AS Hotel Cambiago, locul unde Italia ne-a amintit că suntem români

TIPĂREȘTE

Făcând parte din lanțul hotelier AS Group, Hotelul Cambiago este un hotel clasificat la confort de 4*. Am fost oaspete acolo doar o noapte, în drum spre Roma.

Este localizat dincolo de periferia orașului Milano, la ieșirea de pe autostrada A4 (sensul de mers spre Veneția) către Cambiago-Cavenago. Site-ul oficial al hotelului apreciază locația ca una strategică, având în vedere că este amplasată la distanțe scurte de Milano, Bergano, Monza și aeroporturile adiacente (Linate, Malpensa, Orio Al Serio), dar și pentru că accesul facil este la îndemâna oricui, fie că vine cu mașina proprie, cu metroul sau cu autobuzul (indicații precise pot fi consultate pe pagina hotelului ashotelcambiago.it/come-arrivare.php). Pentru autocarul nostru însă, a fost destul de greu să găsească locația, fie datorită impreciziei coordonatelor GPS, fie din cauza nopții ce îmbrăcase deja pământul în straiele întunericului de nepătruns. Am nimerit de câteva ori pe străzi sau porțiuni de șosea înfundate, am mers și în cerc, ne-am oprit de câteva ori, șoferii au mai consultat harta și GPS-ul și abia după vreo jumătate de oră de explorări am ajuns la locul mult căutat.

Din cauza întunericului, prima impresie a fost destul de nesigură și precară: părea că ne găsim într-o zonă rurală, lipsită de vegetație și repere locative. Doar clădirea hotelului, luminată cu discreție, dar într-un mod care o punea fără îndoială în evidență, părea să contrazică percepția noastră. Abia a doua zi, dimineața la plecare, aveam să constatăm că nu ne aflam în pustietate, ci mai degrabă în vecinătatea unei zone industriale, cu întreaga ei infrastructură specifică (șosele suprapuse și întretăiate, depozite, fabrici, parcări pentru autoturismele lucrătorilor, stații ale mijloacelor de transport). Deși zona din jurul hotelului este foarte îngrijită și curată, nu puteam vorbi așadar de cine știe ce priveliște care merita a fi contemplată de la fereastra camerei de hotel. Era un decor neutru, acceptabil pentru un popas de tranzit.

Hotelul dispune de 140 camere duble, dispuse pe două niveluri (parter și etaj), mobilate și decorate diferit, după cum aveam să descoperim cu prilejul inevitabilelor vizite între colegi de breaslă, cum eram noi, participanții la această excursie. Stilul și estetica dotărilor erau însă standard, din decor nelipsind desigur patul (dublu sau matrimonial), televizorul, biroul cu bar interior, măsuța cu canapea și fotolii, dulapul pentru haine, seiful. Camerele erau perfect antifonate, am remarcat asta atât după atmosfera liniștită din interior, necontaminată cu zgomote din vecini, cât și din faptul că momentul în care vecinii mergeau la baie nu ne era anunțat și nouă prin sunetele caracteristice întâlnite în mai toate hotelurile prin care am trecut.

Interesantă este arhitectura generală a hotelului, cea care face posibilă ieșirea din camerele de la parter direct afară. Camerele de la acest nivel nu au așadar balcon, ușa care din interior pare a da întracolo, ne conduce de fapt în exteriorul clădirii, pe aleea ce înconjoară resortul. E drept că în exterior există limitatoare de spațiu între camere, ceea ce probabil este un avantaj vara, când acea zonă dispune de mobilier adecvat, putând astfel să ieși la aer, să fumezi sau să savurezi o băutură. Altfel însă, această arhitectură îmi pare că îngrădește dreptul la intimitate și siguranță, căci nu poți risca să lași draperiile netrase, oferind un spectacol neașteptat întâmplătorilor spectatori care circulă pe alee, nici ușa deschisă ca să trezești cu oaspeți nepoftiți care au greșit camera sau vor doar să facă cunoștință cu vecinii. :) Este posibil însă ca această zonă să nu fie destinată special ...aerisirii, ci parcării (la botul calului,cum se spune) a autoturismului propriu, la fel cum am văzut pe partea stângă a hotelului, acolo unde însă nu se asigură acces direct în/din camere.

