EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un foarte bun raport pret-calitate
Daca prima parte a vacantei a fost hotarata inca din toamna trecuta pentru a doua parte trebuia sa caut ceva care sa indeplineasca anumite conditii: in zona Kusadasi, obligatoriu tobogane, resort (pentru a putea evita aglomeratia), plaja si intrare in mare cu nisip.
Cand am hotarat sa mergem in Turcia eram convins ca va fi usor sa gasesc un resort, care sa indeplineasca cerintele, la pret convenabil doar era pandemie si nu prea erau turisti! Incepand cautarile am ramas uimit sa vad ca nu era asa, preturile erau mari, unele chiar mai mari decat cu un an doi in urma cand statusem in acele locuri. Ajuns in Turcia m-am lamurit de ce: autoritatile au impus un grad de ocupare de 60-70%, pe deasupra nu toate hotelurile erau deschise astfel incat cele deschise erau pline. In plus nu aveam mult timp pentru cautari, era deja luna august si la sfarsitul lunii urma sa plec.
Singurul hotel care mi-a atras atentia a fost Aquasis Didim, am facut plata iar 2 saptamani am stat cu inima stransa sa nu apara ceva care sa ne impiedice sa plecam.
Despre Aquasis s-a scris foarte mult, pareri de la: mirific, mirobolant pana la un “jeg” , bani aruncati, execrabil, din acest motiv am zis sa imi spun parerea.
A venit ziua sa ne mutam din Marmaris in Didim, drumul este bun iar google maps m-a dus direct la poarta hotelului, prin urmare cei ce se plang ca e greu de gasit sa isi mai actualizeze din cand in cand hartile la GPS sau sa foloseasca aplicatii on line.
Stiam deja ca resortul este in camp, departe de lumea civilizata astfel ca nu a fost nici o surpriza cand am vazut imprejurimile (o informare prealabila facuta temeinic “face toti banii” ).
La poarta am avut parte de ritualul de pandemie: prezentat voucher, luat temperatura si trecut in tabel, indemnat sa punem mastile pe figura. Chiar in fata noastra a intrat o masina de CT semn ca mai multi romani au fost atrasi anul acesta de Aquasis, de fapt au fost moment cand parca eram la plaja in Romania asa de multi conationali erau pe acolo. Am descarcat bagajele pentru a fi bagate la dezinfectat si am plecat spre parcare sa caut un loc, fiind mai micut (de fapt nu eu ci masina=)) ) am gasit repede un loc sub o copertina, parcarea desi maricica era cam full.
Pana sa ajung eu in receptie Mihaela (ghida, insotitoarea, agenta de turism sau cum vreti sa ii ziceti) de la turoperator le reperase pe mami si printesa ca sunt romance dandu-le formularele despre covid ce trebuiau completate, de fapt era subliniat pe ele care rubrici sunt necesare astfel ca a mers repede. A luat ea formularele revenind repede cu cartelele, ne-a intrebat daca vrem sa mancam sau vrem sa vedem camera, alegand variant cu masa a coborat cu noi sa ne arate unde se mananca.
Cu Mihaela m-am mai intalnit acum 3 ani, la Ephesus Princess, cand afland ca nu vom cumpara nimic de la ea, i-am zis ca venim de mult timp pe acolo deci stiam ce avem de vazut si facut, ne-a parasit brusc lasandu-ne sa ne descurcam singuri la receptie. Anul acesta a insistat sa ne explice cum e cu wifi parca asta era cel mai important lucru, deoarece asa urma sa tinem legatura si cel mai important, pentru ea, urma sa stabilim o intalnire pentru a doua zi.
Dupa ce am mancat am revenit in receptie sa primim bratarile si sa mergem la camera. Pana la asta am mai avut o discutie care spune totul despre aceasta “reprezentanta” :
Ea –haideti sa mergeti la camera, ce numar aveti?
Eu- ma uit pe cartonas si zic 3137
Ea (cu un ton de genul: vai de voi!) aha aveti la casute! Stiti, nu?
Eu –da stiu ce am cumparat!
Intre timp deja se departase de noi, parca eram ciumati.
