ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.09.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 22.06.18
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 9 nopți
prieteni
6 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 3 MIN

Resort imens

TIPĂREȘTE

Tocmai ce ne-am intors din vacanta petrecuta la Aquasis Deluxe Resort & Spa.

Avand experienta de anul trecut a unui resort mare (Lonicera Resort & Spa - Alanya), am plecat la drum plini de speranta petrecerii unui concediu relaxant.

Cu o pauza de o noapte in Selcuk, dimineata o vizita la Casa Fecioarei Maria de la iesirea din Selcuk, la ora 11.30 eram la receptia hotelului. Ni s-au pus bratarile albastre si am fost invitati sa mergem la bar sau sa vizitam resortul, pana in jurul orei 14 cand vor fi gata camerele.

Ne-am delectat cu cate un pahar de bautura rece si am pornit la plimbare.

Piscina imensa, cu un bar in centru, mese si scaune sub umbrele, cateva poduri pe care puteai traversa.

La ora 12.30 s-a deschis restaurantul principal, cu zone bine delimitate pentru fiecare tip de mancare: aperitive, salate, zona de gratar, mancare pentru copii, pentru dieta, desert, inghetata, fructe, panificatie. In permanenta se tin sub observatie platourile cu mancare, cand se termina un sortiment, este adus altul. Mancare pentru toate gusturile: legume si carne de vita, miel, oaie, peste, curcan si pui. Sunt trei localuri unde se poate servi masa. Dimineata si la pranz se deschid doua, seara se deschide si al treilea unde nu au voie cei cu copii. Se poate iesi si pe terasa.

La 13.30 am primit mesaj pe whatsapp de la reprezententatul agentiei in Didim, ca putem sa ne prezentam la receptie ca sa ni se dea camerele.

Initial ni se spusese ca vom avea camere la parter, dar contra unor atentii, am primit camere la etajul 3, cu vedere spre piscina si tobogane. Camera mare, cu trei locuri - un pat dublu, un pat simplu si o sofa, pe balcon doua scaune si o masuta. Dulap mare, cu usi glisante, seif gratuit, baia cu wc, chiuveta si dus. Dozator cu gel de dus in zona dusului, dozator cu sapun la chiuveta.

Plaja este destul de departe de hotelul principal, este mai aproape de casutele landview, dar de la acestea trebuie sa mergi pana la masa.

Daca vrei sa mananci fast food, este langa plaja un restaurant-bar in care se serveste intre orele 11 - 18 pizza, paste, crochete de cartofi, pui shanghai si cam atat. In acest restaurant se serveste seara, dupa 19.30, a la carte mexican.

Tot langa plaja, se afla o cladire cu etaj in care sunt celelalte restaurante a la carte: turcesc, italian, asiatic, pescaresc si barul marinarilor (deschis 10-23). Avand 9 nopti, am putut face rezervare la doua restaurante. Am fost la asiatic si turcesc.

Mai este un restaurant unde se pot servi pide, placinta cu carne si branza, inghetata in intervalul orar 11-17.

Baruri sunt multe. Este unul langa receptie unde se pot servi si bauturi mai "speciale", gen sampanie! La fiecare restaurant exista si cate un bar. Mai este cel de la piscina.

Plaja este cu nisip, sunt destule sezlonguri. Intrarea in mare este destul de lina, cu nisip pe jos pana la o anumita distanta unde sunt pietre. Intrarea in mare aproape de ponton este cu pietre!

Pe ponton se pot hrani pestii, care stau sub ponton si ies la lumina cand te apropii. Mananca orice: paine, chifle, sunca, salam, pizza... cam astea le-am dat noi.

Seara dupa 21.45 sunt spectacole la amfiteatru, iar dupa ce se termina spectacolul, se sustine muzica live pe o scena langa barul de la piscina.

Prosoapele se schimba zilnic, frigiderul din camera se aprovizioneaza zilnic cu fanta, sprite coca cola la doza de 0.33 si prigat.