Baia, elegantă, curată, se bucura și ea de dotările standard ale unui spațiu îndeobște dedicat igienei.

Se poate aprecia astfel că din punct de vedere al dimensiunilor și dotărilor, hotelul își merită cele 4 stele.

Ambianța generală în cameră, pe holuri și la recepția hotelului era una de liniște și pace, sau mai exact una de mohorâtă și somnolentă răsuflare, căci traficul era rar, muzica nu răsuna din difuzoare nevăzute, chiar și LCD-urile din holul de intrare păreau să fie mute, propunând privitorilor doar nesfârțite imagini de publicitate turistică, fără dialog și fără sonor. Această impresie s-a conturat chiar din momentul primului pas în incinta hotelului, căci și check-in s-a rezolvat ”în doi timpi și trei mișcări”, iar în decurs de zece minute ne aflam cu toții în camerele ce ne fuseseră repartizate. O bilă albă, aș putea spune, pentru cei ce doresc ca odihna lor să fie deplină și lipsită de evenimente. Doar asta ne dorim cu toții, nu-i așa?

Din păcate, acea atmosferă ținea mai degrabă de o politică a hotelului, aceea de a interacționa cu clienții cât mai puțin. Spun asta pentru că deși în lista serviciilor este prevăzută asistența non-stop la recepție, am constatat că fie din întâmplare, fie din obișnuință, fie din convingerea că noaptea este făcută pentru somn, nu pentru conversații, funcționarii cu pricina se lăsau îndelung așteptați de cei care doreau informații. Eu am așteptat mai bine de un sfert de oră lângă recepție pentru a solicita un business-card al hotelului, fără să am cui mă adresa. Când în sfârsit și-a făcut apariția funcționara de servici, servirea a fost seacă, fără niciun cuvânt sau întrebare: a buisness-card please! Ea s-a aplecat ca un robot, a scos cardul cu pricina de dedesubt, apoi mi-a întors spatele și a dispărut.

În fine, nu pot contesta confortul și gradul de igienă oferit de hotel: ne-am bucurat de o baie bună, de o temperatură optimă în cameră, ne-am odihnit bine și profund.

A doua zi, deși plecarea ne fusese anunțată la ora 8,00, m-am trezit mult mai devreme, doar pentru a inspecta mai pe îndelete hotelul și a face niscaiva fotografii. De data asta, recepționera (altă persoană) era la locul ei, ne-am salutat și ne-am văzut fiecare de treburile noastre. Eu am ”tras„ câteva cadre din exteriorul clădirii, de pe holuri, din recepție, din restaurantul în care presupuneam că vom servi curând micul dejun. Nu era prea mare, de aceea părea foarte intim, iar bufetul suedez care tocmai prindea contur prin grija personalului de servire, făcuse o bună impresie ochilor și papilelor mele gustative. Erau acolo o muțime de fructe exotice, gustări aburinde, tot soiul de prăjiturele, cornuri și alte produse de patiserie și panificație, sucuri, ceaiuri, brânzeturi și mezeluri. Încetul cu încetul, spațiul acela a început să se umple cu fețe oacheșe și somnoroase de asiatici puși deja pe fapte mari, că doar nu veniseră acolo să doarmă, nici să se îmbuibe, ci să purceadă iute la drum și să vadă tot ceea ce Italia le putea oferi.