Totusi mami s-a dus la intalnire a doua zi, desi nu voiam nici o excursie pana la urma a luat un masaj de la Mihaela. Sedinta de masaj a avut loc la hotelul Venosa, care i s-a spus ca este al patronului de la Peninsula (turoperatorul) revenind foarte multumita de serviciile oferite de nepaleza care s-a ocupat de ea si de soferul care a asigurat transferul bun vorbitor de engleza. De altfel soferul nu era chiar sofer ci un sef pe la spa oferindu-i un supliment pentru ca s-a lasat asteptat la venire.
Am luat initiativa gasind repede un baiat care sa ne duca cu masinuta electrica la camera, acesta vorbea acceptabil engleza astfel ca ne-a prezentat locurile de interes (gen terasa cu gozleme, tobogane, nu ca nu se vedeu cu ochiul liber =)), orarul la baruri, inghetata, amfiteatru, etc). In cadrul documentarii mele nu am gasit nicaieri o poza din care sa ma lamuresc exact unde sunt “casutele” , stiam doar ca sunt mai aproape de mare decat cladirea principal. Initial am vrut sa iau o camera la lake house dar amanuntul cu distanta fata de mare m-a facut sa imi schimb optiunea. Acum dupa reactia Mihaelei eram putin nedumerit, or fi cele mai rele camera din complex?
Ajuns in zona am inceput sa ma linistesc: in fata camerelor era o peluza verde exact cum imi inchipuisem eu ca ar trebui sa fie, cand am intrat in camera era totul in regula. Seara surpriza finala: aveam parte de un apus superb stand intinsi pe sezlongurile de pe terasa.
Stiu ca iar m-am lungit, dar cred ca fiecare amanunt poate contribui la o vacanta reusita.
despre SERVICII
La categoria servicii eu cred ca se poate discuta mult. In primul rand cu receptia chiar nu am avut tangenta, in afara de faptul ca am uitat pasapoartele cand le-am dat pentru cazare iar cand le-am cerut (bineanteles in engleza) le-am primit cu un plus, un pasaport turcesc fusese legat impreuna cu ale noastre =)) nu am mai avut alta intalnire.
Cum am spus, noi am intalnit peste tot vorbitori ai limbii engleze, unii stiau mai bine, altii mai putin iar altii de loc.
Sa va spun o patanie draguta: seara mergeam in lobby sa bem cate ceva, era a doua zi. In prima zi a venit la noi o domnisoara foarte simpatica, creata astfel ca era usor de retinut in conditiile in care masca te face sa nu recunosti oamenii, buna vorbitoare de engleza. A doua zi vine la noi o colega, ii spun eu ce vrem, fata pare putin mirata astfel ca o intreb, in engleza, daca a inteles. Ea mormaie ceva astfel ca repet comanda, foarte simpla de altfel: Campari orange, Cuba libre si Tom&Jerry (ceva pt copii) fata notand pe hartie. Peste doua trei minute vine la noi „creata” iar eu ii spun ca am vorbit deja cu cineva. Ea, putin jenata, imi spune ca a ei colega nu a prea inteles ce vrem astfel ca a venit sa se ocupe de noi, auzind asta printesa a inceput sa rada si sa comenteze in romana ca ce scria prima fata daca nu intelegea. Atmosfera s-a destins imediat, iar in seara urmatoare cand ne-a vazut „creata” a venit imediat la noi si fara sa ne intrebe spune: Campari orange, Cuba libre and Tom & jerry it’s ok?
La venire baiatul de pe masinuta care ne-a dus bagajele vorbea engleza, la fel baiatul de la plecare a putut purta o discutie despre cum a fost sejurul la Aquasis si daca vom reveni.
Despre celelalte servicii specifice camerelor sau salii de mese voi vorbi la capitolele respective.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Am ales terrace room pentru ca mi-am inchipuit, din descriere, ca vom avea iesire direct pe gazon, vom vedea marea de pe terasa si vom fi mai aproape de ea. Nu m-am inselat. In plus nu am avut nevoie sa folosim liftul, care in conditiile actuale e de evitat.
Camera este suficient de mare cat sa incapa un pat dublu, unul simplu si o canapea avand totusi loc sa te misti. Baia este mai mica decat cea de la Pasa Beach, dar suficienta ca marime.
Un singur inconvenient care din pacate e greu de remediat, Dorelul care a pus gresia nu a dat corect panta la dus astfel incat ramanea putina apa in zona.
