai multe ori acolo. Prețurile sunt mult mai bune decât în oraș, mâncarea este foarte gustoasă iar „coperto” lipsește. După ce am cerut bonul de plată am mers cu acesta la bar și am achitat acolo consumația. Am plătit cu cardul.

    Printre ospătari, cameriste și oamenii de întreținere de acolo sunt foarte mulți români din Republica Moldova.

    Mașina se poate parca gratuit în parcările din incinta campingului sau dacă aveți loc amenajat o puteți parca în fața cabanei. Noi am avut doar două locuri amenajate în lateralul rândului nostru de căsuțe dar am prins loc acolo și am avut mașina parcată lângă căsuța noastră.

    Piscina este deschisă doar în perioada 01.05 - 30.09, așa că nu ne-am bucurat de ea. Oricum vremea nu ne-a fost prielnică. Știam de la @Costi că este și un microbuz care face transferul de aici la Veneția pentru 5 euro de persoană pe sens, dar încă nu era funcțional când am fost noi.

    În camping este și o sală mare cu mașini de spălat unde contra cost poți să îți speli rufele. Tot în acea zonă este și o baie cu dușuri, chiuvete și WC-uri. Am mai văzut pe aici automate pentru dulciuri, apă sau țigări. Așa că, chiar dacă stai o zi doar în camping nu duci lipsa de absolut nimic.

    Cu micul dejun (79 euro) și cu taxa de oraș (2 euro) am ajuns la un preț total de 223,35 euro pentru cele cinci nopți cât am stat acolo. Nu ni s-a părut mult deloc pentru că am fost foarte mulțumiți de acest loc și de cea ce am primit. Pentru cei care apreciază astfel de locuri, îl recomandăm cu plăcere.

    Călătorii frumoase!


    [fb]
    ---
    Trimis de ungureanica in 07.05.19 15:14:09
    Validat / Publicat: 07.05.19 16:39:41
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 1384 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ungureanica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P14 Camping Village Jolly, Marghera, Veneția. Căsuțele Superior
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 34 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 11.56 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    15 ecouri scrise, până acum

    nelu73
    [07.05.19 17:22:10]
    »

    Citit cu drag si eu sunt mai, țăran ' ' intre ghilimelele mai pus pe ganduri in viitor vrem sa ajungem si noi la Veneția și implicit și la aceste căsuțe. Sa auzim numai de bine!

    Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / ITALIA
    [07.05.19 18:00:32]
    »

    @ungureanica: O alegere destul de bună, felicitări!

    În trecut și noi am folosit destul de des căsuțele de camping, inclusiv în zona Veneției, într-un loc care s-a desființat între timp dar unde am beneficiat, fiind vară, de piscină și shuttle bus la ore fixe spre și dinspre Veneția.

    În Italia am mai stat în campinguri la Aquileia, la Roma și la Pisa, și de fiecare dată am fost mulțumiți de condițiile oferite.

    Totuși în ultimii ani am remarcat o creștere de prețuri nejustificată, după părerea mea, la campinguri, motiv pentru care ne-am reorientat spre apartamente în regim hotelier rezervate fie prin booking.com, fie prin airbnb.com

    Alina Roxana
    [07.05.19 19:09:07]
    »

    Foarte util articolul, felicitari! Bine de stiut in caz ca ajungem la Venetia (pe care nu am vazut-o inca).

    Speram ca ati avut un sejur placut! Salutari din partea noastra!

    ungureanicaAUTOR REVIEW
    [07.05.19 19:49:06]
    »

    @nelu73: Multumim pentru ecou. Dacă aveți nevoie de alte informații, atunci când vă hotărâți să ajungeți pe acolo, cauta-ma și te ajut cu plăcere. O seară faină!

    ungureanicaAUTOR REVIEW
    [07.05.19 19:51:17]
    »

    @Carmen Ion: Mulțumim. Aici chiar ni s-a parut ieftin. Momentan. O seară faină!

    ungureanicaAUTOR REVIEW
    [07.05.19 19:53:38]
    »

    @Alina Roxana: MMulțumim pentru apreciere. Am avut un sejur plăcut, atât cât ne-a lasat vremea. Vă salutăm cu drag!

    nelu73
    [07.05.19 20:12:52]
    »

    @ungureanica: ok o sa te contactez când v-a fi, o seara plăcută și vouă!

    alinafulg
    [08.05.19 11:13:09]
    »

    @ungureanica: Asteptam impresiile tale despre calatoria voastra. Este un loc bun de cazare pe care l-am avut si eu in vedere candva dar pentru ca am mers cu avionul a iesit din discutie. Vacante frumoase!

    krisstinna
    [08.05.19 14:15:49]
    »

    @ungureanica: Hai că m-ai amuzat cu micul dejun

    Și eu tot țărancă sunt

    Felicitări, aștept continuarea!

    ungureanicaAUTOR REVIEW
    [08.05.19 17:42:58]
    »

    @alinafulg: Mulțumesc pentru ecou. Vă salutăm cu drag!

    ungureanicaAUTOR REVIEW
    [08.05.19 17:45:05]
    »

    @krisstinna: Mulțumesc pentru ecou. Mai sunt multe povești. Doar să îmi fac timp. Vă salutăm cu drag!

    yan27
    [11.10.19 05:57:49]
    »

    @ungureanica: Bună dimineața! Îmi cer scuze pentru abordarea matinală. Este primă data când eu și soția ne-am propus sa vizitam Veneția și datorită prețului foarte bun, am făcut rezervare la camping Jolly in Town din Marghera în perioada 22-26 octombrie. Acum luând în calcul că acest camping este situat la periferie, realizez că nu știu cu ce mijloace de transport să ajung de la aeroportul Treviso la locație, precum si și retur, având în vedere faptul că zborul de întoarcere va fi la ora 7 dimineața. Vă rog respectuos să mă ajutați cu indicații referitoare la această problema. Mulțumesc din suflet. Cu deosebit respect, Ionuț din Brăila.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    ungureanicaAUTOR REVIEW
    [11.10.19 09:10:47]
    »

    @yan27: Noi am fost cu mașina și nu am avut nevoie de transport pentru aeroport. Dar nu ați primit un mail de la camping in care vă explică cum să ajungeți la ei? Eu am rezervat pentru la anul o zi la ei și am primit un mail cu datele astea dar l-am șters. Noi ne-am deplasat spre Venetia cu autobuzul dar stația cea mai apropiată este la 15-20 minute. O să mă interesez despre autobuzul spre aeroport și revin cu un ecou.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    ungureanicaAUTOR REVIEW
    [11.10.19 09:51:00]
    »

    @yan27: Nu cred că aveți transport direct de la Treviso spre camping. Sunt niște rute prin Venetia cu autobuzul sau cu trenul. Sau prin Mestre la fel. Alegeți ce vă pică bine de aici trevisoairport.it

    Pentru întors e cam complicat ținând cont de ora matinală.

    Mai vorbiți și la camping când ajungeti. Sunt multi romani care lucrează acolo.

    Îmi cer scuze că nu pot să vă ajut cu mai multe. Vacanta plăcută!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    yan27
    [11.10.19 21:52:48]
    »

    @ungureanica: vă mulțumesc frumos pentru informațiile furnizate. Vă doresc numai bine. Cu deosebit respect, Ionuț.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Alina Roxana, alinafulg, nelu73, ungureanica, yan27
    Alte impresii din această RUBRICĂCamping Village Jolly [Marghera]:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054672002792358 sec
    ecranul dvs: 1 x 1