Singurul lucru care ne-a incomodat a fost vantul! Din 10 zile cat am stat, nu stiu daca am avut 2-3 zile fara vant. O fi fost din cauza perioadei (mijlocul lunii septembrie), nu stiu. Dar am avut perioade cand a batut destul de tare.

Cam astea sunt impresiile "la cald".


[fb]
---
Trimis de Dan 16 in 25.09.19 21:29:53
Validat / Publicat: 25.09.19 22:17:31
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Kusadasi, Didim, Antalya, Alanya, Kemer

VIZUALIZĂRI: 3331 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

27 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan 16); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    27 ecouri scrise, până acum

    tm67bru CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [25.09.19 22:40:20]
    »

    Comparativ cu experiența de la Lonicera, plusuri/minusuri?

    Dan 16AUTOR REVIEW
    [26.09.19 07:52:19]
    »

    @tm67bru: Ca un posibil minus, se poate considera departarea de Didim. Resortul este izolat, Lonicera este in localitate. Seara te puteai duce in bazar doar iesind pe poarta hotelului. Aici depinzi de un microbuz care initial aflasem ca vine la 15-20 min, dar am constatat pe propria piele ca vine doar la " comanda" . Pana nu se strange un anumit numar de persoane, nu este chemat telefonic de un dispecer.

    Localurile din restaurantul principal la Aquasis erau mai cochete, semanau cu a la carte.

    Pe partea de plaja si intrarea in mare, parca este mai ok la Lonicera.

    Pe partea de entertainment, anul trecut la Lonicera a lipsit cu desavarsire. Aici animatorii isi faceau simtita prezenta.

    Programul toboganelor este f diferit. La Lonicera programul este 10 - 18, la Aquasis este 10 - 12 si 14 - 16. La Aquasis sunt foarte multe colace pt piscina, la Lonicera erau doar 2 si stateai la coada pana se elibera unul.

    Cam astea imi vin in minte acum.

    M'Liviu
    [26.09.19 17:21:04]
    »

    Și eu urmăresc acest hotel ptr 2020. Ma bucur sa citesc impresii pozitive. Ma cam sperie acest vânt. Se pare ca e specific zonei. Cred ca și în iulie dc voi merge voi fi urmărit de el... Dar atunci măcar e mai cald. Felicitări ptr frumoasa vacanta.

    Dan 16AUTOR REVIEW
    [27.09.19 19:30:58]
    »

    @m liviu: Multumesc. Cald a fost si in perioada cat am stat acolo, temperatura aerului a fost intre 29 si 33 de grade. Mai putin intr-o zi cand a plouat si temp maxima a fost de 25 de grade. Apa a fost mai rece, cred ca undeva la 23-24 de grade.

    Vedeti ca au aparut ofertele la acest hotel pt 2020 la unele agentii. Pretul pare putin mai mic decat cel de anul acesta.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    cosminap
    [27.09.19 20:41:32]
    »

    @Dan 16: Noi am fost în iulie (2017) și nu am avut parte de vânt????!

    michaela_1961
    [27.09.19 21:03:10]
    »

    Este și acesta un hotel de luat în seama, felicitări ptr review și ptr alegere. Chestia cu vântul am tot auzit o în zona. Am auzit ca sunt amplasate chiar mori de vânt și nu degeaba. În iunie cum o fi la Kusadasi vremea?! Apuca sa se încălzească apa?!

    nrs †
    [27.09.19 21:42:29]
    »

    eu nu prea cred ca apa e calda, poate la sfarsit de iulie. anul trecut am fost in Kusadasi venind din Antalya la sfarsit de august si pot spune ca diferenta de temperatura a apei era usor sesizabila (de la peste 30la cam 26-27 grade)

    michaela_1961
    [27.09.19 23:27:57]
    »

    @nrs: Cred ca în 2004 am FOST ultima data în Kusadasi în iunie și atunci era perfect, dar acum s au zăpăcit de tot anotimpurile. Acum 2 ani am prins în Antalya o ploaie cu spume și furtună de se minunau și turcii.

