ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.01.2009
DE SN
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 07.01.09
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
AUG-2008
DURATA: 3 nopți
familie cu copii
[?] AD. + 10 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
12.50%
Extrem de nemulțumit
CAZARE [camere etc]:
12.50%
Extrem de nemulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
12.50%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Coşmar

TIPĂREȘTE

Review Praga

Călătorule care poposeşti în oraşul de pe Vâltava, dacă nu vrei să-ţi strici buna dispoziţie creată de splendida panoramă pragheză, încearcă prin orice mijloace să nu înnoptezi în pensiunea Berg. Ai şansa de a scăpa de o experienţă de coşmar pe care noi am trăit-o la propriu.



O să întrebi cum am ajuns acolo? Ca toată lumea, prin internet. Dacă vezi site-ul, ai impresia că totul arată acceptabil, deşi lipsa unor informaţii mai amănunţite despre serviciile oferite la o pensiune de 3 stele ar trebui să-ţi dea de gândit, dar de, mintea românului de pe urmă…



Odată ajuns acolo lucrurile se precipită şi începi să realizezi la propriu în ce ai intrat: Accesul se face prin…garaj, uşa nu e pentru uzul turiştilor, în parcare eşti înghesuit în aşa fel încât nu poţi deschide uşile maşinii, parcă s-ar teme să nu fugi. La prima vedere gazdele par de treabă , ulterior însă începi să te întrebi dacă nu au probleme cu mansarda.

Din păcate, abia după ce vezi camerele te iei cu mâinile de păr. Mirosul de vechi şi stătut te ia de la uşă, mobila stil de pe internet se transformă în vechituri ce stau să cadă (nu, nu e o figură de stil, în cea de a doua noapte m-am trezit efectiv pe jos într-un zgomot infernal, nevastă-mea ţipa neştiind ce se întâmplă, apoi până dimineaţă am transpirat încercând să repar patul, după care dormeam iepureşte, căutând să nu mă întorc de pe o parte pe alta).

Ce să mai vorbesc despre preşurile jegoase din baie, despre perdelele negre, florile de plastic cu praful de două degete, crăpăturile din tavanele nezugrăvite de cine ştie când, televizorul care nu prindea decât trei posturi, toate în cehă etc.

Pe lângă toate acestea indivizii sunt de o cărpănoşenie dusă la limită. Automatul de scară ţine lumina aprinsă pentru primele trepte apoi intri într-o beznă absolută pentru două etaje. Lumina se stinge la ora 10 seara când se închide şi aşa-zisa recepţie. Dacă nu vrei să te culci, n-ai decât să orbecăi prin curte. Am cerut într-o seară puţină gheaţă şi pahare: nu există. Acces la bucătărie, frigider: nici pomeneală.

Dar cel mai năucitor este micul dejun. Greşeala noastră fost să-l întrebăm ce conţine şi să-i dăm banii în avans. Am primit asigurări că este un mic dejun continental consistent. Surpriza a apărut a doua zi dimineaţă, când am constatat că se reduce la o felie grasă de mezel, una străvezie de brânză şi o jumătate de ou. Dacă vrei ceva de băut n-ai decât să freci la un ness, cafeaua nu s-a inventat încă pentru Berg.

Nu-i de mirare că ne-am hotârât să renunţăm la el. N-a fost nici o problemă doar că omul n-a mai vrut să ne dea banii înapoi. De aici scandal, ceartă, ameninţări cu reclamaţii, cu poliţia etc. Într-un sfârşit, între lăcomie şi frică, a catadicsit să ne dea 20 de euro înapoi din cei 80 plătiţi; cică 1 euro pe zi era micul dejun restul era pentru parcare. Care parcare, că nu se pomenea de plata parcării nicăieri?!. Şi pe urmă ce mic dejun găseşti în lumea asta la 1 euro în afară de Berg ? Da' ce, vă credeţi la Hilton?, ne-a replicat personajul.



Aşa că în ultima zi am plecat cu noaptea în cap doar să ne vedem scăpaţi de acolo. Şi când te gândeşti că pe site scrie „A stylish restaurant and comfortable lounge” şi “WiFi access” iar la final “The family-like atmosphere and excellent service provided by our staff- that is the assurance of a fully enjoyable stay for all our guests in Prague.” Glume proaste. V-am spus cum e cu restaurantul iar wi-fi există doar în imaginaţia lor. După scadalul cu patronii ne-am lămurit şi în legătură cu atmosfera şi staful care oricum e alcătuit tot din cei doi Berg.



Concluzia: Să nu credeţi fără rezerve în ce vedeţi pe internet. Căutaţi review-uri despre locaţia respectivă şi citiţi cu atenţie ce spun oamenii. Dacă părerile sunt preponderent bune puteţi rezerva liniştiţi. Dacă nu există păreri, se ridică un mare semn de întrebare. Mai bine căutaţi altceva.


[fb]
---
Trimis de SN in 07.01.09 02:57:10
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1984 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (SN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 500 PMA (din 2 voturi)

ECOURI la acest review

6 ecouri scrise, până acum

Admin
[07.01.09 03:04:39]
»

Super, am citit cele scrise cu aceeasi placere cu care citesc o nuvela de calitate. In ciuda accentelor sale [catre] horror

oxy*
[07.06.09 20:49:28]
»

Te ai dus la "ieftineala" si te-ai fript ( 80 euro pentru cate zile ???) Asta e concluzia...

SNAUTOR REVIEW
[10.06.09 16:05:38]
»

Prozaic vorbind, nu m-am dus la "ieftineală" pentru că aceştia erau doar banii de mic dejun pentru 3 zile (cazarea am plătit-o separat). Dar este adevărat că "m-am fript" şi acesta era de fapt scopul rewiew-ului: Să-i atenţionez şi pe alţii care ar putea păţi la fel. Între timp am găsit metode mai sigure pe care le-am verificat şi le pot recomanda şi altora: Există firme foarte serioase de rezervări pe internet cu care poţi obţine exact condiţiile pe care le doreşti şi la un preţ avantajos. Am fost la Viena şi Budapesta prin acest sistem şi totul a fost OK.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
oxy*
[10.06.09 19:04:22]
»

Am glumit cu ieftineala- oricum, ai talent la scris-chiar mi-a placut stilul in care e scrisa povestea ta (din pacate reala... )

www. booking. com - super

Pentru Croatia recomand cu caldura www.adriagate.com - fara tepe, te lamuresc pri email asupra a orice vrei sa stii - buni baietii!

SNAUTOR REVIEW
[11.06.09 10:21:50]
»

Mulţumesc pentru aprecieri şi pentru recomandări, aş fi preferat să scriu despre lucruri mai plăcute dar nu am avut motive. În schimb, oraşul merită toată admiraţia şi ne-a făcut să uităm de necazurile cazării. Oricum, în timp, amintirile neplăcute se vor estompa şi sunt sigur că vom râde cu poftă de "aventurile" din Praga.

P. S. Când voi posta rewiew-ul despre locaţia din Budapesta te anunţ. Acolo a meritat fiecare cent. Îl recomand cu toată căldura.

ovy2k5
[04.03.11 13:24:14]
»

Multumim de sfat, vrem sa vizitam PRAGA si cautam un loc de cazare bun si acceptabil ca pret.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ovy2k5, oxy*, SN

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.031609058380127 sec
    ecranul dvs: 1 x 1