Camera a fost sigilata cand am venit! Curatenie s-a facut, mai putin intr-o zi cand pe la 10 a venit camerista, i-am spus sa revina in 5 minute, am lasat beculetul cu „clean” aprins dar nu a mai revenit.
Alt lucru legat de camerista: zilnic punea 4 seturi de prosoape in baie, desi eram numai 3, dar le lua numai pe cele din baie si din camera nu si pe cele de pe terasa (da, nu am avut balcon! era terasa=)) ) astfel ca ajunsesem la un moment dat sa avem 10 prosoape de dus :)).
In alta zi am ajuns in camera imediat dupa ce se terminase curatenia, nici nu inchisesem bine usa ca suna cineva. Era o sefa, probabil, pentru ca ne-a cerut voie sa intre in baie verificand daca era stearsa gresia de sub masca chiuvetei!
Minibarul avea numai sucuri si apa, refilul facandu-se zilnic.
La baie nu am prea folosit consumabilele lor, dar cand am folosit s-au completat.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
La partea de masa e mult de discutat.
In primul rand trebuie sa mentionez ca nu intrai in sala de mese fara masca, daca nu aveai ti se oferea la intrare.
In al doilea rand nu te apropiai de mancare, erau ospatari care iti puneau in farfurie. Personalul de servire era suficient astfel se evita formarea cozilor, pe la gratar apareau uneori dar se rezolva repede problema. In farfurie ti se punea fara restrictii, daca voiai mai mult puteai cere iar la mine nu s-a uitat nimeni urat cand am cerut (sa fie de vina fizicul? =)) ), la altii nu stiu cum a fost.
S-a plans o colega de site ca micul dejun era repetitiv si se puteau pune mai multe sortimente. Are dreptate micul dejun era repetitiv, cand ai 18 sortimente de branza (am numarat) normal ca a doua zi le vei avea tot pe acelea ca nu poti gasi alte 18 sortimente, daca ar fi pus 3-4 intr-o zi alte 3-4 in ziua urmatoare nu se mai repetau :)).
Despre ce mai trebuia adaugat am intrebat nu am primit raspuns, pentru ca ar fi greu de gasit alte produse pretabile micului dejun. Am avut gratar de peste, vita, pui, curcan, nu am avut fructe de mare, nu ma intereseaza caci nu mananc asa ceva, dar la 130euro/noapte nici nu prea ma astept sa primesc. Am avut in schimb un miel la cuptor care mi s-a parut atat de apetisant ca am luat, asta desi nu mananc acest tip de animal, nu am gresit fiindca a fost excelent.
Nu au fost seri tematice.
Bauturile se serveau la masa, sucurile fiind ambalate in sticle iar personalul aferent acestei activitati era suficient. Tacamurile erau ambalate in pungute inchise. Dupa debarasare mesele erau dezinfectate.
Masa am gasit intotdeauna indiferent ca ne-am dus la inceputul programului sau mai tarziu. La cazare am gasit scris pe pliculetul cu cartele orele de masa: MD de la 7.30 la 9.20 iar cina de la 18.30 la 19.40, m-a mirat programul dar m-am lamurit repede. De fapt ei au incercat sa faca doua serii pentru a se evita inghesuiala, noi eram in prima dar nu te intreba nimeni la ce ora trebuia sa vii la masa.
Mi-a placut ca exista un salon unde aveau voie sa manance numai cei peste 12 ani. Cam atat despre restaurantul principal.
Se mai putea manca la Sailor bar unde aveai parte de meniu fast food, era cel mai aproape de plaja sau la terasa gozlemelor de langa piscina principala unde erau gozleme, normal :)), pide, placinta cu branza sau carne.
Am avut dreptul la o cina a la carte, este prima data cand reusim sa beneficiem de ea. In alte locuri ori era printesa prea mica si nu avea voie ori nu am gasit locuri cand si unde voiam. Aici am rezervat inca din prima zi la italian, mai existau restaurant mexican si otoman. Era o zi speciala pentru noi, printesa urma sa schimbe prefixul!
Cum restaurantul era peste drum de camera cu o seara inainte m-am furisat pana acolo, printesa e tot timpul cu ochii in patru si foarte curioasa (cred ca o asteapta o cariera de succes la „cooperativa ochiul si timpanu” , cei de varsta mea probabil stiu institutia denumita astfel =)) ), intreband daca putem aduce o sampanie non alcoolica. Am dat peste un sef care vorbea foarte bine engleza astfel ca ne-am inteles bine si repede, raspunsul fiind ca non alocoolic putem aduce orice. In timpul zilei am primit un tortulet in camera gest care a facut-o sa izbucneasca in lacrimi pe printesa, vaduvita anul acesta de o petrecere adevarata cu prietenii.
Seara la restaurant am fost preluati de la intrare si condusi la masa. Apoi acelasi sef a venit sa ne explice ce putem comanda, cred ca era una din atributii datorita limbii engleze. Meniul nu este stufos, nici nu speram, dar preparatele au fost bune iar prezentarea si servirea de mare clasa. Ca exemplu masa era pregatita cu trei randuri de tacamuri asezate „regulamentar” , pahare pentru vin si pentru apa, servirea s-a facut prin partea dreapta si din spatele clientilor, sticla de vin era tinuta corect. Dupa ce am mancat din spatele printesei seful imi face semn daca e momentul sa desfaca sampania, printesa vorbea la telefon cu matusa ei si nu a vazut ce i se pregatea. Toti cei patru ospatari au venit cu un mic tortulet, cu artificii, lumanarica si sampania cantandu-i „Happy birthday” , iar i-au dat lacrimile fiind foarte nedumerita de unde stiau ca e ziua ei. In general sunt cam cu arici la buzunar, dar aici am fost atat de multumit de servire si surpriza ca am lasat 100 TL la plecare.
Tot la capitolul asta tebuie sa si bem ceva dupa ce mancam. Sunt destul de multe locuri cu lichide astfel ca nu trebuie sa te deplasezi mult prentru a-ti ostoi setea. Plaja nu beneficiaza de un beach bar propriuzis, se iau bauturi de la Sailor bar din spatele amfiteatrului. Exista bar la piscinele de la Lake house, la piscina mare, la restaurant si in lobby. Cafea turceasca este in lobby si la patiserie. Sucurile sunt din gama coca cola. Ca bauturi sunt si produse de import, dar nu de calitate deosebita, Garrone este bautura de import, la fel Long John. Am mai vazut Ballantines, Capitan Morgan, o vodka cu nume rusesc.
Am apreciat efortul fetelor de la lobby bar care patruleaza incontinuu de dimineata de la 8 pana la inchidere.
Inghetata este Algida la cornet, se gaseste la gozleme de la 12 la 17, tot aici fac gofre, la patiserie de la 14 la 18.
PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Plaja este mare, imensa pot spune. Cand am ajuns am mers in camera, apoi direct la plaja, la ora 4 am gasit usor loc.
A doua zi cum m-am trezit am mers sa ocup un loc pe plaja, veneam de la un hotel unde locurile se ocupau pana la ora 8, spre surprinderea mea la ora 8 erau maxim 10 sezlonguri ocupate si 4 oameni pe plaja. Chiar si cand plaja s-a umplut de romani se gaseau locuri la orice ora.
In partea dreapta a pontonului exista baldachine la 40 euro, iar intrarea se face de pe scari. In partea stanga plaja este cu nisip iar intrarea in apa buna, in stanga de tot chiar foarte buna. De pe ponton se poate intra in mare unde sunt foarte multi pesti, usor de adunat cu o bucata de paine aruncata in apa.
Din pacate nu prea se facea curat pe plaja, dimineata nu am gasit sezlongurile asezate in ordine sau curatate de nisipul care ramasese din ziua precedenta. Este un minus important. Prosoapele de plaja se schimbau la piscina principala de cate ori voiai intre 8 si 18.30.
Despre tobogane nu pot spune decat ca printesa a fost foarte multumita, programul fiind cel normal: 10-12 si 14-16.30.
Piscinele sunt foarte mari si frumoase, noi am mers mai ales la Lake house unde era liber iar printesa sarea in apa fara restrictii. Nici la piscina principala nu era inghesuiala, am vazut sezlonguri libere la orice ora.
O problema a fost vantul puternic, intr-o dimineata nu am putut face baie deoarece iti era frig cand iesai din apa. A mai batut vantul in alte seri dar nu foarte tare. Oricum pentru noi care veneam din Marmaris unde erau 34 grade la 21.30 aici a parut ca este chiar racoare seara.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Pe partea de animatie stau destul de prost. Echipa de animatie este mare, dar nu a venit nimeni pe plaja. La piscina erau ceva activitati, nu am vazut o mare inghesuiala la ele. Seara la amfiteatru in afara de minidisco, am fost 3 spectacole bunicele restul nu m-au atras. Am vazut cea mai grasa dansatoare de latino, la seara cu dansuri columbiene, cred ca avea peste suta la 1.65 m. Daca va puteti imagina un dans cu fata asta alaturi de una de 1.80 m si 55 kg va veti distra copios=)). In lobby un pianist asigura un ambient placut. Dupa spectacolul de seara de la amfiteatru era muzica live la piscina dar cum la 23-23.30 noi ne retrageam nu am vazut nici un spectacol. Pana atunci preferam lobby barul, care era destul de plin, mai ales cu multi englezi dornici de bere.
Tot ca distractie se puteau inchiria diferite scutere sau trotinete electrice cu care sa te plimbi prin resort, aleile largi pretandu-se la o astfel de distractie.
Per total noua ne-a placut foarte mult aceasta vacanta coreland-o cu pretul platit. Am stiut ca vom merge in camp deci nu vom putea sa ajungem la magazine decat cu masina. Am gasit un resort imens, destul de verde avand in vedere ca este nou. Pana la urma singura problema, despre care stiam, a fost vantul.
Trimis de nrs † in 08.10.20 14:36:40
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nrs †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 37.35297900 N, 27.26221000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@nrs: Vai ce zgârcit ai fost la note
Mă așteptam la note super având in vedere diferența de la un hotel la resort, știu ca preferi resorturile
Sincer, eu prefer să ies dintr-un hotel pe-o parte in buricul târgului și pe alta la mare, nu prea agreez deșertul, peisajul e dezolant, mă deprimă. Și, ce naiba faci seara? Te plimbi prin pustiu? E ca după război prin zona aia din jur , am văzut pe google, plus că eu fug de vânt deci...
Una peste alta, ai fost inspirat, vacanța a fost o reușită per total.
Și cel mai important e că v-ați relaxat iar prețul a fost decent.
Felicitări pentru alegerea făcută și pentru articol!
O toamna frumoasă vă doresc!
te inseli nu este ca in pustiu! unde ai vazut tu balarii de 2 metri in pustiu, asa e in jurul hotelului cum naiba sa iesi pe acolo
cat despre resorturi ai dreptate imi plac, dar stau foarte bine si la hotel, doar ai vazut
intotdeauna imi setez asteptarile in primul rand in functie de pret. daca ar fi costat 180-190 euro, cum are pretul de lista, nu mi s-ar mai fi parut atat de bun hotelul as fi vrut alte bauturi, alte spectacole, as fi vrut sa gasesc sezlongul pus la linie si stralucind de curatenie, cosul de gunoi de sub masuta gol si curat dimineata cand ajungeam la plaja, dar as fi apreciat la fel de mult apusul, era senzational si sa stii ca nu am glumit cand am zis ca in fiecare seara ieseam pe terasa sa il admiram
seara mergeam intai la minidisco, apoi stateam la spectacol daca merita, urma un cocktail in lobby si apoi o mica plimbare la pas prin curtea imensa pe aleile inconjurate de gazon (imi place foarte mult gazonul si imi place sa calc pe iarba verde, apropo acolo nu am vazut nicaieri celebra placuta "nu calcati iarba! ".
pe "corso" ne plimbam intotdeauna in orasele unde facem opriri intermediare, asa vedem si Turcia normala, neturistica
@webmaster
multumesc!
@nrs: Da, sunt de acord cu @krisstinna, cam zgarcit cu notele avand in vedere ca in general i-ai laudat, insa daca esti obisnuit cu mai mult stii punctele slabe.
Dar mi-a placut, si ca sa fiu cinstita cred ca mai putin ma interesa cum te-ai simtit tu , printesa conta, asa ca ziua ei deja a fost peste ce si-ar fi putut dori, si atunci si noi ne simtim cu toul altfel.
Despre excursii ai dreptate, insa pana sa ai experienta excursiilor luate pe cont propriu, mai te lasi tepuit de agentie. Noi am fost cu toata familia plus bonus (2 frati gemeni prieteni ai celui mare) acum doi ani in Turcia si pentru ca am luat excursii diferite, pe ei i-am trimis in parcul de distractii si la rafting, nu am vrut sa risc, eram responsabila pentru 4 persoane, insa cel mare atata a frecat ofertele si pe agent (macar aici ma simt razbunata) incat pana la urma a reusit sa primeasca o reducere.
Si apropo de resorturi, eu am un coleg turc, venit in firma la o luna dupa mine, si vorbeam despre aceste zone turistice si imi spunea ca el ocoleste resorturile, el prefera hotelurile mai normale, si pot sa il inteleg, e de-al casei si stie sa se descurce.
Felicitari, votat cu mare drag.
printesa si-a serbat ziua in "strainataturi" in ultimi 5-6 ani, dar cand reveneam acasa isi serba ziua de nume cu prietenii, anul asta se stia ca nu va mai fi o astfel de petrecere asa ca a fost foarte incantata ca niste necunoscuti au stiut de ziua ei! desi incearca sa nu isi arate sentimentele este foarte impresionabila si emotiva
normal ca atunci cand o vedem fericita suntem si noi fericiti, mergem in concedii sa ne odihnim dar mai ales sa o vad bucurandu-se de lucrurile noi care le descopera
cat despre resorturi pot sa iti spun ca imi place sa fiu "lenes", dar imi place sa stau si in hoteluri normale, sa vad orase neturistice, sa vad Turcia reala nu cea pregatita pentru turism. de aceea merg cu masina in concediu si in plus opresc in orase mai putin sau chiar de loc turistice, vezi Mugla anul acesta si mai am o oprire surpriza. la inceputul vizitelor noastre pe litoralul turcesc mergeam pe baza hartii, am taiat Turcia de la sud la nord prin orase care nu cred ca vazusera picior de strain la acea data, mergand pe drumuri echivalente cu drumurile judetene de la noi, dar care erau mai bune ca DN-ul din Romania in privinta asfaltului
am laudat resortul pentru ce am zis in titlu: raportul pret-calitate, asta ne inseamnand ca nu mai trebuie sa lucreze daca vor sa multumeasca cat mai multa lume
multumesc pentru vizita!
@nrs: Camerele la casute sunt mai mici decat in hotel, sau sunt la fel? Nu ai niste poze cu camera?
nu stiu cum sunt camerele in hotel, dar nu cred ca sunt mai mari decat cele de la "casute"
poze am dar trebuie cautate de obicei fotograful este mami
@nrs: Pai, poti sa te uiti in pozele 3 si 4 de aici vezi impresii si sa faci o comparatie.
@nrs: Multumesc. Mie imi pare suficient de spatioasa.
Ma bucur ca ati avut un concediu frumos.
@Yoda:
”Camerele la casute sunt mai mici decat in hotel, sau sunt la fel?
Eu zic ca sunt absolut la fel, 37 mp, suficient, cu un pat dublu, unul single si o sofa.
Am stat în hotel, dar am aruncat un ochi si la sunset terrace, mai putin in baie.
Diferențele sunt legate de poziție si de balcon clasic sau terasa cu sezlonguri.
@Yoda:
a fost un concediu excelent, foarte util dupa un an plin de stres
multumesc!
Bună ziua! O rugăminte... de la ve agenție ați luat biletul si ve camera ati cerut? Suntem o familie cu 4 membri 2 asulti cu 2 copii de 12 si 10 ani. Multumesc frumos.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2024 O vacanță cu tot ce trebuie — scris în 26.10.24 de callatis06 din MANGALIA - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Excelent! — scris în 20.07.21 de ux121066 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Super vacanta! — scris în 30.06.21 de Caraveteanu din ARGES - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Hotel Ok... insa NU este de UAI! — scris în 08.09.20 de cameluta din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Un resort frumos la Egee — scris în 30.08.20 de M'Liviu din R�MNICU V�LCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Vacanta ok, nu la nivelul asteptarilor, un fel de pomul laudat... — scris în 28.08.20 de simonavoicu din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Aquasis Deluxe Resort & Spa - o alegere buna in 2020 — scris în 13.07.20 de webber din TG-JIU - RECOMANDĂ