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [28.09.19 19:03:24]
    »

    @michaela_1961:

    Chestia cu vântul am tot auzit o în zona. Am auzit ca sunt amplasate chiar mori de vânt și nu degeaba.

    Am fost acolo la Aquasis în 2016 la o lună de la deschiderea hotelului şi, crede-mă, vântul este o problemă reală. Pentru mine a constituit principalul minus peste care NU aş putea trece şi principalul motiv pentru care NU aş reveni la acest hotel. A bătut încontinuu pe toată durata sejurului meu şi a fost extrem de deranjant. Nu mi-a smuls părul din cap, dar aveam o creastă ca de punkist , iar urechea dreaptă nu mi-am simţit-o timp de cinci zile.

    Pe plajă, lăsam şlapii lângă şezlong şi îi găseam trei metri mai departe, purtaţi de vânt.

    Apa a fost răcoroasă la început de iunie, dar se putea intra în mare. Mai greu era cu ieşitul din apă, din cauza vântului năpraznic. Părinţii cu copii mai micuţi îşi recuperau copiii chiar din apă direct în prosoape sau halate.

    La barul de la piscină, aflat destul de departe de plajă, din cauza vântului zburau paharele de plastic goale, dar şi cele pline pe jumătate. Turnam apă în scrumiere pentru a nu ne zbura scrumul în ochi.

    Poate că în iulie şi august să nu bată vântul atât de tare şi să fie chiar plăcut să te răcorească atunci când este foarte cald afară, însă la capete de sezon nu este deloc plăcut.

    Din informaţiile mele, cam tot timpul bate vântul în această zonă şi pe partea opusă Didimului, la Venosa fiind probleme asemănătoare.

    Singura zonă mai ferită de vânt pare a fi oraşul propriu-zis, însă chiar în Didim nu găseşti decât hoteluri modeste.

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [28.09.19 19:12:18]
    »

    @michaela_1961:

    În iunie cum o fi la Kusadasi vremea?! Apuca sa se încălzească apa?!

    În Kuşadasi am ajuns cel mai devreme în 10 iunie şi apa mării a fost ok, încălzindu-se vizibil pe durata sejurului meu.

    În Didim am ajuns în alt an în 5 iunie şi apa mi s-a părut cam răcoroasă. La fel, şi o săptămână mai târziu în Bodrum. Am făcut baie în mare în fiecare zi, dar nu puteai sta cu orele. Intram, înotam cu nădejde şi ieşeam.

    Niciun an nu seamănă cu altul şi este greu să faci recomandări sau prognoze.

    În Antalya la mijloc de mai în 2017 am făcut baie şi a fost destul de ok, iar în 2018 în exact aceeaşi perioadă şi exact pe plaja aceluiaşi hotel marea a fost cu câteva (3-4) grade mai caldă şi a fost mult mai bine.

    Dan 16AUTOR REVIEW
    [28.09.19 20:07:06]
    »

    @nicole33: La Venosa am fost in iulie 2015 si nu am avut probleme cu vantul! Am stat tot 9 nopti si daca am avut vant domol in 2 zile! In nici un caz nu a batut ca anul acesta la Aquasis.

    michaela_1961
    [28.09.19 20:50:24]
    »

    @nicole33: Atunci nu mi trebuie hotel în zona aceasta, mai ales ca vroiam iunie din cauza prețului. Cel mai mult optez acum pentru Sunis-ul din Ozdere cu mașina, dar dacă va apărea o oferta buna în Antalya cu avionul, n am sa zic nu.

    Tare faza cu punkistul și nu vreau sa ma coafeze vântul. ????????????, . Mulțumesc din suflet ptr lămuriri ????????????

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [28.09.19 20:58:52]
    »

    @Dan 16:

    La Venosa am fost in iulie 2015 si nu am avut probleme cu vantul!

    Este posibil ca vântul să nu bată chiar tot timpul sau, fiind foarte cald afară, senzaţia să nu fie la fel de neplăcută.