Nu apucasem să mă autoservesc, eu și colega mea de cameră priveam nedumerite în jur și nu înțelegeam de ce în acea încăpere erau numai asiatici, nu zăream nicio față familiară, niciun tovarăș de drum, deși trecuse de ora convenită pentru servirea micului dejun. Am ieșit pe holul comun și-am avut surpriza să descoperim că pentru grupul nostru fusese rezervat un alt spațiu de servire a mesei, chiar vis-a-vis de restaurantul cu bufet suedez destinat asiaticilor. Mă mir că nu puseseră pe ușă un anunț de genul ”doar pentru români”. În interior, masa era pregătită ca pentru rude mai sărace: servirea era de tip continental, cu porții atât de mici, încât și eu, care nu-s o mâncăcioasă, am fost nevoită să ronțăi două felii de pâine goală(rămase de la cei ce nu erau consumatori de pâine), întru potolirea omenescului simț al foamei. Pe cele câteva mese rotunde erau așezate singurele bucate oferite grupului nostru la micul dejun: pentru cele nouă scaune la masă (toate ocupate), câte 10 farfurii goale, plus alte cinci, fiecare conținând (la modul meschin le-am numărat pe cele de la masa noastră și am notat rezultatul pe un șervețel) câte 10 felii de salam, 9 felii de cașcaval, 9 felii de pâine, 6 felii de șuncă presată și 7 cornuri. Mai aveam două căni mari cu ceai gata preparat, slab și neîndulcit, dar și un recipient cu cafea, atât de amară, încât puțini au îndrăznit să-și golească ceașca, aceeași de altfel cu cea din care tocmai băuseră ceaiul. Și pentru că nu puțini au fost cei ce s-au ridicat de la masă flămânzi, discuțiile și protestele au fost unanime, dar cine să le audă, că nimeni din personalul hotelului nu era prin preajmă. Ghida noastră, asupra căreia s-au abătut toate criticile, și-a făcut datoria și a adresat recepționerei de serviciu reproșurile cuvenite pentru felul cum am fost tratați. Fără scuze și fără a exprima un punct de vedere oficial, așa cum a ținut chiar ea să precizeze, funcționara cu pricina n-a putut să spună decît că probabil plătisem serviciul doar la acel nivel. De ce pentru japonezi, sau ce-or fi fost ei, se putea și pentru noi, nu? Păi oamenii aceia plătiseră de două ori mai mult prețul achitat de români! Dar chiar și așa, oare era drept să împărțim feliile de șuncă în jumătate ca să aibă parte fiecare de câte o înghițitură? Nu se puteau asigura măcar porții mici dar egale pentru toți?

Ei, Doamne, nu știați că asta-i economia de piață? Jocul cererii și ofertei nu-i chiar un joc ușor, îți trebuie răbdare, parteneri loiali și onești și nu în ultimul rând, bani, ca să te poți simți în largul tău jucând! Cu toate că înțeleg asta, nu pot să nu fiu mâhnită când descopăr pentru a nu știu câta oară că segregația între cei cu bani și cei fără bani, între flămânzi și sătui, între cei care știu să citească și să socotească și între analfabeți, între români și alte națiuni, nu este dreaptă! Cred că e o lege a naturii să fim cu toții frunze ale aceluiași copac și totuși unele mari, altele firave, unele verzi și viguroase, altele gălbejite și veștejite... Și ca orice lege naturală, e aproape imposibil s-o schimbăm.

Ei, uite cum o dimineață banală petrecută într-un hotel și o neuitată senzație de foame pot deschide sipetul Pandorei și începem să inventariem lucrurile bune și pe cele rele din întâmplări trecute și din orizontul celor ce se vor perpetuate!

Dar ca să revin la latura turistică a acestui review, pot spune că per total, AS Hotel Cambagio mi-a părut mai degrabă un hotel de 3 stele. Și asta, în ciuda listei lungi de servicii pe care locația ni le propune (vezi ashotelcambiago.it), dar pe care eu însămi nu le-am încercat și despre care nu pot să-mi exprim vreo părere. Consider de asemenea că locația poate fi luată în calcul ca alternativă de cazare doar în tranzit: o noapte-două poți rămâne acolo, pentru liniște, confort, parcarea gratuită, accesul la Internet în cameră și fără cost suplimentar și mai ales pentru tariful de cazare, care sigur este semnificativ mai mic decât în Milano (noi, ca grup, am plătit se pare 29 euro/persoană, în extrasezon, dar am văzut pe pagina oficială a hotelului și alte oferte promoționale atractive sub aspectul costului). Informați-vă dinainte despre condițiile servirii micului dejun și, după caz, luați în calcul alternativa servirii mesei într-o altă locație.

Și pentru că nu pot uita că în acest hotel am fost priviți doar ca niște amărâți de români, nu voi spune în încheiere decât atât: nu riscați să vă stricați vacanța, dacă aveți de unde alege!

---

VIZUALIZĂRI: 1778 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI