ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.12.2018
DE Yoda
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 09.06.15
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
NOV-2018
DURATA: 3 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 36 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 7 MIN

A treia oara la Arbanasi Han, din nou foarte bine

TIPĂREȘTE

Anul acesta am fost pentru a patra oara in zona Veliko Tarnovo si este a treia oara cand am stat la Han Hotel din Arbanasi.

Drumul pana acolo a fost conform standardelor: nimic deosebit pana la vama la Giurgiu, unde am trecut imediat, pentru ca nu am avut decat o masina in fata la plata taxei de pod.

La vama bulgareasca, se repeta aceeasi poveste din septembrie, cand am fost in Turcia: coada nejustificat de mare, masinile stau si nu se intampla nimic. Pana la urma, ajung in dreptul ghiseului, unde un functionar vamal romanesc imi ia buletinele si imi spune pe un ton acru (cred ca avea vreo suferinta, ceva) si imperativ: „Talonul! ” Ok, e de inteles, stiu deja, am o figura suspecta, e posibil sa fi ciordit masina... Pe urma, da buletinele si talonul unui coleg bulgar si cu un semn din cap si un marait amenintator imi indica sa-mi recuperez actele de la acesta. Plec rostind niste vorbe de duh (in mintea mea) si de nervi trec cu geamul deschis prin zeama dezinfectanta, care ma stropeste pe fata si in ochiul stang. Nu-i nimic zic, asa n-o sa mai fac nici o boala, pe vecie si o sa am o privire de vultur.

Pe urma, oprirea rituala la Shell, unde fac plinul cu V-Power, cumpar tigari si iau vigneta pentru o saptamana (uimitor, de data asta au avut vigneta, de obicei nu au si o iau de la Lukoilul de dinainte de Metro). Urmeaza o oprire la Metro pentru scos leva de la bancomat (mai aveam si eu, dar nu suficient, iar in Arbanasi nu sunt bancomate).

Mai departe, nimic de semnalat, decat ca drumul pana la Veliko Tarnovo pare din ce in ce mai prost (dar nu dezastruos), de la un an la altul. In plus, are mult mai putine zone cu doua benzi pe sens decat drumul spre Varna, de aceea depasirile sunt mai dificile. In fine, nimic senzational, ajungem la hotel.

La hotel – pentru cei care nu stiu, se construieste un nou corp de cladiri, la care anul trecut ii sapau fundatia – gasim in fata portii de la parcarea hotelului un camion parcat, iar soferul nu parea deloc grabit sa degajeze spatiul. Dau cu spatele, sa-i las loc de iesit, planuiesc sa merg sa aranjez cu cazarea pana cand o binevoi el sa plece, dar pana la urma se hotaraste: el pleaca si eu intru in parcare. In parcare gasim tot santier, se repara zidurile si este depozit de materiale de constructii si este cam plin de masinile constructorilor. No problem, parchez intr-o balta de noroi, ma mozolesc si eu putin pe talpi, pe urma vad ca pleaca cineva de pe un loc mai bun si profit de ocazie. Mergem cu rezervarea la hotel, ne repartizeaza camera si urcam sa o vedem.

Camera foarte buna, cea mai mare pe care am avut-o pana acum (cred ca avea vreo 26 mp numai camera), cu o baie mare si frumoasa. Asta ne-a inveselit si am mers cu mult entuziasm sa ne aducem bagajele din masina.

Vorbind despre camerele de la Han Hotel, in decursul timpului am avut camera la parter, care avea perete cu geam si usa pe care poti iesi afara pe un fel de terasa, am avut camera la etajul unu, cu chiuveta in camera si usa de sticla la baie (noua nu ne-a placut deloc sistemul asta) si pe cea de data asta, cea mai mare, care avea o baie normala, mare. Am avut halate si papuci de baie (nu le-am folosit) si vreo trei feluri de perne (anti-alergice, ortopedice si nu mai stiu de care).

Patul este foarte mare, este facut din doua paturi simple, care sunt acoperite cu o saltea dubla. Salteaua era cam tare, dar nu ne-a deranjat, preferam saltelele ferme.

Incalzirea in camera este facuta cu un sistem de aer conditionat reglabil, care se opreste cand deschizi geamul. Sistemul functioneaza foarte bine. Mobilerul din camera este compus dintr-un cuier, un suport de bagaje, un dulap cu doua usi (o parte cu rafturi si una cu umerase), un pat cu doua noptiere, un birou cu taburet (biroul include si frigiderul (foarte silentios), o sofa mai mica (sau un fotoliu mai mare, depinde cum privesti). Dulapul contine si un seif micut, care cred ca este cu plata. Camera are ferestrele catre strada (ca si anul trecut), dar este foarte bine izolata, asa ca nu auzi deloc zgomotul strazii, indiferent ce vehicole trec pe acolo. Mai degraba se aude zogomotul de la vecini. Nu se aude foarte tare, e adevarat, iar noi am avut si un pic de noroc: venind vineri, intr-o zi fara mare aflux de turisti a fost liniste, iar duminica seara a cam plecat toata lumea.

Plusurile camerei: mare, frumoasa, curata, bine intretinuta, bine dotata. Minusuri: scartaia usa de la baie (mi-am promis sa plec cu WD40 dupa mine) si lipsa balconului. Ar mai fi si pilotele, sub care transpirai, indiferent ce temperatura setai la sistemul de climatizare, sau indiferent de cat de frig faceai in camera.

Acum sa vorbim despre mancare. Micul dejun si cina le-am luat la restaurantul hotelului, pranzul l-am mai luat si in alte parti. Restaurantul hotelului este micut, dar este cotat ca fiind unul din cele mai bune din Arbanasi, si pe buna dreptate. Mancarea este proaspata, bine gatita, gustoasa, iar portiile sunt foarte mari. Micul dejun este cam simplut, dar gasesti destula mancare incat sa fie ok. Personalul vorbeste foarte bine engleza (ca si cei de la receptie, de altfel) si sunt foarte amabili. In plus, in toti cei trei ani in care am stat aici, am gasit chelneri (anul asta erau doi) care vorbesc romaneste. Si vorbesc chiar foarte bine! Probabil ca este foarte mare afluxul de clienti romani.

Restaurantul este amplasat la demisolul cladirii celei mai vechi din complex, dar am inteles ca odata cu noul corp de cladiri se va da in folosinta un restaurant modern cu 100 locuri (prezentul restaurant abia are 50 locuri).

Hotelul are o curte mare, frumoasa si foarte bine intretinuta, care banuiesc ca arata minunat vara (noi am fost numai toamna si iarna). Anul asta au trantit doi bolovani uriasi langa receptie, care mie nu mi-au placut. Parca obtureaza vederea si nu au nici un chichirez acolo. Eu i-as fi pus in mijlocul curtii.

Cat am mai stat, sau cand am mai trecut prin Arbanasi, am mancat la Han Hotel, la Izvora, la Payak, la Bulgarka si la o taverna din centru, vis a vis de Chesmata. Peste tot am mancat bine si ieftin. Cred ca as mentiona restaurantul de la Izvora, unde lista este mai lunga decat cea de la Han, preturile sunt un pic mai mici, iar mancarea este la fel de buna. La Izvora au in schimb o chelnerita care ne-a servit si anul trecut si care, nu stiu de ce, se simte obligata sa ne inveseleasca de fiecare data cu cate o stupizenie. Anul trecut, voiam sa comandam muraturi, dar nu erau trecute pe meniu. Incerc sa-i spun ca vrem ’pickles’, ’muraturi’, ’cucumbers in vinegar or in salt’, dar degeaba.

In fine, dupa o vreme, vad ca la o masa de romani le aduce muraturi. Ma scol de la masa, ma duc la chelnerita si o intreb (in engleza, desigur): ”uite, asta voiam si noi, cum se cheama astea? ” La care ea imi raspunde nonsalant: ”Nu stiu, de ce nu-i intrebi pe ei, ca vorbesc aceeasi limba cu tine? ”. Anul asta, mancam la pranz, dar voiam sa mancam si seara si imi ramasesera cam putine leva. Vine chelnerita si ma intreaba: ”Cum platiti, cash sau... ?”. O intreb (in engleza, desigur): ”Aici se poate plati cu cardul?” La care ea da din cap de sus in jos, ranjeste larg si imi spune fericita: ”No”. Eu (care uitasem ca ei au cu totul alt mod de a aproba, sau de a nega), o intreb: ” Nu inteleg, se poate, sau nu?”. Ea rade si mai fericita si zice: ”Nu se poate”. Zic: ”pai atunci pot plati cash sau... cum? ” La care ea zice: ”Cash sau Euro”...

Cat am stat acolo am mai colindat prin sat, am mai vazut hotelurile Sevastokrator, Park, Palace, Rachev, Boliarsko si manastirea Sfanta Maria. Am vizitat si vila Arbanasi Han, care tine tot de complexul Han Hotel, doar ca se afla cam la o suta de metri mai sus, pe deal. Este mai scump decat complexul mama, are o curte mai micuta, dar are avantajul unei privelisti mai frumoase.

Hotelul Palace este un exemplu clar de lux opulent comunist aflat in decadere si da o impresie de tristete si dezolare.

Anul trecut am vizitat si cetatea din Veliko Tarnovo, care este chiar frumoasa si interesanta, dar asta e alt subiect.

In concluzie, Han Hotel Arbanasi este un loc placut de petrecere a timpului liber si apreciez foarte tare ca oamenii aia isi dau tota straduinta sa te faca sa te simti bine. Si dupa parerea mea, chiar reusesc. Si statiunea este in expansiune si in inflorire, de la un an la altul observ cum apar noi hoteluri, terase, cum se fac trotuare si parcari, cum se renoveaza case, samd.

La plecare, ca si anul trecut, o ceata extraordinar de deasa, si un TIR care depasea coloana „in orb”. Este foarte frumos sa vezi aparand un TIR la 50 metri in fata ta, asa ca prin farmec. Dar, dat fiind ca scriu acest review, inseamna ca a fost totul ok.

Sper sa nu va fi plictisit prea tare cu aceasta postare lunga si va doresc concedii si excursii cat mai reusite.


[fb]
---
Trimis de Yoda in 04.12.18 15:46:27
Validat / Publicat: 04.12.18 16:30:15
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Veliko Tarnovo, Albena, Byala, Sunny Beach, Obzor, Duni, Primorsko.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2049 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yoda); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Vila Han, construita in acelasi stil cu hotelul.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24000 PMA (din 19 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 36.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    1 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [04.12.18 19:28:11]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂArbanashki Han:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060725927352905 sec
    ecranul dvs: 1 x 1