    În iunie 2016, în ziua în care a bătut cel mai rău vântul la Aquasis de le-a dărâmat umbrelele alea mari de tot de pe terasa restaurantului, am renunţat la plajă şi am plecat la plimbare. Am trecut şi pe la Venosa să văd şi eu acest hotel. Şi acolo bătea vântul, dar nu m-a deranjat prea tare deoarece eram îmbrăcată nu ieşită udă din mare .

    Doar în bazar în Didim a fost ok şi fără vânt, iar la Templul lui Apollo nici măcar nu adia vântul astfel că am murit de cald în plin soare printre pietre.

    Eu nu merg în Turcia în iulie sau august, deoarece este foarte cald, iar la Didim nu voi reveni, deoarece probabilitatea de a prinde vânt în iunie sau septembrie este mult prea mare şi nu îmi asum acest risc.

    Prefer, de departe, o vacanţă la Bodrum, unde clima a fost mereu perfectă şi exact pe gustul meu.

    michaela_1961
    [28.09.19 21:27:48]
    »

    @nicole33: Bodrum?! Sugestie de un hotel bun cu plaja mai aerisita și fără pietre?! N am fost niciodată dar am auzit ca nu stau bine la capitolul plaje, de aceea nici nu l am luat în seama pana acum.

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [28.09.19 22:34:09]
    »

    @michaela_1961:

    Bodrum?! Sugestie de un hotel bun cu plaja mai aerisita și fără pietre?!

    Bodrum este staţiunea mea de "suflet" care mie îmi place cel mai mult datorită peisajului şi mai ales climei. De fiecare dată m-am simţit extraordinar de bine din punctul de vedere al sănătăţii. Chiar îmi priesc vacanţele la Bodrum .

    Altfel, pentru lux, răsfăţ şi relaxare aleg Belek fără să clipesc, resorturile întinse, verzi şi luxoase fiind ceea ce îmi doresc în vacanţă.

    Cea mai bună sugestie de hotel pe care ţi-o pot face în acest moment este Titanic Bodrum, un hotel care mie mi-a plăcut mult, unde am fost plăcut surprinsă să găsesc condiţii şi servicii comparabile cu cele de la hoteluri foarte bune din Antalya la un preţ corect. Hotelul este un adevărat oraş pe verticală, pentru a ajunge la plajă foloseşti scările rulante, ca la mall , şi lifturile.

    Plaja este destul de îngustă, cu nisip adus, cu intrare lină în mare pe doar câţiva metri, apa adâncindu-se apoi foarte brusc.

    Mie mi-a plăcut mult mai mult ca la Aquasis unde mergeam prea mult prin apă mică până să pot să înot.

    În iunie 2016 eu nu am văzut nicio piatră, dar este posibil să apară dacă nisipul este spălat de valuri şi necompletat şi nu se ocupă constant de întreţinerea plajei.

    Mi-a mai plăcut şi faptul că nu erau şezlonguri pe plajă, ci nişte baldachine cu câte două paturi de plajă şi acoperiş rabatabil, care ne ofereau o anumită intimitate.

    Un dezavantaj l-ar constitui poziţionarea izolată, fără nimic în jur, aproape de aeroport, dar destul de departe de oraş, unde noi ne-am deplasat doar cu maşina.

    Aş reveni oricând cu drag la Titanic.

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [28.09.19 22:45:10]
    »

    @michaela_1961:

    N am fost niciodată dar am auzit ca nu stau bine la capitolul plaje, de aceea nici nu l am luat în seama pana acum.

    Într-adevăr, toată zona este stâncoasă, apropierea muntelui contribuie la farmecul zonei, iar plajele sunt înguste şi cel mai adesea cu pietre. Hotelurile cu putere financiară investesc bani serioşi în amenajarea propriilor plaje, dar este o luptă continuă cu natura .

    Plajele cu nisip şi cu intrare lină în mare, fără pietre sunt o raritate în zona Bodrumului. Eu am găsit doar în Gumbet şi Bitez, ambele foarte aproape de oraşul Bodrum, dar nu am găsit acolo şi hoteluri pe măsura aşteptărilor mele. Şi în Turgutreis mai sunt plaje bunicele. În rest, mie altceva nu mi-a plăcut din ce am văzut.

    2night
    [28.10.19 21:01:00]
    »

    Bună seara

    Sant si eu interesată să merg la acest hotel, nu ma deranjează vântul la cate plusuri are, numai ca ma întrebam cu ce agenție de turism ați colaborat?

    Sa ne interesam si noi.

    Dan 16AUTOR REVIEW
    [29.10.19 07:46:44]
    »

    @2night: V-am trimis linkul agentiei in PM.

    2night
    [29.10.19 08:53:36]
    »

    @Dan 16: Multumesc

    O sa ma uit acum

    anila82
    [24.11.19 11:10:19]
    »

    nu stiti nu se fac excursii din Didim in vreo insula din Grecia?

    Dan 16AUTOR REVIEW
    [25.11.19 07:49:17]
    »

    @alina boca: Cred ca se fac, nu stiu sigur. Stiu sigur ca se faceau scufundari.

    anila82
    [17.12.19 13:47:44]
    »

    @Dan 16: multumesc, cu wifi cum stau la hotel este gratis si in camere?

    Dan 16AUTOR REVIEW
    [17.12.19 14:39:20]
    »

    @alina boca: Da, este gratis, dar este in valuri. In camere semnalul este bun. Pe plaja este cam mereu, cateodata este si pe ponton.

    hanibalbogdan
    [09.01.20 21:38:08]
    »

    Buna seara. Pentru anul 2020 am vrea sa mergem la Aquasis.

    Suntem un grup mai mare cu mai multi copii. In afara de topogane mai exista si alte activitati pentru copii?

    Ne puteti da mai multe detalii legate de programul barurilor. Exista bar non-stop? Se platesc bauturile dupa anumita ora? Sunt si bauturi alcoolice internationale? Ce putem vizita in zona? Excursii optionale care se merita?

    Sunt produse care se platesc pe timp de zi cum ar fi inghetata sau sucuri naturale?

    Temperatura apei in acea perioada?

    Am inteles ca vantul este cam derenjant.

    Multumesc.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Dan 16AUTOR REVIEW
    [10.01.20 09:27:37]
    »

    @hanibalbogdan: Buna ziua, bar non stop nu stiu daca este. Ar trebui sa fie cel de la lobby, dar nu stiu sigur daca este toata noaptea. La baruri sunt si bauturi internationale, dar unii barmani spun ca sunt contra cost. Am auzit intro seara cand i-au cerut unui englez numarul camerei ca sa-i treaca in fisa camerei contravaloarea bauturilor. Mie nu mi-au cerut bani, dar s-a intamplat sa-mi spuna ca nu au J&B, ci doar autohton. Am consumat wisky J&B, martini, sampanie, vodca (nu mai tin minte de care era). Programul barurilor este variat. Majoritatea deschid la ora 10 si inchid la 18, dar cel din zona restaurantelor a la carte inchide la 23.

    Inghetata este contra cost la un magazin din incinta resortului. In locurile care distribuiau inghetata din partea hotelului, era gratis. Suc natural nu am vazut.

    Este o zona in care erau locuri de joaca in aer liber si acoperit. Nu stiu exact ce cuprindeau pt ca nu am avut copii in grup.

    Pe aleea de intrare in hotel spre restaurantul principal, exista un panou cu diverse excursii si activitati. Noi am fost doar in Didim pe cont propriu.

    hanibalbogdan
    [10.01.20 09:58:43]
    »

    Multumesc frumos.

    Orice alta informatie este bine venita.

    anila82
    [10.01.20 11:10:29]
    »

    @hanibalbogdan: si noi ne-am luat cazare aici... sper sa fie ok.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    2night, anila82, cosminap, Dan 16, hanibalbogdan, M'Liviu, michaela_1961
    Alte impresii din această RUBRICĂAquasis Deluxe Resort & Spa:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068511009216309 sec
    ecranul dvs: 1 x 1